Slujind împreună cu organizaţia care progresează cel mai mult

RELATATĂ DE ROBERT HATZFELD

Astăzi mulţi oameni deschid televizorul prin telecomandă şi urmăresc actualităţile în culori naturale, fără să considere lucrul acesta ceva ieşit din comun. Totuşi, parcă doar ieri aveam 12 ani şi urmăream cu ochii mari un ecran cinematografic pe care a apărut imaginea unui bărbat depăşind mărimea naturală, şi el vorbea!

NU ESTE chiar o veste senzaţională, v-aţi putea gândi. Dar atunci, în 1915, în zilele de început ale filmului mut alb-negru, acest lucru mi s-a părut, evident, asemenea unui miracol modern. Pe ecran şi-a făcut apariţia un bărbat impunător cu barbă, care a spus: „Foto-drama creaţiunii este prezentată de A.I.S.B., Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei“. În următoarele două ore, istoria Bibliei a prins viaţă sub ochii noştri. Mesajul ei scriptural era clar şi înviorător. Însă ceea ce mi-a atras, în realitate, atenţia a fost filmul, presărat cu diapozitive color, şi vorbirea sincronizată.

Atunci nu mi-am dat seama de lucrul acesta, însă entuziasmul meu tineresc faţă de acea tehnologie revoluţionară a fost un preludiu la o carieră de o viaţă alături de organizaţia care progresează cel mai mult.

Zilele de început

În 1891, tatăl meu s-a mutat din Dillenburg, Germania, în comunitatea germană din Allegheny, Pennsylvania, SUA. Mai târziu, el a cunoscut acolo o fată dintr-o familie germană şi s-au căsătorit. Eu m-am născut la 7 iulie 1903 şi încă din copilărie vorbeam atât germana, cât şi engleza. Exact înainte de izbucnirea primului război mondial în 1914, o epidemie de tuberculoză mi-a răpit ambii părinţi, lăsându-mă orfan. Bunicul meu a murit cam în aceeaşi perioadă în urma unui atac de apoplexie.

Mătuşa mea, Minna Boemer, m-a primit cu amabilitate în familia ei. „Am cinci copii“, a spus ea. „Aş mai putea avea foarte bine încă unul.“ Deşi simţeam lipsa părinţilor, mătuşa Minna mi-a oferit un cămin plăcut.

Mătuşa mea era de mult timp membră a congregaţiei Allegheny a Studenţilor Bibliei (cum erau numiţi pe atunci Martorii lui Iehova). Înainte de 1909, fratele C. T. Russell, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, frecventa şi el aceeaşi congregaţie. Mătuşa Minna mă lua la întruniri. Deşi familia noastră nu depunea pe atunci eforturi unite în vederea studiului sau a predicării, tot ce auzeam la întruniri le împărtăşeam în mod informal oamenilor pe care-i cunoşteam.

Aceasta a fost perioada când „Foto-drama“ m-a umplut de uimire. Întrucât aveam înclinaţii spre mecanică, noile tehnici fotografice şi sincronizarea sunet/imagine m-au fascinat, la fel ca fotografierea spaţiată. Observarea deschiderii florilor era ceva emoţionant!

În 1916 am fost întristaţi de moartea fratelui Russell. Întrucât noi locuiam chiar în Allegheny, am asistat la funeraliile sale care au avut loc la Carnegie Hall. Aceasta era sala unde, în 1903, între fratele Russell şi E. L. Eaton avuseseseră loc dezbateri. Auzisem relatări despre acest ministru episcopal metodist care l-a provocat pe fratele C. T. Russell la o dezbatere de şase zile, sperând să discrediteze erudiţia biblică a fratelui Russell. Se spune că, în loc de aceasta, Russell ‘a îndreptat jetul de apă spre iad’. Sara Kaelin, o colportoare binecunoscută din Pittsburgh, îi cunoştea personal pe soţii Russell. La funeralii, ea a văzut-o pe Maria Russell punând flori în sicriu, cu menţiunea: „Pentru iubitul meu soţ“. Deşi se separase de el cu câţiva ani în urmă, Maria încă îl considera drept soţul ei.

