Cum să trăiţi fericiţi în cuibul gol

„PE MULŢI dintre noi, a recunoscut un părinte, despărţirea finală ne şochează indiferent cât de bine pregătiţi am fi.“ Da, chiar dacă plecarea unui copil este inevitabilă, când ea are loc, nu este, probabil, deloc uşor să-i faceţi faţă. Iată ce spune un tată despre reacţia lui după ce şi-a luat rămas bun de la fiul său: „Pentru prima dată în viaţă . . ., am plâns fără să mă pot opri“.

Pentru mulţi părinţi, plecarea copiilor lasă în urmă un gol imens în viaţa lor — o rană care nu se vindecă. Lipsiţi de legătura zilnică pe care o aveau cu copiii lor, unii sunt cuprinşi de sentimente puternice de singurătate, suferinţă şi pierdere. Este posibil ca părinţii să nu fie singurii care au probleme în ce priveşte adaptarea. Un cuplu căsătorit, Edward şi Avril, ne declară: „Dacă acasă mai rămân alţi copii, şi ei vor simţi această pierdere“. Ce sfătuieşte acest cuplu? „Manifestaţi înţelegere faţă de ei şi petreceţi cât mai mult timp cu ei. Acest lucru îi va ajuta să se adapteze noii situaţii.“

Da, viaţa merge înainte. Dacă trebuie să vă îngrijiţi de copiii care au rămas acasă — ca să nu mai vorbim de locul vostru de muncă sau de treburile gospodăreşti —, nu vă puteţi permite să vă lăsaţi copleşiţi de durere. Aşadar, să vedem care sunt câteva modalităţi de a găsi fericire atunci când copiii voştri părăsesc casa părintească.

Concentraţi-vă asupra aspectelor pozitive

Bineînţeles, dacă sunteţi trişti sau vă simţiţi singuri şi simţiţi nevoia să plângeţi sau să-i vorbiţi unui prieten înţelegător despre sentimentele voastre, nu staţi pe gânduri. Biblia spune: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvânt bun îl înveseleşte“ (Proverbele 12:25). Uneori, ceilalţi vă pot ajuta să priviţi lucrurile dintr-o altă perspectivă. De exemplu, un cuplu, Waldemar şi Marianne, dă următorul sfat: „Priviţi problema nu ca o pierdere, ci ca atingerea cu succes a unui obiectiv“. Ce mod pozitiv de a privi lucrurile! „Noi suntem fericiţi că am reuşit să-i creştem pe băieţii noştri pentru a fi nişte adulţi cu simţul răspunderii“, spun Rudolf şi Hilde, un alt cuplu căsătorit.

V-aţi străduit să vă creşteţi copilul „în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4)? Chiar dacă aşa stau lucrurile, probabil că tot mai sunteţi îngrijoraţi în legătură cu plecarea copilului vostru. Însă Biblia îi asigură pe cei care îşi instruiesc astfel copilul că nici atunci „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Proverbele 22:6). Nu vă procură oare o imensă satisfacţie faptul că vedeţi că copilul vostru a reacţionat favorabil la instruirea pe care i-aţi acordat-o? Iată ce a spus apostolul Ioan în legătură cu familia lui spirituală: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr“ (3 Ioan 4). Probabil că şi voi aveţi aceleaşi sentimente în legătură cu copilul vostru.

Este adevărat, nu toţi copiii reacţionează favorabil la instruirea creştină. Dacă aşa stau lucrurile şi în cazul copilului vostru devenit adult, nu înseamnă că aţi dat greş în calitate de părinte. Nu vă condamnaţi în mod inutil în cazul în care aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă ca să-l creşteţi pe o cale sfântă. Trebuie să înţelegeţi că, fiind adult, copilul vostru îşi poartă propria sarcină de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu (Galateni 6:5). Păstraţi-vă speranţa că, probabil cu timpul, el îşi va reexamina alegerea făcută şi că ‘săgeata’ va ajunge, în cele din urmă, la ţinta spre care a fost îndreptată. — Psalmul 127:4.

Sunteţi încă părinţi!

Deşi plecarea copilului vostru anunţă o mare schimbare, aceasta nu înseamnă că îndatorirea voastră de părinte ia sfârşit. Psihologul Howard Halpern spune următoarele: „Sunteţi părinţi până în ziua în care veţi muri, însă noţiunile de a da şi de a creşte capătă noi sensuri“.

