Trebuie să ne amintim ce s-a întâmplat în trecut?

„ESTE oare posibil ca evreii să uite Holocaustul?“ Această întrebare a fost pusă de Virgil Elizondo, preşedintele Centrului Cultural Americano-Mexican din San Antonio, Texas. Ea ne reaminteşte că atrocităţile comise în acest secol pot lăsa urme de neşters în memoria colectivă. Genocidul armenilor (1915–1923) şi uciderea în masă a cambodgienilor (1975–1979) trebuie incluse în rândul atrocităţilor comise în secolul nostru. Însă lista nu este în nici un caz completă.

În încercarea de a încuraja împăcarea dintre victime şi cei care le-au chinuit, conducătorii religioşi şi politici le-au îndemnat de mai multe ori pe victime să uite atrocităţile prin care au trecut. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în Atena (Grecia), în 403 î.e.n. Oraşul tocmai fusese martor la încheierea conducerii dictatoriale opresive a celor 30 de tirani, o oligarhie care şi-a eliminat, chiar şi fizic, aproape toţi adversarii. Noii guvernatori au căutat să restabilească armonia în rândul populaţiei civile, decretând o amnistie (din cuvântul grecesc care înseamnă „uitare“ sau „obnubilare“) pentru susţinătorii regimului tiranic anterior.

Se poate uita prin decret?

Poate fi relativ uşor să încerci să ştergi printr-un decret amintirea atrocităţilor comise asupra persoanelor nevinovate. Conducătorii pot decide să recurgă la această măsură pentru anumite interese politice, cum s-a întâmplat în Grecia antică, precum şi în alte ţări europene la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. De exemplu, în Italia, un decret emis în 1946 declara o amnistie pentru mai mult de 200 000 de cetăţeni „vinovaţi de participarea, prin metode mai mult sau mai puţin corecte, la crimele regimului fascist“, se spunea în ziarul La Repubblica.

Însă deciziile luate de guverne sau de instituţiile publice pot fi complet diferite de sentimentele membrilor unei comunităţi luaţi în mod individual. Cetăţenii — probabil victime lipsite de apărare ale unor conflicte brutale, masacre sau alte acte de barbarism — nu pot fi obligaţi prin decret să uite suferinţele din trecut.

Peste o sută de milioane de oameni au murit numai în războaiele din acest secol, mulţi dintre ei după ce au trecut prin suferinţe de nedescris. Dacă am adăuga la acest număr pe toţi cei care au fost ucişi în masacre pe timp de pace, atrocităţile ar fi prea multe ca să poată fi numărate. Mulţi fac mari eforturi pentru a se asigura că nici una dintre acestea nu este uitată.

Cei care ar vrea să şteargă totul din memorie

Cei care îndeamnă victimele atrocităţilor sau urmaşii acestora să ierte şi să uite susţin adesea că rememorarea trecutului nu este decât o sursă de dezbinare, mai ales dacă de atunci au trecut decenii. Aceştia spun că uitarea uneşte, în timp ce prin rememorarea faptelor nu se mai pot întoarce paginile istoriei, oricât de îngrozitoare ar fi fost suferinţele.

Însă în încercarea de a-i face pe oameni să uite, unii au mers până acolo încât au negat existenţa celor mai multe crime îngrozitoare care au fost comise împotriva umanităţii. Fiind sprijiniţi de istorici care se autonumesc revizionişti, unii susţin, de exemplu, că niciodată nu a existat un Holocaust.a Aceştia chiar au organizat vizite la foste lagăre de exterminare, cum ar fi Auschwitz sau Treblinka, şi le-au spus vizitatorilor că acele camere de gazare nu au existat niciodată acolo — în pofida numeroşilor martori oculari şi a mulţimii de dovezi şi documente.

Cum se întâmplă că asemenea idei revizioniste false sunt acceptate în anumite cercuri? Lucrurile stau aşa deoarece unii preferă să uite care este propria lor răspundere şi cea a poporului lor. De ce? Din cauza naţionalismului, a propriei lor ideologii sau a sentimentelor antisemitice sau de o altă orientare. Odată ce atrocităţile sunt uitate, răspunderea dispare, se gândesc revizioniştii. Însă mulţi oameni rezistă vitejeşte în faţa acestor revizionişti iresponsabili, numiţi de un istoric francez, „asasini ai memoriei“.

Ei nu uită

În mod clar, supravieţuitorilor le este foarte greu să-i uite pe cei dragi care au murit în război sau în urma atrocităţilor comise. Însă majoritatea celor care doresc să-şi amintească masacrele şi genocidele fac acest lucru în speranţa că lecţiile învăţate din propria suferinţă şi din suferinţa celor dragi ai lor vor fi de folos pentru a nu se mai repeta nici un act brutal asemănător.

Ca urmare, guvernul german a decis să comemoreze descoperirea ororilor comise de nazişti în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Preşedintele Germaniei a arătat că se intenţiona ca „această rememorare să fie un avertisment pentru generaţiile viitoare“.

Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a încheierii celui de-al doilea război mondial, papa Ioan Paul al II-lea a spus următoarele: „Amintirile din acest război nu trebuie să se şteargă odată cu trecerea anilor; dimpotrivă, ele trebuie să devină o lecţie dură pentru generaţia noastră şi pentru generaţiile ce vor urma“. Cu toate acestea, trebuie să spunem că Biserica Catolică nu este întotdeauna consecventă în ce priveşte rememorarea atrocităţilor şi a victimelor din acei ani.

Pentru ca noile generaţii să poată învăţa şi ele o lecţie din genocidele care au avut loc în acest secol şi în cele care au trecut, au fost înfiinţate mai multe muzee, cum ar fi Muzeul Memorial American al Holocaustului, din Washington, D.C., şi Muzeul Toleranţei Beit Hashoah, din Los Angeles. Din acelaşi motiv, s-au realizat documentare emoţionante, precum şi alte filme având această temă. Toate acestea constituie o încercare de a nu permite ca omenirea să-i uite pe cei care au suferit din cauza altor oameni.

De ce să ne aducem aminte?

„Cei ce nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să-l repete“, a scris George Santayana, filozof american de origine spaniolă. Din nefericire, se pare că de-a lungul mileniilor omenirea şi-a uitat repede trecutul, condamnându-se astfel singură la repetarea aceloraşi greşeli regretabile.

Aceste lungi secvenţe atroce de ucideri în masă, al căror autor este omul, demonstrează că dominarea omului de către om a fost un eşec total. De ce s-a întâmplat acest lucru? Deoarece oamenii au repetat în mod constant aceeaşi greşeală fundamentală: ei l-au respins pe Dumnezeu şi au respins şi legile sale (Geneza 3:1–6; Eclesiastul 8:9). Iar în prezent, după cum a profeţit Biblia, o „generaţie denaturată“ face la fel şi suportă astfel consecinţele. — Filipeni 2:15, NW; Psalmul 92:7; 2 Timotei 3:1–5, 13.

Întrucât l-am adus în discuţie pe Creator, pe Iehova, care este punctul său de vedere? Ce uită el şi ce îşi aminteşte? Poate fi învinsă dureroasa moştenire lăsată de atrocităţile comise de om? Se va „pune odată capăt răutăţii celor răi“? — Psalmul 7:9.

[Notă de subsol]

[Text generic/Fotografiile de la pagina 7]

„Cei ce nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să-l repete.“ — George Santayana

Crematoriu şi cuptor din lagărul de concentrare de la Auschwitz

[Provenienţa fotografiei]

Oświęcim Museum