O limbă care se vede!

CUM aţi învăţat limba voastră maternă? Probabil că, atunci când eraţi foarte mic, i-aţi auzit vorbind pe prieteni sau pe membrii familiei. În cazul majorităţii oamenilor, limba este asimilată cu ajutorul auzului şi este exprimată prin vorbire. Când formulează concepte sau idei, oamenii care aud repetă în minte în mod spontan cuvinte şi propoziţii înainte de a le rosti cu voce tare. Totuşi, în cazul unui copil care se naşte surd, poate oare mintea lui să formuleze idei într-un alt mod? Există vreo limbă cu ajutorul căreia să se poată transmite de la o minte la alta idei atât abstracte, cât şi concrete fără să se scoată nici un sunet?

Se vede, dar nu se aude

Una dintre minunile intelectului uman este capacitatea de a vorbi o limbă şi de a o adapta. Totuşi, fără auz, învăţarea unei limbi devine de obicei o funcţie a ochilor, nu a urechilor. Din fericire, dorinţa de a comunica este adânc înrădăcinată în sufletul uman, acest lucru ajutându-ne să trecem peste orice obstacol evident. Peste tot în lume, această necesitate i-a determinat pe mulţi surzi să dezvolte numeroase limbaje ale semnelor. Întrucât au intrat în contact unii cu alţii, fiind născuţi în familii de surzi, trimişi la şcoli de specialitate sau crescuţi într-o anumită comunitate, rezultatul a fost formarea unui limbaj complicat adaptat văzului — un limbaj al semnelor.

Carl, din Statele Unite, a considerat acest limbaj un cadou din partea părinţilor lui surzi.a Deşi este surd din naştere, încă de la o vârstă foarte fragedă el putea descrie anumite obiecte, putea asocia anumite semne şi putea exprima idei abstracte în Limbajul American al Semnelor (ASL). Majoritatea nou-născuţilor surzi ai căror părinţi surzi folosesc limbajul semnelor încep să facă cele dintâi semne în primele 10–12 luni de viaţă. În cartea A Journey Into the Deaf-World (Călătorie în lumea surzilor) se explica faptul că, „în prezent, lingviştii recunosc că capacitatea de a asimila în mod natural o limbă şi de a o transmite urmaşilor este adânc înrădăcinată în creier. Faptul că această capacitate se materializează în limbajul semnelor sau într-o limbă vorbită este o chestiune lipsită de importanţă“.

Sveta s-a născut în Rusia, făcând parte din a treia generaţie a unei familii de surzi. Împreună cu fratele ei, care este şi el surd, ea a învăţat Limbajul Rus al Semnelor. La trei ani, când a fost înscrisă la o grădiniţă pentru copii surzi, capacităţile ei de redare a limbajului natural al semnelor erau foarte bine dezvoltate. Sveta mărturiseşte: „Ceilalţi copii surzi nu cunoşteau limbajul semnelor şi l-au învăţat de la mine“. Mulţi copii surzi aveau părinţi care auzeau şi care nu foloseau limbajul semnelor. Deseori, copiii surzi învăţau la şcoală limbajul semnelor de la copiii surzi mai mari decât ei, care îi ajutau astfel să comunice mai uşor.

În prezent, din ce în ce mai mulţi părinţi care aud învaţă să comunice cu copiii lor în limbajul semnelor. Drept urmare, aceşti copii surzi pot comunica foarte bine înainte de a merge la şcoală. Aşa au stat lucrurile în cazul lui Andrew din Canada, ai cărui părinţi aud. Aceştia au învăţat limbajul semnelor şi l-au folosit comunicând cu el de la o vârstă fragedă, formându-i astfel un fundament lingvistic pe care urma să-l dezvolte de-a lungul anilor. Acum toţi membrii familiei pot comunica pe orice temă în limbajul semnelor.

Surzii pot formula idei atât abstracte, cât şi concrete fără să fie nevoie să gândească într-o limbă vorbită. Exact aşa cum fiecare dintre noi îşi formulează ideile în propria limbă, mulţi surzi gândesc în propria limbă a semnelor.

