Dumnezeu ne lasă să-l găsim

CÂND regele David era pe punctul de a-i încredinţa fiului său Solomon regalitatea, el l-a sfătuit astfel: „Cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El; căci DOMNUL cercetează toate inimile şi pătrunde toate imaginaţiile gândurilor. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie“. — 1 Cronici 28:9.

Lucrul acesta a fost valabil şi în cazul nostru. L-am căutat pe Dumnezeu şi l-am găsit, dar numai după ce am pornit-o pe căi greşite. Credem că Iehova a văzut cât de mult erau îndreptate gândurile noastre spre el şi spre serviciul pentru el, de aceea s-a lăsat găsit de noi. Iată cum s-a întâmplat.

Eram patru fraţi şi am copilărit în Florida (S.U.A.). Tata era bucătar şi muncea mult peste orele de program ca să asigure cele necesare familiei, mama era casnică, iar noi, cei patru băieţi ai lor, tundeam iarba, vindeam ziare, de fapt, făceam orice muncă prin care puteam spori cumva venitul familiei. Mama era catolică, tata baptist. Toţi credeam în Dumnezeu şi în Biblie, însă nimic nu demonstra aceasta, iar la biserică mergeam rareori. Asta se întâmpla prin anii ’70, când pacea, blugii evazaţi, părul lung şi muzica rock erau puse la loc de cinste. Toate acestea ne-au influenţat viaţa.

Abia în 1982, noi doi, Scott şi Steve — în vârstă de 24 şi, respectiv, 17 ani —, am început să ne interesăm în mod serios de Biblie şi să fim tot mai îngrijoraţi de înrăutăţirea situaţiei mondiale. Scott conducea o afacere legată de nişte construcţii. Îi mergea bine, aşa că ne-am mutat amândoi într-un apartament. Ne săturaserăm de aceleaşi baruri vechi şi de acel mod de viaţă şi ştiam că trebuie să existe ceva mai bun. Am început să ne simţim înfometaţi după lucruri spirituale. Citirea cu regularitate a Bibliei a trezit în noi dorinţa de a avea mai multă cunoştinţă şi înţelepciune din Cuvântul lui Dumnezeu.

Am început să mergem duminica la diferite biserici. La cele din apropierea casei noastre din Lake Worth, Florida, 25 de minute din predică se vorbea despre faptul de a da bani. „Daţi cu generozitate, băgaţi-vă mâinile adânc în buzunare“, spunea predicatorul, care era pe jumătate aplecat peste pupitru. Deseori ei treceau farfuria pentru bani şi de trei ori la o întrunire, ceea ce făcea ca mulţi să plece acasă cu buzunarele întoarse pe dos. Am fost la multe biserici, dar nu am găsit altceva decât mai multe farfurii pentru colectă şi mai multe reuniuni sociale.

Am fost avertizaţi cu privire la Martorii lui Iehova

Ne-am îndoctrinat cu ceea ce noi credeam că erau învăţături biblice elementare şi le-am acceptat numai pentru că cei care ne învăţau erau teologi de profesie. Cu o anumită ocazie am învăţat despre cultele din America, iar în capul listei erau Martorii lui Iehova. Am fost avertizaţi că aceştia nu cred în Isus, că au propria lor Biblie, că nu merg la cer şi că nu cred în existenţa iadului. Bineînţeles, toate acestea ne-au făcut să tragem concluzia că Martorii greşeau.

Aveam un zel fierbinte, dar nu potrivit cunoştinţei exacte (Romani 10:2). Ştiam că Isus a spus în Matei 28:19, 20 că trebuie să predicăm vestea bună şi să facem discipoli. Pe atunci frecventam biserica numită „Oraşul Bibliei“, care avea 2 000 de enoriaşi, iar noi făceam parte dintr-un grup format din aproximativ 100 de tineri între 17 şi 30 de ani. Scott a încercat să-i determine să predice în vreun fel oarecare, dar fără succes.

