Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g96 22/9 pag. 8–10
  • Fiţi stăpâni pe viaţa voastră acum!

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Fiţi stăpâni pe viaţa voastră acum!
  • Treziți-vă! – 1996
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Care este punctul de vedere al Bibliei?
  • Avem la dispoziţie cel mai bun ajutor
  • „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere“
    Articole de studiu din ediţii ale Turnului de veghe englez din anul 1990 — Partea 1
  • Cine e de vină: noi sau genele noastre?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2002
  • Există un Dumnezeu care se interesează de noi?
    Există un Dumnezeu care se interesează de noi?
  • Cum îţi poţi schimba felul de a fi
    Treziți-vă! – 1991
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1996
g96 22/9 pag. 8–10

Fiţi stăpâni pe viaţa voastră acum!

CERCETĂRILE ştiinţifice efectuate în domeniul comportamentului uman şi al factorilor care îl influenţează ne-au fost utile în multe privinţe. Cunoscând mai multe lucruri despre o boală, probabil că am fost ajutaţi să o înfruntăm. În acelaşi timp este înţelept să fim atenţi când este vorba despre unele teorii senzaţionale, îndeosebi despre cele care par să contrazică principiile recunoscute pe scară largă.

În legătură cu genetica şi comportamentul se pun următoarele întrebări: Putem să renunţăm la faptul de a fi răspunzători de acţiunile noastre şi să acceptăm ideea că nu suntem vinovaţi pentru ele? Ne putem scuza sau chiar putem să dăm vina pe altcineva sau pe altceva pentru orice imprudenţă sau lucru rău pe care îl facem, alăturându-ne astfel numărului din ce în ce mai mare al membrilor acestei generaţii „nu eu“? Nicidecum. Majoritatea oamenilor îşi recunosc singuri meritele pentru toate succesele obţinute în viaţă, prin urmare, de ce n-ar face la fel şi cu greşelile lor, fiind dispuşi să dea socoteală şi pentru acestea?

Aşadar, ne-am putea întreba: Ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie, referitor la cine sau ce anume ne controlează în prezent viaţa?

Care este punctul de vedere al Bibliei?

Mai întâi trebuie să recunoaştem că toţi suntem născuţi în păcatul moştenit de la primii noştri părinţi, Adam şi Eva (Psalmul 51:5). În plus, trăim într-o perioadă deosebită, numită „zilele din urmă“, când oamenii trec prin „timpuri grele“ (2 Timotei 3:1). Acest lucru indică faptul că, în general vorbind, atunci când exercităm un bun control asupra vieţii noastre, avem mai multe probleme decât au avut strămoşii noştri.

Cu toate acestea, toţi oamenii sunt dotaţi cu liber arbitru, putând să facă propriile lor alegeri. În această măsură, ei sunt stăpâni pe viaţa lor. Aşa au stat lucrurile încă de la început, iar aceasta se poate observa din cuvintele lui Iosua adresate naţiunii lui Israel: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi“. — Iosua 24:15.

Biblia confirmă faptul că Satan Diavolul a fost aruncat din cer, iar în prezent, mai mult ca niciodată, exercită o puternică influenţă spre rău asupra întregii rase umane. De asemenea, ea ne spune că şi pe timpul apostolului Ioan întreaga lume se afla în puterea celui rău (1 Ioan 5:19; Apocalipsa 12:9, 12). Cu toate acestea, aşa cum Dumnezeul cel Atotputernic nu ne controlează fiecare acţiune şi nu ne predestinează, conducându-ne spre un sfârşit pe care numai el îl cunoaşte, nici noi nu trebuie să dăm vina direct pe Satan pentru fiecare greşeală sau nereuşită a noastră. Iată care este adevărul scriptural echilibrat: „Fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi. Apoi pofta, când a conceput, dă naştere păcatului“ (Iacov 1:14, 15). Apostolul Pavel a scris aceste cuvinte inspirate: „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit». Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. — Galateni 6:7.