O varietate de limbaje

Peste tot în lume, comunităţile de surzi fie şi-au alcătuit propriul limbaj al semnelor, fie au introdus elemente din alte limbaje ale semnelor. O parte din vocabularul ASL din prezent derivă din Limbajul Francez al Semnelor folosit cu 180 de ani în urmă. Această parte s-a combinat cu limbajul folosit la vremea aceea de surzii din Statele Unite, rezultatul fiind actualul Limbaj American al Semnelor. Limbajele semnelor se dezvoltă de-a lungul multor ani şi suferă o serie de modificări cu fiecare generaţie ce trece.

De regulă, limbajele semnelor nu se încadrează în limitele socio-geografice ale limbilor vorbite. De exemplu, în Puerto Rico se foloseşte ASL, deşi limba vorbită este spaniola. Deşi atât în Anglia, cât şi în Statele Unite se vorbeşte engleza, în Anglia se foloseşte Limbajul Britanic al Semnelor, care diferă foarte mult de ASL. De asemenea, Limbajul Mexican al Semnelor se deosebeşte foarte mult de numeroase alte limbaje ale semnelor din America Latină.

Când cineva studiază limbajul semnelor, este impresionat de subtilităţile şi de bogăţia modalităţilor de exprimare. Prin intermediul limbajului semnelor poate fi exprimat aproape orice subiect, gând sau idee. Din fericire, există o tot mai răspândită tendinţă de a publica literatură pentru surzi pe videocasete, folosind limbajul natural al semnelor pentru a nara povestiri, a recita poezii, a relata consemnări istorice şi a preda adevărul biblic. În multe ţări, numărul celor care învaţă limbajul semnelor este în continuă creştere.

Citesc ceea ce nu au auzit niciodată

Când citesc, oamenii care aud apelează în general la memoria auditivă, întrucât îşi amintesc modul în care se pronunţă cuvintele. Aşadar, aceştia înţeleg o mare parte din ceea ce citesc deoarece au auzit cuvintele înainte. În majoritatea limbilor, cuvintele scrise nu transmit sau nu se aseamănă cu ideile pe care le reprezintă. Mulţi oameni care aud învaţă acest sistem arbitrar sau cod scris prin asocierea acestuia cu sunetele din limba vorbită, astfel încât să înţeleagă ce citesc. Totuşi, încercaţi să vă imaginaţi că nu aţi auzit niciodată în viaţă nici un sunet, nici un cuvânt sau nici o limbă vorbită! Faptul de a învăţa codul arbitrar scris al unei limbi pe care să nu o poţi auzi poate fi o sarcină dificilă şi poate provoca frustrare. Nu este de mirare că faptul de a citi într-o limbă de acest fel prezintă o mare încercare pentru surzi, în special pentru cei care şi-au pierdut complet auzul la o vârstă fragedă sau nu au auzit niciodată!

Multe centre educaţionale pentru copiii surzi din toată lumea au descoperit avantajele faptului de a folosi limbajul semnelor începând chiar din prima perioadă de dezvoltare a limbajului copilului (vezi chenarele de la paginile 20 şi 22). Centre de acest gen au descoperit că introducerea unui copil surd într-un mediu în care se comunică prin limbajul natural al semnelor şi stabilirea unui fundament lingvistic vor pune bazele pentru o realizare mai mare pe plan profesional şi social, precum şi pentru asimilarea ulterioară a unei limbi scrise.

O comisie a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, comisie care se ocupă de educaţia surzilor, afirma: „Nu se mai acceptă neglijarea limbajului semnelor sau evitarea participării la dezvoltarea programelor educaţionale pentru surzi“. Totuşi, trebuie să menţionăm că, indiferent de alegerea pe care o fac părinţii pentru copilul lor surd, participarea deplină a ambilor părinţi la dezvoltarea copilului lor este de mare importanţă. — Vezi articolul „Ca să comunic cu copilul meu, am învăţat o altă limbă“, apărut în ediţia din 8 noiembrie 1996 a revistei Treziţi-vă!

