Potrivit Bibliei

Este Biblia împotriva instruirii?

„Doar ignoranţii dispreţuiesc instruirea.“ — Publilius Sirus, Maxime, secolul întâi î.e.n.

BIBLIA ne îndeamnă să „păz[im] înţelepciunea practică şi capacitatea de gândire“ (Proverbele 3:21, NW). Iehova, Dumnezeul cunoştinţei, doreşte ca închinătorii lui să fie persoane instruite (1 Samuel 2:3; Proverbele 1:5, 22). Totuşi, unele afirmaţii din Biblie s-ar putea să dea naştere la întrebări. De pildă, referindu-se la obiectivele pe care le urmărise în trecut, printre care şi instruirea lui superioară, apostolul Pavel a scris: „Le socotesc ca gunoaie“ (Filipeni 3:3–8). Într-o altă scrisoare inspirată, el a declarat: „Înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu“. — 1 Corinteni 3:19.

Aşadar, este Biblia împotriva instruirii? În ce măsură trebuie un creştin să urmeze instruirea laică? Este oare suficientă instruirea minimă pe care o cere legea sau este nevoie de instruire suplimentară?

Instruirea în secolul întâi

În rândul creştinilor din secolul întâi, nivelurile de instruire erau foarte variate. Anumiţi bărbaţi proeminenţi îi considerau pe apostolii galileeni Petru şi Ioan „neinstruiţi şi de rând“ (Faptele 4:5, 6, 13, NW). Însemna oare acest lucru că cei doi bărbaţi erau analfabeţi şi inculţi? Nu. Acest lucru însemna, pur şi simplu, că instruirea nu o primiseră în şcolile ebraice de învăţământ superior din Ierusalim. Scrierile acestor doi exponenţi neînfricaţi ai creştinismului au atestat mai târziu faptul că erau nişte bărbaţi inteligenţi, având o instruire aleasă, fiind capabili să predea în mod inteligibil Scripturile. Instruirea lor cuprindea şi cunoştinţe practice în ce priveşte asigurarea necesităţilor materiale ale familiei lor. Ei erau colegi de pescuit, o activitate evident rentabilă. — Marcu 1:16–21; Luca 5:7, 10.

Spre deosebire de aceştia, Luca, discipolul care a redactat una dintre Evanghelii, precum şi cartea Faptele, a avut parte de o instruire la un nivel mult mai înalt. El era medic (Coloseni 4:14). Cunoştinţele lui medicale conferă un stil aparte scrierilor lui inspirate. — Vezi Luca 4:38; 5:12; Faptele 28:8.

Înainte de a deveni creştin, apostolul Pavel fusese instruit în drept ebraic, sub îndrumarea celui mai de seamă erudit al timpului, Gamaliel (Faptele 22:3). Instruirea de care a avut parte Pavel poate fi comparată cu instruirea primită în cadrul unei universităţi în zilele noastre. Mai mult decât atât, în societatea iudaică era ceva onorabil ca tinerii să înveţe o meserie, chiar şi în cazul în care aceştia aveau să urmeze o instruire superioară în următorii ani. După cât se pare, în tinereţe, Pavel a învăţat să confecţioneze corturi. Aceste deprinderi l-au ajutat să se întreţină ca ministru cu timp integral.

Cu toate acestea, Pavel a recunoscut că instruirea laică — deşi necesară — are o valoare limitată în raport cu valoarea net superioară a cunoştinţei lui Dumnezeu. Prin urmare, Biblia pune cel mai mare accent pe asimilarea cunoştinţei lui Dumnezeu şi a lui Cristos. În prezent, creştinii acţionează în mod înţelept dacă adoptă acest punct de vedere realist cu privire la instruirea laică. — Proverbele 2:1–5; Ioan 17:3; Coloseni 2:3.

Evaluaţi cu atenţie această chestiune

Unii creştini au ajuns la concluzia că urmarea unei instruiri suplimentare — fie studii teoretice, fie profesionale — i-a ajutat să asigure necesităţile materiale ale familiei lor. Faptul că cineva se îngrijeşte de familia lui este un lucru potrivit, deoarece ‘a purta de grijă de cei din propria casă’ este o datorie sacră (1 Timotei 5:8). Dezvoltarea aptitudinilor pentru îndeplinirea acestei responsabilităţi este o dovadă de înţelepciune practică.

Totuşi, cei ce doresc să urmeze o instruire suplimentară pentru a atinge acest obiectiv trebuie să aibă în vedere atât avantajele, cât şi dezavantajele. Printre posibilele avantaje se numără competenţa de a obţine un loc de muncă, ceea ce îi permite unei persoane atât să se întreţină pe ea însăşi, cât şi să întreţină o familie în mod adecvat, în timp ce va participa cu zel la ministerul creştin. Mai mult decât atât, această persoană poate fi în măsură să-i ajute pe alţii din punct de vedere material, deoarece are „ce să dea celui lipsit“. — Efeseni 4:28.