Odată cu trecerea anilor, am avut multe ocazii să dobândesc cunoştinţe tehnice utile pentru viitoarea mea carieră. Unchiul, tutorele meu, era antreprenor. În timpul vacanţelor şcolare, el mă punea să lucrez împreună cu electricienii săi la introducerea curentului electric în unele clădiri mari care folosiseră până atunci pentru iluminat gaz. În 1918, elevii şcolii noastre au construit o staţie de radio-telegrafie pentru amatori. Ne întâlneam seara pentru a studia şi pentru a face experimente practice în domeniul electricităţii şi a magnetismului. În 1926, eu şi un prieten ne-am hotărât să dăm curs unui vis din copilărie — să lucrăm pe vapoare şi să cutreierăm lumea. Ne-am înscris la şcoala pentru operatori radio-telegrafie aparţinând Corporaţiei Americane Radio.

O nouă viaţă la Betel

Şcoala cu profil radio pe care o frecventam noi se afla în New York, astfel că traversam apa pentru a asista la întrunirile Studenţilor Bibliei, care se ţineau la Brooklyn, în aula închiriată a vechiului Templu masonic. Pe atunci, în toată zona metropolitană a New York-ului exista doar o singură congregaţie. Când fraţii de la Betel (sediul central al Studenţilor Bibliei) au aflat că studiam pentru obţinerea unei diplome de operator radio în domeniul comercial, mi-au zis: „De ce să mergi pe mare? Avem o staţie radio chiar aici şi ne trebuie un operator“. M-au invitat la birou pentru a discuta cu mine. Nu ştiam nimic despre Betel, cu excepţia faptului că era sediul Studenţilor Bibliei.

Fraţii au stat de vorbă cu mine şi mi-au recomandat să termin şcoala, să obţin o diplomă şi apoi să vin la Betel. După primirea diplomei, în loc să urc la bordul unei nave cu destinaţia marea largă, mi-am împachetat puţinele lucruri pe care le aveam şi am luat un metrou cu destinaţia Betel. Deşi eram dedicat lui Iehova şi participam de ani de zile la lucrarea de predicare, nu am fost botezat până în decembrie 1926, după două săptămâni de la sosirea mea la Betel. Acest lucru nu era ceva neobişnuit la data aceea.

Cu cei 150 de membri pe care-i avea atunci, Betelul era supraaglomerat. Stăteam câte patru fraţi în fiecare cameră. Curând am ajuns să-i cunosc pe cei mai mulţi, deoarece toţi mâncam, lucram şi dormeam într-o singură clădire şi, bineînţeles, toţi frecventam singura congregaţie din oraşul New York. În 1927 s-a terminat noua Casă Betel, situată pe 124 Columbia Heights şi puteam să stăm câte doi într-o cameră.

Tot în 1927 s-a deschis şi noua tipografie de pe 117 Adams Street. Am ajutat la transportarea echipamentelor de la vechea tipografie de pe 55 Concord Street. În afara echipamentului radio, la tipografie mai existau elevatoare, prese de tipărit, maşini pentru spălătorie, arzătoare de păcură — dacă aveau vreo sârmă, eu mă ocupam de ea.

Betelul însemna însă mai mult decât tipografie. În spatele fiecărei cărţi, a fiecărui tract, a fiecărei reviste se aflau o mulţime de lucrători umili care munceau din greu. Ei nu erau acolo pentru a-şi face un nume în lume. Mai degrabă, ei doreau doar să îndeplinească lucrarea Domnului — şi acolo erau foarte multe de făcut!

Asocierea cu fratele Rutherford

Am tras mari foloase din privilegiul de a lucra cu Joseph F. Rutherford, al doilea preşedinte al Societăţii. El era un bărbat înalt de 1,88 metri, nu gras, însă robust. Mulţi dintre fraţii mai tineri de la Betel s-au simţit oarecum intimidaţi în prezenţa lui, până au ajuns să-l cunoască. El studia în permanenţă, pregătind materiale scrise.

Fratele Rutherford avea simţul umorului. În familia Betel existau două surori mai în vârstă, de pe timpul fratelui Russell. Ele erau exagerat de serioase şi credeau că nu era potrivit să râzi cu voce tare, chiar dacă se spunea ceva hazliu. Uneori, la masa de prânz, fratele Rutherford spunea câte o glumă care îi făcea pe toţi să râdă, fapt ce le irita pe aceste două surori. În timpul mesei, el conducea, de asemenea, de multe ori discuţii biblice profunde.