Să înţelegem lumea surzilor

Când copiii surzi devin adulţi, ei mărturisesc deseori că ceea ce îşi doreau cel mai mult din partea părinţilor lor era comunicarea. Când mama lui în vârstă era pe moarte, Jack, un bărbat surd, a încercat să comunice cu ea. Ea s-a luptat din greu să-i spună ceva, dar nu a fost în stare să-i scrie ce voia şi nici nu ştia limbajul semnelor. Ea a intrat apoi în comă, iar mai târziu a murit. Lui Jack îi revin deseori în minte acele momente pline de amărăciune. Această experienţă l-a determinat să-i sfătuiască pe părinţii care au copii surzi: „Dacă doriţi să aveţi parte de o bună comunicare şi de un schimb semnificativ de idei, sentimente, gânduri şi iubire cu copilul vostru surd, exprimaţi-vă cu ajutorul limbajului semnelor. . . . Pentru mine este prea târziu. Este oare prea târziu şi pentru voi?“

Ani de zile, mulţi nu i-au înţeles pe surzi. Unii erau de părere că surzii nu ştiu aproape nimic, deoarece ei nu aud nimic. Părinţii i-au protejat în mod exagerat pe copiii lor surzi sau le-a fost teamă să-i lase să se asocieze cu copii care aud. În unele culturi, surzii au fost numiţi în mod greşit „muţi“, deşi în general surzii nu au afecţiuni vocale. Ei efectiv nu aud. Alţii au considerat limbajul semnelor primitiv sau inferior limbii vorbite. Nu este de mirare că, din cauza unei ignoranţe de acest gen, unii surzi s-au simţit oprimaţi şi neînţeleşi.

În anii ’30, când era copil, Joseph din Statele Unite a fost înscris la o şcoală specială pentru copii surzi care interzicea folosirea limbajului semnelor. El şi colegii lui de clasă erau deseori disciplinaţi pentru că foloseau semne, chiar şi atunci când nu înţelegeau ce spun profesorii lor. Cât de mult tânjeau ei să înţeleagă şi să fie înţeleşi! În ţările în care instruirea copiilor surzi este limitată, unii dintre aceştia cresc având parte de foarte puţină instruire elementară. De exemplu, un corespondent din vestul Africii al revistei Treziţi-vă! a spus: „Pentru majoritatea surzilor din Africa, viaţa este grea şi nefericită. Dintre toţi infirmii, surzii sunt probabil cei mai neglijaţi şi mai neînţeleşi oameni“.

Cu toţii simţim nevoia de a fi înţeleşi. Din nefericire însă, unii văd într-un surd o persoană „incapabilă“. Incapacităţile vizibile ale unei persoane surde pot umbri capacităţile reale ale acesteia. În contrast cu aceasta, mulţi surzi se consideră persoane „capabile“. Ei pot comunica fluent între ei, pot cultiva respect de sine şi se pot realiza pe plan profesional, social şi spiritual. Din nefericire, tratamentul de care au avut parte mulţi surzi i-a determinat pe unii să-şi piardă încrederea în persoanele care aud. Totuşi, când persoanele care aud manifestă un interes sincer faţă de cultura celor surzi şi faţă de limbajul natural al semnelor şi îi consideră pe surzi oameni „capabili“, foloasele sunt bilaterale.

Dacă doriţi să învăţaţi un limbaj al semnelor, amintiţi-vă că limba reprezintă modul în care gândim şi ne formulăm ideile. Pentru a învăţa bine un limbaj al semnelor, cineva trebuie să gândească în acel limbaj. Acesta este motivul pentru care simplul fapt de a învăţa nişte semne dintr-un dicţionar de limbaj al semnelor nu este de mare ajutor în ce priveşte o bună comunicare în limbajul respectiv. De ce să nu-l învăţaţi chiar de la cei ce folosesc limbajul semnelor în viaţa de zi cu zi — de la surzi? Faptul de a învăţa o a doua limbă de la vorbitori care o au ca limbă maternă vă va ajuta să gândiţi şi să formulaţi ideile într-un mod diferit, totuşi natural.

Peste tot în lume, surzii îşi lărgesc orizontul folosind un limbaj al semnelor variat. Familiarizaţi-vă personal cu limbajul lor.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 20]

„În New York, surzilor li se predă limbajul semnelor, iar apoi engleza“

Acest titlu apărea în ediţia din 5 martie 1998 a ziarului The New York Times. Felicia Lee a scris: „În vederea realizării a ceea ce este considerată drept piatră de hotar în instruirea elevilor surzi, în singura şcoală publică pentru surzi a oraşului se vor face schimbări, astfel încât toţi profesorii să predea în principal în limbajul semnelor, bazat pe simboluri şi gesturi“. Ea explică faptul că mulţi educatori „spun că, potrivit cercetărilor, limba principală a surzilor este una vizuală, nu verbală, şi că şcolile care folosesc metoda preferată a persoanelor surde — şi anume Limbajul American al Semnelor — îi învaţă pe elevi mai bine decât alte şcoli.

