Cum să creşteţi un copil dificil

„AI AVUT o zi bună?“, îl întreabă Susan pe Jimmy, fiul ei, când îl ia de la şcoală, în timp ce acesta se urcă în maşină. Încruntând din sprâncene, el nici măcar n-o bagă în seamă. „O, sigur ai avut o zi proastă“, spune ea plină de înţelegere. „Vrei să discutăm despre asta?“

„Lasă-mă în pace“, mormăie el în schimb.

„Pur şi simplu, mă îngrijorezi. Pari atât de nefericit. Vreau să te ajut.“

„N-am nevoie de ajutorul tău!“, ţipă el. „Lasă-mă în pace! Te urăsc. Aş vrea să mor!“

„Jimmy, spune Susan cu o voce întretăiată, să nu vorbeşti aşa cu mine, că de nu îţi dau două la fund! Nu încercam decât să fiu drăguţă. Nu înţeleg ce s-a întâmplat cu tine. Nu-ţi place nimic din ce îţi spun sau fac.“

Iritată şi frântă de oboseală după o zi de lucru, Susan se strecoară pe şosea printre maşini întrebându-se cum de are un astfel de copil. Se simte derutată, neajutorată; este furioasă şi plină de resentimente faţă de propriul său fiu; sentimente de vinovăţie o asaltează. Lui Susan îi este frică să-l ducă acasă chiar pe propriul ei copil. Aproape că nici nu vrea să ştie ce s-a întâmplat azi la şcoală. Probabil că învăţătoarea o va suna din nou. Uneori, Susan pur şi simplu nu poate să mai lupte.

Astfel, incidente aparent simple se transformă rapid în mari chinuri afective pline de anxietăţi. Copiii care suferă de ADD sau ADHD, sau sunt în alt mod etichetaţi ca „dificili“, reacţionează în mod caracteristic destul de vehement atunci când se confruntă cu probleme. Ei tind să ajungă rapid într-o stare explozivă, lăsându-i pe părinţi furioşi, consternaţi şi, în final, extenuaţi.

Evaluaţi şi interveniţi

O caracteristică a acestor copii este faptul că ei sunt inteligenţi, inventivi şi extrem de sensibili. Este important să înţelegem că aceştia sunt copii sănătoşi, cu necesităţi cu mult mai mari decât cele obişnuite şi, ca urmare, este necesară o înţelegere profundă, deosebită. În continuare sunt prezentate câteva norme şi sugestii pe care părinţii unor astfel de copii le-au găsit practice.

Mai întâi, este necesar să învăţaţi să recunoaşteţi situaţiile şi stimulii care îl supără pe copil (compară cu Proverbele 20:5). Este esenţial ca părintele să observe semnele pe care le dă copilul înainte de o confruntare afectivă şi să intervină imediat. Un semnal-cheie este expresia feţei care reflectă un nivel crescând de frustrare şi incapacitatea de a depăşi o situaţie dată. Ar putea fi util faptul de a-i aduce aminte cu amabilitate copilului că trebuie să se controleze sau, dacă este necesar, de a-l scoate din acea situaţie. De exemplu, pauzele sunt eficiente, nu atât ca o formă de pedeapsă, cât ca un mijloc care le dă posibilitatea atât copilului, cât şi părintelui să se calmeze şi să procedeze apoi în mod raţional.

În ilustrarea prezentată, Jimmy a reacţionat exagerat la nişte întrebări simple. Aşa se comportă Jimmy în mod obişnuit în fiecare zi. Deşi nu este uşor pentru un părinte să nu considere această mânie şi resentimentele ca fiind îndreptate spre el personal, este esenţial să înţeleagă faptul că aceşti copii îşi pierd adesea capacitatea de a înţelege (de a gândi) în momentul în care ei au atins nivelul maxim de stres pe care-l pot suporta. Aşadar, este important să se acţioneze cu înţelepciune (Proverbele 19:11). În cazul lui Jimmy, Susan ar fi putut calma situaţia, neinsistând să discute cu băiatul ei şi lăsându-i timp să se controleze, iar mai târziu, probabil că ei ar fi putut discuta despre ce anume s-a întâmplat în ziua respectivă.

