Diavolii dansatori din Yare

NU TRECUSERĂ încă orele dimineţii şi era deja foarte cald. Priveam spre un grup de bărbaţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, din care nu lipsea nici o piesă, şi ne întrebam cum reuşeau ei să suporte canicula! Ne aflam în vizită în orăşelul agricol San Francisco de Yare din Venezuela. Bărbaţii în costum erau faimoşii Diablos Danzantes de Yare, diavolii dansatori din Yare.

Majoritatea oamenilor din Venezuela sunt catolici şi susţin că cred în Biblie. Cu toate acestea, generaţii la rând, dansurile rituale, care prezintă în mod evident înfăţişări ale demonilor, au avut un rol important în cultura locală. Biserica Catolică nu numai că tolerează aceste dansuri, dar le şi încurajează. Aşa stau lucrurile şi cu diavolii dansatori din Yare.

După ce am sosit la Yare, am rămas surprinşi când am văzut că sediul local al Fraternităţii PreaSfântului Sacrament, o organizaţie catolică, era şi sediul diavolilor dansatori. Clădirea este cunoscută sub numele de Casa de Los Diablos (Casa Diavolilor). Era miercuri, cu o zi înainte de sărbătoarea catolică Trupul Domnului, şi mai mulţi fotografi profesionişti se aflau în faţa clădirii. Deodată s-a auzit un ropot puternic de tobe, iar mai mulţi bărbaţi costumaţi în demoni au început să danseze.

Costumele dansatorilor-diavoli

Fiecare dansator purta o cămaşă roşie, pantaloni roşii, şosete roşii şi sandale. Fiecare avea în jurul gâtului câte un rozariu, o cruce şi un medalion catolic. O altă cruce era aplicată pe costum. Într-o mână ţineau un maracas cu aspect diavolesc, iar în cealaltă mână, un bici scurt. Însă ceea ce ne-a reţinut atenţia în mod deosebit au fost uriaşele măşti multicolore cu aspect grotesc, cu coarne, cu ochii ieşiţi din orbite, iar cele mai multe erau cu dinţii rânjiţi. De fiecare mască era prinsă o glugă lungă, din pânză roşie.

Am aflat că existau diferite categorii de dansatori. Principalul capataz, adică supraveghetorul, este cunoscut şi drept diablo mayor, adică diavolul principal. Masca lui are patru coarne. În general, el este ales pentru că are vechime mai mare. Asistentul supraveghetorului, adică segundo capataz, are trei coarne, iar dansatorii obişnuiţi, care nu au nici un grad, nu au decât două coarne. Unii dansatori sunt promeseros, adică oameni care se ţin de promisiunea de a dansa o dată pe an, timp de mai mulţi ani sau poate chiar toată viaţa. Această promisiune, sau jurământ, este făcută, de obicei, de persoane care cred că Dumnezeu le-a cerut un lucru deosebit.

La biserică

La amiază, dansatorii pleacă de la sediul lor şi se îndreaptă spre biserica din localitate ca să primească consimţământul preotului pentru restul procesiunii. Diavolii dansatori se întâlnesc cu preotul în afara bisericii. Aici, ei îngenunchează pentru a primi binecuvântarea lui. Apoi încep să danseze pe străzile oraşului, uneori de la o uşă la alta. Foarte adesea, locatarii îi întâmpină pe diavolii dansatori cu dulciuri, băuturi şi diverse alimente. Această procesiune continuă fără oprire pe tot parcursul după-amiezii.

A doua zi dimineaţă, în timp ce la biserică începe Liturghia, dansatorii se întâlnesc din nou la Casa de Los Diablos. În timp ce scutură la unison maracasele, ei se îndreaptă spre cimitir dansând în ritmul tobelor. În cimitir a fost ridicat un altar, în faţa căruia ei le aduc un omagiu prietenilor morţi. În timpul acestei ceremonii, tobele bat într-un ritm lent. Apoi, îndemnaţi de o teamă superstiţioasă, ei ies din cimitir cu spatele, având grijă ca nu cumva să se întoarcă cu spatele spre altar. De aici, ei merg spre biserică şi aşteaptă să se termine Liturghia.

Binecuvântarea preotului

Când se încheie Liturghia, preotul iese şi îi binecuvântează pe dansatori, care îngenunchează cu capetele plecate, măştile prinse de glugi atârnându-le în jos, ceea ce simbolizează triumful binelui asupra răului. Preotul se aşază lângă diavolul principal. Cei doi ascultă jurămintele noilor promeseros, care le explică motivul pentru care ei promit să danseze şi spun câţi ani vor face acest lucru.

Toboşarii încep să bată în tobele lor mai rapid, iar diavolii dansatori îi urmează scuturându-şi trupurile şi maracasele cu putere în bătaia tobelor, care au un tempo rapid. Şi femeile dansează, însă nu în costume de diavol. Ele poartă fuste roşii, bluze albe, iar pe cap baticuri roşii sau albe. Pe parcursul unei părţi a procesiunii, câţiva dintre diavolii dansatori poartă pe umeri o imagine a sfântului lor protector. Dansatorii îşi încheie procesiunea cu o paradă în faţa bisericii, după ce au adus omagiu unei cruci renumite din oraş.

Nu este pentru Martorii lui Iehova

Aceasta s-a dovedit a fi o experienţă interesantă pentru noi ca turişti. În timpul vizitei făcute în orăşelul Yare, era imposibil să nu observăm aceste evenimente publice legate de diavolii dansatori. Însă, fiind creştini, la fel ca cei peste 70 000 de Martori ai lui Iehova din Venezuela, noi nu participăm la sărbătoarea Diavolilor Dansatori din Yare sau la alte procesiuni asemănătoare.

De ce? Deoarece noi ascultăm de cuvintele apostolului Pavel: „Eu nu vreau ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să luaţi parte la masa Domnului şi la masa demonilor“ (1 Corinteni 10:20, 21). — De la un colaborator.