Pregătiţi-i pentru ziua când vor pleca

„CA SĂGEŢILE în mâna unui războinic, aşa sunt copiii făcuţi la tinereţe“, a scris psalmistul în Biblie (Psalmul 127:4). O săgeată nu-şi atinge ţinta din întâmplare. Ea trebuie să fie îndreptată spre ţintă cu mare atenţie. În mod asemănător, copiii s-ar putea să nu atingă obiectivul de a deveni adulţi cu simţul răspunderii fără îndrumarea părintească. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, îndeamnă Biblia, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.“ — Proverbele 22:6.

Trecerea de la dependenţa din copilărie la independenţa din viaţa de adult nu se poate face peste noapte. Aşadar, când ar trebui părinţii să înceapă să-şi instruiască copiii pentru o viaţă independentă? Iată ce i-a amintit apostolul Pavel unui tânăr pe nume Timotei: „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciune spre mântuire, prin credinţa în Hristos Isus“ (2 Timotei 3:15). Imaginaţi-vă, mama lui Timotei a început să-l instruiască în lucrurile spirituale când acesta era încă un prunc!

Dacă şi copiii foarte mici pot trage foloase din instruirea spirituală, nu este rezonabil să li se acorde copiilor instruire pentru viaţa de adult de la o vârstă cât mai fragedă? O modalitate în acest sens este faptul de a-i învăţa să aibă simţul răspunderii, să ia singuri decizii.

Învăţaţi-i pe copii să aibă simţul răspunderii

Cum îi puteţi încuraja pe copiii voştri să aibă simţul răspunderii? Iată ce îşi aminteşte un cuplu căsătorit, Jack şi Nora, despre fiica lor: „Când abia putea să meargă, ea a învăţat să-şi ducă şosetele sau alte lucruri mici în dormitorul ei şi să le pună în sertarul potrivit. Ea a mai învăţat să-şi pună la locul lor jucăriile şi cărţile“. Acestea sunt începuturi mici, însă copilul învăţa să ia deja decizii de care să fie răspunzător.

Pe măsură ce copilul creşte, probabil că i se pot încredinţa unele responsabilităţi mai mari. Prin urmare, Abra şi Anita i-au permis fiicei lor să aibă un câine. Fetiţa răspundea de îngrijirea câinelui şi chiar dădea o parte din banii ei de buzunar pentru întreţinerea lui. Faptul de a-i învăţa pe copii să se achite de responsabilităţile lor pretinde răbdare. Însă acest lucru merită efortul şi contribuie la dezvoltarea lor pe plan afectiv.

Treburile gospodăreşti oferă o altă ocazie de a-i învăţa pe copii să-şi asume responsabilităţi. Unii părinţi îi scutesc aproape complet pe copiii lor de îndatoririle familiale, considerând că participarea lor la aceste treburi este mai mult o pacoste decât un ajutor. Alţii consideră că copiii lor trebuie „să ducă o viaţă mai bună decât au avut ei când erau copii“. Acest mod de gândire este greşit. Iată ce spun Scripturile: „Servitorul pe care-l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu [va deveni nerecunoscător, NW]“ (Proverbele 29:21). Principiul care se desprinde din acest text se aplică în mod sigur la copii. Este trist când un tânăr devine un adult nu numai „nerecunoscător“, ci şi incapabil să îndeplinească chiar şi cele mai simple treburi gospodăreşti.

Tinerilor din timpurile biblice li se încredinţau în mod normal munci gospodăreşti. De exemplu, la frageda vârstă de 17 ani, tânărului Iosif i s-a încredinţat o parte din responsabilitatea de a se îngriji de turmele familiei (Geneza 37:2). Aceasta nu era o sarcină uşoară, deoarece familia avea foarte multe animale (Geneza 32:13–15). Având în vedere că Iosif a crescut pentru a deveni un conducător eficient, nu este greu de crezut că această instruire acordată în anii tinereţii i-a modelat mult caracterul în sens pozitiv. Şi lui David, viitorul rege al Israelului, i s-au încredinţat turmele familiei lui când era tânăr. — 1 Samuel 16:11.