Copii stresaţi

Familia umană nu s-a mai confruntat până acum cu asemenea enorme probleme, presiuni şi anxietăţi, ca acelea care afectează lumea în prezent. Trăim alte timpuri, cererile sunt mai mari, iar de la copii se pretinde mai mult. Referitor la această problemă, cartea Good Kids, Bad Behavior ne spune: „Multe dintre problemele cu care copiii par să se confrunte ar putea fi generate sau influenţate de schimbările în ce priveşte aşteptările pe plan social“. Pentru copiii care suferă de ADD sau ADHD, şcoala poate fi un coşmar. În timp ce se luptă să facă faţă propriilor lor incapacităţi, ei sunt constrânşi să se adapteze exploziei tehnologice care continuă să progreseze cu rapiditate într-un cadru care pare a fi şi ostil, şi periculos, ceea ce le măreşte anxietatea. Pe plan afectiv, copiii nu sunt deloc maturi să rezolve toate aceste probleme. Ei au nevoie de ajutorul părinţilor lor.

Reduceţi factorii care generează instabilitate

Pentru a avea copii mai fericiţi şi mai sănătoşi, este important să le oferim un cadru al ordinii şi al stabilităţii. Un plan eficient de reducere a factorilor de instabilitate din cămin ar putea avea ca prim pas simplificarea stilului de viaţă. Întrucât aceşti copii sunt impulsivi, exagerat de activi şi se lasă uşor distraşi, este necesar să fie redus efectul negativ al lucrurilor care îi stimulează peste măsură. Micşoraţi numărul jucăriilor cu care le permiteţi acestor copii să se joace în acelaşi timp. Nu vă apucaţi decât de o singură muncă gospodărească sau de un singur proiect pe care să îl duceţi la bun sfârşit. Întrucât aceşti copii sunt adesea dezorganizaţi, organizarea reduce la minim frustrarea. Cu cât obiectele pe care trebuie să pună mâna sunt mai puţine şi mai accesibile, cu atât le este mai uşor să le mânuiască pe cele importante.

O altă modalitate eficientă de a reduce stresul din cămin este urmarea unui program zilnic organizat, nu rigid, care să le ofere copiilor un sentiment al stabilităţii. Programarea timpului nu este atât de importantă pe cât este succesiunea evenimentelor, adică ordinea în care acestea au loc. Acest lucru ar putea fi realizat aplicând următoarele câteva sugestii practice. Furnizaţi o alimentaţie corespunzătoare, constând din mese şi gustări bine echilibrate din punct de vedere nutritiv, servite după un program fix. Faceţi din activităţile de la ora culcării momente relaxante, pline de căldură şi iubire. Ieşirile pentru cumpărături pot stimula peste măsură copiii extrem de activi, deci planificaţi-le dinainte şi încercaţi să nu mergeţi la prea multe magazine. Iar când ieşiţi afară, explicaţi-le ce fel de comportament aşteptaţi de la ei. Un program zilnic clar îl ajută pe copilul cu necesităţi speciale să-şi controleze propriul său comportament impulsiv. În plus, îi ajută pe părinţi să aibă capacitatea de a prevedea.

Pe lângă un simţ al organizării, este util să concepeţi un sistem de reguli şi să includeţi consecinţele încălcării regulilor de la care nu se admite nici o abatere. Regulile formulate clar care sunt aplicate cu consecvenţă şi cu care ambii parteneri sunt de acord fixează limitele unui comportament care le este permis copiilor — şi îi învaţă, de asemenea, să aibă simţul responsabilităţii. Dacă este necesar, afişaţi o listă cu aceste reguli într-un loc vizibil (pentru ca atât părinţii, cât şi copiii să nu le uite). Consecvenţa este cheia siguranţei pe plan afectiv.

Înţelegerea preferinţelor unui copil, ceea ce-i place şi ceea ce nu-i place, şi adaptarea în funcţie de acestea poate ajuta mult la diminuarea tensiunilor inutile din cămin. Deoarece aceşti copii au un temperament deosebit, fiind adesea capricioşi şi impulsivi, contactul lor cu ceilalţi copii poate fi o experienţă foarte dureroasă. Împărţirea lucrurilor, îndeosebi a jucăriilor, ar putea fi o sursă deosebită de conflict, deci părinţii le-ar putea permite unor astfel de copii să aleagă ei ce lucruri favorite pot fi împărţite cu alţii. În plus, controlarea nivelului lor de stimulare, oferindu-le un grup mic de colegi de joacă şi inventând activităţi care nu-i vor excita peste măsură, ar putea ajuta, de asemenea, la controlarea pragului lor senzorial scăzut.