Aşa că am început pe cont propriu o campanie de predicare. Lui Scott i-a venit ideea să amenajăm un stand în piaţă, unde să ne expunem tractele şi Bibliile. Aşa am şi făcut. Ne-am dus la o librărie „creştină“ din localitate şi am cumpărat un număr mare de tracte şi Biblii, ne-am dus cu ele în piaţă, am cumpărat două capre pentru tăiat lemne, am pus peste ele o bucată mare de placaj, pe ea am pus tractele şi Bibliile şi am încercat să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători“. — Iacov 1:22.

Cu fiecare săptămână care trecea, aşa-zisul serviciu religios din piaţă lua amploare. Aveam literatură în engleză şi în spaniolă. Aveam, de asemenea, Biblii, 30 de feluri de tracte şi chiar ace de pălărie pe care era scris „Dumnezeu te iubeşte“. După puţin timp, Scott a cumpărat o maşină de imprimat cu care să scriem pe tricouri scurte mesaje biblice, ca de exemplu: „Ai citit azi din Biblie?“, „Te întrebi de ce zâmbesc? Pentru că îl am pe Isus în inimă“ şi multe altele. Pe unul scria „Apocalipsul“ şi avea un desen cu cei patru călăreţi.

Credeam că purtând tricourile pretutindeni depuneam mărturie fără cuvinte. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 8 dimineaţa până la ora 1 după-amiaza, serviciul nostru religios nu trecea neobservat. Dacă v-aţi plimbat prin vreo parcare şi aţi văzut tracte puse pe maşini, ei bine, noi am fost cei care am trecut pe acolo. Toată literatura era pe bază de donaţii, deşi se adunau foarte puţini bani. Într-un an am calculat cheltuielile făcute, şi acestea s-au ridicat la suma de peste 10 000 de dolari.

Am întâlnit un Martor al lui Iehova

Odată, în timp ce înotam lângă plaja din Bonita Springs, un bărbat în vârstă s-a apropiat de noi şi ne-a spus că a văzut abţibildurile de pe camionul nostru şi că a sesizat ce tricouri purtam. Apoi a început să vorbească despre Biblie şi să aducă argumente din Scripturi. După aceea a adus în discuţie ceea ce se spune în Faptele 2:31, întrebând: „Dacă iadul ar exista şi dacă numai oamenii răi ar merge în el, de ce spune Biblia că Isus a fost acolo?“ Apoi a continuat să analizeze multe alte versete. În cele din urmă, Scott a spus: „Cred că eşti un Martor al lui Iehova“. El a răspuns: „Da, aşa este“. Scott a spus în continuare: „Voi nu credeţi în Isus“. În următoarele 20 de minute Martorul a discutat despre Isus, fără însă să ne impresioneze prea mult.

Am continuat să ne facem lucrarea în piaţă în zilele de la sfârşitul săptămânii. Făceam lucrul acesta de trei ani, fiind convinşi tot timpul că deţinem adevărul şi că facem ceea ce trebuie. Mergeam încă la diferite biserici, în fiecare duminică seara la alta, dar niciodată nu am fost satisfăcuţi de vreuna dintre ele. Am terminat de vizitat toate bisericile, astfel că într-o seară ne-am decis să mergem la „biserica Martorilor lui Iehova“, cum îi spuneam noi. Ne duceam să le predicăm despre Isus. Am găsit adresa într-o carte de telefoane şi ne-am dus acolo într-o duminică seara. După ce am aflat că nu aveau întrunire duminică seara, ca toate celelalte biserici, am tras concluzia că ei într-adevăr nu cred în Isus. Pe panoul unde era afişat programul întrunirilor am văzut că luni seara aveau Studiu de Carte. Aşa că luni ne-am întors, luându-ne cu noi Bibliile şi îmbrăcându-ne în tricou. Ne amintim că ne-au trebuit câteva minute până să ne hotărâm cu ce tricouri să ne îmbrăcăm, care dintre ele ar depune o mărturie mai bună. Am ajuns acolo puţin mai devreme, iar câţiva fraţi au început să discute cu noi. Erau amabili şi prietenoşi. Imediat am început o discuţie profundă din Apocalipsa. Apoi ne-au invitat să rămânem la întrunire. Ne-au dat cartea Uniţi în închinarea, după care ne-am aşezat. Un frate a început studiul cu o rugăciune.

