Când speranţa şi dragostea prind din nou viaţă
PĂRINŢII, profesorii şi alte persoane care lucrează cu adolescenţii îşi dau seama că nici ei, nici tinerii şi nici vreo altă persoană nu pot schimba lumea. Aici acţionează anumite forţe care sunt ca valurile fluxului pe care nimeni nu le poate opri. Cu toate acestea, cu toţii putem face mult pentru ca tinerii să fie mai fericiţi şi mai sănătoşi şi să se integreze bine într-un colectiv.
Întrucât este mai uşor de prevenit decât de vindecat, părinţii trebuie să se gândească bine la modul în care stilul lor de viaţă şi priorităţile din viaţă pot modela comportamentul şi atitudinea copiilor lor. Dacă ei se îngrijesc ca în căminul lor să existe o atmosferă plină de iubire şi grijă, copiii se vor simţi în siguranţă, ceea ce poate preveni cel mai bine apariţia unui comportament autodistructiv. Una dintre cele mai disperate necesităţi ale tinerilor este să aibă pe cineva care să-i asculte. Dacă părinţii nu-i ascultă, atunci s-ar putea să-i asculte persoane cu însuşiri nu tocmai de dorit.
Ce înseamnă acest lucru pentru părinţii de azi? Să-şi facă timp pentru copiii lor atunci când aceştia au nevoie — când sunt mici. Pentru multe familii, acest lucru nu este deloc uşor. Ele se luptă pentru câştigarea existenţei, negăsind altă soluţie decât să muncească ambii părinţi. Cei care au fost dispuşi şi au reuşit să facă sacrificii ca să stea mai mult timp cu copiii lor au fost adesea răsplătiţi văzând cum fiii şi fiicele lor şi-au încununat viaţa cu succes. Totuşi, aşa cum am arătat mai înainte, uneori, chiar şi atunci când părinţii depun cele mai mari eforturi, copiii pot avea probleme serioase.
Prietenii şi alţi adulţi pot fi de ajutor
Războaiele, violurile şi abuzurile asupra tinerilor pretind din partea adulţilor care se preocupă cu adevărat de aceşti tineri eforturi uriaşe pentru a ţine sub control daunele. S-ar putea ca tinerii traumatizaţi în urma acestor experienţe negative să nu reacţioneze prea favorabil nici chiar la eforturile depuse pentru a-i ajuta. Acest lucru ar putea însemna că trebuie să investiţi foarte mult timp şi eforturi. Cu siguranţă că nu este nici înţelept, nici iubitor să-i subapreciaţi sau să-i respingeţi pe tineri. Nu am putea oare să săpăm mai adânc în resursele noastre afective şi să le arătăm bunătatea şi iubirea de care au nevoie, ca să le atingem inima celor ce se află în pericol?
Nu numai părinţii, ci şi prietenii şi chiar şi fraţii trebuie să fie deosebit de atenţi ca să remarce acele tendinţe ce ar putea indica o stare emoţională fragilă, care îşi poate pierde echilibrul (vezi chenarul „Când trebuie acordat ajutor de specialitate“, pagina 8). Dacă există indicii în această privinţă, fiţi gata să ascultaţi. Dacă este posibil, încercaţi să-i faceţi pe aceşti tineri cu probleme să vorbească, folosind întrebări pline de amabilitate, care să-i asigure de adevărata voastră prietenie. Prietenii şi rudele care sunt persoane de încredere le pot da părinţilor o mână de ajutor pentru a rezolva situaţiile grele; însă, bineînţeles, aceştia trebuie să fie atenţi ca să nu ia locul părinţilor. De cele mai multe ori, în cazul tinerilor tendinţele de sinucidere sunt o rugăminte disperată pentru a li se acorda atenţie, rugăminte adresată părinţilor.
Unul dintre cele mai bune daruri pe care cineva îl poate oferi tinerilor este o speranţă sigură referitoare la un viitor fericit, un imbold pentru a trăi. Mulţi tineri au ajuns să înţeleagă cât de adevărate sunt promisiunile din Biblie referitoare la o lume mai bună care va veni în curând.
Salvaţi din faţa unui act de sinucidere
Iată ce spune o tânără din Japonia, care se gândise de multe ori să se sinucidă: „De câte ori nu mi-am dorit să apuc pe această cale. Când eram foarte mică, am fost victima abuzurilor sexuale din partea unei persoane în care am avut încredere. . . . Nu mai ţin minte numărul biletelor pe care am scris «Vreau să mor». Apoi am devenit Martoră a lui Iehova, iar acum slujesc ca evanghelizator cu timp integral, însă, din când în când, acest impuls pune încă stăpânire pe mine. . . . Dar Iehova mi-a permis să rămân în viaţă şi se pare că îmi spune plin de bunătate: «Continuă să trăieşti»“.
