Să-l identificăm pe singurul Dumnezeu adevărat
APROAPE de când există pe pământ, oamenii au avut o mulţime de dumnezei. Au fost atât de mulţi, încât este greu să fie dată o cifră exactă în ce priveşte mulţimea de zei şi de zeiţe la care s-au închinat oamenii pe întregul pământ — aceasta ar ajunge însă de ordinul milioanelor.
După ce am stabilit că există un Dumnezeu, acum ne punem următoarea întrebare: Care dintre toţi dumnezeii la care s-au închinat oamenii pe tot pământul în trecut şi dintre cei la care se închină în prezent este adevăratul Dumnezeu? Nu există decât un singur Dumnezeu adevărat care poate fi identificat, după cum reiese clar din Biblie, mai precis din Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“.
Un nume care îl identifică
Ar fi logic să credem că orice dumnezeu care are o personalitate ar avea nevoie şi de un nume personal care să-l deosebească de alţi dumnezei ce au şi ei un nume. Ar fi de preferat ca acest nume să fie un nume pe care şi l-a dat dumnezeul respectiv, nu unul inventat de închinătorii săi.
Însă, în această privinţă, apare un fapt foarte greu de înţeles. În timp ce majoritatea religiilor bine formate le-au atribuit nume personale dumnezeilor lor, evreii şi principalele biserici ale creştinătăţii nu l-au identificat pe dumnezeul la care se închină cu un nume personal distinctiv. Dimpotrivă, acestea au recurs la titluri cum ar fi Domnul, Dumnezeu, Atotputernicul şi Tatăl.
Iată ce a declarat David Clines în paginile publicaţiei Theology: „Aproximativ între secolele al V-lea şi al II-lea î.e.n., Dumnezeu a suferit un accident tragic: şi-a pierdut numele. Mai exact, evreii au renunţat să mai folosească numele personal al lui Dumnezeu, Yahweh, şi au început să se refere la Yahweh folosind diverse perifraze: Dumnezeu, Domnul, Numele, Cel Sfânt, Prezenţa şi chiar Locul. Chiar şi în textele biblice unde era scris Yahweh, cititorii pronunţau Adonai. După ce templul a fost distrus ultima oară, până şi rarele ocazii în care era folosit numele în cadrul slujbelor religioase au dispărut şi s-a uitat chiar şi modul în care se pronunţa acest nume“. Totuşi, nimeni nu poate spune cu exactitate când au încetat evreii tradiţionalişti să pronunţe numele lui Dumnezeu, înlocuindu-l cu cuvintele ebraice folosite pentru Dumnezeu şi Domnul Suveran.
Aşadar, se pare că primul pas esenţial care ar trebui întreprins atunci când căutăm identitatea „singurului Dumnezeu adevărat“ este acela de a afla care este numele lui. O asemenea căutare nu este deloc dificilă, întrucât numele Dumnezeului Atotputernic, Creatorul, este precizat în mod clar şi simplu în Psalmul 83:18: „Să cunóscă că tu, al căruĭ nume este IEHOVA, tu numaĭ Escĭ cel Pré-înalt preste tot pămêntul“. — Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1911.
Iehova sau Iahve?
Deşi numele Iehova apare în Sfânta Scriptură (1911) şi în alte traduceri ale Bibliei, unii preferă să folosească numele Iahve în loc de Iehova. Care dintre aceste nume este cel corect?
Majoritatea manuscriselor biblice antice au fost scrise în limba ebraică. În Scripturile ebraice, numele divin apare de aproape 7 000 de ori şi este scris sub formă de patru consoane: YHWH, adică IHVH dacă îl transliterăm în limba română. Acest cuvânt format din patru consoane este numit, în general, Tetragrama, care derivă din două cuvinte greceşti ce înseamnă „patru litere“. Acum se pune întrebarea care este pronunţia corectă, întrucât primele scrieri ebraice conţineau numai consoane, fără să existe vocale care să-l îndrume pe cititor. Prin urmare, dacă pronunţia Tetragramei devine Iehova sau Iahve depinde de vocalele pe care cititorul le pune între cele patru consoane. În prezent, mulţi ebraişti preferă forma „Iahve“, considerând-o pronunţia corectă.