Eram numai ochi şi urechi. În încheiere, fratele a spus: „În numele lui Isus. Amin“. Ne-am uitat unul la altul, foarte surprinşi. „Am auzit bine? S-a rugat în numele lui Isus!“ Atunci parcă ni s-au deschis ochii şi ni s-a luat un văl de pe ochi. Dacă aveam o inimă sinceră, atunci era momentul să auzim. Fratele i-a rugat pe toţi să deschidă la capitolul 21 din cartea Uniţi în închinare, în care se vorbea despre Isus şi despre faptul de a nu fi o parte a lumii. Nici că se putea un studiu mai nimerit. S-a vorbit despre viaţa şi ministerul lui Isus, despre zilele din urmă şi despre neutralitate. I-am auzit pe tineri făcând comentarii despre multe lucruri de care noi nu auziserăm niciodată. În încheierea întrunirii, fratele s-a rugat din nou în numele lui Isus!

Ne hrănim pe plan spiritual

Am intrat în sală însetaţi după adevăr, iar acesta nu a fost niciodată departe de noi. Am plecat simţindu-ne hrăniţi spiritualiceşte, iar de atunci nu am mai pus niciodată piciorul în vreo biserică. În seara următoare, în timp ce ne spălam hainele într-o spălătorie automată, am văzut un maldăr de cel puţin 150 de reviste Turnul de veghere şi Treziţi-vă! pe un automat de răcoritoare. Înainte, niciodată nu le-am fi citit, dar acum le-am împachetat, fiindcă ne interesau multe subiecte.

Unul dintre articole punea întrebarea: „Credeţi în Trinitate?“ Altul: „Există iadul în realitate?“ Într-un Treziţi-vă! era un articol despre icoane. În seara respectivă Steve l-a citit pe cel despre Trinitate, a făcut cercetări, a căutat toate versetele, iar la 12 şi jumătate noaptea l-a trezit pe Scott să-i spună ce aflase. Ziua următoare, miercuri, după ce a venit de la muncă, Steve a citit articolul despre iad. El a analizat textul din Ioan 11:11, în care Isus spune că Lazăr dormea. Când Steve l-a văzut pe Scott, a spus: „În Biblia mea nu scrie că există focul iadului“. După ce am citit revista Treziţi-vă! despre icoane şi despre diferite forme de cruci, toate obiectele de acest fel pe care le aveam acasă le-am aruncat într-o maşină de gunoi pe care am urmărit-o cu privirile până când nu s-a mai văzut. Apoi ne-am uitat unul la altul, ne-am strâns mâinile şi am zâmbit. Ştiam că găsiserăm ceva foarte valoros: adevărul.

A doua zi am primit două cutii. În ele se găseau 5 000 de tracte în care se spunea că dacă nu te căieşti vei merge în iad. Acum ştiam că multe dintre aceste tracte nu erau în armonie cu învăţătura Bibliei. Puţin derutaţi, ne-am dus din nou la studiul de carte de luni seara, luând cu noi mai multe dintre tractele noastre. Am întrebat: „Acesta este bun?“ Într-o seară le-am luat pe toate la rând. După puţin timp, o grămadă de tracte zăceau pe jos: nici unul nu putea sta în picioare în faţa învăţăturii Bibliei. Le-am aruncat pe toate. Ştiam că noua noastră credinţă însemna viaţă pentru noi şi pentru cei cărora le predicam. Doream fără întârziere să începem să studiem Biblia.