Fratele Rutherford era un bun bucătar şi îi plăcea să pregătească mâncăruri pentru prieteni. Odată, în timp ce tranşau nişte pui, bucătarii din Betel au tăiat câteva oase. El a intrat cu paşi mari în bucătărie şi le-a arătat cum se tranşează un pui. Nu-i plăcea ca în mâncare să fie bucăţi de oase!

M-am aflat adesea în compania fratelui Rutherford într-un cadru neoficial, de pildă la staţia radio WBBR sau în camera lui de studiu din Staten Island. Era un om deosebit de amabil şi punea în practică ceea ce predica. El nu pretindea de la alţii ceea ce el însuşi nu ar fi făcut. Spre deosebire de persoanele cu răspundere din multe alte organizaţii religioase, fratele Rutherford se număra printre persoanele cele mai spirituale şi morale. Era absolut clar că trăia pentru Regatul lui Iehova.

Timpuri de dificultăţi financiare

După câţiva ani de la sosirea mea la Betel, lumea s-a confruntat cu marea depresiune. Bursele s-au prăbuşit, la fel şi preţurile produselor. Locurile de muncă erau rare, iar fondurile limitate. Betelul funcţiona pe bază de contribuţii, însă Iehova întotdeauna s-a îngrijit să existe suficiente fonduri pentru îndeplinirea lucrării. Niciodată nu am dus lipsă de hrană, deşi aceasta poate că nu a fost întotdeauna pe gustul fiecăruia. Trăiam cât mai economicos posibil, iar fraţii din afara Betelului ne-au ajutat în măsura posibilităţilor lor.

În 1932, fratele Robert Martin, fidelul supraveghetor al tipografiei noastre, a decedat. În locul lui a fost numit fratele Nathan Knorr, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani. Era un tânăr foarte capabil. Nu reţin ca cineva să fi avut dificultăţi în a-l accepta ca supraveghetor al tipografiei. Alţi fraţi fideli, printre care John Kurzen, George Kelly, Doug Galbraith, Ralph Leffler şi Ed Becker — toţi dragi colaboratori de-ai mei — şi-au dăruit cu dragă inimă măiestria şi ingeniozitatea în serviciul Regatului. — Compară cu Exodul 35:34, 35.

Munca la staţia radio

Organizaţia era completamente dedicată răspândirii veştii bune prin orice mijloace disponibile. Toată lumea trebuia să afle despre Regat, dar noi eram doar câteva mii. După primul război mondial, tehnologia radio se afla în anii copilăriei sale. Fraţii cu discernământ au înţeles însă că aceasta era metoda de comunicare furnizată de Iehova la data aceea. Astfel, în 1923 ei au început construirea staţiei radio WBBR în Staten Island, unul din cele cinci cartiere ale New York-ului.

Uneori, eram singurul operator al staţiei. Locuiam în Staten Island, dar călătoream trei ore cu bacul şi cu metroul până la tipografia din Brooklyn unde mă ocupam de partea electrică şi mecanică. Pentru a face ca staţia noastră radio să fie complet independentă, am instalat un generator electric Diesel. În Staten Island aveam totodată propriile noastre fântâni şi o grădină care furniza hrană pentru micul nostru grup, precum şi pentru familia Betel din Brooklyn.

Până când, ulterior, am primit mai mult ajutor, responsabilităţile pe care le implica staţia radio îmi limitau foarte mult participarea la întruniri şi la serviciul de teren. Nu aveam deloc timp pentru reuniuni sau pentru călătorii în week-end-uri, decât cu ocazia vacanţei noastre anuale. Odată, cineva m-a întrebat: „Dat fiind acest program încărcat, nu te-ai gândit niciodată să părăseşti Betelul?“ Sincer vorbind, a trebuit să spun: „Nu“. Este un privilegiu şi o bucurie să trăiesc şi să lucrez alături de atât de mulţi fraţi şi surori devotaţi. Şi întotdeauna există ceva ce trebuie făcut, întotdeauna există proiecte noi.