Un lucru important pentru părinţi este faptul de a-l lăsa pe fiecare copil să crească conform firii lui şi de a evita constrângerea sau modelarea copilului într-un conformism inutil. Dacă un copil urăşte o anumită mâncare sau un anumit articol de îmbrăcăminte, eliminaţi-l. Aceste mici surse de iritare pur şi simplu nu merită efortul. În esenţă, nu încercaţi să controlaţi totul. Fiţi echilibraţi, însă atunci când s-au luat decizii în ce priveşte ceea ce este acceptat într-o familie creştină, respectaţi-le.

Controlul asupra comportamentului

Copiii imprevizibili necesită în general un mai mare grad de control. Ca urmare, mulţi părinţi sunt victimele unor sentimente de vinovăţie, în cazul în care trebuie să-i disciplineze în mod frecvent pe copii. Este important să se înţeleagă însă diferenţa dintre disciplină şi abuz. Potrivit cărţii A Fine Line​—When Discipline Becomes Child Abuse, 21 la sută din toate cazurile de abuz fizic raportate au loc atunci când copiii manifestă un comportament agresiv. Aşadar, concluzia cercetărilor efectuate este că pentru copiii care suferă de ADD sau ADHD „riscul de a fi supuşi unor abuzuri fizice sau de a fi neglijaţi este mai mare“. Incontestabil, creşterea celor mici care au necesităţi speciale poate fi un lucru stresant, însă controlul asupra acestora trebuie să fie echilibrat şi sănătos. Întrucât aceşti copii sunt de obicei foarte inteligenţi şi deosebit de inventivi, ei constituie o adevărată provocare pentru părinţi atunci când tratează situaţii care necesită argumente logice. Asemenea copii ştiu adesea cum să atragă atenţia asupra greşelilor din cea mai strălucitoare logică a unui părinte. Nu le permiteţi acest lucru! Păstraţi-vă autoritatea pe care o aveţi ca părinte.

Într-un mod prietenos, dar ferm, explicaţi pe scurt; cu alte cuvinte, nu exageraţi când daţi explicaţii şi nu negociaţi regulile care nu sunt negociabile. Faceţi ca „da“ să fie da şi „nu“ să fie nu (compară cu Matei 5:37). Copiii nu sunt nişte diplomaţi; ca urmare, dacă veţi negocia cu ei veţi ajunge la discuţii, mânie şi frustrare şi chiar puteţi să ajungeţi la ţipete şi violenţă (Efeseni 4:31). În mod asemănător, evitaţi să daţi prea multe avertismente. Dacă se impune disciplinarea, atunci ea trebuie acordată imediat. Cartea Raising Positive Kids in a Negative World sfătuieşte: „Calm, încredere şi fermitate — iată ce înseamnă în esenţă autoritatea“. În plus, remarcaţi excelentele sugestii din ziarul The German Tribune: „Vorbiţi-i întotdeauna copilului în aşa fel încât să-i reţineţi atenţia: spuneţi-i des pe nume, păstraţi contactul vizual şi folosiţi un limbaj simplu“.

Se comit abuzuri atunci când părinţii îşi pierd controlul. Dacă un părinte ţipă, atunci acesta şi-a pierdut deja controlul. În Proverbele capitolul 15 se abordează subiectul creşterii copiilor şi cel al disciplinei. De exemplu, în versetul 4 se spune: „Calmul limbii este un pom al vieţii, însă o deformare a acestuia înseamnă zdrobirea spiritului“ (NW); în versetul 18: „Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerea“; şi, în final, în versetul 28: „Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“. Aşadar, este important să ne dăm seama nu numai de ceea ce spunem, ci şi de felul în care o spunem.