Cu mult timp în urmă, Biblia a recunoscut că îndatoririle părinţilor nu încetează pentru simplul motiv că copilul a devenit adult. Iată ce se spune în Proverbele 23:22: „Ascultă pe tatăl tău, din care te-ai născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit“. Da, chiar şi când părinţii au „îmbătrânit“, iar copiii lor au devenit adulţi, părinţii pot avea încă o influenţă semnificativă asupra vieţii copiilor lor. Bineînţeles, trebuie făcute câteva schimbări. Însă toate relaţiile trebuie adaptate din când în când pentru a le păstra vii şi plăcute. Prin urmare, acum, când copiii voştri sunt mari, depuneţi eforturi pentru a întreţine cu ei relaţii mai mature. Este demn de reţinut faptul că studiile arată că, de multe ori, relaţia părinte-copil se îmbunătăţeşte după ce copiii pleacă de acasă! Pe măsură ce se confruntă cu presiunile adevăratei lumi, copiii încep adesea să-i privească pe părinţii lor într-o altă lumină. Iată ce spune un german pe nume Hartmut: „Acum îi înţeleg mai bine pe părinţii mei şi îmi dau seama de ce au procedat într-un anumit mod“.

Nu vă amestecaţi

Însă, dacă vă amestecaţi în viaţa personală a copilului vostru devenit adult, puteţi face mult rău (compară cu 1 Timotei 5:13). O femeie căsătorită care trece prin momente foarte tensionate cu socrii ei se plânge: „Noi îi iubim, dar nu vrem decât să ne trăim propria viaţă şi să luăm singuri decizii“. Bineînţeles, nici un părinte iubitor nu va sta cu mâinile în sân, în timp ce un copil devenit adult se cufundă în dezastru. Dar, de obicei, cel mai bine este să nu daţi sfaturi părinteşti când nu vi s-au cerut, indiferent cât de înţelepte sau de bine intenţionate ar fi acestea. Acest lucru este valabil mai ales după ce un copil se căsătoreşte.

În 1983, revista Treziţi-vă! a dat următorul sfat: „Acceptaţi-vă noul rol. Când bebeluşul vostru a început să meargă, aţi renunţat la rolul de doică. În mod asemănător, acum trebuie să schimbaţi rolul îndrăgit de îngrijitor cu rolul de sfătuitor. Este nepotrivit să luaţi decizii pentru copilul vostru aflat în acest stadiu al vieţii; ar fi ca şi cum l-aţi ajuta acum să râgâie sau l-aţi alăpta. În calitate de sfătuitor, aveţi anumite limite. Nu mai puteţi face apel la autoritatea voastră de părinte («Fă aşa cum îţi spun eu»). Trebuie să aveţi respect faţă de statutul de adult pe care îl are copilul vostru“.a

S-ar putea să nu fiţi de acord cu toate deciziile pe care le ia copilul vostru sau partenerul lui. Dar respectul faţă de sfinţenia căsătoriei vă poate ajuta să nu mai fiţi atât de îngrijoraţi şi să nu interveniţi în mod inutil. Adevărul este că, în general, cel mai bine este să-i lăsaţi pe tinerii căsătoriţi să-şi rezolve singuri problemele. Altminteri, riscaţi să creaţi confruntări inutile atunci când îi daţi un sfat nedorit ginerelui sau nurorii care, aflându-se într-un moment delicat al căsniciei, poate fi deosebit de sensibil la critici. Articolul din Treziţi-vă! menţionat mai înainte dă următorul sfat: „Nu cedaţi tentaţiei de a da la nesfârşit sugestii care nu au fost cerute, dar care pot să-l transforme pe ginere sau pe noră într-un duşman“. Fiţi gata să ajutaţi, nu să manipulaţi. Păstrând bune relaţii cu copilul vostru, acestuia îi va fi mai uşor să vă abordeze în cazul în care are cu adevărat nevoie de un sfat.

Reînsufleţiţi-vă legătura conjugală

Pentru multe cupluri, cuibul gol poate oferi şi posibilitatea de a se bucura de o mai mare fericire conjugală. Timpul şi eforturile necesare creşterii cu succes a copiilor pot fi atât de epuizante, încât cuplurile îşi neglijează propriile relaţii. Iată ce spune o soţie: „Acum că toţi copiii au plecat, eu şi Konrad încercăm să ne familiarizăm din nou unul cu celălalt“.

Eliberaţi de responsabilităţile zilnice legate de creşterea copiilor, acum puteţi să petreceţi mai mult timp împreună. Un părinte a spus următoarele: „Acest timp liber pe care îl avem acum . . . ne permite să ne concentrăm atenţia mai mult asupra a ceea ce suntem, să fim preocupaţi să învăţăm mai multe despre relaţiile noastre şi să începem să luăm parte la activităţi care ne satisfac necesităţile“. Ea adaugă: „Este un timp în care putem învăţa lucruri noi şi putem progresa foarte mult şi, chiar dacă unele momente pot fi supărătoare, ele sunt şi înviorătoare“.

Unele cupluri se bucură şi de o mai mare libertate pe plan financiar. Se poate acorda acum atenţie hobby-urilor şi profesiilor care au fost lăsate la o parte. Printre Martorii lui Iehova, multe cupluri îşi folosesc noua libertate pentru a urmări interese spirituale. Un tată pe nume Hermann mărturiseşte că, după ce copiii lui au plecat de acasă, el şi soţia sa şi-au îndreptat imediat atenţia spre reluarea ministerului cu timp integral.

