Potrivit Bibliei

Trebuie să-i onorăm pe morţi?

„UN SENTIMENT ADÂNC ÎNRĂDĂCINAT ÎI DETERMINĂ PE MAJORITATEA OAMENILOR SĂ TRATEZE UN CORP UMAN DECEDAT CU UN RESPECT CARE UNUI ANIMAL MORT NU-I ESTE ACORDAT.“ — ENCYCLOPÆDIA BRITANNICA.

ÎNTR-UN fel sau altul, majoritatea oamenilor îi onorează pe cei dragi ai lor pierduţi în moarte. Morţii sunt onoraţi prin intermediul anunţurilor mortuare din ziare şi li se aduc elogii. În unele ţări, funeraliile complicate la care se practică ritualuri religioase şi tradiţionale sunt ceva obişnuit. Ceremoniile în cinstea morţilor pot dura zile, săptămâni sau chiar luni întregi. Şcolile, aeroporturile, străzile şi oraşele primesc numele unor oameni renumiţi care au murit. Sunt ridicate monumente şi sunt dedicate zile speciale pentru a comemora anumiţi eroi.

Însă, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, morţii sunt complet inconştienţi de orice onoare care li se acordă (Iov 14:10, 21; Psalmul 49:17). Morţii sunt vii doar în memoria celor ce şi-i amintesc. Biblia spune: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită“ (Eclesiastul 9:5). Scripturile dau într-adevăr speranţa unei învieri care va avea loc în viitor (Ioan 5:28, 29; 11:25). Dar, până atunci, morţii nu există. Ei efectiv au devenit ţărână. — Geneza 3:19; Iov 34:15.

Având în vedere poziţia bine definită a Bibliei cu privire la starea morţilor, are vreun sens să-i onorăm? Ar trebui creştinii să urmeze ritualuri tradiţionale legate de funeralii şi de înmormântarea propriu-zisă a celor dragi care au murit?

Ritualuri bazate pe premise false

Multe, poate chiar majoritatea, dintre ritualurile tradiţionale legate de morţi sunt adânc înrădăcinate în învăţăturile religioase nebiblice. Se pretinde că unele rituri „îi protejează pe decedaţi de atacurile demonilor; uneori scopul riturilor este acela de a-i păzi pe cei vii de influenţa morţii sau de răutatea morţilor“, se afirmă în Encyclopædia Britannica. Orice obicei de acest fel, bazat pe premisa falsă că morţii trăiesc pe un tărâm nevăzut, este în contradicţie cu adevărurile biblice. — Eclesiastul 9:10.

Mulţi oameni îi venerează pe morţi. Acest tip de închinare cuprinde sacrificii pentru strămoşii morţi şi rugăciuni adresate acestora. Unele persoane care practică ritualuri de acest gen nu-şi consideră acţiunile drept o formă de închinare, ci mai degrabă le consideră o manifestare a veneraţiei sau a respectului profund faţă de morţi. Totuşi, acest gen de devoţiune faţă de strămoşii morţi are conotaţii religioase şi este în contradicţie cu învăţăturile Bibliei. Isus Cristos a spus: „Să te închini DOMNULUI Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti!“ — Luca 4:8.

Un punct de vedere echilibrat

Faptul de a manifesta onoare şi respect faţă de morţi nu are întotdeauna legătură cu învăţăturile religioase false. De exemplu, o relatare biblică spune cum fidelul rege Ezechia a fost onorat după moarte. Poporul lui Dumnezeu „l-a îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte“ (2 Cronici 32:33). Alt exemplu în acest sens este Isus. Biblia spune că discipolii lui „au luat . . . trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in cu miresme, după cum au obicei iudeii să înmormânteze“. — Ioan 19:40.

Scripturile conţin multe alte cazuri în care au fost urmate proceduri speciale cu privire la corpul sau înmormântarea celor decedaţi. Aceste practici nici nu făceau parte din cultul strămoşilor, şi nici nu aveau la bază convingerea falsă că morţii continuă să influenţeze acţiunile celor rămaşi în viaţă. Dimpotrivă, persoanele îndoliate au manifestat un respect profund faţă de cei dragi care au decedat. Deşi nu susţine manifestările exagerate şi isterice la funeralii, Biblia nu condamnă acest respect, deoarece are la bază sentimente omeneşti naturale. Pe de altă parte, aceasta nici nu-i încurajează pe creştini să adopte o atitudine stoică şi indiferentă când se confruntă cu moartea unei persoane dragi.

Prin urmare, când asistă la funeraliile sau la înmormântarea celor dragi, Martorii lui Iehova dau dovadă de respect şi onoare potrivită faţă de persoana decedată (Eclesiastul 7:2). În privinţa florilor, a serviciilor funerare şi a altor obiceiuri locale, creştinii sunt atenţi când fac alegeri personale, pentru a evita practicile care vin în contradicţie cu învăţăturile Bibliei. În toate acestea, este nevoie de o judecată sănătoasă şi de echilibru. În Encyclopædia of Religion and Ethics se spunea că „un rit îşi schimbă în timp semnificaţia şi valoarea, astfel încât semnificaţia pe care a căpătat-o mai târziu poate fi complet diferită de cea pe care o avea iniţial, iar explicaţia populară a ritului probabil nu dezvăluie nimic cu privire la originea acestuia“.a

Este greşită elogierea?

Principiul de a da dovadă de echilibru se aplică şi în ceea ce priveşte elogierea morţilor. Cu ocazia serviciilor funerare, Martorii lui Iehova se străduiesc să-i mângâie pe cei îndureraţi (2 Corinteni 1:3–5). De obicei, programul este prezentat de unu sau mai mulţi vorbitori. Dar ar fi nepotrivit ca această ocazie să se transforme într-o lungă paradă de elogiatori care preaslăvesc persoana decedată. Mai degrabă, funeraliile sunt o ocazie de a preamări minunatele calităţi ale lui Dumnezeu, inclusiv bunătatea pe care a manifestat-o oferind speranţa învierii.

Totuşi, aceasta nu înseamnă că ar fi greşit ca în cuvântarea de înmormântare să fie amintite calităţile celui decedat (compară cu 2 Samuel 1:17–27). Dacă persoana decedată i-a rămas fidelă lui Iehova până la moarte, ea este un exemplu demn de imitat (Evrei 6:12). Ar fi bine să medităm asupra modului în care slujitorii lui Dumnezeu şi-au păstrat integritatea. Împărtăşirea acestor gânduri încurajatoare cu alţii cu ocazia serviciilor funerare este o sursă de mângâiere pentru cei rămaşi în viaţă şi o onoare adusă în memoria persoanei decedate.

Adevăraţii creştini nu practică închinarea la morţi. Ei nu urmează rituri populare care sunt în contradicţie cu adevărurile biblice. Pe de altă parte, slujitorii lui Dumnezeu resping punctul de vedere extremist conform căruia toate obiceiurile de înmormântare sunt lipsite de sens şi inutile, deoarece morţii sunt doar ţărână. Ei sunt îndureraţi şi îi păstrează în amintire pe cei decedaţi. Dar durerea şi tristeţea lor sunt alinate de adevărurile biblice potrivit cărora morţii nu suferă şi sunt învioraţi de speranţa învierii.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Procesiunea funerară în onoarea lui Gustav al II-lea, rege al Suediei, la moartea sa în 1632

[Provenienţa fotografiei]

Din cartea Bildersaal deutscher Geschichte