Să-i lăudăm, nu să-i condamnăm

Deoarece copiii care sunt greu de crescut fac lucruri inventate de ei care sunt ciudate, ba chiar maniace, părinţii pot recurge uşor la critici, ridiculizări, dojeni şi atacuri verbale şi fizice atunci când se înfurie. Cu toate acestea, Biblia, în Efeseni 6:4, îi instruieşte pe părinţi să-şi crească copiii în „disciplina şi în învăţătura Domnului“. Cum i-a disciplinat Isus pe cei care au greşit? Isus a folosit disciplina instructivă prin care i-a învăţat şi instruit pe oameni, tratându-i fără părtinire şi cu fermitate. Disciplinarea este o acţiune, o metodă de instruire, care, în cazul copiilor, de obicei se aplică de repetate ori. — Vezi articolul „Potrivit Bibliei . . . «Nuiaua disciplinei» — Este ea demodată?“, din Treziţi-vă!, numărul din 8 decembrie 1992.

Disciplina corespunzătoare creează un cadru al încrederii, al afecţiunii şi al stabilităţii; aşadar, când se impune disciplinarea, administrarea ei trebuie însoţită de explicaţii. Nu există rezolvări imediate atunci când sunt instruiţi copiii, deoarece ei învaţă treptat, în timp. Pentru a creşte bine orice copil, şi în special un copil greu de crescut, este nevoie de multă dragoste şi grijă, de mult timp şi de multă muncă. Ar putea fi util să reţineţi următoarele cuvinte: „Spune ceea ce vrei să spui, vorbeşte serios şi fă ceea ce ai spus că vei face“.

Unul dintre aspectele care produc cel mai mult frustrare în ce priveşte modul de a-i trata pe copiii cu un comportament iritant este dorinţa excesivă a acestora de a li se acorda atenţie. Mult prea des atenţia pe care o primesc este negativă, în loc să fie pozitivă. Cu toate acestea, fiţi gata să remarcaţi, să lăudaţi sau să răsplătiţi un comportament bun sau o treabă făcută bine. Acest lucru este foarte încurajator pentru un copil. La început s-ar putea ca eforturile voastre să pară exagerate, însă rezultatele merită pe deplin efortul. Copiii au nevoie de mici recompense, dar imediate.

Cazul tatălui lui Greg

„La vârsta de cinci ani, când era la grădiniţă, fiului nostru Greg i s-a pus diagnosticul ADHD. Atunci am fost la un pediatru, specializat în dezvoltarea copilului, care a confirmat faptul că Greg suferea fără nici o îndoială de ADHD. El ne-a spus: «Nu este vina lui, şi nici a voastră. El nu poate fi stăpân pe situaţie, dar voi puteţi».

Ne gândim deseori la aceste cuvinte, deoarece ele ne-au făcut să înţelegem cât se poate de clar că în calitate de părinţi avem o mare responsabilitate, şi anume să-l ajutăm pe băiatul nostru să lupte cu acest sindrom. În acea zi, doctorul ne-a dat nişte materiale pe care să le citim acasă, iar noi credem că ceea ce am învăţat în ultimii trei ani a fost foarte important pentru a ne îndeplini responsabilităţile pe care le avem faţă de Greg în calitate de părinţi.

Pentru creşterea unui copil afectat de ADHD este esenţial să întăreşti un comportament potrivit, să dai avertismente şi, dacă este necesar, să pedepseşti pentru un comportament greşit. Cu cât poţi să fii mai organizat şi mai consecvent, cu atât vei obţine rezultate mai bune. Aceste afirmaţii simple sunt probabil un factor-cheie în creşterea unui copil care suferă de ADHD. Cu toate acestea, deoarece trebuie să faci aceste lucruri de atâtea ori pe zi, este mai uşor de spus decât de făcut.

Un mijloc pe care l-am găsit a fi deosebit de eficient au fost pauzele. Ori de câte ori folosim pauzele pentru a schimba un comportament greşit, noi stabilim un program de întărire pentru a încuraja un comportament pozitiv. Acest întăritor poate fi un cuvânt de aprobare, o îmbrăţişare sau chiar ceva ca o garanţie sau un privilegiu. Ne-am dus la un magazin şi am cumpărat un panou cu steluţe. Am scris în partea de sus care este comportamentul corect. De fiecare dată când Greg se comportă în mod corespunzător, îi dăm o steluţă s-o înfigă în panoul său. Când panoul este plin, să spunem 20 de steluţe, el primeşte o recompensă. Aceasta este de obicei ceva ce îi place foarte mult să facă, cum ar fi o plimbare prin parc. Acest lucru este util, deoarece constituie o motivaţie pentru a se comporta bine. El pune steluţele şi poate observa cum se comportă şi cât de aproape este de o recompensă.

