Radioul: O invenţie care a schimbat lumea

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

ÎMPUŞCĂTURA a spulberat liniştea ce domnea peste acest colţ de ţară al Italiei. Acest semnal a fost pentru Guglielmo Marconi o confirmare a faptului că echipamentul rudimentar pe care îl folosea era bun. Undele electromagnetice generate de un transmiţător şi propagate în spaţiu fuseseră captate de un receptor aflat la o distanţă de 2,5 kilometri. Era în anul 1895. Cu toate că pe atunci nimeni nu putea să înţeleagă în mod deplin toate implicaţiile acestui experiment, împuşcătura a deschis calea spre o tehnologie care, începând de atunci, a revoluţionat lumea: radiocomunicaţia.

Natura undelor electromagnetice fusese deja studiată de mai mulţi oameni de ştiinţă. În 1831, Michael Faraday, fizician englez, a demonstrat că un curent electric ar putea produce un câmp magnetic şi ar putea induce un curent într-un circuit secundar izolat de primul, dar aflat în apropierea lui. În 1864, fizicianul scoţian James Maxwell a enunţat o teorie conform căreia energia generată de astfel de câmpuri ar putea emite unde — asemănătoare valurilor mici de pe suprafaţa unui iaz —, care se transmit însă cu viteza luminii. Mai târziu, fizicianul german Heinrich Hertz a confirmat teoria lui Maxwell, reuşind să genereze unde electromagnetice pe care le-a receptat la o distanţă mică, la fel cum făcuse Ernest Rutherford (mai târziu, Lord Rutherford) din Noua Zeelandă. Însă, adaptând şi îmbunătăţind echipamentul existent şi adăugându-i o antenă rudimentară pe care a construit-o singur, Marconi a reuşit să transmită un semnal telegrafic la o distanţă mare. Iată începuturile telegrafiei fără fir!

În 1896, Marconi, în vârstă de 21 de ani, s-a mutat din Italia în Anglia, unde i-a fost prezentat lui William Preece, inginer-şef la Poşta Generală. Preece era interesat să aplice sistemul lui Marconi la comunicaţiile maritime purtate între locurile care nu puteau fi conectate prin cablu. El i-a oferit lui Marconi sprijinul tehnicienilor şi i-a pus la dispoziţie laboratoarele ca să-şi continue experimentele. În câteva luni, Marconi a reuşit să amplifice puterea semnalelor, transmiţându-le până la o distanţă de 10 kilometri. În 1897, Marconi a fondat Compania de Telegrafie fără Fir şi de Semnale, Ltd., cu scopul de a transforma telegrafia fără fir într-un sistem viabil pe plan comercial.

În 1900 s-a realizat o legătură radiotelegrafică pe distanţa de 300 de kilometri, între Cornwall şi insula Wight din sudul Angliei, demonstrându-se ceea ce cândva se credea că este imposibil de realizat: trecerea undelor radio peste curbura pământului. S-a crezut că semnalele nu ar putea fi receptate dincolo de orizont, întrucât undele electromagnetice se propagă în linie dreaptăa. Apoi au început să sosească primele comenzi importante pentru radiouri. Amiralitatea britanică a cerut instalarea unor aparate radio pe 26 de nave, precum şi construirea şi întreţinerea a şase staţii terestre. În anul următor, Marconi a reuşit să transmită peste Atlantic un semnal slab, format din trei puncte, care indica litera S din alfabetul Morse. Viitorul acestei invenţii era asigurat.

Progresul tehnologic

La început, telegrafia fără fir nu putea transmite nici cuvinte, nici muzică, ci numai codul Morse. Însă în 1904 s-a făcut un pas mare înainte odată cu apariţia diodei, primul tub electronic cu vid, cu ajutorul căreia s-a putut transmite şi recepta vocea umană. Acest lucru a transformat telegrafia fără fir în radio, aşa cum îl cunoaştem în prezent.

În 1906, în Statele Unite, Reginald Fessenden a difuzat muzică ce a fost recepţionată de nave aflate la 80 de kilometri depărtare. În 1910, Lee De Forest a realizat o transmisie directă a unui concert susţinut de celebrul tenor italian Enrico Caruso, concert dat în onoarea radioamatorilor din New York. Cu un an înainte fuseseră transmise pentru prima oară de la Turnul Eiffel din Paris semnale care să regleze cronometrele. În acelaşi an, 1909, a avut loc prima misiune de salvare cu ajutorul radioului, fiind salvaţi toţi cei care au supravieţuit ciocnirii dintre vapoarele Florida şi Republic în apele Oceanului Atlantic. După trei ani, peste 700 de supravieţuitori de pe Titanic au fost salvaţi în urma unui SOS transmis prin radio.

