Biserica Catolică şi Holocaustul

De la corespondentul nostru din Italia

ÎNCĂ din 1987 se vorbeşte despre intenţiile Bisericii Catolice de a emite un document în care să-şi recunoască vina pentru Holocaust. Aşadar, mari au fost aşteptările în martie 1998, când Comisia pentru Relaţii Religioase cu Evreii, din Vatican, a emis documentul intitulat We Remember: A Reflection on the Shoaha (Noi ne amintim: o privire asupra Shoah).

Deşi au fost câteva persoane care au apreciat documentul, totuşi mulţi au fost nesatisfăcuţi de conţinutul acestuia. De ce? Faţă de ce anume şi-au manifestat ei obiecţiile?

Antiiudaism şi antisemitism

Documentul Vaticanului face o deosebire între antiiudaism, pentru care Biserica îşi recunoaşte vina, şi antisemitism, pe care aceasta îl neagă. Mulţi sunt de părere că această deosebire şi concluzia la care duce ea sunt nesatisfăcătoare. Rabinul german Ignatz Bubis a spus: „Mie mi se pare a fi un mod de a spune că nu este vina noastră, ci a altora“.

Deşi istoricul italian Giorgio Vecchio este de acord cu diferenţierea antiiudaismului de antisemitism, el scoate în evidenţă că „problema constă în înţelegerea modului în care antiiudaismul catolic a contribuit la dezvoltarea antisemitismului“. Este interesant că ziarul Vaticanului L’Osservatore Romano, din 22–23 noiembrie 1895, a publicat o scrisoare în care se afirma: „Orice catolic sincer este, prin natura lui, un antisemit: aşa este şi preoţia, prin forţa doctrinei şi a ministerului ei“.

Totuşi, partea cea mai criticată a documentului Vaticanului a fost cea în care erau apărate acţiunile lui Pius al XII-lea, numit papă în ajunul celui de-al doilea război mondial. Pius al XII-lea slujise ca nunţiu papal în Germania între anii 1917 şi 1929.

Tăcerea lui Pius al XII-lea

Juristul italian Francesco Margiotta Broglio nu este de părere că documentul „aduce elemente noi sau explicative asupra aşa-numitei «tăceri» atât de controversate a papei Pius al XII-lea, asupra presupusei lui germanofilii şi a acţiunilor lui diplomatice faţă de regimul nazist, atât înaintea, cât şi în timpul pontificatului său“.

Majoritatea comentatorilor sunt de părere că, indiferent în ce măsură este percepută importanţa documentului We Remember, întrebarea referitoare la motivul pentru care conducătorii Bisericii Catolice au păstrat tăcerea în ce priveşte genocidul din lagărele de concentrare naziste „rămâne larg deschisă“. Potrivit istoricului american George Mosse, prin faptul că a ales să păstreze tăcerea, Pius al XII-lea „a salvat Biserica, dar a sacrificat mesajul ei moral. El s-a comportat ca un conducător de stat, nu ca un papă“. Bine informaţii observatori ai Vaticanului cred că ceea ce a întârziat emiterea documentului a fost dificultatea de a stabili rolul pe care l-a jucat Pius al XII-lea în Holocaust.

Faptul că documentul îl apăra pe papa Pius al XII-lea i-a iritat pe mulţi. „Tăcerea cu privire la «tăcerea papei» face ca acest document să fie deziluzionant“, scrie Arrigo Levi. Elie Wiesel, care în 1986 a câştigat Premiul Nobel pentru pace, a spus: „Faptul de a susţine că noi, evreii, ar trebuie să-i fim recunoscători lui Pius al XII-lea mi se pare puţin spus o erezie“.

Aruncarea vinei asupra altora

Documentul se bazează pe distincţia tradiţională făcută de teologii catolici potrivit căreia, ca instituţie, Biserica este sfântă şi scutită de greşeli de către Dumnezeu, în timp ce membrii ei, care sunt păcătoşi, sunt cei ce poartă vina pentru orice lucru rău care se întâmplă. Comisia din Vatican scrie: „Opoziţia spirituală şi acţiunile concrete întreprinse de alţi creştini nu s-au ridicat la înălţimea a ceea ce se aştepta din partea unor discipoli ai lui Cristos. . . . [Aceştia] nu au fost suficient de tari ca să-şi ridice vocea în semn de protest. . . . Regretăm profund greşelile şi eşecurile acestor fii şi fiice ale Bisericii“.

Totuşi, învinovăţirea unor membri ai bisericii mai degrabă decât acceptarea vinovăţiei la nivel de instituţie li se părea celor mai mulţi un mare pas înapoi în raport cu recentele cereri clare de iertare. De exemplu, Biserica Romano-Catolică din Franţa a emis oficial o „Declaraţie de căinţă“ prin care îi cere iertare lui Dumnezeu şi poporului evreu pentru „indiferenţa“ Bisericii Catolice arătată faţă de persecuţia evreilor în timpul războiului, când Franţa s-a aflat sub conducerea guvernului de la Vichy. Într-o declaraţie citită de arhiepiscopul Olivier de Berranger, Biserica recunoştea că a permis propriilor interese „să întunece datoria biblică de a respecta fiecare fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu“.

Iată un fragment din ceea ce se spunea în declaraţia franceză: „Biserica trebuie să recunoască faptul că, în ce priveşte persecutarea evreilor şi mai ales în ce priveşte diversele măsuri antisemite luate de autorităţile de la Vichy, indiferenţa a depăşit cu mult indignarea. Tăcerea a fost regula, iar cuvintele rostite în favoarea victimelor au fost excepţia de la regulă. . . . În prezent, mărturisim că această tăcere a fost o greşeală. De asemenea, recunoaştem că Biserica din Franţa nu a reuşit să-şi ducă la îndeplinire misiunea de educator al conştiinţei oamenilor“.

Au trecut mai bine de 50 de ani de la tragedia care a fost Shoah, sau Holocaustul, iar Biserica Catolică nu a reuşit încă să accepte realitatea istoriei ei: una dominată de ambiguitate şi tăcere, ca să nu spunem mai mult. Dar există anumiţi oameni care nu au trebuit niciodată să facă acest lucru. Martorii lui Iehova, o minoritate religioasă persecutată cu cruzime de nazişti, nu s-au pretat la compromis.

În contrast cu membrii Bisericii, în ultimul timp a fost din ce în ce mai clar faptul că Martorii lui Iehova au demascat cruzimea regimului nazist. Ei au făcut acest lucru nu numai în mod individual. Atât reprezentanţii lor oficiali, cât şi publicaţiile lor au făcut acest lucru. Christine King, istoric şi rector la Universitatea Staffordshire, din Anglia, a explicat: „Martorii lui Iehova au avut curajul să vorbească. Au vorbit încă de la început. Au vorbit într-un singur glas. Au vorbit cu mult curaj chiar, iar din aceasta avem cu toţii de învăţat“.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Papa Pius al XII-lea a păstrat tăcerea în timpul Holocaustului

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Army photo