Se spune că elevii surzi trebuie trataţi ca elevi bilingvi, nu infirmi“.

Profesorul Harlan Lane, de la Universitatea Northeastern din Boston, a spus: „Cred că [şcoala din New York] se află în pragul unei schimbări“. El a spus revistei Treziţi-vă! că obiectivul final este acela de a preda engleza ca limbă secundară, limbă citită.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 21]

Este o limbă!

Persoanele care aud au tras în mod greşit concluzia că limbajul semnelor este o formă complexă de pantomimă. Acesta chiar a fost numit un limbaj în imagini. Deşi limbajul semnelor implică faţa, corpul, mâinile şi efectiv spaţiul din jur, majoritatea semnelor se aseamănă foarte puţin sau chiar deloc cu ideile pe care le transmit. În Limbajul American al Semnelor (ASL), de exemplu, semnul care transmite ideea de „a face“ constă în rotirea pumnilor unul deasupra celuilalt. Deşi este foarte folosit, unei persoane care nu comunică prin intermediul limbajului semnelor, acest semn nu-i transmite sensul pe care îl are. În Limbajul Rus al Semnelor (RLS), semnul care transmite ideea de „a avea nevoie“ se face cu ambele mâini, fiecare deget mare atingându-l pe cel de-al treilea deget şi făcând o mişcare circulară paralelă (vezi fotografiile de pe această pagină). Existând atât de multe concepte abstracte, este imposibil să fie exprimate prin imagini descriptive. Excepţie fac semnele ce corespund unor obiecte care pot fi descrise, cum ar fi semnele care reprezintă o „casă“ sau un „copilaş“. — Vezi fotografiile de pe această pagină.

O altă caracteristică a unei limbi ar fi folosirea unui vocabular structurat, acceptat de o anumită comunitate. Limbajul semnelor prezintă o structură gramaticală de acest gen. De exemplu, în ASL mai întâi este exprimat subiectul unei fraze, urmat apoi de un comentariu pe marginea acestuia. De asemenea, un aspect fundamental al limbajului semnelor este menţionarea lucrurilor în ordinea succedării lor în timp.

Multe expresii ale feţei îndeplinesc funcţii gramaticale, deoarece contribuie la diferenţierea unei întrebări de o poruncă, a unei propoziţii condiţionale de o simplă afirmaţie. Natura vizuală a limbajului semnelor a fost cea care i-a permis acestuia să dezvolte aceste aspecte şi multe alte caracteristici unice.

[Fotografii]

„A face“ în ASL

„A avea nevoie“ în RLS

„Casă“ în ASL

„Copilaş“ în ASL

[Chenarul de la pagina 22]

Limbi adevărate

„Contrar concepţiilor populare greşite, limbajele semnelor nu sunt nici pantomimă, nici simple gesturi, nici invenţii ale educatorilor şi nici limbaje cifrate ale limbii vorbite de comunitate. Ele sunt peste tot unde există o comunitate de surzi şi fiecare este un limbaj distinct, complet, făcând uz de aceleaşi tipuri de structuri gramaticale folosite în limbile vorbite din toată lumea.“

În Nicaragua, „şcolile s-au concentrat asupra faptului de a-i învăţa pe copiii [surzi] să citească de pe buze, însă, în toate cazurile în care s-a încercat acest lucru, rezultatele au fost slabe. Dar oricum, au învăţat să comunice. Pe terenurile de joacă şi în autobuzele şcolare, copiii îşi inventau propriul sistem de semne . . . La scurt timp, sistemul s-a materializat în ceea ce se numeşte Lenguaje de Signos Nicaragüense“. O generaţie mai tânără de copii surzi a dezvoltat acum un limbaj mai fluent, care a ajuns să fie numit Idioma de Signos Nicaragüense. — The Language Instinct, de Steven Pinker.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Aceasta este o modalitate de a exprima prin intermediul semnelor în ASL propoziţia: „După ce a mers la magazin, el a mers să lucreze“

1 Magazin

2 el

3 merge

4 terminat

5 merge

6 muncă