Cu toate acestea, dacă se urmăreşte criteriul consecvenţei se preferă forma „Iehova“. În ce sens? Pronunţia „Iehova“ este acceptată în limba română de secole. Cei care nu sunt de acord cu folosirea acestei pronunţii ar trebui să nu fie de acord nici cu folosirea pronunţiei larg acceptate „Ieremia“ şi nici chiar cu pronunţia „Isus“. Pronunţia „Ieremia“ ar trebui să fie schimbată în Yirmeyáh sau Yirmeyáhu, acestea fiind pronunţiile ebraice originale, iar „Isus“ ar deveni Yeshúaʽ (în limba ebraică) sau Iesoús (în limba greacă). Aşadar, mulţi cercetători ai Bibliei, printre care se numără şi Martorii lui Iehova, consideră că criteriul consecvenţei vine în sprijinul pronunţiei „Iehova“, bine cunoscută deja în limba română, precum şi a echivalentelor acesteia în alte limbi.
Chiar contează?
Unii ar putea argumenta că nu contează dacă i te adresezi Dumnezeului Atotputernic folosind un nume personal sau nu, şi că ei sunt mulţumiţi să vorbească despre Dumnezeu sau să i se adreseze lui Dumnezeu folosind termeni ca Tatăl sau, pur şi simplu, Dumnezeu. Însă ambii termeni sunt titluri, nu nume, şi în nici un caz nu sunt personale sau distinctive. În timpurile biblice, cuvântul Dumnezeu (ʼElohím, în limba ebraică) era folosit pentru a descrie un dumnezeu oarecare — chiar şi pe dumnezeul păgân al filistenilor numit Dagon (Judecătorii 16:23, 24). Prin urmare, când un evreu îi spunea unui filistean că el, evreul, i se închina lui „Dumnezeu“, acesta nu îl identifica pe adevăratul Dumnezeu la care se închina el.
Deosebit de interesant este un comentariu făcut în 1874 în lucrarea The Imperial Bible-Dictionary: „[Iehova] este în toate cazurile un nume propriu, identificându-l pe Dumnezeu ca persoană şi numai pe el, în timp ce Elohim are mai mult caracterul unui substantiv comun, care într-adevăr îl identifică de obicei, dar nu neapărat şi întotdeauna, pe Cel Suprem. . . . Evreul ar putea spune acest Elohim, adică adevăratul Dumnezeu, pentru a-l deosebi de toţi dumnezeii falşi; însă el nu zice niciodată acest Iehova, întrucât Iehova este numele numai al adevăratului Dumnezeu. El spune de repetate ori Dumnezeul meu . . .; dar niciodată Iehova al meu, întrucât, atunci când spune Dumnezeul meu, el spune Iehova. El vorbeşte despre Dumnezeul lui Israel, însă niciodată despre Iehova al lui Israel, întrucât nu este alt Iehova. El vorbeşte despre Dumnezeul cel viu, dar niciodată despre Iehova cel viu, întrucât el nu poate concepe că Iehova ar putea fi altfel decât viu“.
Calităţile adevăratului Dumnezeu
Bineînţeles, atunci când cunoaştem numele unei persoane nu înseamnă că o cunoaştem bine. Cei mai mulţi dintre noi cunosc numele unor politicieni renumiţi. S-ar putea să ne fie bine cunoscute chiar şi numele unor bărbaţi sau femei de seamă din alte ţări. Însă simpla cunoaştere a numelui lor — chiar şi a pronunţiei corecte — nu înseamnă că îi cunoaştem personal sau că ştim ce fel de persoane sunt aceştia. În mod asemănător, pentru a-l cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat trebuie să ajungem să-i cunoaştem şi să-i apreciem calităţile.
Deşi este adevărat că oamenii nu-l vor putea vedea niciodată pe adevăratul Dumnezeu, el a consemnat pentru noi în mod binevoitor în paginile Bibliei o mulţime de detalii referitoare la personalitatea sa (Exodul 33:20; Ioan 1:18). Unii profeţi evrei au primit prin inspiraţie divină viziuni despre curţile cereşti ale Dumnezeului Atotputernic. Descrierile lor ne înfăţişează nu numai o mare onoare şi o maiestate şi putere impresionante, ci şi linişte, ordine, frumuseţe şi un cadru plăcut. — Exodul 24:9–11; Isaia 6:1; Ezechiel 1:26–28; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:1–3.