O altă metodă pe care am găsit-o eficientă este cea de a-i da lui Greg posibilitatea de a alege. În loc să-i dăm o poruncă directă, îl lăsăm să aleagă. El are posibilitatea fie să se comporte în mod corespunzător, fie să suporte consecinţele unui comportament greşit. Acest lucru îl învaţă să-şi asume responsabilităţi şi să ia decizii corecte. În cazul în care un anumit lucru constituie în permanenţă o problemă, cum ar fi un comportament greşit într-un magazin sau un restaurant, noi putem folosi panoul cu steluţe şi o recompensă. În acest mod el observă foloasele unui comportament corect, iar noi îi arătăm aprecierea noastră pentru progresele sale.

Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de faptul că ADHD afectează capacitatea copilului de a-şi controla comportamentul şi reacţiile. Multe persoane cred că aceşti copii ar putea să-şi controleze durata de concentrare şi comportamentul dacă s-ar strădui mai mult, iar atunci când ei nu reuşesc, părinţii sunt condamnaţi.

Fizic, este imposibil pentru un copil care suferă de ADHD să stea liniştit timp de două ore la o întrunire a congregaţiei ţinută la Sala Regatului. N-o să uităm niciodată cum Greg, la doar cinci ani, obişnuia să plângă înainte de fiecare întrunire şi să ne întrebe: «Este o întrunire lungă sau una scurtă?» El plângea foarte tare când era vorba despre o întrunire de două ore, deoarece ştia că nu putea să stea liniştit atât timp. Trebuie să ţinem cont de această boală şi de limitele pe care le impune. Ştim că Iehova înţelege boala mai bine decât oricine, iar acest lucru este o sursă de mângâiere. În prezent, Greg nu urmează un tratament medicamentos şi este un elev la nivelul celor de vârsta lui.

Făcând din Iehova speranţa noastră şi având privirile aţintite spre lumea nouă, avem un sprijin. Speranţa noastră înseamnă deja foarte mult pentru Greg. El este realmente emoţionat şi chiar îi dau lacrimile atunci când se gândeşte la modul în care Iehova va elimina această boală din paradisul pământesc.“

[Chenarul de la pagina 9]

Recompense posibile pentru un comportament bun:

1. LAUDE — cuvinte de laudă pentru o treabă făcută bine; exprimarea aprecierii pentru un comportament bun, însoţită de dragoste, îmbrăţişări şi expresii ale feţei pline de căldură.

2. UN PANOU — plasat într-un loc vizibil, având piesele care se înfig în panou atrăgătoare (se pot folosi buline care se lipesc pe panou), pentru a încuraja un comportament bun.

3. O LISTĂ DE LUCRURI BUNE — de realizări acceptate şi care merită să fie lăudate. De fiecare dată când copilul face un lucru bun, indiferent cât de neînsemnat este la început, scrieţi-l şi citiţi-l unui membru al familiei.

4. UN BAROMETRU AL COMPORTAMENTULUI — în funcţie de vârsta copilului, realizat prin punerea unor boabe de fasole sau a unor drajeuri într-un bol de sticlă atunci când copilul face un lucru bun (ceva palpabil care îl întăreşte). Obiectivul este cel de a stabili un sistem de punctaj în vederea acordării unei recompense care ar putea include un lucru pe care familia îl va face oricum, de pildă să meargă la film, la patinoar sau să servească masa la restaurant. În loc să atrageţi atenţia copilului: „Dacă nu eşti cuminte, n-o să mergem“, încercaţi: „Dacă eşti cuminte, vom merge“. Cheia este schimbarea unei gândiri negative într-o gândire pozitivă, în timp ce lăsaţi să treacă un anumit timp pentru ca să fie făcute unele schimbări.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Discuţiile pot uneori să se transforme în izbucniri de mânie.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Când luaţi decizii, explicaţi-le şi respectaţi-le.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Plin de mândrie, el pune încă o steluţă pe panoul său.