Lupta împotriva dezastrelor va fi câştigată
EFORTURILE depuse de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de unele guverne pentru a reduce consecinţele dezastrelor naturale sunt cu siguranţă lăudabile. Asemenea proiecte ca Deceniul Internaţional al Reducerii Dezastrelor Naturale indică faptul că omenirea nu trebuie să fie neputincioasă în faţa unor astfel de calamităţi. Dacă oamenii, comunităţile în care trăiesc şi guvernele iau măsurile potrivite, se pot salva vieţi.
Este foarte interesant acest lucru, deoarece Biblia ne spune că în curând va avea loc o schimbare la nivel guvernamental în ce priveşte conducerea omenirii. De pe timpul lui Isus, creştinii rostesc rugăciunea „Tatăl nostru“, în care se spun următoarele: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10). Regatul lui Dumnezeu este un guvern real. Potrivit profeţiei biblice, este foarte aproape momentul când acesta va ‘sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii [omeneşti], dar el însuşi va dăinui pentru totdeauna’ (Daniel 2:44). Imaginaţi-vă întreaga omenire sub un singur guvern perfect. Ce schimbare va însemna acest lucru!
Dacă actualele guverne văd necesitatea de a lua măsuri pentru ca pericolele naturale să nu devină dezastre naturale, putem fi siguri că guvernul lui Dumnezeu se va îngriji ca supuşii săi să nu sufere niciodată din această cauză. Regatul lui Dumnezeu va aduce pace veşnică pe această planetă, pentru prima dată de când Cain l-a ucis pe Abel. Sub acest Regat, ‘cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta în belşug de pace’ (Psalmul 37:11). Regatul va instrui omenirea, astfel încât putem spune, în adevăratul sens al cuvântului, că ‘toţi vor fi învăţaţi de DOMNUL şi mare va fi pacea lor’. — Isaia 54:13.
În prezent, majoritatea victimelor dezastrelor naturale sunt oameni săraci. Însă sub Regatul lui Dumnezeu, având o conducere perfectă şi o instruire corespunzătoare, omenirea nu va mai suferi de sărăcie. Profeţind astfel de condiţii într-un mod în care oamenii din timpul său aveau să înţeleagă, profetul Isaia a scris următoarele: „DOMNUL oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de mâncăruri gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de lucruri grase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite“ (Isaia 25:6). Într-adevăr, un banchet de lucruri bune! Descriind şi el condiţiile de viaţă de sub guvernarea Regatului, psalmistul a scris: „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor; spicele lor se vor legăna ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului“. — Psalmul 72:16.
În mod clar, lupta pe care o duce omul împotriva dezastrelor naturale va înceta. Bucurându-se atunci de îndrumarea spiritului lui Dumnezeu şi de conducerea Regatului lui Dumnezeu, oamenii temători de Dumnezeu vor fi câştigat această luptă. Ce eliberare va fi atunci!