Iehova Dumnezeu i-a enumerat lui Moise câteva dintre calităţile sale atrăgătoare, după cum este consemnat în Exodul 34:6, 7: „DOMNUL, DOMNUL Dumnezeu este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr; El care Îşi ţine îndurarea până în mii de generaţii, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul“. Nu sunteţi de acord că faptul de a cunoaşte aceste calităţi ale lui Dumnezeu ne apropie de el şi ne face să dorim să cunoaştem mai multe despre el ca persoană?
Chiar dacă nici un om nu îl va putea vedea vreodată pe Iehova Dumnezeu în gloria sa extraordinară, în Biblie este consemnat faptul că, atunci când Isus Cristos a fost ca om pe pământ, el a reflectat în realitate acel gen de persoană care este Iehova Dumnezeu, Tatăl său ceresc. Cu o anumită ocazie, Isus a spus următoarele: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai“. — Ioan 5:19.
Aşadar, de aici putem deduce că bunătatea, compasiunea, blândeţea şi căldura de care a dat dovadă Isus, precum şi faptul că iubea fierbinte dreptatea şi ura răutatea sunt toate calităţi pe care Isus le-a observat la Tatăl său, Iehova Dumnezeu, când s-a aflat alături de acesta în curţile cereşti înainte de a veni ca om pe pământ. Prin urmare, când ajungem să înţelegem cu adevărat întreaga semnificaţie a numelui Iehova, avem cu siguranţă toate motivele să iubim şi să binecuvântăm acest nume sacru, să-l lăudăm şi să-l preamărim şi să ne încredem în el.
Procesul prin care dobândim în acest mod cunoştinţă despre singurul Dumnezeu adevărat este, de fapt, un proces care nu se sfârşeşte niciodată, după cum reiese cu claritate din Ioan 17:3. În acest verset, timpul corect al verbului grecesc „a cunoaşte“ folosit în original ne ajută foarte mult, întrucât este vorba despre un timp prezent durativ. Iată cum este redat versetul în Sfintele Scripturi — Traducerea Lumii Noi: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care tu l-ai trimis, Isus Cristos“. Într-adevăr, asimilarea în permanenţă a cunoştinţei despre singurul Dumnezeu adevărat, Iehova, şi despre Fiul său, Isus Cristos, este un proces care nu se va sfârşi niciodată.
Adevăratul Dumnezeu s-a revelat
Aşadar, adevăratul Dumnezeu se deosebeşte cu uşurinţă de mulţimea de dumnezei falşi. El este atotputernicul Creator al universului, inclusiv al pământului şi al omenirii de pe acesta. Are un nume personal unic: Iehova, sau Iahve. Nu face parte dintr-o misterioasă Trinitate. El este un Dumnezeu al iubirii şi îi doreşte creaţiei sale umane numai binele. Însă el este şi un Dumnezeu al dreptăţii şi nu-i va tolera la nesfârşit pe cei care continuă să distrugă pământul şi să instige la război şi violenţă.
Iehova ne-a dezvăluit că este hotărât nu numai să înlăture de pe pământ răutatea şi suferinţa, ci şi să facă din el un paradis în care cei cu inima sinceră să poată trăi fericiţi pentru totdeauna (Psalmul 37:10, 11, 29, 34). Dumnezeul Atotputernic l-a instalat acum pe Fiul său, Isus, ca Rege ceresc al Regatului Său, iar în curând Isus va instaura acea lume nouă a dreptăţii şi va restabili condiţiile paradiziace pe pământ. — Daniel 2:44; Matei 6:9, 10.
Sperăm că acum vă va fi mai uşor să răspundeţi la întrebarea „Există într-adevăr un Dumnezeu?“ şi veţi putea să-l identificaţi pe adevăratul Dumnezeu.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]
Isus Cristos l-a identificat pe Iehova ca fiind singurul Dumnezeu adevărat