Sinuciderea: o plagă în rândul tinerilor
CA ŞI cum n-ar fi fost destul că războaiele, crimele şi atrocităţile seceră vieţile tinerilor noştri, există o nouă formă de autodistrugere, şi anume, sinuciderea în rândul tinerilor. Drogurile şi consumul excesiv de băuturi alcoolice distrug mintea şi trupul tinerilor, provocând moartea multora dintre ei. Devine din ce în ce mai cunoscut următorul epitaf: victima unei SD (mort din cauza unei supradoze luate fie intenţionat, fie întâmplător).
Raportul din 28 aprilie 1995 ce prezenta rata săptămânală a morbidităţii şi a mortalităţii declara că, „în Statele Unite, sinuciderea constituie a treia cauză fundamentală a deceselor înregistrate în rândul adolescenţilor care au între 15 şi 19 ani“. Medicul John Mann a scris în publicaţia The Decade of the Brain următoarele: „Peste 30 000 de americani se sinucid în fiecare an [în 1995 se înregistraseră 31 284 de sinucideri]. Este tragic faptul că victimele sunt îndeosebi tineri . . . Numărul celor care încearcă să se sinucidă, dar care supravieţuiesc, este de zece ori mai mare decât numărul victimelor . . . Este extrem de greu să se identifice în clinică acei bolnavi care se află în pragul sinuciderii, întrucât clinicienii nu pot să-şi dea seama cu uşurinţă care dintre bolnavii ce suferă de depresie gravă vor încerca să se sinucidă şi care nu“.
Iată ce a spus Simon Sobo, şeful secţiei de psihiatrie a spitalului din New Milford, Connecticut: „În această primăvară [1995] am văzut mai multe tentative de sinucidere decât în cei 13 ani de când lucrez aici“. În Statele Unite, mii de adolescenţi încearcă să se sinucidă în fiecare an. Chiar şi tentativa de sinucidere este un strigăt pentru ajutor şi atenţie. Cine va fi lângă ei ca să-i ajute, înainte de a fi prea târziu?
O problemă mondială
Nici în alte ţări, situaţia nu diferă prea mult. În India, pe parcursul anului 1990 s-au sinucis aproximativ 30 000 de tineri, se arată în India Today. În Canada, Elveţia, Finlanda, Franţa, Israel, Noua Zeelandă, Olanda, Spania şi Thailanda, numărul cazurilor de sinucidere în rândul tinerilor a crescut. Un raport pe anul 1996 întocmit de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) precizează că cele mai multe cazuri de sinucidere în rândul tinerilor se înregistrează în Finlanda, Letonia, Lituania, Noua Zeelandă, Rusia şi Slovenia.
Şi Australia face parte dintre ţările cu cele mai multe cazuri de sinucidere în rândul tinerilor. În această ţară, 25% din numărul total al deceselor înregistrate în 1995 în rândul băieţilor şi 17% în rândul fetelor au fost sinucideri, se arată într-o ştire publicată în ziarul The Canberra Times. În Australia, numărul tentativelor de sinucidere „reuşite“ este de aproape cinci ori mai mare în rândul băieţilor decât în rândul fetelor. O proporţie asemănătoare se înregistrează în majoritatea ţărilor.
Înseamnă oare că este mult mai probabil ca băieţii să încerce să se sinucidă decât fetele? Nu neapărat. Datele disponibile nu arată deloc că ar exista vreo diferenţă între sexe în ce priveşte numărul tentativelor de sinucidere. Totuşi, „în ţările industrializate se sinucid de aproape patru ori mai mulţi băieţi decât fete, după cum reiese din ultimele statistici furnizate de OMS [Organizaţia Mondială a Sănătăţii]“. — The Progress of Nations, publicată de UNICEF.
S-ar putea însă ca nici chiar aceste statistici cutremurătoare să nu ne spună cât de mare este problema. Statisticile exprimate în termeni clinici şi analitici referitoare la cazurile de sinucidere în rândul tinerilor sunt citite cu o uşurinţă surprinzătoare. Totuşi, de cele mai multe ori nu reuşim să înţelegem sau să vedem că în spatele fiecărei cifre reci se află o familie distrusă, iar cei rămaşi în viaţă suferă şi caută cu disperare să afle motivul pentru care s-a sinucis copilul lor.
Aşadar, pot fi oare împiedicate asemenea tragedii? Au fost identificaţi câţiva factori esenţiali, care s-ar putea dovedi utili pentru a nu se ajunge în această situaţie tristă.
[Chenarul de la pagina 5]
Motivaţia actului de sinucidere
Există multe teorii privitoare la motivaţia actului de sinucidere. „Sinuciderea este consecinţa reacţiei individului în faţa unei probleme care i se pare copleşitoare, cum ar fi izolarea de cei din jur, moartea unei persoane dragi (mai ales a partenerului conjugal), un cămin destrămat în copilărie, o boală fizică gravă, înaintarea în vârstă, şomajul, problemele financiare şi consumul de droguri.“ — The American Medical Association Encyclopedia of Medicine.
Potrivit sociologei Emile Durkheim, există patru tipuri fundamentale de acte de sinucidere:
1. Sinucidere egoistă: „Se crede că acest act are la bază neintegrarea în societate. Rămase în mare parte singure, victimele sinuciderii egoiste nu sunt nici legate, nici dependente de comunitatea în care trăiesc.“ Acestea au tendinţa să fie persoane singuratice.
2. Sinucidere altruistă: „Persoana este integrată într-un grup într-o măsură foarte mare, astfel încât consideră că nici un sacrificiu făcut pentru binele grupului nu este prea mare.“ Exemple în acest sens sunt piloţii japonezi kamikaze din cel de-al doilea război mondial şi extremiştii religioşi care s-au aruncat în aer pentru a-i ucide pe presupuşii lor duşmani. Alte exemple ar fi şi cei care s-au sacrificat pentru a atrage atenţia asupra unei cauze.
3. Sinucidere anomică: „Victima unei sinucideri anomice nu reuşeşte să facă faţă unei crize într-o manieră raţională şi decide să se sinucidă pentru a rezolva problema. [Aceasta] se întâmplă când relaţia pe care o are persoana respectivă în mod obişnuit cu societatea se schimbă brusc, într-un mod care o şochează.“
4. Sinucidere fatalistă: „Se crede că are la bază norme sociale prea restrictive, care limitează complet libertatea individului.“ Victimele „consideră că nu au nici o perspectivă“. — Adolescent Suicide: Assessment and Intervention, de Alan Berman şi David Jobes.
[Legenda fotografiilor de la pagina 5]
Câteva practici dăunătoare care îi pot determina pe tineri să se sinucidă