Să locuim cu toţii în dragoste

Draga mea bunică şi dragul meu bunic,

Sunteţi sănătoşi? Eu cred că am să răcesc.

Vă mulţumesc că zilele trecute v-aţi jucat cu mine. M-aţi dus în parc şi la bazinul de înot. Mi-a plăcut foarte mult.

La anul, pe 11 februarie, o să avem o serbare şcolară. Vă rog să veniţi şi la anul, dacă puteţi.

Bunico şi bunicule, noi suntem foarte fericiţi când veniţi la noi.

Vă rog să aveţi grijă de voi şi să fiţi întotdeauna sănătoşi. Vremea se va răci, aşa că să aveţi grijă să nu răciţi.

De-abia aştept să veniţi din nou şi să vă jucaţi cu mine. Vă rog să-i salutaţi pe Yumi şi pe Masaki din partea mea.

Mika (Japonia).

V-A SCRIS vreodată nepotul vostru o asemenea scrisoare? Dacă da, fără îndoială că atunci când aţi primit-o v-aţi bucurat foarte mult. Asemenea scrisori sunt dovada unei relaţii frumoase şi pline de afecţiune dintre bunici şi nepoţi. Dar ce trebuie făcut pentru a stabili, a menţine şi a întări o astfel de relaţie? Şi cum se poate dovedi utilă aceasta pentru cele trei generaţii?

Dragostea — „o legătură perfectă a unităţii“

Roy şi Jean, doi bunici din Marea Britanie, declară: „Noi credem că cele mai importante principii sunt recunoaşterea autorităţii şi o bună înţelegere în dragoste între membrii familiei“. Aceşti doi Martori ai lui Iehova s-au referit îndeosebi la textul din Coloseni 3:14, care descrie dragostea creştină drept „o legătură perfectă a unităţii“ (NW). Dragostea promovează respectul, atenţia plină de consideraţie, afecţiunea şi unitatea în familie. Când tăticul vine acasă de la serviciu, întreaga familie aleargă în întâmpinarea lui ca să-i ureze un călduros bun venit. Dacă există dragoste în mijlocul familiei, la fel se întâmplă şi când sosesc bunicii. „Au venit bunica şi bunicul!“, strigă un copil în culmea fericirii. În acea seară, întreaga familie se aşează la masă, iar bunicul, după obiceiul local, se aşează la locul care îi este rezervat, adică în capul mesei. Vă puteţi imagina o astfel de scenă plină de iubire, în care personajele sunt chiar membrii familiei voastre? Aveţi parte de o asemenea binecuvântare?

„Perii albi sunt o cunună de slavă“

În mod evident, dragostea şi respectul faţă de bunici trebuie să fie manifestate în permanenţă, şi nu doar cu ocazii deosebite. Din acest motiv, este necesar ca cei mici să fie educaţi încontinuu. În cadrul familiei, copiii vor învăţa să-şi iubească rudele şi să-i iubească şi pe alţii, urmând modelul dat de părinţii lor. Exemplul acestora este cel mai important, aşa cum au arătat multe persoane care au fost intervievate în legătură cu acest subiect. Macaiah, un tată din Benin City, Nigeria, spune: „Cred că şi exemplul pe care l-am dat prin faptul că mi-am respectat socrii i-a ajutat pe copiii mei să fie umili şi plini de respect. Socrilor mei eu le spun «mămică» şi «tătic». Copiii aud şi văd că îi respect ca pe propriii mei părinţi“.

Dacă nepoţii nu îi respectă pe bunici, aceştia s-ar putea supăra nu atât de mult pentru greşeala în sine, ci pentru faptul că părinţii nu-i corectează. Demetrio, un bunic din Roma, Italia, spune: „Pot să văd dragostea pe care fiica mea şi ginerele meu o au faţă de noi prin modul în care îi educă pe nepoţii noştri ca să ne onoreze şi să ne respecte“. Câteodată, nepoţii s-ar putea să se poarte cu bunicii într-un mod prea familiar, de parcă ar fi colegi de joacă de aceeaşi vârstă, sau să adopte un aer de superioritate. Părinţii au responsabilitatea să corecteze asemenea tendinţe. Paul, un Martor din Nigeria, spune: „Cu aproape un an în urmă, copiii au început să o trateze pe mama mea cu dispreţ. Când am observat acest lucru, le-am citit versetul din Proverbele 16:31: «Perii albi sunt o cunună de slavă» şi le-am reamintit şi faptul că buni este mama mea. Ei trebuie s-o respecte exact aşa cum mă respectă pe mine. De asemenea, am studiat cu ei capitolul 10 din cartea Încununează-ţi cu succes tinereţea, intitulat «Ce crezi despre părinţii tăi?»a Acum nu mai sunt probleme în ce priveşte respectul pe care îl arată copiii faţă de bunica lor“.

