Un virus ucigaş loveşte Zairul

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA

KIKWIT este un orăşel răzleţit de la marginea unei păduri tropicale din Zair. Gaspard Menga Kitambala, un bărbat în vârstă de 42 de ani, ce locuia în afara oraşului, era singurul Martor al lui Iehova din familia sa. Menga era vânzător de mangal. El îşi pregătea mangalul în adâncul pădurii, îl împacheta şi îl transporta pe cap până la Kikwit.

În data de 6 ianuarie 1995 s-a îmbolnăvit. A căzut de două ori în timp ce se întorcea spre casă de la pădure. Când a ajuns acasă, a spus că a avut dureri de cap şi febră.

În următoarele câteva zile starea sănătăţii lui s-a înrăutăţit. Pe 12 ianuarie familia l-a internat la Spitalul Orăşenesc din Kikwit. Martorii din congregaţia lui Menga i-au ajutat familia să-l îngrijească cât timp a stat în spital. Din nefericire, starea sănătăţii lui s-a agravat. A început să vomeze sânge. Sângele îi curgea fără oprire din nas şi din urechi. Pe 15 ianuarie a murit.

După puţin timp, alţi membri ai familiei lui Menga care i-au atins corpul s-au îmbolnăvit şi ei. La începutul lunii martie, lui Menga îi muriseră 12 rude apropiate, inclusiv soţia şi doi dintre cei şase copii ai lor.

Pe la jumătatea lunii aprilie, unii dintre membrii personalului spitalicesc, precum şi alte persoane au început să se îmbolnăvească şi să moară de o moarte asemănătoare cu a lui Menga şi a familiei lui. Boala s-a răspândit cu rapiditate în alte două oraşe din regiune. În mod clar, era necesar ajutor din afară.

În data de 1 mai a sosit la Kikwit profesorul Muyembe, cel mai bun virusolog din Zair. După câtva timp de la sosire, el a declarat revistei Treziţi-vă! următoarele: „Concluzia la care am ajuns noi este că în Kikwit existau două epidemii: una era diareea, cauzată de bacterii, iar cealaltă era o febră hemoragică gravă, cauzată de un virus. Bineînţeles, a trebuit să confirmăm acest diagnostic. De aceea am strâns probe de sânge de la pacienţi şi le-am trimis pentru a fi testate la Centrul de Epidemiologie (CDC) din Atlanta (S.U.A.)“.

CDC a confirmat ceea ce Muyembe şi alţi medici din Zair deja presupuseseră. Era vorba despre boala numită Ebola.

O boală ucigaşă

Virusul Ebola este nemilos. El poate ucide imediat. Nu există vaccin împotriva lui şi nu se cunoaşte nici un tratament pentru victimele pe care le face.

Ebola a fost depistată în 1976. Această boală care poartă numele unui râu din Zair s-a declanşat în sudul Sudanului, iar după puţin timp, în nordul Zairului. În 1979 a reapărut din nou în Sudan, dar nu pentru mult timp. După aceea, cu excepţia unor cazuri izolate, în care câteva persoane au murit de o boală cu simptome asemănătoare, boala a dispărut pentru mai mulţi ani.

Virusul Ebola este atât de distrugător, încât oamenii de ştiinţă din Atlanta care îl studiază fac cercetările într-un laborator prevăzut cu condiţii maxime de siguranţă şi cu un sistem de ventilaţie care să împiedice scăparea în aer a vreunui microb. Înainte de a intra în laborator, oamenii de ştiinţă se îmbracă cu nişte „costume spaţiale“ de protecţie. La plecare, fac duş cu dezinfectant. Echipele de doctori care au venit la Kikwit şi-au adus cu ei echipament de protecţie: mănuşi şi glugi cu unică folosinţă, ochelari şi salopete speciale, prin care virusul să nu pătrundă.

Spre deosebire de aceştia, majoritatea locuitorilor din Kikwit nu au ştiut nimic despre aşa ceva şi nici nu au avut echipament de protecţie. Alţii, ca să-i îngrijească pe cei dragi care s-au îmbolnăvit, şi-au pus în pericol sau şi-au pierdut cu bună ştiinţă viaţa. Prietenii şi membrii familiei îi duceau pe bolnavi şi pe morţi în spate sau pe umeri, fără să-şi ia nici un fel de măsură de protecţie. Acest lucru a avut drept consecinţă pierderea unui număr extraordinar de mare de vieţi: virusul a răpus familii întregi.

Oprirea extinderii

Oamenii din lumea întreagă nu au rămas indiferenţi la strigătul de ajutor al oraşului Kikwit şi au trimis donaţii sub formă de bani şi aparatură medicală. Au venit numeroase echipe de cercetători din Europa, Africa de Sud şi Statele Unite. Aceştia au venit cu un dublu scop: primul, să oprească extinderea epidemiei, iar al doilea, să depisteze unde a trăit virusul până la următoarea izbucnire a epidemiei.

Pentru a stăvili răspândirea epidemiei, specialiştii au verificat stradă după stradă ca să găsească persoanele care prezentau simptomele bolii. Bolnavii erau duşi la spital, unde puteau fi ţinuţi în carantină şi trataţi. Cei care mureau erau puşi în saci de plastic şi îngropaţi imediat.