Părinţi fără partener care îi lasă pe copii să plece

Părinţilor fără partener le este deosebit de greu să se acomodeze în cuibul gol. Rebecca, o mamă fără partener care are doi băieţi, spune: „Când copiii pleacă, nu avem un soţ care să ne ofere companie şi dragoste“. Pentru o mamă fără partener, copiii erau, probabil, o sursă de sprijin pe plan afectiv. Iar dacă aceştia îşi aduceau contribuţia la cheltuielile gospodăreşti, plecarea lor ar putea fi şi o suferinţă pe plan financiar.

Unele mame fără partener reuşesc să-şi îmbunătăţească situaţia economică înscriindu-se la cursuri de calificare într-o anumită meserie sau la cursuri şcolare de scurtă durată. Dar cum poate umple un părinte golul singurătăţii? O mamă fără partener spune: „Faptul că mă menţin ocupată cu activităţi dă rezultate bune în cazul meu. Poate fi vorba despre citirea Bibliei, curăţenia în casă sau, pur şi simplu, o plimbare în pas vioi sau o alergare. Însă cea mai recompensatoare modalitate de a învinge singurătatea este faptul de a sta de vorbă cu o prietenă spirituală“. Da, „lărgiţi-vă“ şi cultivaţi noi prietenii care aduc satisfacţie (2 Corinteni 6:13). ‘Stăruiţi în cereri şi în rugăciuni’ atunci când vă simţiţi copleşiţi (1 Timotei 5:5). Fiţi convinşi că Iehova vă va întări şi vă va ajuta să treceţi peste această perioadă dificilă de acomodare.

Fiţi bucuroşi când îi lăsaţi să plece

Indiferent care ar fi situaţia voastră, trebuie să înţelegeţi că viaţa nu se sfârşeşte odată cu plecarea copiilor din casa părintească. Nici legăturile familiale nu se destramă. Acea iubire descrisă în Biblie, caracterizată printr-o judecată sănătoasă, este destul de puternică pentru a-i ţine pe oameni strâns uniţi, chiar şi atunci când îi despart distanţe mari. Apostolul Pavel ne aminteşte că iubirea „suferă totul. Iubirea nu trece niciodată“ (1 Corinteni 13:7, 8, NW). Iubirea altruistă pe care aţi cultivat-o în cadrul familiei voastre nu va trece doar pentru că copiii voştri au părăsit casa părintească.

Este demn de reţinut faptul că, atunci când copiii încep să simtă durerile despărţirii şi să le fie dor de casă sau când încep să simtă greutăţile generate de presiunile economice, de cele mai multe ori, ei sunt primii care stabilesc din nou legăturile. Iată ce sfat dau Hans şi Ingrid: „Spuneţi-le copiilor că uşa casei voastre le este mereu deschisă“. Vizitele efectuate cu regularitate, scrisorile sau, din când în când, telefoanele vă vor ajuta să păstraţi legătura. „Interesaţi-vă de ceea ce fac ei fără să vă amestecaţi în treburile lor“, declară Jack şi Nora.

Când copiii părăsesc casa părintească, viaţa voastră se schimbă. Însă viaţa într-un cuib gol poate fi plină de activităţi şi de satisfacţii. De asemenea, se schimbă şi relaţiile dintre voi şi copiii voştri. Totuşi, acestea pot fi nişte relaţii care aduc fericire şi mulţumire. „Când copiii ajung să fie independenţi de părinţi, nu înseamnă că se pierde iubirea, loialitatea sau respectul faţă de aceştia“, arată profesorii Geoffrey Leigh şi Gary Peterson. „Într-adevăr, legăturile familiale puternice rămân adesea neschimbate pe tot parcursul vieţii.“ Da, nu veţi înceta niciodată să vă iubiţi copiii şi nu veţi înceta niciodată să fiţi părinţii lor. Şi, pentru că v-aţi iubit copiii destul de mult ca să-i lăsaţi să plece, în realitate nu i-aţi pierdut.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 12]

„Pentru prima dată în viaţă . . ., am plâns fără să mă pot opri“

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

O sugestie pentru copiii deveniţi adulţi: Ajutaţi-i pe părinţi după ce aţi plecat

De obicei, situaţia este mai uşoară pentru cel care pleacă decât pentru cel care rămâne. Prin urmare, în timp ce te bucuri de independenţa ta şi de viaţa de adult, fii amabil şi înţelegător cu părinţii tăi, în cazul în care le este greu să se acomodeze cu noua situaţie. Asigură-i de sentimentele tale constante de dragoste şi afecţiune. Câteva rânduri, un cadou neaşteptat sau un telefon amical pot înveseli mult un părinte întristat! Ţine-i la curent cu evenimentele importante din viaţa ta. Acest lucru le arată că legăturile familiale sunt încă puternice.

Pe măsură ce te confrunţi cu presiunile vieţii de adult, vei aprecia probabil mai mult ca oricând ceea ce părinţii au făcut pentru a se îngriji de tine. Poate că acest lucru te va îndemna să le spui părinţilor tăi: „Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine!“