Cum arăta lumea acum 50 de ani?

SUNTEŢI suficient de în vârstă ca să vă amintiţi cum arăta lumea în 1945? Era exact începutul perioadei de refacere de după cel de-al doilea război mondial, care a izbucnit în 1939, atunci când Marea Britanie şi Franţa i-au declarat război Germaniei ca urmare a invaziei naziste în Polonia. Dacă sunteţi prea tânăr ca să vă amintiţi de acestea, vă amintiţi atunci de războiul care a izbucnit în Coreea în 1950? Sau de războiul din Vietnam care a durat din anii ’50 până în 1975? Sau poate de războiul din Kuwait provocat de Iraq în 1990?

Nu vi se pare ciudat faptul că atunci când trecem în revistă istoria de după cel de-al doilea război mondial trebuie să ne amintim de atât de multe alte războaie care au adus sărăcie şi suferinţă pentru milioane de persoane şi care au distrus vieţile altor milioane? Ce moştenire le-a lăsat cel de-al doilea război mondial oamenilor din acele timpuri?

Consecinţele celui de-al doilea război mondial

În cel de-al doilea război mondial au fost ucise aproximativ 50 de milioane de persoane, iar în 1945 Europa era străbătută în lung şi în lat de milioane de refugiaţi care încercau să se întoarcă acasă, în oraşele distruse de bombardamente, ca să-şi refacă vieţile destrămate. Sute de mii de femei şi de fete, în special în Rusia şi în Germania, încercau să-şi revină din trauma cauzată de violurile comise de armatele invadatoare. În cea mai mare parte a Europei totul era raţionalizat — hrana şi îmbrăcămintea abia se găseau. Sute de mii de soldaţi lăsaţi la vatră îşi căutau un loc de muncă. Milioane de văduve şi de orfani îşi plângeau soţii, respectiv părinţii pierduţi.

Evreii tot mai încercau să înţeleagă adevărul despre Holocaustul care le-a ucis milioane de compatrioţi, precum şi posibilitatea de a da naştere altor generaţii. Milioane de persoane — din America, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, precum şi din numeroase alte naţiuni — au pierit în acel război. Un uriaş potenţial genetic s-a pierdut din cauza intereselor politice şi comerciale ale puterilor mondiale şi ale conducătorilor lor.

Numeroase ţări au fost atât de năpăstuite de cel de-al doilea război mondial, încât cea dintâi preocupare a lor a trebuit să fie refacerea economică. La câţiva ani după război, criza alimentară bântuia încă prin Europa. Spania, deşi oficial neutră în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost grav afectată de propriul ei război civil (1936–1939) şi de embargourile comerciale — în iunie 1952 încă se foloseau cartele pentru alimente.

În Orientul Îndepărtat, atrocităţile comise de japonezi erau încă vii în mintea victimelor din Burma, China, Filipine şi din alte ţări orientale. Statele Unite, deşi învingătoare, au suferit pierderea a aproximativ 300 000 de soldaţi, aproape jumătate din aceste pierderi având loc în Pacific, în zonele lovite de război. În Japonia, populaţia civilă nu avea parte decât de sărăcie, tuberculoză şi cozi interminabile la alimentele raţionalizate.

Apelul lansat de Churchill

În discursul de victorie adresat poporului britanic pe data de 13 mai 1945, la încheierea celui de-al doilea război mondial în Europa, primul ministru Winston Churchill a declarat: „Aş vrea să vă pot spune în această seară că toată truda şi toate necazurile noastre s-au sfârşit. . . . Trebuie să vă avertizez . . . că mai sunt multe de făcut, iar voi trebuie să fiţi pregătiţi cu trup şi suflet să depuneţi eforturi suplimentare şi să faceţi alte sacrificii pentru cauze măreţe“. Dând dovadă de clarviziune şi anticipând răspândirea comunismului, el a spus: „Încă trebuie să ne asigurăm că pe continentul european . . . termeni precum «libertate», «democraţie» şi «eliberare» nu îşi modifică adevărata lor semnificaţie, cea pe care o ştiam noi“. Apoi el a lansat un apel însufleţitor: „Înainte, neclintiţi, fermi, de neînvins, până când vom realiza tot ce ne-am propus, iar întreaga lume va trăi în siguranţă şi în bună rânduială“. — Sublinierea noastră.

O jumătate de secol de conflicte şi moarte

Într-un discurs ţinut în 1992, Secretarul General ONU, Boutros Boutros-Ghali, a recunoscut că „de la înfiinţarea Naţiunilor Unite, în 1945, cele peste 100 de conflicte majore care au avut loc în întreaga lume au lăsat aproximativ 20 de milioane de morţi“. Împingând rata mortalităţii pe culmi şi mai înalte, revista World Watch consemna următoarele: „Acesta a fost cel mai zbuciumat secol din istorie“. Aceeaşi sursă citează cuvintele unui om de ştiinţă care a spus următoarele: „În acest secol au fost ucişi în războaie mai mulţi oameni decât în toată istoria omenirii de până acum, luată la un loc. Moartea a aproximativ 23 de milioane dintre aceştia a survenit după cel de-al doilea război mondial“.

Însă ziarul The Washington Post a prezentat o altă statistică: „După terminarea celui de-al doilea război mondial, în lume au avut loc aproximativ 160 de războaie, care au cauzat moartea a peste 7 milioane de soldaţi, precum şi a 30 de milioane de civili. La aceştia se adaugă răniţii, femeile violate şi emigranţii“. În nici una dintre aceste cifre nu au fost incluse milioanele de victime ale crimelor violente care au avut loc pretutindeni în lume pe parcursul ultimilor 50 de ani!

În 1995, anul în care ne aflăm, în Africa, în Balcani, în Orientul Mijlociu şi în Rusia încă mai au loc conflicte izvorâte dintr-o ură aprigă şi aducătoare de moarte, conflicte în care pier nu numai soldaţi dispuşi să-şi piardă viaţa în luptă, ci şi mii de civili.

Putem spune deci că, la 50 de ani după 1945, ‘întreaga lume trăieşte în siguranţă şi bună rânduială’? Ce a făcut omenirea ca pământul să devină un loc în care viaţa să se poată desfăşura în siguranţă? Ce am învăţat în aceşti 50 de ani? A făcut omenirea progrese în chestiuni cu adevărat importante — valori, principii morale, etică? Următoarele două articole vor răspunde la aceste întrebări. Cel de-al patrulea articol va analiza perspectivele de viitor pe care la avem noi, locuitorii satului nostru de proporţii globale.

[Chenarul de la pagina 4]

Amintiri din perioada de după cel de-al doilea război mondial

Un englez, acum în vârstă de peste 60 de ani, îşi aminteşte: „La sfârşitul deceniului ‘40 nu aveam televizor. Radioul era singurul mijloc prin care ne puteam stimula imaginaţia. Fiindcă pe atunci eram încă la şcoală, îmi ocupam mintea cu cititul şi cu temele pentru acasă. Mergeam la cinema poate o dată pe lună. La sfârşit de săptămână obişnuiam să merg cu bicicleta câteva mile ca să văd meciul de fotbal al echipei mele favorite. Relativ puţine familii îşi puteau permite să-şi cumpere o maşină sau un telefon. Ca multe alte milioane de britanici, nu aveam o încăpere separată pentru baie. Toaleta era afară, iar cada era în bucătărie, pe care o foloseam şi ca baie. În timpul războiului am supravieţuit hrănindu-ne cu alimente deshidratate — ouă, lapte şi cartofi, toate sub formă de pudră. Fructele, de pildă portocalele şi bananele, erau un lux de care rareori aveam parte. Când primeau la aprozarul local astfel de fructe, fiecare alerga cât mai repede la rând ca să-şi ia raţia. Multe femei erau obligate să lucreze în fabrici producătoare de armament. Oamenii de atunci nu bănuiau schimbările incredibile care îi aşteptau — o lume a televizorului, a aparatelor video, a computerelor, a ciberspaţiului, a comunicaţiilor prin fax, a zborurilor spaţiale şi a ingineriei genetice“.