Ne-am mutat în Alaska. La prima noastră întrunire de acolo l-am întrebat pe un bătrân dacă vrea să studieze cu noi în fiecare zi. Cred că toţi cei prezenţi ne-au auzit. Am făcut mari progrese, am terminat cartea Paradisulb şi doream să ne botezăm la una dintre adunările de circumscripţie. Dar mai trebuia să aşteptăm puţin. Ne propuseserăm ca obiectiv pionieratul. Pe neaşteptate, tata s-a îmbolnăvit şi a trebuit să ne întoarcem în Florida ca să-l ajutăm.

Progresăm spre maturitate spirituală

În Florida am făcut în continuare progrese excelente, am terminat de studiat cartea Uniţi în închinare şi ne-am botezat în 1987. Aceasta se întâmpla la 11 luni de când începuserăm să studiem. Imediat după aceea am făcut şase luni de pionierat auxiliar, apoi am devenit pionieri regulari. După numai un an şi jumătate am fost numiţi amândoi slujitori ministeriali. După doi ani de la botez am ajuns să slujim la Betelul din Brooklyn, unde Scott slujeşte şi în prezent, iar de doi ani învaţă limba chineză. Steve slujeşte acum ca pionier regular în Moscova. Amândoi suntem de părere că adevărul şi căutarea lui sunt exact aşa cum le descrie Proverbele 2:1–5: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de DOMNUL şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu“.

Cum a ajuns Steve la Moscova

Viaţa din New York, unde faptul de a cunoaşte o limbă străină face ca predicarea să devină mai interesantă, precum şi gândul că s-ar putea ca Iehova să deschidă în curând graniţele Rusiei m-au determinat să mă apuc să învăţ limba rusă. Pe atunci, în timp ce slujeam la Betelul din Brooklyn, am început să asist la Studiul de Carte al grupei de limba rusă. Nu exista decât o singură grupă de limba rusă, iar aceasta se întrunea vinerea. Cu trecerea timpului, am început să mă integrez tot mai mult în grupul de limbă rusă. Îi însoţeam în lucrarea de predicare, care îmi plăcea foarte mult datorită căldurii sufleteşti pe care o aveau ruşii. Am scris Departamentului Serviciului, cerând să fiu transferat la grupa de limbă rusă. Am fost fericit când cererea mi-a fost aprobată.

Într-o zi, la închinarea de dimineaţă, preşedintele Watch Tower Bible and Tract Society, Milton G. Henschel, a anunţat familia Betel că urmează să ne prezinte un raport deosebit. Apoi ne-a anunţat că Martorii lui Iehova din Rusia fuseseră recunoscuţi oficial şi că fraţii noştri se vor bucura acum de libertate de închinare. Cred că nimeni din Betel nu va uita bucuria pe care am simţit-o cu toţii auzind o veste atât de minunată. În acele momente mă gândeam că faptul de a lucra în acel vast teritoriu nou ar fi un privilegiu măreţ.

Am început să corespondez cu un frate din Rusia, pe nume Volodeya, care locuieşte în Krasnodar. El m-a invitat să vizitez Rusia. Astfel că în iunie 1992 mi-am făcut bagajele şi am pornit-o spre Moscova. La sosire, m-am bucurat când am văzut că fratele Volodeya mă aştepta la aeroport. Am stat la fratele Stefan Levinski, care a cunoscut adevărul acum 45 de ani. El a fost primul Martor pe care l-am cunoscut în Rusia. Am aflat că el a făcut mulţi ani de închisoare din cauza poziţiei pe care a luat-o de partea adevărului. Ospitalitatea de care au dat dovadă fraţii a fost într-adevăr minunată.