Care ar putea fi unele dezavantaje? Printre acestea s-ar putea aminti expunerea la învăţături care corodează credinţa în Dumnezeu şi în Biblie. Pavel i-a sfătuit pe creştini să dea dovadă de prudenţă cu privire la „ştiinţ[ă] pe nedrept numită astfel“ şi la ‘filozofia şi amăgirea deşartă, după tradiţia oamenilor’ (1 Timotei 6:20, 21; Coloseni 2:8). Fără îndoială, expunerea la anumite tipuri de instruire poate fi dăunătoare credinţei unui creştin. Cei ce au în vedere să urmeze anumite studii superioare trebuie să fie conştienţi de riscul pe care îl implică aceste influenţe dăunătoare.

Moise, care a fost „instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“, şi-a păstrat credinţa puternică în pofida faptului că primea o instruire care, fără îndoială, cuprindea învăţături politeiste care îl dezonorau pe Dumnezeu (Faptele 7:22). În mod asemănător, creştinii din zilele noastre sunt atenţi să nu cedeze influenţelor nesănătoase, în orice mediu s-ar afla.

Un alt posibil pericol pe care îl prezintă urmarea unei instruiri suplimentare este faptul că cunoştinţa îngâmfă, sau stârneşte vanitatea (1 Corinteni 8:1). Mulţi caută asimilarea cunoştinţei prin intermediul instruirii din motive egoiste, iar uneori chiar şi interesul sincer faţă de cunoaştere poate avea drept rezultat sentimente de superioritate şi orgoliu. Dumnezeu dezaprobă astfel de atitudini. — Proverbele 8:13.

Să ne gândim la farisei. Membrii acestei secte religioase proeminente se mândreau cu erudiţia lor şi cu pretinsa lor dreptate. Erau buni cunoscători ai marii colecţii de tradiţii rabinice şi îi dispreţuiau pe oamenii de rând, care erau mai puţin instruiţi, considerându-i ignoranţi, demni de dispreţ, blestemaţi chiar (Ioan 7:49). Pe lângă toate acestea, fariseii iubeau banii (Luca 16:14). Exemplul lor arată că, atunci când instruirea este urmată din motive greşite, ea poate face ca o persoană să devină mândră sau iubitoare de bani. Aşadar, când un creştin decide ce fel de instruire doreşte să urmeze şi în ce măsură, ar fi bine să se întrebe: „Care sunt mobilurile mele?“

O chestiune de ordin personal

La fel ca în secolul întâi, în prezent, în rândul Martorilor lui Iehova nivelurile de instruire sunt foarte variate. Sub îndrumarea părinţilor lor, tinerii care termină şcoala obligatorie pot alege să urmeze o instruire laică suplimentară. În mod asemănător, adulţii care sunt interesaţi să-şi îmbunătăţească modalităţile de a-şi întreţine familia pot considera instruirea suplimentară drept mijloc eficient de a-şi atinge acest obiectiv.a Unele aspecte ale instruirii tradiţionale teoretice pun un mai mare accent pe dezvoltarea capacităţilor intelectuale decât pe talente sau aptitudini profesionale. Aşadar, cineva îşi poate da seama că îi lipsesc anumite aptitudini valoroase chiar şi după ce a investit mult timp în atingerea unui anumit nivel de instruire. Din acest motiv, unii aleg să urmeze cursuri profesionale sau şcoli tehnice având drept obiectiv o mai mare disponibilitate în satisfacerea cererilor concrete pe piaţa forţelor de muncă.

În orice caz, asemenea decizii sunt personale. Creştinii nu trebuie să se critice sau să se judece unii pe alţii cu privire la o astfel de chestiune. Iacov a scris: „Dar tu cine eşti să judeci pe aproapele tău?“ (Iacov 4:12). Dacă un creştin are în vedere urmarea unei instruiri suplimentare, ar trebui să-şi examineze propriile mobiluri pentru a se asigura că forţa motivaţională nu o constituie interesele egoiste şi materialiste.

Este evident faptul că Biblia încurajează un punct de vedere echilibrat cu privire la instruire. Părinţii creştini recunosc valoarea inestimabilă a instruirii spirituale bazate pe Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi le dau copiilor lor sfaturi echilibrate în ceea ce priveşte instruirea suplimentară (2 Timotei 3:16). Având un punct de vedere realist cu privire la viaţă, ei recunosc valoarea instruirii laice în dezvoltarea aptitudinilor care le sunt necesare copiilor ca să-şi asigure existenţa atât lor înşişi, cât şi viitoarelor lor familii. Aşadar, pentru a stabili dacă va urma o instruire suplimentară şi în ce măsură, fiecare creştin poate să ia decizii personale sănătoase, bazate pe devoţiunea faţă de Iehova Dumnezeu, care este „folositoare în orice privinţă, întrucât ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare“. — 1 Timotei 4:8.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 20]

„Păstrează sfatul sănătos şi chibzuinţa.“ — Proverbele 3:21

[Text generic pe pagina 21]

Când un creştin analizează dacă va urma sau nu o instruire suplimentară, ar fi bine să se întrebe: „Care sunt mobilurile mele?“