Am realizat şi radiodifuzat drame înviorătoare. Nedispunând de efecte speciale în domeniul înregistrărilor, a trebuit să concepem propriile noastre tehnici. Am conceput un aparat care putea reproduce sunetul unei adieri uşoare sau pe cel al unei furtuni dezlănţuite. Sunetul produs de cojile nucilor de cocos tăiate în două căzând pe nişte platforme căptuşite a devenit tropotul copitelor cailor pe străzile pavate. Fiecare dramă constituia o sarcină extraordinară. Şi oamenii ascultau. În acele zile cu puţine divertismente, mulţi oameni stăteau şi ascultau cu atenţie radioul.

În anii ’20 şi pe la începutul anilor ’30, Societatea a realizat un lucru remarcabil în radiocomunicaţii, conectând, de repetate ori, la un singur program cel mai mare număr de staţii. Astfel, vestea Regatului a ajuns la milioane de oameni din lumea întreagă.

Fonograful

Pe la mijlocul anilor ’30 şi începutul anilor ’40, noi am proiectat şi construit gramofoane, fonografe şi alte echipamente de sonorizare. Cu un strung special, tăiam discuri originale lucioase din roţi de ceară de albine. Apoi examinam cu foarte multă atenţie la microscop fiecare disc original pentru a ne asigura că nu avea nici un defect. Dacă exista vreun defect, înregistrarea era repetată şi se tăia un alt disc. Apoi, trimiteam discul de ceară la o casă de discuri, care făcea înregistrări pentru fonograf şi gramofon.

Un eveniment emoţionant de care îmi amintesc foarte bine a fost discursul fratelui Rutherford din 1933, intitulat „Efectul Anului sfânt asupra păcii şi prosperităţii“. Papa declarase acel an drept „an sfânt“, şi prin intermediul radioului şi fonografului, noi am demascat lucrul acesta şi am arătat că nu avea să se întâmple nimic sfânt. Aşa cum s-a dovedit, în acel an, Hitler a preluat puterea, susţinut de Biserica Catolică, aşa că orice speranţă de pace s-a spulberat.

În Statele Unite, s-a instituit organizaţia Acţiunea Catolică al cărei obiectiv era îndeplinirea a ceea ce dorea Biserica. Ei şi-au pus oamenii lor în comitetele de redacţie ale principalelor edituri, ziare, reviste şi cărţi. S-au amestecat în politică şi au ameninţat cu boicotul orice staţie care transmitea discursurile noastre biblice. Mulţi Martori au fost atacaţi de grupuri ale Acţiunii Catolice, îndeosebi în apropiere de New Jersey. A fost o perioadă încordată.

Lucrare plină de bucurie în teren

Pe la mijlocul anilor ’50, proclamatorii Regatului, al căror număr era din ce în ce mai mare, ajungeau la tot mai mulţi oameni, chiar la uşile caselor lor. Acest lucru s-a dovedit mult mai eficient decât radioul în a-i ajuta pe oameni să înţeleagă adevărul biblic. Astfel, în 1957 s-a luat hotărârea să se vândă staţia WBBR şi să ne concentrăm resursele asupra extinderii lucrării misionare în alte ţări.

În 1955, am fost repartizat la congregaţia Bedford din Brooklyn, unde am condus cu regularitate studiul Turnului de veghere. Societatea m-a trimis, de asemenea, ca vorbitor itinerant la nord de New York, în Pennsylvania, Connecticut şi New Jersey. Când am fost repartizat la congregaţia Bedford, mi-am zis: ‘Am peste 50 de ani. Cel mai bine ar fi să particip cât mai mult posibil în serviciul de teren, chiar acum. S-ar putea ca mai târziu să am lumbago şi să nu mă mai pot bucura atât de mult de el’.

După ce în toţi acei ani m-am ocupat de partea tehnică a răspândirii seminţei Regatului prin intermediul radioului, am constatat că era o adevărată plăcere să plantez şi să ud seminţele adevărului Bibliei direct în persoane. M-am bucurat cu adevărat lucrând alături de congregaţie. Diverşi fraţi m-au adoptat în familia lor, făcându-mă să mă simt ca acasă. Unii din acei copilaşi, acum mari, încă îmi mai spun ‘bunicul’. Timp de 30 de ani am petrecut împreună momente minunate în ministerul de teren, până când problemele mele cu picioarele m-au pus în imposibilitatea de a mai urca scările sau de a mai circula cu metroul. În 1985, m-am transferat la congregaţia Brooklyn Heights, care se întruneşte chiar la Betel.