Printr-o campanie uriaşă, cei care lucrau în domeniul sănătăţii, precum şi întreaga populaţie au fost instruiţi cu privire la boală. S-a insistat foarte mult să nu se practice tradiţiile obişnuite de înmormântare, care implicau anumite ceremonii şi spălarea morţilor.

Căutarea originii

Oamenii de ştiinţă au vrut să afle de unde provine virusul. Ceea ce se ştie este faptul că viruşii nu sunt organisme de sine stătătoare, care să fie capabile să mănânce, să bea şi să se reproducă singure. Ca să supravieţuiască şi să se reproducă, ei trebuie să invadeze şi să exploateze complicata maşinărie a celulelor vii.

Când un virus infectează un animal, deseori relaţia care se stabileşte între ei este de convieţuire, adică animalul nu ucide virusul, iar virusul nu ucide animalul. Însă atunci când un om ajunge în contact cu animalul infectat şi, într-un fel oarecare, virusul trece la om, virusul poate ucide.

Întrucât virusul Ebola ucide foarte repede oamenii şi maimuţele, oamenii de ştiinţă sunt de părere că virusul trebuie să trăiască într-un alt gen de organism. Dacă medicii ar descoperi de ce natură este organismul care poartă virusul, atunci efectiv ar putea să ţină sub control boala şi să preîntâmpine alte izbucniri ale ei. Întrebarea care se pune şi care rămâne fără răspuns este următoarea: Unde se adăposteşte virusul în perioada dintre epidemiile care izbucnesc în rândul oamenilor?

Pentru a răspunde la întrebare, cercetătorii trebuie să meargă pe urmele virusului până la origine. Tentativele de a depista animalul-sursă în locurile de izbucnire a epidemiilor anterioare s-au dovedit a fi zadarnice. Însă epidemia din Kikwit le-a mai dat o şansă.

Oamenii de ştiinţă au presupus că prima victimă a epidemiei din Kikwit a fost Gaspard Menga. Dar cum s-a contaminat el? Dacă s-a contaminat de la un animal, din ce specie era acel animal? În mod logic, răspunsul se găseşte în pădurea în care a lucrat Menga. Echipele de lucrători care adunau probe au pus 350 de capcane în locurile în care Menga pregătea mangalul. Ei au prins rozătoare, şoareci de câmp, broaşte râioase, şopârle, şerpi, ţânţari, muşte de nisip, căpuşe, ploşniţe, păduchi şi tot felul de purici, în total 2 000 de animale mici şi 15 000 de insecte. Oamenii de ştiinţă, dotaţi cu echipamente de protecţie, au omorât animalele cu un gaz anesteziant. Apoi au trimis mostre de ţesuturi în Statele Unite, unde acestea au putut fi supuse unor analize pentru depistarea virusului.

Întrucât virusul se poate ascunde într-un număr aproape infinit de locuri, nu este sigur că sursa va fi depistată. Dr. C. J. Peters, şeful secţiei speciale de germeni patogeni de la Centrul de Epidemiologie, a spus: „Nu cred că şansele ca vreunii dintre noi să descopere sursa virusului Ebola sunt mai mari decât aproximativ 50 la sută“.

Epidemia dispare

După 42 de zile (dublul perioadei maxime de incubaţie) nu s-a mai înregistrat nici un caz de boală, astfel încât în data de 25 august s-a declarat în mod oficial că epidemia a încetat. Ce a contribuit la oprirea răspândirii bolii? Un factor a constat în eforturile depuse de medicii din întreaga lume pentru a opri extinderea epidemiei. Un alt factor care a contribuit la oprirea epidemiei a fost însăşi gravitatea bolii. Fiindcă apărea şi ucidea foarte rapid şi se transmitea numai prin contact direct, boala nu a contaminat un număr mare de persoane.

Cifrele oficiale indică faptul că boala a fost contractată de 315 persoane, iar 244 dintre ele au murit, ceea ce înseamnă o rată a mortalităţii de 77 la sută. Momentan, Ebola s-a liniştit. În lumea nouă promisă de Iehova, ea va fi redusă la tăcere pentru totdeauna. (Vezi Isaia 33:24.) Până atunci, oamenii se întreabă: „Se va reîntoarce Ebola ca să ucidă?“ Probabil. Dar nimeni nu ştie unde sau când.

[Chenarul de la pagina 25]

Epidemia în perspectivă

Ebola este un ucigaş, însă pentru africani o ameninţare şi mai mare o constituie bolile mai puţin senzaţionale. În timpul epidemiei de Ebola, alte boli şi-au cerut în tăcere tributul. Recent, la o depărtare de câteva sute de kilometri la est de Kikwit, 250 de persoane s-au îmbolnăvit de poliomielită. Spre nord-vest, în Mali, o formă ciudată de malarie a făcut ravagii. În sud, în Angola, 30 000 de persoane au fost lovite de boala somnului. Într-o zonă întinsă din vestul Africii, mii de persoane au murit în urma unei epidemii de meningită. Ziarul The New York Times consemnează următoarele: „Pentru africani, problema cea mai acută este aceasta: De ce nici una dintre confruntările zilnice, ucigătoare [ale Africii] cu cele mai multe dintre bolile care pot fi prevenite nu a lăsat în conştiinţa lumii decât o urmă aproape insesizabilă?“

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Oamenii de ştiinţă caută sursa virusului ucigaş.