Foloasele cultivării unor relaţii de familie

Afecţiunea reciprocă poate fi cultivată chiar şi în cazul în care membrii familiei locuiesc departe unii de alţii. Iată ce spune Stephen, un bunic din Nigeria: „Îi scriem fiecărui nepot în parte. Acest lucru pretinde timp şi efort, însă strădaniile de a clădi şi de a păstra o relaţie strânsă cu nepoţii noştri sunt răsplătite din plin“. În acest sens, este esenţial ca şi părinţii să depună eforturi. Alţii, în funcţie de situaţia în care se află, păstrează legătura prin telefon.

Giuseppe, un bunic din Bari, Italia, care are 11 nepoţi, explică modul în care cultivă o relaţie plină de afecţiune cu cei mai apropiaţi membri ai familiei: „În prezent, trei dintre cele şase familii care formează «tribul» meu locuiesc departe. Însă aceasta nu ne împiedică să întreţinem relaţii plăcute şi să ne întâlnim cu plăcere. Avem obiceiul să ne întâlnim toţi 24 cel puţin o dată pe an“.

Atunci când bunicii locuiesc singuri şi nu se păstrează cu membrii familiei o legătură permanentă prin vizite, telefoane sau scrisori, relaţiile se pot răci. Afecţiunea trebuie să fie manifestată încontinuu. Unii bunici de vârstă mijlocie sau unii care se bucură de o stare bună a sănătăţii doresc să fie independenţi atâta timp cât sunt încă plini de energie şi se pot descurca singuri. Însă, dacă ei se izolează complet de familie, s-ar putea să descopere că atunci când au nevoie mai mult de afecţiune, aceasta se lasă aşteptată.

Michael, un bunic din Nigeria, oferă o altă sugestie utilă: „Eu aplic Regula de aur dată de Isus — să te porţi cu ceilalţi aşa cum ai vrea să se poarte ei cu tine. Din această cauză, copiii mei mă iubesc mult. Ne bucurăm de o bună comunicare“. El adaugă: „Atunci când unul dintre nepoţii mei face ceva care mă necăjeşte, stau de vorbă cu el, dacă este necesar. Dar, dacă este ceva ce pot să trec cu vederea, de obicei, pur şi simplu, uit acel lucru“.

Mici gesturi şi cadouri din partea bunicilor duc la o reacţie favorabilă. Cuvintele amabile şi încurajatoare, şi nu nesfârşitele reproşuri, fac ca viaţa de familie să fie plăcută. Dacă vă veţi face timp pentru nepoţi, dacă îi veţi învăţa jocuri amuzante şi mici lucruri utile, dacă le veţi povesti relatări biblice sau întâmplări hazlii din familie, atunci veţi lăsa amintiri plăcute, de neşters. Asemenea lucruri mici, însă importante, fac viaţa mai plăcută.

Foloasele respectului reciproc

„Bunicii, declară medicul Gaspare Vella, trebuie să fie atenţi în legătură cu autoritatea pe care o au părinţii în ce priveşte creşterea copiilor şi nu trebuie să se opună acesteia sau să concureze pentru ea.“ El adaugă: „În caz contrar, ei îşi depăşesc atribuţiile de bunici şi devin bunici-părinţi“. Această sugestie este în deplină armonie cu ceea ce spun Scripturile, şi anume că părinţii au în principal responsabilitatea de a-şi instrui copiii. — Proverbele 6:20; Coloseni 3:20.

Este uşor pentru bunici să dea sfaturi, deoarece ei au experienţă de viaţă. Cu toate acestea, ei trebuie să fie atenţi să nu dea sfaturi nedorite şi, uneori, nepoftite. Iată ce spun Roy şi Jean: „Este important să înţelegi că părinţii au principala responsabilitate de a-i instrui şi de a-i disciplina pe copiii lor. Uneori s-ar putea să fii de părere că ei sunt puţin prea severi, iar în alte situaţii, că nu sunt destul de severi. De aici şi necesitatea să lupţi cu tentaţia de a interveni“. Michael şi Sheena, alţi doi bunici din Marea Britanie, sunt de aceeaşi părere: „Dacă copiii ne cer sfatul, noi li-l dăm, însă nu ne aşteptăm ca ei să-l accepte neapărat şi nici nu ne supărăm dacă nu-l acceptă“. Este bine ca părinţii în vârstă să aibă încredere în fiicele şi fiii lor căsătoriţi. O asemenea încredere face ca relaţiile dintre cele trei generaţii să fie mai bune.

Vivian şi Jane, care locuiesc în sudul Angliei, se străduiesc să-i sprijine întotdeauna pe fiul şi pe nora lor, împreună cu care locuiesc, atunci când aceştia îi disciplinează pe nepoţii lor: „Nu încercăm să ne impunem propriile noastre idei atunci când, probabil, nu suntem de aceeaşi părere. Copiii nu vor încerca niciodată să ne ridice pe unii împotriva altora în folosul lor, dacă înţeleg că noi îi sprijinim pe mămica şi pe tăticul lor“. Chiar şi atunci când părinţii nu sunt de faţă, bunicii trebuie să fie atenţi când este vorba de disciplinarea nepoţilor. Iată ce spune Harold, din Marea Britanie: „Dacă bunicii, în absenţa părinţilor, consideră că este necesară o anumită disciplinare, atunci ei o aplică numai dacă această chestiune a fost discutată cu părinţii mai înainte“. Harold mai spune că un cuvânt blând, dar ferm, adresat nepoţilor sau doar aducerea aminte a „ceea ce părintele va cere“ este adesea suficient.

