„Stai cuminte şi fii atent!“

Trăind cu sindromul hipercinetic deficit atenţional

„Jim spunea tot timpul că Greg nu era decât un copil răsfăţat şi că, dacă noi, adică eu, l-am fi disciplinat, el s-ar fi cuminţit. Acum acest medic ne spune că de vină nu am fost eu, nici noi, nici profesorii lui Greg; de fapt, ceva nu era în regulă cu băieţelul nostru.“

GREG suferă de sindromul hipercinetic deficit atenţional (ADHD), o stare caracterizată prin neatenţie, comportament impulsiv şi hiperactivitate. Conform estimărilor, această boală afectează între 3 şi 5 la sută din copiii de vârstă şcolară. „Mintea lor este ca şi un aparat TV care are selectorul de canale defect“, spune Priscilla L. Vail, specialistă în probleme de învăţare. „Un gând generează un altul, fără să existe ceva organizat sau vreo regulă.“

Să analizăm pe scurt trei simptome importante ale ADHD-ului.

Neatenţia: Copilul cu ADHD nu poate trece peste detaliile lipsite de importanţă şi nu se poate concentra asupra unui singur subiect. Prin urmare, atenţia luia este uşor distrasă de imagini, sunete şi mirosuri din exterior. El este atent, însă nimic din jur nu îi reţine atenţia. El nu poate să stabilească asupra cărui lucru merită să-şi concentreze, în principal, atenţia.

Comportamentul impulsiv: Copilul cu ADHD acţionează înainte să gândească, fără să ia în considerare consecinţele. El dă dovadă de o planificare şi o judecată slabe, iar uneori acţiunile sale sunt periculoase. „El se năpusteşte în stradă, pe balustradă, sus în copac“, scrie medicul Paul Wender. „Ca urmare, are parte de mai multe tăieturi, lovituri, julituri şi vizite la medic.“

Hiperactivitatea: Copiii hiperactivi sunt în permanenţă neastâmpăraţi. Ei nu pot sta liniştiţi. „Chiar şi atunci când sunt mai mari“, scrie medicul Gordon Serfontein în cartea lui The Hidden Handicap (Handicapul ascuns), „în urma unei analize atente, se vor observa unele forme de mişcări continue ale picioarelor, labelor picioarelor, braţelor, mâinilor, buzelor sau limbii“.

Cu toate acestea, unii copii care sunt neatenţi şi impulsivi nu sunt hiperactivi. Uneori, această boală este numită numai sindrom deficit atenţional, adică ADD. Dr. Ronald Goldberg spune că ADD-ul „poate să apară fără nici un simptom de hiperactivitate. Sau poate să apară cu hiperactivitate în anumite grade: de la abia sesizabilă la foarte supărătoare şi până la invaliditate extremă“.

Care sunt cauzele ADHD-ului?

De-a lungul anilor, pentru problemele legate de atenţie s-a dat vina pe orice: de la o proastă creştere din partea părinţilor până la lumina fluorescentă. Acum se crede că ADHD-ul este asociat cu tulburări ale anumitor funcţii ale creierului. În 1990, Institutul Naţional American pentru Sănătate Mintală a testat 25 de adulţi cu simptome ADHD şi s-a descoperit că aceştia au metabolizat glucoza mai încet chiar în acele zone ale creierului care controlează mişcarea şi atenţia. În aproape 40 la sută din cazurile de ADHD, structura genetică a fiecărei persoane pare să aibă un rol important. Potrivit cărţii The Hyperactive Child Book, alţi factori care pot fi asociaţi cu ADHD-ul sunt consumul de alcool sau droguri de către mamă în timpul sarcinii, intoxicarea cu plumb şi, în unele cazuri izolate, alimentaţia.

Adolescentul şi adultul cu ADHD

În ultimii ani, medicii au descoperit că ADHD-ul nu este o stare care se limitează doar la copilărie. „În mod obişnuit, spune dr. Larry Silver, părinţii aduc un copil pentru tratament şi spun: «Aşa eram şi eu când eram copil». Apoi ei recunosc că încă mai au probleme când trebuie să aştepte la rând, să stea liniştiţi la şedinţe, să termine o treabă.“ În prezent se crede că aproape jumătate din toţi copiii cu ADHD vor prezenta cel puţin unele dintre simptome când vor deveni adolescenţi sau adulţi.

În adolescenţă, cei care au ADHD pot trece rapid de la un comportament periculos la delincvenţă. „Îmi făceam mereu griji că nu va intra la liceu“, spune mama unui adolescent cu ADHD. „Acum mă rog să nu ajungă la închisoare.“ Faptul că asemenea temeri pot fi întemeiate este demonstrat de un studiu comparativ efectuat între 103 tineri hiperactivi şi un grup de control format din 100 de copii care nu aveau această boală. „La scurt timp după ce au împlinit 20 de ani, tinerii din grupul hiperactiv aveau, se pare, de două ori mai multe arestări, de cinci ori mai multe condamnări pentru crimă şi de nouă ori mai multe întemniţări.“

Pentru un adult, ADHD-ul implică o serie deosebită de probleme. Dr. Edna Copeland declară: „Băiatul hiperactiv poate deveni un adult care îşi schimbă mereu locurile de muncă, este concediat de multe ori, pierde timpul toată ziua şi nu stă locului deloc“. Atunci când nu se înţelege care este cauza, aceste simptome pot declanşa tensiuni în căsnicie. „În conversaţiile banale pe care le purtam, spune soţia unui bărbat cu ADHD, el nici măcar nu auzea tot ce îi spuneam. Era ca şi cum s-ar fi aflat mereu în altă parte.“

Bineînţeles, aceste trăsături sunt ceva obişnuit în cazul multor persoane, cel puţin într-o oarecare măsură. „Trebuie să întrebi dacă au existat mereu aceste simptome“, spune dr. George Dorry. De exemplu, el spune că dacă un bărbat a început să uite doar după ce şi-a pierdut locul de muncă sau după ce soţia lui i-a născut un copil, asta nu înseamnă că este bolnav.

În plus, dacă cineva are cu adevărat ADHD, atunci simptomele sunt prezente peste tot, adică afectează toate aspectele vieţii. Acesta era cazul lui Gary, un bărbat energic şi inteligent, în vârstă de 38 de ani, care se părea că nu putea să ducă la îndeplinire nici o sarcină fără să fie distras de ceva. El avusese deja mai mult de 120 de locuri de muncă. „Pur şi simplu am acceptat faptul că nu pot să duc la capăt nimic“, a spus el. Însă Gary şi mulţi alţii — copii, adolescenţi şi adulţi — au fost ajutaţi pentru a face faţă ADHD-ului. Cum anume?

[Notă de subsol]