Cum spuneam, iată-mă în Moscova, fără să cunosc prea bine limba. Pe atunci nu existau decât patru congregaţii şi toţi fraţii se cunoşteau între ei. Între timp, după mai multe încercări, am reuşit, în sfârşit, să-mi prelungesc viza. Din când în când pot să-mi găsesc de lucru ca să-mi acopăr cheltuielile. Cea mai mare dificultate cu care m-am confruntat a fost aceea de a învăţa limba rusă suficient de bine ca să comunic şi să mă hrănesc spiritual la întruniri. Treptat, am reuşit să mă descurc, dar, bineînţeles, mai trebuie să depun eforturi în acest sens.

Am avut privilegiul să asist la multe congrese şi să fiu martor la creşterea spectaculoasă a numărului de candidaţi la botez. Zelul cu adevărat remarcabil al fraţilor noştri de aici a fost pentru mine o experienţă care, într-adevăr, mi-a întărit credinţa. N-aş da-o pentru nimic în lume. Mulţi dintre fraţii şi surorile pe care i-am întâlnit, şi care doar studiau sau care tocmai se botezaseră când am venit eu aici, acum slujesc fie ca pionieri cu timp integral, fie ca slujitori ministeriali, fie ca betelişti la Betelul din Solnechnoye, lângă St. Petersburg, Rusia.

În fiecare duminică, în congregaţia noastră asistă aproximativ 530 de persoane, iar în fiecare lună avem în medie 12 noi vestitori nebotezaţi. Ultima dată am avut 380 de vestitori, 3 bătrâni şi 7 slujitori ministeriali. Congregaţia noastră raportează mai mult de 486 de studii biblice la domiciliu. În februarie 1995 am avut privilegiul să vizitez cele 29 de grupe de studiu de carte pentru a ţine cuvântarea de serviciu. Am vizitat patru grupe pe săptămână. Înaintea fiecărui congres suntem foarte ocupaţi şi cu întrebările pentru candidaţii la botez. În mai 1995 am avut o adunare specială de o zi la care s-au botezat 30 de persoane din congregaţia noastră. Numărul total de botezaţi a fost de 607 şi au asistat aproximativ 10 000 de persoane. La congresul de district din vară, dintre cei 877 de botezaţi, 24 de candidaţi erau din congregaţia noastră! În congregaţie avem 13 pionieri regulari şi 3 pionieri speciali. În total, ei raportează 110 studii biblice! În prezent avem 132 de vestitori nebotezaţi.

La Comemorarea din 1995, numărul celor prezenţi a fost de 1 012 persoane! Societatea tocmai l-a trimis la noi în congregaţie pe Mateysh, un frate din Polonia. El a absolvit Şcoala de Instruire Ministerială şi ne va fi de mare ajutor. Acum avem trei bătrâni. Astfel, se va forma încă o congregaţie, iar teritoriul nostru — care cuprinde o populaţie de aproximativ un milion de persoane — se va împărţi în două. Fiecare dintre cele două congregaţii va avea aproximativ 200 de vestitori. O congregaţie va avea doi bătrâni, cealaltă un bătrân. Nu mai este mult până la următoarea adunare, astfel că deja am început să parcurgem întrebările cu cele 44 de persoane care se vor boteza cu această ocazie. Pare incredibil! Un adevărat paradis spiritual! Este extraordinar! Într-adevăr, mâna lui Iehova lucrează. În Rusia, carul lui Iehova parcă merge mai repede acum. În luna octombrie a anului trecut, în Moscova erau 40 de congregaţii. Şi numărul lor s-ar dubla cu uşurinţă dacă ar fi suficienţi bătrâni.

Zilele în care predicam în piaţă sunt de mult timp apuse. Scott este la Betelul din Brooklyn, Steve slujeşte ca bătrân într-una dintre congregaţiile din Moscova, şi amândoi îi suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu că s-a lăsat găsit de noi. Ne rugăm ca milioane de alte persoane să-l caute şi ca Dumnezeu să se lase găsit de ele. — Relatată de Scott şi Steve Davis.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Scott

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Steve

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

O congregaţie din Moscova în care sunt prezente 530 de persoane în fiecare duminică.

[Note de subsol]