Pe măsură ce organizaţia lui Iehova se bucura de o mare extindere, am avut privilegiul să văd personal binecuvântarea sa în teritorii străine, asistând la mari congrese ale Martorilor lui Iehova din ţări îndepărtate. Am străbătut până la urmă toată lumea! Începând din anii ’50, unii dintre noi, beteliştii, am vizitat Londra, Parisul, Roma, Nürnbergul şi Copenhaga. Am călătorit cu bombardiere transformate în avioane de pasageri, cu vaporul şi cu trenul. Călătoriile au fost, bineînţeles, pitoreşti, dar scenele cele mai emoţionante dintre toate au fost mulţimile de fraţi care ne-au primit cu căldură. În deceniile care au urmat, am călătorit în Orient, apoi din nou în Europa Occidentală şi, cel mai recent, în Europa Răsăriteană. Minunatele congrese din Polonia, Germania şi Cehoslovacia au fost extraordinare. Cât de mult a crescut familia noastră teocratică de când am devenit o parte a ei!

Îndrumare divină

Ceea ce păreau doar nişte paşi mici întreprinşi de organizaţie s-au transformat ulterior în paşi de uriaş. Când noi lucram la unele proiecte inovatoare, exact la instrumentele care să ne ajute în îndeplinirea lucrării de mărturie, cine ar fi putut prevedea această creştere uluitoare? Am progresat în credinţă, reacţionând la conducerea lui Iehova.

Această organizaţie progresivă nu s-a temut să utilizeze cea mai modernă tehnologie existentă sau să-şi creeze o tehnologie proprie pentru a se îngriji de terenul mondial. Printre metodele utilizate pentru înaintarea proclamării Regatului se numără predicarea din casă în casă, utilizarea reţelelor radio, mărturia cu ajutorul fonografului şi un program de conducere a studiilor biblice la domiciliul oamenilor. Înfiinţarea propriilor noastre metode de tipărire în acele zile de început şi utilizarea în prezent a fotoculegerii computerizate şi a tipăririi offset în multe limbi nu sunt realizări mici. Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watch Tower, Şcoala de minister teocratic şi congresele ţinute cu regularitate, toate au jucat un rol în acordarea de glorie lui Iehova Dumnezeu şi Fiului său. Am avut privilegiul să observ personal şi să particip la toate aceste evenimente.

Îmi este clar faptul că organizaţia pământească a lui Iehova condusă de spirit primeşte îndrumare cu privire la ce anume trebuie făcut şi cum. Întreaga sa organizaţie universală, vizibilă şi invizibilă, lucrează în unitate.

Niciodată nu am regretat că am renunţat la planurile mele din tinereţe de a cutreiera mările. Într-adevăr, cele mai impresionante şi mai semnificative evenimente din lume au loc chiar aici, în sânul organizaţiei lui Iehova! Astfel, călătoria mea pe drumul „chemării cereşti“ a fost marcată de multe, multe bucurii şi binecuvântări şi de nici un regret. — Filipeni 3:13, 14.

Întotdeauna le spun tinerilor să-şi aducă aminte de 1914 — adică de Psalmul 19:14, care spune: „Fie ca exprimările gurii mele şi meditaţia inimii mele să devină plăcute înaintea ta, o Iehova, stânca mea şi răscumpărătorul meu“ (NW). Dorim să-i plăcem lui Iehova în toate lucrurile şi ne rugăm asemenea lui David: „Fă-mă să cunosc căile Tale, DOAMNE, învaţă-mă cărările Tale! Fă-mă să umblu în adevărul Tău şi învaţă-mă: căci Tu eşti Dumnezeul mîntuirii mele, Tu eşti nădejdea mea în fiecare zi“ (Psalmul 25:4, 5). Aceste cuvinte sunt pline de semnificaţie. Faptul de a ni le reaminti ne poate ajuta să ne menţinem pe calea bună, să umblăm în direcţia bună, în pas cu organizaţia progresivă a lui Iehova.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Fratelui Rutherford îi plăcea să pregătească mâncăruri pentru prieteni.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Robert Hatzfeld la pupitrul de comandă al staţiei radio WBBR

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

O fotografie recentă a fratelui Hatzfeld