Când Christopher, un bunic din Nigeria, sesizează unele greşeli făcute de propriii săi copii, el nu vorbeşte despre ele în faţa nepoţilor săi: „Numai când sunt singur cu părinţii lor dau sfaturile necesare“. La rândul lor, părinţii trebuie să-şi facă partea ce le revine, asigurându-se că poziţia bunicilor este respectată. „Este foarte important, spune Carlo, un tată care locuieşte la Roma, Italia, ca niciodată să nu te plângi în faţa copiilor de greşelile bunicilor sau ale altor membri ai familiei.“ Hiroko, o mamă din Japonia, spune: „Atunci când apare o problemă cu socrii mei, o discut mai întâi cu soţul meu“.

Rolul educativ al bunicilor

Fiecare familie are propriul ei trecut, propriile ei obiceiuri şi experienţe care o deosebesc de toate celelalte familii. În general, bunicii sunt cei care fac legătura cu trecutul familiei. Iată ce spune un proverb african: „Fiecare bătrân care moare este ca o bibliotecă ce arde“. Bunicii transmit amintiri despre rude şi evenimente din familie deosebite, păstrează valorile familiei, care adesea o unesc, constituind rădăcinile ei. Fără să facă referire la îndrumarea morală pe care o dă Biblia, un specialist a spus că, dacă „tinerii nu cunosc trecutul familiei lor, ei cresc fără temelia experienţei celor de dinaintea lor, lipsiţi de valori, nesiguri şi neîncrezători“. — Gaetano Barletta, Nonni e nipoti (Bunici şi nepoţi).

Nepoţilor le place să asculte întâmplări cu mămica şi tăticul şi cu alte rude de pe vremea când aceştia erau mici. Poate fi foarte instructiv şi distractiv să vă uitaţi într-un album cu fotografii. Câtă afecţiune şi căldură se poate naşte atunci când bunicii povestesc întâmplările legate de evenimentele înfăţişate în fotografii!

Iată ce spun Reg şi Molly, doi bunici din Marea Britanie care sunt Martori ai lui Iehova: „Suntem fericiţi când putem să fim alături de nepoţii noştri şi când putem să facem unele lucruri împreună cu ei, fără să stricăm relaţia lor strânsă cu mămica şi cu tăticul, răspunzându-le la multele lor întrebări, jucându-ne împreună, citind împreună, arătându-le cum să scrie, ascultându-i cum citesc, urmărind plini de un interes iubitor cum învaţă la şcoală“.

O mare greşeală pe care mulţi bunici şi părinţi poate că o fac este că se preocupă numai de bunăstarea fizică a copiilor şi a nepoţilor lor. Reg şi Molly, menţionaţi mai sus, spun: „Cea mai mare moştenire pe care le-o putem da copiilor şi nepoţilor noştri este să-i vedem crescuţi în adevărata cunoştinţă a Cuvântului lui Dumnezeu“. — Deuteronomul 4:9; 32:7; Psalmii 48:13; 78:3, 4, 6.

Acţionând în armonie cu învăţătura divină

Sfânta Biblie, sau Cuvântul lui Dumnezeu, „exercită putere“ asupra oamenilor. Ea poate să-i ajute să-şi controleze sau să elimine însuşirile care dezbină, cum ar fi egoismul şi mândria (Evrei 4:12, NW). Aşadar, cei care pun în practică învăţăturile ei se bucură de pace şi unitate în mijlocul familiei. Unul dintre numeroasele versete care le pot ajuta pe toate cele trei generaţii să elimine orice prăpastie ce ar putea exista între ele este cel din Filipeni 2:2–4, care îi îndeamnă pe toţi să manifeste dragoste şi umilinţă a minţii, să menţină unitatea, ‘să se uite nu la foloasele lor, ci la foloasele celorlalţi’.

Acţionând în armonie cu învăţătura divină, părinţii şi nepoţii deopotrivă iau foarte în serios îndemnul de a ‘da tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie’ din punct de vedere material, afectiv şi spiritual (1 Timotei 5:4, NW). Dovedind o teamă sănătoasă faţă de Iehova, ei manifestă respect profund faţă de bunici şi nu uită cuvintele sale: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău“ (Leviticul 19:32). Bunicii dovedesc bunătate, deoarece depun eforturi pentru a promova bunăstarea urmaşilor lor: „Omul bun lasă moştenire copiilor copiilor săi“. — Proverbele 13:22.

Bunicii, părinţii şi nepoţii, indiferent că locuiesc împreună sau nu, pot trage foloase cu toţii din relaţiile pline de afecţiune bazate pe dragoste şi respect, aşa cum declară Proverbele 17:6: „Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor şi părinţii sunt slava copiilor lor“.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

O reuniune de familie poate contribui la unitatea familiei.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Bunicii voştri se simt încurajaţi atunci când le scrieţi.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Puteţi petrece clipe minunate răsfoind împreună cu nepoţii voştri un album de familie.