O fată de 15 ani din Rusia a explicat următoarele: „Când aveam 8 ani, am început să am sentimentul că nimeni nu avea nevoie de mine. Părinţii mei nu aveau timp să vorbească cu mine, iar eu am încercat să-mi rezolv singură problemele. M-am închis în mine. Mă certam mereu cu rudele mele. Apoi mi-a trecut prin minte gândul sinuciderii. Cât de fericită am fost că i-am întâlnit pe Martorii lui Iehova!“
Iar din Australia am primit din partea lui Cathy, care în prezent are peste 30 de ani, următoarele cuvinte încurajatoare, din care reiese că disperarea se poate transforma într-adevăr în speranţă: „Mereu mă gândeam la diverse metode prin care să-mi pun capăt vieţii, iar în cele din urmă am ajuns să încerc să mă sinucid. Am dorit să scap de această lume plină de deşertăciune, de mânie şi de lucruri care te rănesc. Din cauza depresiei mi-era greu să scap din «pânza de păianjen» în care mă simţeam prinsă. Astfel, în acea vreme, singura soluţie mi se părea sinuciderea.
Când am auzit pentru prima oară vorbindu-se despre posibilitatea ca pământul să devină un paradis în care toţi să ducă o viaţă fericită şi paşnică, mi-am dorit foarte mult acest lucru. Dar mi se părea un vis imposibil de realizat. Cu toate acestea, am început încetul cu încetul să înţeleg care este concepţia lui Iehova despre viaţă şi cât de preţios este fiecare dintre noi în ochii lui. Am ajuns să fiu convinsă că există o speranţă de viitor. În sfârşit, găsisem o cale de a scăpa din acea «pânză de păianjen». Însă acest lucru s-a dovedit a fi greu. Din când în când, mă copleşea depresia şi mă simţeam îngrozitor de confuză. Totuşi, deoarece m-am concentrat asupra lui Iehova Dumnezeu, am reuşit să mă apropii foarte mult de el şi am ajuns să mă simt în siguranţă. Îi mulţumesc lui Iehova pentru tot ce a făcut pentru mine“.
Nici un tânăr nu va mai muri
Prin studierea Bibliei, un tânăr poate ajunge să înţeleagă că există ceva mai bun pentru care putem nutri speranţe, şi anume, ceea ce apostolul creştin Pavel a numit „adevărata viaţă“. Iată ce l-a sfătuit el pe tânărul Timotei: „Porunceşte celor bogaţi . . . să nu-şi pună încrederea în nesiguranţa bogăţiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele; să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, . . . strângându-şi pentru viitor, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce ceea ce este cu adevărat viaţă“. — 1 Timotei 6:17–19.
De fapt, din sfatul lui Pavel înţelegem că trebuie să intrăm în contact cu alţi oameni şi să-i ajutăm să aibă o speranţă sigură de viitor. „Adevărata viaţă“ este aceea despre care Iehova a spus că va exista în lumea sa nouă, formată din „ceruri noi şi un pământ nou“. — 2 Petru 3:13.
Mulţi tineri care cândva erau în pragul sinuciderii au ajuns să înţeleagă că un stil de viaţă imoral şi consumul de droguri sunt doar un lung drum şerpuit care duce la moarte, iar sinuciderea, doar o scurtătură. Ei au ajuns să-şi dea seama că această lume, cu războaiele ei, cu ura ei, cu comportamentul ei abuziv şi cu căile ei lipsite de iubire, se va sfârşi în curând. Ei au înţeles că această lume nu mai poate fi salvată. Aceştia cred cu tărie că Regatul lui Dumnezeu este singura speranţă reală, întrucât acesta va instaura o lume nouă în care nu numai tinerii, ci întreaga omenire ascultătoare nu vor trebui să moară niciodată — nu, şi nici nu vor dori să moară. — Apocalipsa 21:1–4.
[Chenarul de la pagina 8]
Când trebuie acordat ajutor de specialitate
The American Medical Association Encyclopedia of Medicine declară că „peste 90% dintre cazurile de sinucidere se datorează unor boli psihice“. Apoi enumeră câteva boli de acest gen, cum ar fi depresia gravă (circa 15%), schizofrenia (circa 10%), dependenţa de alcool (circa 7%), tulburările de personalitate antisocială (circa 5%) şi unele forme de nevroză (sub 5%). După aceea dă următorul sfat: „Toate tentativele de sinucidere trebuie tratate cu seriozitate. Între 20% şi 30% dintre cei care au încercat să se sinucidă mai încearcă o dată în timp de un an“. Iată ce scrie dr. Jan Fawcett: „În peste 50% dintre cazurile de sinucidere [din Statele Unite] este vorba de persoane care nu au luat legătura cu un specialist în boli psihice“. Iar o altă lucrare de specialitate declară următoarele: „Cel mai important aspect al tratamentului este ca persoana respectivă să meargă fără întârziere la un psihiatru pentru a fi ajutată să depăşească depresia de fond“.