Ce lecţie învaţă părinţii de azi? Încredinţaţi-le copiilor voştri treburi gospodăreşti importante. În timp, cu efort şi răbdare, puteţi să-i învăţaţi pe cei tineri să spele, să gătească, să întreţină curtea şi să facă reparaţii în casă şi la maşină. Este adevărat, aceasta depinde în mare măsură de vârsta şi de capacităţile copilului. Dar chiar şi copiii mici pot, de obicei, să facă ceva pentru „a-l ajuta pe tata să repare maşina“ sau pentru „a o ajuta pe mama să facă mâncare“.

În plus, pentru a-i învăţa pe copii să participe la treburile gospodăreşti, părinţii trebuie să le dea cel mai preţios dar: timpul lor. Când un cuplu căsătorit, care are doi băieţi, a fost întrebat care este secretul educaţiei reuşite a copiilor lor, ambii soţi au răspuns: „Timp, timp şi iar timp!“

O corectare cu iubire

Când copiii îşi îndeplinesc bine sarcinile, sau cel puţin se străduiesc să le facă, încurajaţi-i cu laude sincere şi generoase (compară cu Matei 25:21)! Bineînţeles, copiii au rareori competenţa unui adult în ce priveşte îndeplinirea sarcinilor. Iar când li se permite să ia singuri decizii, copiii vor face de multe ori greşeli. Dar fiţi atenţi să nu reacţionaţi în mod exagerat! Ca adulţi, nu aţi făcut şi voi greşeli? Prin urmare, de ce să nu aveţi răbdare atunci când copilul vostru greşeşte (compară cu Psalmul 103:13)? Fiţi îngăduitori când el face greşeli! Consideraţi-le ca o parte a procesului de învăţare.

Scriitorii Michael Schulman şi Eva Mekler fac următoarea remarcă: „Copiii care sunt trataţi într-o manieră prietenoasă nu se tem că vor fi pedepsiţi pentru că întreprind o acţiune din proprie iniţiativă“. Însă „copiii care au părinţi reci sau aspri se tem să întreprindă aproape orice fel de acţiune spontană, inclusiv o acţiune utilă, deoarece le este teamă că părinţii lor vor găsi vreo greşeală în ceea ce au făcut şi îi vor critica sau pedepsi“. Aceste cuvinte sunt în deplină armonie cu avertismentul biblic dat părinţilor: „Nu întărâtaţi [exasperaţi, NW] pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“ (Coloseni 3:21). Prin urmare, când eforturile unui copil nu sunt la înălţimea aşteptărilor, de ce să nu-l lăudaţi cel puţin pentru că a încercat? Încurajaţi-l să facă mai bine data viitoare. Arătaţi-i că progresul lui este o sursă de bucurie pentru voi. Asiguraţi-l de dragostea voastră.

Bineînţeles, uneori, copiii trebuie corectaţi. Acest lucru poate fi necesar în mod deosebit în perioada adolescenţei, când tinerii se luptă să-şi formeze propria identitate, să fie acceptaţi ca persoane pe baza propriilor lor merite. Aşadar, ar fi înţelept ca părinţii să privească cu înţelegere aceste încercări de a obţine independenţa şi să nu le interpreteze întotdeauna ca o formă de răzvrătire.

Este adevărat, tinerii sunt înclinaţi să acţioneze sub impulsul momentului sau să cedeze ‘dorinţelor proprii tinereţii’ (2 Timotei 2:22, NW). Prin urmare, dacă nu reuşiţi să impuneţi limite comportamentului tineresc, copilul poate avea mult de suferit pe plan afectiv; el nu va reuşi să înveţe stăpânirea de sine şi autodisciplina. Iată ce avertisment dă Biblia: „Copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale“ (Proverbele 29:15). Însă aplicarea cu iubire a disciplinei corespunzătoare este utilă şi îl pregăteşte pe tânăr pentru cerinţele şi presiunile caracteristice vieţii de adult. Biblia îndeamnă: „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său; dar cine-l iubeşte, îl disciplinează îndată“ (Proverbele 13:24). Nu uitaţi însă că esenţa disciplinei este învăţarea şi educarea, nu pedepsirea. Aici, cuvântul ‘nuia’ se referă, probabil, la băţul folosit de păstori pentru a-şi îndruma turmele (Psalmul 23:4). El este un simbol al îndrumării pline de iubire, nu al brutalităţii.

