Brasília: un oraş tânăr, unic, care se dezvoltă cu rapiditate

De la corespondentul nostru din Brazilia

UNDE oare în lume i-aţi putea telefona proiectantului care a alcătuit planurile capitalei ţării voastre? Unde l-aţi putea întâlni pe arhitectul care a proiectat şi a supravegheat construirea primelor clădiri guvernamentale ale capitalei? Şi unde vă puteţi plimba prin capitală având certitudinea că orice persoană în vârstă de peste 40 de ani pe care o vedeţi nu s-a născut aici? În Brasília, capitala Braziliei — un oraş tânăr, unic, care merită să-i acordăm o atenţie deosebită.a

Un prolog prelung

Zborul de la São Paulo până la Brasília durează aproape o oră şi jumătate. Autocarele confortabile fac această călătorie în aproximativ 12 ore. Eu am preferat călătoria cu autocarul. Aşadar, am avut timp suficient să citesc câte ceva despre istoria oraşului.

Încă de la prima insurecţie împotriva dominaţiei portugheze, insurecţie ce a avut loc în secolul al XVIII-lea, a existat dorinţa de a construi o nouă capitală în Brazilia. La scurt timp după câştigarea independenţei în 1822, omul de stat brazilian José Bonifácio de Andrada e Silva a sugerat ca numele viitoarei capitale să fie Brasília, nume pe care cartografii din secolul al XVII-lea deja îl folosiseră pentru a denumi întreaga ţară.

În 1891, noua constituţie a ţării prevedea ca în zona centrală a Podişului Braziliei să fie îngrădită cu ţăruşi o suprafaţă de savană de 14 000 de kilometri pătraţi. Acolo, în centrul podişului, la o distanţă de 1 000 de kilometri de coastă, urma să fie construită noua capitală. Politicienii erau de părere că mutarea capitalei de la Rio de Janeiro în interiorul ţării avea să stimuleze dezvoltarea imensei zone centrale a ţării. Totuşi, urmau să treacă alţi 50 de ani fără să se întreprindă nimic. În cele din urmă, în 1955, prologul prelung al Brasíliei a luat sfârşit, urmând să înceapă un capitol introductiv plin de acţiune.

O competiţie şi un plan

În acel an, Juscelino Kubitschek, care candida la preşedinţie, a promis că, dacă urma să fie ales, noua capitală avea să devină o realitate înainte ca mandatul lui de cinci ani ca preşedinte să se sfârşească. În aprilie 1956, Kubitschek a fost ales preşedinte.

Câteva luni mai devreme, guvernul anunţase o competiţie: arhitecţi, ingineri şi proiectanţi din Brazilia erau invitaţi să alcătuiască un plan al noii capitale. În decurs de câteva luni, 26 de candidaţi şi-au trimis versiunea cu privire la capitala ideală. În martie 1957, un juriu internaţional a anunţat câştigătorul: urbanistul Lúcio Costa.

Spre deosebire de lucrările celorlalţi candidaţi, cea a lui Costa consta în câteva schiţe şi câteva pagini de text scrise neglijent cu mâna — un întreg oraş într-un plic de hârtie groasă! El şi-a cerut scuze în faţa juriului pentru planul lui sumar, dar a adăugat: „Dacă nu este bun, atunci va fi uşor să ne scăpăm de el, şi astfel nu voi fi irosit nici timpul meu, nici timpul altuia“. Totuşi, juriului i-a plăcut planul lui Costa şi l-a apreciat ca fiind „clar, la subiect şi, în esenţă, simplu“. Ce anume includea planul lui şi cum s-a materializat acesta într-un oraş de beton?

Un „avion“ în praf

O bună modalitate de a afla acest lucru este aceea de a vizita Museu Vivo da Memória Candanga. Întrucât muzeul se află în clădirea care a fost primul spital al capitalei, acest edificiu este, de fapt, leagănul Brasíliei. Primii copii care s-au născut în Brasília în urmă cu 40 de ani şi-au început viaţa chiar aici. În prezent însă, fostul spital relatează povestea naşterii şi a copilăriei Brasíliei. Un afiş din muzeu spune că aceasta este o poveste despre „praf, canafas şi beton“.

Laureti Machado, membră a personalului muzeului, mă poartă mai întâi prin perioada „prafului“. Ea se opreşte în faţa unei fotografii din 1957 prezentând două drumuri nepavate care traversau o suprafaţă de savană şi care se intersectau în această regiune izolată. „Această fotografie, spune ea, reprezintă chiar prima etapă a construcţiei oraşului.“ Apoi, uitându-ne la schiţele lui Costa, putem vedea modul în care a trasat el sub formă de curbă unul dintre cele două drumuri, astfel încât, atunci când muncitorii, numiţi candangosb, au făcut în savană acest drum asemenea unui arc, în praful savanei a început să se contureze forma unui avion.