Încă din 1916 se întrezărea posibilitatea ca în fiecare casă să existe câte un radio. Cu ajutorul tuburilor electronice s-a reuşit să se producă receptoare ieftine şi bune, deschizându-se astfel calea spre realizarea pe scară largă a radiourilor comerciale. Prima explozie de radiouri s-a înregistrat în Statele Unite, unde, în 1921 existau opt staţii, iar la 1 noiembrie 1922 au primit autorizaţie alte 564 de staţii! În multe locuinţe radioul a fost primul aparat conectat la reţeaua de curent electric cu excepţia reţelei de iluminat.

La mai puţin de doi ani de la începerea transmisiilor comerciale obişnuite, Studenţii în Biblie, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova, foloseau şi ei radioul pentru a-şi difuza mesajul. În 1922, J. F. Rutherford, preşedintele de atunci al Watch Tower Society, a rostit primul său discurs la radio, în California. După doi ani, WBBR, o staţie a Societăţii Watch Tower, construită chiar de aceasta, a început să difuzeze programe radiofonice din Staten Island, New York. În cele din urmă, Societatea a înfiinţat reţele la nivel mondial pentru a difuza programe biblice. În 1933, un număr record de 408 staţii difuzau mesajul Regatului lui Dumnezeu. — Matei 24:14.

Însă, în multe ţări, statul a ajuns să deţină controlul asupra radioului. În Italia, guvernul lui Mussolini a considerat radioul drept un mijloc de a face propagandă politică şi le-a interzis cetăţenilor acestei ţări să asculte posturi străine. Extraordinara putere pe care o avea radioul a fost demonstrată în mod clar în 1938. În Statele Unite, în timpul transmisiei unei povestiri ştiinţifico-fantastice, Orson Welles a semănat panică în rândul populaţiei, unii începând să creadă că în New Jersey aterizaseră marţieni ce foloseau un „fascicul periculos de raze fierbinţi“, ca să-i omoare pe toţi cei care li se opuneau!

Un secol de radio

În 1954, locuitorilor Italiei le plăcea să-şi petreacă timpul liber ascultând emisiunile de la radio. Cu toate că televiziunea se bucură de succes, radioul continuă să fie foarte îndrăgit. În majoritatea ţărilor europene, 50 până la 70 la sută din populaţie ascultă emisiunile radiofonice informative sau pe cele distractive. Se estimează că în Statele Unite există câte un radio în 95 la sută din autovehicule, câte unul în 80 la sută din dormitoare şi câte unul în peste 50 la sută din bucătării.

Unul dintre motivele pentru care radioul se bucură de popularitate chiar şi în era televizorului este faptul că se poate transporta uşor. În plus, aşa cum a dezvăluit un sondaj, radioul are o „putere de implicare pe plan afectiv şi la nivelul imaginaţiei mult superioară celei pe care o are televizorul“.

În Italia, pe parcursul anului 1995, cu ocazia sărbătoririi a o sută de ani de la experimentul lui Marconi, s-au trecut în revistă progresele înregistrate de radio. Numeroşi oameni de ştiinţă au contribuit la transformarea acelor prime dispozitive rudimentare în sistemele moderne de azi. În prezent, datorită difuzării audio-digitale, adică a unui sistem de codificare numerică a semnalului, se asigură o calitate a sunetului excelentă. Însă, pe lângă nenumăratele utilizări zilnice ale radioului, această invenţie a stat la baza realizării televizorului, a radarului şi a altor tehnologii.

De exemplu, radioastronomia are la bază receptarea şi analizarea undelor radio emise de corpurile cereşti. Fără radio nu s-ar fi putut înregistra progrese în domeniul tehnologiei spaţiale. Toate utilizările sateliţilor — televiziune, telefon, culegerea de informaţii — depind de aplicaţiile undelor radio. Progresul tehnologic înregistrat prin înlocuirea tranzistoarelor cu microcipuri a dus mai întâi la realizarea calculatoarelor de buzunar şi a computerelor şi apoi la realizarea reţelelor de informaţii internaţionale.

Telefoanele mobile care pot să facă legătura între două puncte aflate oriunde pe suprafaţa pământului, sau aproape oriunde, sunt deja o realitate. Pentru viitor se preconizează realizarea unor receptoare fără fir, de mărimea unei palme: o combinaţie între TV, telefon, computer şi fax. Aceste receptoare vor putea să capteze sute de canale video, audio şi de text, iar utilizatorii vor putea să folosească poşta electronică pentru a coresponda cu alţii.

Nu putem şti ce se va realiza în acest domeniu în viitor. Însă tehnologia radio continuă să avanseze şi, prin urmare, se vor înregistra, probabil, şi alte progrese remarcabile.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 21]

Cu toate că televiziunea se bucură de succes, radioul continuă să fie foarte îndrăgit.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 19]

Stânga şi dreapta sus, stânga jos: „MUSEO della RADIO e della TELEVISIONE“ RAI—TORINO; dreapta jos: foto NASA