Prin urmare, Iehova Dumnezeu ne consideră pe fiecare în parte răspunzători de acţiunile noastre. Noi trebuie să fim atenţi să nu încercăm să ne scuzăm dând vina pe structura noastră genetică şi pe imperfecţiunile moştenite. Dumnezeu a considerat că acea comunitate de oameni violenţi şi homosexuali din anticele oraşe Sodoma şi Gomora era răspunzătoare de actele ei corupte. În mod evident, el nu i-a considerat pe acei locuitori nişte biete creaturi nefericite, care erau rele din cauza unor presupuse defecte genetice. Şi oamenii de pe vremea lui Noe au trăit în mijlocul multor influenţe rele; cu toate acestea, dacă doreau să supravieţuiască Potopului care urma să vină peste puţin timp, ei trebuiau să facă o alegere, să ia singuri o decizie. Doar câţiva au făcut alegerea corectă. Majoritatea au ales calea greşită.

Profetul evreu Ezechiel confirmă faptul că, dacă dorim să câştigăm favoarea lui Dumnezeu, trebuie să fim propriii noştri stăpâni: „Dacă vei înştiinţa pe cel rău şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea lui cea rea, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei elibera sufletul“. — Ezechiel 3:19.

Avem la dispoziţie cel mai bun ajutor

Bineînţeles, toţi avem nevoie de ajutor ca să fim stăpâni pe viaţa noastră de zi cu zi, iar, în cazul multora, acest lucru este extrem de dificil. Însă nu trebuie să ne pierdem speranţa. Deşi înclinaţiile noastre păcătoase pe care le-am moştenit nu sunt acceptate de Dumnezeu, dacă dorim să ne schimbăm comportamentul, el ne pune la dispoziţie cel mai bun ajutor, şi anume spiritul său sfânt şi adevărul său inspirat. În pofida oricăror predispoziţii genetice şi a oricăror influenţe din afară, noi putem să ne ‘dezbrăcăm de omul cel vechi cu faptele lui şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoaştere deplină, după chipul Celui care l-a creat’. — Coloseni 3:9, 10.

Mulţi creştini din congregaţia din Corint au făcut schimbări remarcabile în ce priveşte comportamentul lor. Iată ce ne spune consemnarea inspirată: „Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei adulteri, nici cei afemeiaţi cu ei înşişi, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru“. — 1 Corinteni 6:9–11.

Aşadar, dacă ne luptăm cu imperfecţiunile noastre, să nu cedăm în faţa lor! Mulţi creştini din zilele noastre au dovedit că, ajutaţi fiind de Iehova, au putut să ‘fie transformaţi, prin înnoirea minţii lor, ca să poată înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită’. Ei şi-au hrănit mintea cu tot ce este adevărat, drept, cast, demn de iubit, virtuos, demn de laudă; iar aceste lucruri constituie ‘obiectul continuu al gândurilor lor’. Ei asimilează hrană spirituală tare şi, întrebuinţând-o, îşi exersează facultăţile de percepţie ca să discearnă atât binele, cât şi răul. — Romani 12:2; Filipeni 4:8, NW; Evrei 5:14.

Este încurajator să cunoaştem străduinţele lor, eşecurile lor trecătoare şi succesele pe care le-au obţinut în cele din urmă cu ajutorul spiritului sfânt al lui Dumnezeu. El ne asigură că schimbarea comportamentului nostru implică adesea inima şi dorinţele ei: „Înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea“. — Proverbele 2:10–12.

Aşadar, dacă doriţi ca viaţa veşnică — o viaţă fără problemele acestei lumi rele, o viaţă în care nu vor exista imperfecţiuni debilitante — să fie obiectivul vostru, „luptaţi-vă“ să fiţi stăpâni pe viaţa voastră acum şi să fiţi îndrumaţi de înţelepciunea cerească (Luca 13:24). Lăsaţi ca acest ajutor, spiritul sfânt al lui Iehova, să acţioneze asupra voastră, astfel încât să puteţi produce rodul stăpânirii de sine. Sădiţi în inima voastră dorinţa de a vă conforma viaţa potrivit legilor lui Dumnezeu şi luaţi aminte la următorul sfat: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii“ (Proverbele 4:23). Ţinând strâns la ‘adevărata viaţă’ din lumea nouă a lui Dumnezeu — lume în care Iehova Dumnezeu va corecta toate deficienţele genetice pe baza credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos —, merită să depuneţi toate eforturile ca să fiţi stăpâni pe viaţa voastră atât timp cât trăim în această lume! — 1 Timotei 6:19; Ioan 3:16.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Studierea Bibliei ne poate da puterea necesară pentru a învinge slăbiciunile adânc înrădăcinate.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Un studiu biblic ne poate ajuta să respectăm normele morale ale lui Dumnezeu.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează