Lupta omului împotriva dezastrelor

TRECUSERĂ trei ani, iar secretarul general ONU, Boutros Boutros-Ghali, nu era deloc bucuros. „N-am acţionat destul de repede“, s-a adresat el unui grup de specialişti la începutul anului 1993. „Când v-am cerut să ne întâlnim acum, şi nu mai târziu, m-am gândit să vedem dacă nu cumva am putea recupera timpul pierdut.“ Timpul pierdut? La ce se gândea el? La cinci litere: DIRDN. Ce înseamnă ele? Şi de ce atâta grabă?

Unul dintre specialiştii care au asistat la această întrunire a fost Frank Press, un geofizician, „părintele“ DIRDN-ului. Cu 11 ani în urmă, dr. Press începuse să reunească comunitatea ştiinţifică internaţională pentru ca aceasta să-şi intensifice lupta împotriva dezastrelor naturale. Cinci ani mai târziu, în decembrie 1989, Organizaţia Naţiunilor Unite a răspuns apelului său referitor la ieşirea din acea stare de pasivitate, declarând deceniul 1990—2000 drept Deceniul Internaţional al Reducerii Dezastrelor Naturale, sau DIRDN. Care este obiectivul său?

Este necesară schimbarea unei mentalităţi

Umberto G. Cordani din Brazilia, profesor de geologie şi membru al Comitetului de Ştiinţă şi Tehnologie al DIRDN, a declarat revistei Treziţi-vă! că DIRDN reprezintă o chemare lansată comunităţii internaţionale de a-şi uni cunoştinţele şi resursele şi de a colabora pentru reducerea suferinţelor, a distrugerilor, a tulburărilor şi a pierderilor de vieţi omeneşti cauzate de dezastrele naturale. „Atingerea acestui obiectiv, a subliniat profesorul Cordani, necesită o schimbare la nivel mondial în ce priveşte atenţia acordată dez​astrelor, trecându-se de la reacţia de după producerea acestora la acţiuni întreprinse înainte.“

Însă este mult mai greu să schimbi o mentalitate la nivel internaţional decât să dai un nume unui deceniu, deoarece „cei care iau decizii, afirmă UNESCO în cadrul unor comunicate pentru dezvoltare şi mediu, tind să se concentreze asupra acţiunilor de ajutorare, fără să se preocupe de prevenire“. De exemplu, în America Latină, peste 90 la sută din totalul fondurilor alocate în prezent pentru controlul pericolelor naturale sunt cheltuite pentru acordarea ajutorului în caz de pericol şi mai puţin de 10 la sută pentru prevenire. La urma urmei, politicienii „obţin un sprijin mai mare alinând victimele dez​astrelor decât dacă ar cere impozite pentru măsurile mai puţin impresionante care ar duce la evitarea sau reducerea dez​astrelor“, se spune în buletinul DIRDN, Stop Disasters.

Formularea obiectivelor

Pentru a modifica acest model al cheltuielilor, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit trei obiective pentru acest deceniu. Până în anul 2000, toate ţările ar trebui să aibă la dispoziţie 1) propriile evaluări ale daunelor care ar putea fi provocate de pericolele naturale, 2) propriile planuri de prevenire şi de pregătire pe termen lung şi 3) propriile sisteme de alarmă. S-au format comitete la nivel naţional pentru a transpune filozofia şi bunele intenţii ale DIRDN în proiecte concrete, iar în mai 1994, Japonia a fost gazda unei Conferinţe Mondiale pentru Reducerea Dezastrelor Naturale organizată de ONU. Având toate aceste activităţi în stadiul de proiect sau în curs de realizare, de ce nu era totuşi mulţumit Boutros-Ghali? Din cauza unei tendinţe neliniştitoare.

O tendinţă neliniştitoare

Eforturile depuse de DIRDN sunt, într-un fel, răsplătite. Oamenii de ştiinţă au devenit mai conştienţi că dezastrele pot fi reduse, iar unele măsuri, ca perfecţionarea sistemelor de alarmă, salvează vieţi şi reduc pagubele materiale. Însă, în pofida acestor realizări, „numărul şi intensitatea dezastrelor continuă să crească, afectând din ce în ce mai mulţi oameni“, arată dr. Kaarle Olavi Elo, preşedintele secretariatului DIRDN. Am fost martorii „unei triple creşteri care a avut loc din anii ’60 până în anii ’80 şi a unei alte creşteri importante în anii ’90“, confirmă un alt expert ONU. Într-adevăr, în 1991, 162 000 de oameni au murit pe întregul glob în 434 de dezastre mari, iar în 1992, pagubele materiale au depăşit suma de 62 de miliarde de dolari americani. Lumea, conchide James G. Speth, preşedinte UNDP (Programul de Dezvoltare ONU), a devenit „o maşină de produs dezastre, cauzând crize cu o regularitate dureroasă“ (UNDP Update, noiembrie 1993). Ce se ascunde în spatele acestei tendinţe neliniştitoare?

De ce această creştere?

Pentru a răspunde la această întrebare, să vedem mai întâi care este diferenţa dintre un pericol natural şi un dezastru natural. Primul este un eveniment natural — de exemplu, o inundaţie sau un cutremur — care ar putea deveni un dezastru, însă nu întotdeauna se întâmplă aşa. De exemplu, inundaţiile din bazinul Amazonului, Brazilia, care nu este populat, sunt evenimente naturale ce produc pagube minime. Însă inundaţiile care se abat asupra Bangladeshului în zona deltei Gangelui dens populată cauzează pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi afectează mediul pe scară largă. Adesea, asemenea pagube sunt atât de dezastruoase, încât comunităţile afectate nu pot face faţă fără ajutor din afară. În acest caz, un pericol natural devine un dezastru natural. De ce însă numărul acestor confruntări dezastruoase dintre om şi natură este în creştere?

James P. Bruce, specialist în problema dezastrelor, arată că „o cauză care contribuie la acest lucru“ ar putea fi „o tendinţă spre pericole naturale tot mai serioase şi mai frecvente“. Cu toate acestea, el şi alţi oameni de ştiinţă au ajuns la aceeaşi concluzie, şi anume că principala cauză pentru înmulţirea dezastrelor nu este creşterea pericolelor naturale, ci creşterea gradului de expunere a omului în faţa acestor pericole. Această expunere mărită, indică revista World Health, se datorează unui „amestec de condiţii demografice, ecologice şi tehnologice“. Care sunt unele componente ale acestui amestec ce duce la declanşarea dezastrelor?

Una dintre ele este creşterea populaţiei lumii. Pe măsură ce familia umană continuă să crească în mărime, creşte şi probabilitatea ca un pericol natural să întâlnească în calea sa pe unii dintre cei 5,6 miliarde de oameni de pe glob. Mai mult, densitatea din ce în ce mai mare a populaţiei obligă milioane de oameni săraci să trăiască în locuinţe nesigure, aflate în zone recunoscute pentru faptul că sunt ţinta permanentă a atacurilor naturii. Rezultatele nu sunt surprinzătoare: Din 1960, populaţia lumii s-a dublat, însă numărul celor care au pierit în dezastre a crescut de aproape zece ori!

Schimbările de mediu contribuie şi ele la aceste probleme. Din Nepal până în Amazon şi din câmpiile Americii de Nord până în insulele Pacificului, omul defrişează pădurile, cultivă fără măsură pământul, distruge recifele de corali de pe coastă şi lasă după el un şir de alte urme ecologice — plătind însă pentru toate acestea. „Cu cât forţăm capacitatea mediului nostru de a rezista şi îi modificăm caracterul, spune un fost preşedinte DIRDN, Robert Hamilton, cu atât există o probabilitate mai mare ca un pericol natural să se poată transforma într-un dezastru.“

Însă, dacă acţiunile omului contribuie în prezent la apariţia pe prima pagină a ziarelor a tot mai multor ştiri despre dezastre, înseamnă că şi contrariul este valabil: Luând măsuri preventive, omul poate să schimbe subiectele de pe prima pagină a ziarelor de mâine. Numărul morţilor şi distrugerile pot fi reduse la minim. De exemplu, specialiştii spun că 90 la sută din cazurile mortale datorate cutremurelor pot fi evitate. Cu toate acestea, deşi argumentele în favoarea prevenirii sunt convingătoare, mulţi oameni continuă să considere că dezastrele sunt inevitabile. Într-un comunicat al UNESCO referitor la dezvoltare şi mediu se spune că această concepţie fatalistă este „cel mai mare obstacol în calea reducerii dezastrelor“. De care parte vă aflaţi?

Sunt inevitabile sau se pot reduce?

Acest sentiment de neputinţă este răspândit în special în ţările aflate în curs de dezvoltare — iar acest lucru nu ne surprinde! Din totalul celor care au murit în ultimii 50 de ani în urma unor dezastre naturale, 97 la sută trăiau în ţările în curs de dezvoltare! În unele dintre aceste ţări, scrie Stop Disasters, „frecvenţa dezastrelor este atât de mare, încât este greu să stabileşti în mod clar sfârşitul unuia şi începutul altuia“. De fapt, 95 la sută din totalul dezastrelor s-au produs în ţările în curs de dezvoltare. Adăugaţi la această situaţie un nesfârşit lanţ de dezastre la nivel individual — sărăcie, şomaj, condiţii îngrozitoare de viaţă — şi veţi putea înţelege de ce sentimentul de neputinţă îi înghite, asemenea fluxului, pe cei săraci. Aceştia acceptă pierderile cauzate de dezastrele care se abat periodic ca pe o parte amară, însă de neînlăturat, a vieţii. Dar sunt aceste pierderi inevitabile?

Ce puteţi face şi ce nu

Este adevărat, nu puteţi controla frecvenţa sau intensitatea pericolelor naturale, însă acest lucru nu înseamnă că sunteţi complet neputincios. Puteţi reduce gradul de expunere în faţa acestor evenimente. Cum? Gândiţi-vă la următoarea comparaţie.

Să spunem că cineva vrea să-şi limiteze expunerea la soare (evenimentul natural) pentru a preveni dezvoltarea cancerului de piele (dezastrul). Ce măsuri poate lua? Evident, el nu poate controla răsăritul şi apusul soarelui (frecvenţa evenimentului). Nici nu poate reduce cantitatea de radiaţii solare care pătrund în mediul său (intensitatea evenimentului). Dar este el neputincios în această situaţie? Nu, el poate să-şi reducă expunerea la soare. De exemplu, poate să stea în casă în timpul celor mai călduroase ore ale zilei sau, dacă acest lucru nu este posibil, poate purta o pălărie şi o îmbrăcăminte care să-i ofere protecţie în timp ce se află afară. Aceasta îi măreşte protecţia împotriva soarelui (evenimentul) şi reduce riscul ca el să devină o victimă a cancerului de piele (dezastrul). Aceste acţiuni preventive întreprinse de el îl pot ajuta foarte mult!

În mod asemănător, şi dumneavoastră puteţi lua măsuri care să vă mărească protecţia împotriva impactului cu unele pericole naturale. În acest fel, nu veţi mai fi atât de vulnerabil când se va abate un dezastru, iar pagubele vor fi mai mici. Pentru cei care trăiesc în ţările dezvoltate, sugestiile prezentate în chenarul „Sunteţi pregătiţi?“ ar putea fi utile. Iar dacă trăiţi într-o ţară în curs de dezvoltare, exemplele din chenarul „Îmbunătăţiri practice la preţ redus“ v-ar putea ajuta să vă faceţi o idee despre anumite măsuri simple care vă stau la dispoziţie în prezent. Acestea pot fi foarte utile pentru salvarea de vieţi omeneşti şi pentru reducerea pagubelor. Având la dispoziţie tehnologia din prezent, „fatalismul nu mai poate fi acceptat“, ne reaminteşte geofizicianul Frank Press. Fără îndoială, când este vorba despre dez​astrele naturale, este cu mult mai uşor să previi decât să vindeci.

[Chenarul de la pagina 6]

Sunteţi pregătiţi?

AGENŢIA Federală Americană de Ajutorare în Caz de Necesitate sugerează o serie de modalităţi pentru a înfrunta cu succes situaţiile cauzate de pericolele naturale. În continuare sunt prezentate câteva idei principale.

Informaţi-vă. Luaţi legătura cu biroul local de ajutorare în caz de necesitate şi interesaţi-vă care ar putea fi dezastrele ce se pot abate asupra localităţii dumneavoastră. De unele s-ar putea să ştiţi, însă altele v-ar putea surprinde. În cazul în care aflaţi că locuinţa dumneavoastră este expusă unor pericole naturale:

◻ Întâlniţi-vă cu întreaga familie şi discutaţi despre pericolele care v-ar putea ameninţa. Explicaţi-le membrilor familiei ce trebuie să facă în fiecare caz.

◻ Faceţi-vă un plan referitor la modul în care membrii familiei dumneavoastră vor păstra legătura unii cu alţii atunci când un asemenea eveniment vă separă. Stabiliţi două locuri de întâlnire: unul în afara locuinţei dumneavoastră, în cazul în care apare brusc un pericol, de exemplu un incendiu, şi unul în afara cartierului dumneavoastră, în cazul în care nu vă puteţi întoarce acasă.

◻ Rugaţi un prieten să fie legătura dintre membrii familiei dumneavoastră, astfel încât, dacă nu puteţi ajunge la locurile de întâlnire stabilite, fiecare să poată lua legătura telefonic cu el şi să-i spună unde se află. Alegeţi un prieten care nu locuieşte aproape de dumneavoastră, deoarece, adesea, după un dezastru este mai uşor să dai un telefon la mare distanţă decât să suni în zona afectată. Învăţaţi-i pe copii cum să ia legătura cu acest prieten. Discutaţi ce trebuie să se facă în caz de evacuare. Analizaţi ce anume aţi putea face pentru a-i ajuta pe vecinii dumneavoastră care s-ar putea să aibă nevoie de un ajutor deosebit. Gândiţi-vă cum veţi avea grijă de animalele de casă.

◻ Afişaţi numerele de telefon pentru cazuri de urgenţă la fiecare aparat.

◻ Localizaţi tabloul electric general, conducta principală de apă şi conducta principală de gaze. Arătaţi-le membrilor de răspundere din familie cum şi când să le închidă şi păstraţi uneltele necesare în apropierea robinetelor principale.

◻ Pregătiţi-vă în caz de incendiu. Instalaţi detectoare de fum, în special în apropierea dormitoarelor.

[Chenarul de la pagina 8]

Îmbunătăţiri practice la preţ redus

APROAPE jumătate din populaţia lumii trăieşte cu numai cinci dolari pe săptămână sau cu mai puţin, declară Banca Mondială. Chiar dacă vă aflaţi în această situaţie, experţii sunt de părere că există măsuri pe care le puteţi lua şi care s-au dovedit practice. Informaţi-vă în legătură cu acestea, deoarece educaţia „este una dintre principalele măsuri de reducere [a consecinţelor dezastrelor naturale] la un preţ redus“, atrage atenţia expertul peruan în probleme de dezastre, Alberto Giesecke. Iată două exemple din America de Sud:

Într-un manual editat de ONU, intitulat Mitigating Natural Disasters (Reducerea dezastrelor naturale), se arată ce se poate face pentru a construi case mai rezistente din chirpici sau pământ:

◻ Pe terenurile muntoase, excavaţi pământul, astfel încât să obţineţi o platformă pentru casă.

◻ Casele care au formă pătrată sunt cele mai rezistente; dacă vreţi să fie de formă dreptunghiulară, construiţi un perete având lungimea de două ori şi jumătate mai mare decât a celuilalt perete.

◻ Folosiţi fundaţii de piatră sau de beton, pentru a atenua forţele seismice.

◻ Construiţi pereţii paraleli, având aceeaşi greutate, rezistenţă şi înălţime. Încercaţi să-i faceţi mici şi subţiri. Casele construite în acest mod au suferit mai puţine pagube materiale în timpul cutremurelor decât casele obişnuite din chirpici.

O altă tehnică de construcţie care s-a dovedit practică este tradiţionala casă îmbrăcată cu şipci (quincha). Locuinţele quincha au o structură din trestie împletită şi mici ramuri legate de stâlpii verticali şi orizontali, fiind umplută doar cu puţin pământ, declară Stop Disasters. Acest tip de structură, cu pereţi groşi de 10–15 centimetri, permite ca locuinţele să se clatine în timpul unui cutremur de pământ, iar când cutremurul se opreşte, casele revin la poziţia lor iniţială. Când a avut loc un cutremur în 1991, toate casele de acest gen au rămas în picioare, în timp ce 10 000 de alte locuinţe, cu pereţi groşi de 1 metru, au fost dărâmate până la pământ, omorând 35 de persoane. John Beynon, un arhitect de la UNESCO, a declarat că nu cutremurele ucid oamenii, ci clădirile care se prăbuşesc.

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

În unele zone ale lumii, omul defrişează în mod necugetat pădurile, deschizând astfel calea pentru producerea mai multor dezastre naturale.