Acea formă unică este planul Brasíliei: un avion a cărui carlingă este îndreptată spre est şi ale cărui aripi arcuite se întind spre nord şi sud. Clădirile care găzduiesc cele trei departamente ale guvernului se situează pe carlingă, cartierul comercial formează corpul avionului, iar zona rezidenţială, aripile.

De la canafas la beton

Secţiile „canafas“ şi „beton“ ale muzeului ne spun că muncitori din întreaga Brazilie şi-au vândut bunurile ca să poată călători până la şantier. „Tata a cumpărat un camion, ne-am îmbarcat cu toată familia — peste 20 de persoane — şi a condus timp de 19 zile ca să ajungem aici“, îşi aminteşte un muncitor care a sosit în august 1957. Alţii au călătorit cu autobuzul, cu carul cu boi sau au făcut autostopul. Au sosit în total 60 000 de muncitori.

Era mare nevoie de această echipă de constructori, care locuia în corturi de canafas, deoarece data inaugurării oraşului fusese fixată pe 21 aprilie 1960. Aceasta însemna că inginerii, tehnicienii şi constructorii trebuiau să ridice o capitală în 1 000 de zile — o lucrare impresionantă! Totuşi, când a sosit data inaugurării, muncitorii terminaseră deja totul. Cea mai tânără capitală din lume se ridicase din praful savanei.

Prima şi ultima

Biroul din Brasília al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) nutreşte o mare admiraţie pentru oraş şi constructorii lui. „Nu există nici un alt plan urbanistic dus la îndeplinire cu atâta fidelitate ca planul lui Costa“, îmi spune dr. Briane Bicca, ataşatul cultural al UNESCO. „Acesta este unul dintre motivele pentru care Brasília se află prima pe Lista Moştenirii Lăsate Lumii a UNESCOc, fiind unicul oraş construit în acest fel în secolul al XX-lea.“

De asemenea, Brasília e singurul oraş de pe această listă care este încă în construcţie. Acest lucru este o încercare, spune dr. Bicca. „Cum putem urma planul original al oraşului în timp ce oraşul este în continuă schimbare?“ Când era în viaţă, arhitectul Lúcio Costa, deşi în vârstă de peste 90 de ani, încă se confrunta cu această problemă. El era foarte atent la noile construcţii, făcând tot posibilul ca acestea să nu-i desacralizeze planul. De exemplu, când Costa a aflat despre intenţia de a se construi în Brasília căi ferate urbane, el a insistat ca trenurile să circule subteran.

O vedere panoramică

Acum a sosit timpul să facem un tur al oraşului. Chiar dacă vă aflaţi aici pentru prima dată, vă veţi descurca foarte uşor în oraş. Există două bulevarde, iar staţia de autobuz a oraşului se află în punctul de intersecţie al celor două bulevarde. Unul dintre acestea merge de la vest la est (de la coada „avionului“ spre carlingă) şi duce în zona hotelurilor, teatrelor, băncilor şi magazinelor. Cealaltă merge de la nord la sud (de la vârful unei aripi la vârful celeilalte) şi traversează zona rezidenţială.

Cel mai bun loc de unde poţi vedea cum arată oraşul este Turnul Televiziunii, un edificiu cu o înălţime de 224 de metri, situat în corpul avionului, chiar în spatele aripilor. Liftul, care poate fi folosit gratuit, urcă la o înălţime de 75 de metri, oferindu-ţi o vedere panoramică a centrului oraşului, numit Plano Piloto. În timp ce priveşti îndelung peluzele întinse ale oraşului, atât de imense şi de goale, încât ai impresia că ating cerul, rămâi uimit de vastitatea Brasíliei. De fapt, arhitectul peisagist Roberto Burle-Marx a proiectat parcurile şi peluzele Brasíliei cu atâta generozitate, încât oraşul se mândreşte cu cel mai mult spaţiu verde pe cap de locuitor decât oricare altă capitală din lume.

Spre est se întinde o fâşie lată de iarbă, mărginită pe ambele părţi de câte o stradă. De-a lungul străzilor sunt aliniate 17 clădiri identice. Fiecare dintre aceste construcţii de forma unei cutii găzduieşte câte un departament al guvernului. La capătul fâşiei se înalţă simbolul Brasíliei: două cupole identice, una îndreptată în sus, iar cealaltă în jos, aşezate la baza a două clădiri de 28 de etaje în care se află Congresul Naţional, care coordonează activitatea legislativă în Brazilia.