Instruire pentru viaţă

Îndrumarea părintească este deosebit de necesară când este vorba de instruirea copilului. Interesaţi-vă de instruirea copilului vostru. Ajutaţi-l să aleagă profilul şcolii corespunzător şi, cu simţul răspunderii, să decidă dacă va fi sau nu necesară o instruire suplimentară.a

Bineînţeles, cea mai importantă instruire este cea spirituală (Isaia 54:13). Copiii vor avea nevoie de valori sfinte pentru a supravieţui în lumea adulţilor. „Facultăţile [lor] de percepţie“ trebuie să fie exersate (Evrei 5:14, NW). Părinţii îi pot ajuta mult în această privinţă. Familiile de Martori ai lui Iehova sunt încurajate să ţină cu regularitate un studiu al Bibliei cu copiii lor. Urmând exemplul mamei lui Timotei, care l-a învăţat Scripturile din pruncie, părinţii Martori îi învaţă şi ei pe copiii lor mici.

O mamă fără partener pe nume Barbara face ca studiul familial al Bibliei să fie cele mai plăcute clipe din viaţa copiilor ei. „În seara respectivă mă îngrijesc să le pregătesc copiilor o masă gustoasă, care se încheie cu un desert care le place. Pun casete cu Melodiile Regatului pentru a crea atmosfera potrivită. Apoi, după ce începem cu o rugăciune, studiem, de obicei, revista Turnul de veghere. Însă, dacă apar unele necesităţi speciale, folosesc alte publicaţii, de pildă Tinerii se întreabă — Răspunsuri practiceb.“ Barbara este de părere că studierea Bibliei îi ajută pe copiii ei să „privească problemele din punctul de vedere al lui Iehova“.

Da, nu există cadou mai mare pe care îl puteţi oferi unui copil decât cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia. Ea le poate „da celor neexperimentaţi agerime, tânărului cunoştinţă şi capacitate de gândire“ (Proverbele 1:4, NW). Echipat în acest fel, un tânăr îşi începe viaţa de adult fiind capabil să înfrunte noile presiuni şi situaţii care apar.

Chiar şi aşa, plecarea copiilor înseamnă o mare schimbare în viaţa majorităţii părinţilor. În următorul articol se va discuta despre modalităţile prin care părinţii pot să facă faţă cu succes noii situaţii: un cuib gol.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

„Copiii care au părinţi reci sau aspri se tem să întreprindă aproape orice fel de acţiune spontană, inclusiv o acţiune utilă, deoarece le este teamă că părinţii lor vor găsi vreo greşeală în ceea ce au făcut şi îi vor critica sau pedepsi.“ — Bringing Up a Moral Child, de Michael Schulman şi Eva Mekler

[Chenarul de la pagina 6]

Părinţi fără partener: dificultatea de a-i lăsa pe copii să plece

O mamă fără partener pe nume Rebecca spune: „Părinţilor fără partener le este foarte greu să-i lase pe copii să plece. Dacă nu suntem atenţi la noi înşine, avem tendinţa să fim exagerat de ocrotitori şi să-i sufocăm“. Cartea Secretul unei familii fericitec oferă următoarele informaţii utile la paginile 107 şi 108:

„Este normal ca părinţii fără partener să fie deosebit de apropiaţi de copiii lor, însă trebuie să se aibă grijă să nu se încalce limitele pe care le-a stabilit Dumnezeu între părinţi şi copii. De exemplu, pot apărea probleme grave dacă o mamă fără partener se aşteaptă ca fiul ei să-şi asume responsabilităţile de cap de familie sau dacă o tratează pe fiica ei ca pe o confidentă, împovărând-o cu problemele ei intime. A proceda astfel este un lucru nepotrivit, stresant şi, probabil, derutant pentru un copil.

Asigură-ţi copiii că tu, ca părinte, le vei purta lor de grijă, nu ei ţie (compară cu 2 Corinteni 12:14). Poate că, din când în când, vei avea nevoie de un sfat sau de ajutor. Caută-l la bătrânii creştini sau, poate, la o creştină matură, nu la copiii tăi minori. — Tit 2:3“.

În general, părinţilor fără partener care stabilesc limite adecvate şi menţin o relaţie sănătoasă cu copiii lor le este mai uşor să-i lase să plece.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Instruirea practică îi poate ajuta pe copii să devină adulţi cu un mai mare simţ al răspunderii

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Un studiu familial al Bibliei le poate oferi copiilor înţelepciunea necesară pentru a face faţă vieţii de adult