Forma clădirilor Congresului Naţional aminteşte într-o oarecare măsură de sediul Naţiunilor Unite din New York, dar nu fără un motiv bine întemeiat. Unul dintre arhitecţii care au luat parte la proiectul clădirilor Naţiunilor Unite a fost Oscar Niemeyer — nimeni altul decât arhitectul brazilian care a proiectat clădirile Congresului Naţional şi aproape toate celelalte clădiri importante ale Brasíliei. Câteva dintre cele mai frumoase realizări ale sale, cum ar Ministerul Afacerilor Externe (Palacio Itamaraty) şi Ministerul Justiţiei (Palacio da Justiça), sunt situate în apropierea clădirilor-turn gemene ale Congresului Naţional.

De ce nu vă puteţi pierde

Totuşi, Brasília este mai mult decât un parc arhitectural. Aceasta este şi locuinţa ordonată a mii de oameni. Pe măsură ce înaintăm în zona rezidenţială a oraşului, Paulo, un avocat care locuieşte în Brasília, ne spune: „Majoritatea oamenilor care s-au mutat în Brasília consideră această ordine un încântător respiro în comparaţie cu haosul urbanistic cu care erau obişnuiţi în alte oraşe“.

Populaţia Brasíliei locuieşte în blocuri. Un grup de blocuri dispuse în jurul unei curţi formează un superbloc. Nenumărate şiruri de superblocuri acoperă aripile de nord şi de sud ale oraşului. Adresele locuinţelor sunt uşor de găsit. De exemplu, „N-102-L“ se află în aripa de nord a oraşului, superblocul 102, blocul L. Iar dacă reţineţi că numerele blocurilor cresc (de la 102 la 116) pe măsură ce înaintaţi spre vârfurile aripilor, nu aveţi cum să greşiţi.

Pentru a inspira atât ordine, cât şi intimitate, blocurile de apartamente nu au mai mult de cinci etaje. Astfel, spune Senhor Costa, un copil care se joacă în curte aude foarte bine când mama lui îl strigă de la fereastra apartamentului: „Manoel, vem cá!“ (Manuel, vino aici!).

Dureri datorate creşterii

Deşi Brasília se mândreşte cu faptul că este un oraş construit conform unui plan, nu s-a ţinut cont de muncitorii care au adus în existenţă oraşul Brasília atunci când s-a întocmit planul. S-a presupus că, după inaugurarea capitalei, muncitorii îşi vor lua lucrurile şi se vor întoarce la locul lor de baştină. Însă, evident, faptul de a se întoarce într-o regiune fără spitale, şcoli sau locuri de muncă nu îi prea încânta pe muncitori. Ei au preferat să rămână în Brasília; dar unde?

Ei nu îşi puteau permite să plătească chiria atât de mare la apartamentele pe care ei le construiseră, prin urmare s-au stabilit în jurul centurii verzi a Brasíliei. La scurt timp, au apărut mai multe oraşe mai mari decât Brasília. În prezent, în oraşul iniţial locuiesc doar 400 000 de oameni şi multe apartamente sunt nelocuite; dar aproape 2 milioane de locuitori s-au stabilit în oraşele tip satelit, care nu fuseseră construite după un plan. În pofida intenţiilor egalitare ale planului oraşului, deosebirile în ce priveşte venitul au divizat populaţia în oraşe separate.

Prin urmare, o neprevăzută explozie demografică şi deosebirile de clasă sunt un teren fertil pentru criminalitate şi alte probleme socio-economice specifice oricărui oraş. Tânăra capitală a Braziliei suferă dureri datorate creşterii. Evident, doar străzile bine aranjate şi arhitectura inovatoare nu pot schimba inima şi comportamentul oamenilor.

„Inima Braziliei“?

Panourile publicitare aliniate de-a lungul centurii Brasíliei le reamintesc călătorilor că sunt pe punctul de a intra în „Inima Braziliei“. Sloganul este corect dintr-un anumit punct de vedere: Deşi nu este situată în centrul geografic al ţării, Brasília se află la o distanţă aproape egală de toate oraşele importante ale ţării. Totuşi, ce se poate spune despre semnificaţia profundă a acestui slogan? Este oare Brasília inima Braziliei? Opiniile diferă. Doar o vizită în acest oraş unic vă va putea ajuta să găsiţi răspunsul. Reţineţi totuşi că nu trebuie să vă grăbiţi să vă faceţi o părere despre Brasília. Acordaţi-i timp ca să-şi dezvăluie însuşirile, aşa cum remarca o locuitoare, „Brasília seduz gradualmente“ (Brasília seduce treptat).

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

O poveste despre „praf, canafas şi beton“

[Provenienţa fotografiei]

Arquivo Público do Distrito Federal

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

O paradă de candangos

[Provenienţa fotografiei]

Arquivo Público do Distrito Federal

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Vedere panoramică a Brasíliei

1. Ministerele

2. Clădirile cu birouri ale Congresului

3. Curtea Supremă

4. Piaţa celor Trei Puteri

5. Birourile executivului

[Provenienţa fotografiei]

Secretaria de Turismo, Brasília

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Campioana mondială în spaţii verzi