Care sunt câteva dintre probleme?

Bunici, părinţi şi copii — trei generaţii pe care le despart doar câteva decenii, însă în ce priveşte mentalitatea adesea le desparte un abis.

MULŢI bunici au trăit îngrozitoarele zile ale celui de-al doilea război mondial, cu toate consecinţele sale devastatoare. Copiii lor erau probabil tineri când au avut loc mişcările de protest şi explozia economică din anii ’60. Nepoţii lor trăiesc azi într-o lume lipsită de valori. Din cauza rapidelor schimbări din prezent ce au loc în privinţa personalităţilor care servesc drept modele, nu este deloc uşor ca o generaţie să preţuiască experienţa generaţiei anterioare. Ceva lipseşte; ceva care să-i determine pe cei care formează diferitele generaţii să colaboreze între ei şi să se respecte unii pe alţii. Dar despre ce ar putea fi vorba?

Adesea, bunicii bine intenţionaţi se amestecă în treburile de familie ale copiilor lor căsătoriţi, plângându-se că părinţii par să fie sau prea stricţi, sau prea indulgenţi cu nepoţii. Pe de altă parte însă, un proverb spaniol spune: „Când bunicii pedepsesc, nu ies nişte nepoţi buni“ — întrucât bunicii au tendinţa să fie indulgenţi. Probabil că ei intervin în treburile copiilor lor, deoarece ar vrea ca aceştia să nu facă unele greşeli pe care, datorită experienţei lor, bunicii le pot sesiza cu uşurinţă. Însă este posibil ca ei să nu poată să reevalueze şi să conceapă într-un mod echilibrat noile relaţii cu copiii lor căsătoriţi. Copiii, care prin căsătorie au obţinut mult râvnita independenţă, nu sunt pregătiţi să tolereze amestecul. Acum când muncesc ca să-şi întreţină familia, ei nu sunt dispuşi să accepte încălcarea dreptului lor de a lua decizii. Nepoţilor, care ar putea să creadă că ştiu deja totul, nu le plac regulile şi, probabil, consideră că bunicii lor nu mai sunt la curent cu ce se petrece în lume. În societatea contemporană, bunicii par să-şi fi pierdut farmecul. Experienţa lor este foarte adesea ignorată.

Când nu se mai discută

Uneori, zidul de netrecut al lipsei de înţelegere reciprocă îi izolează pe bunici de restul familiei chiar şi atunci când aceştia locuiesc împreună cu copiii lor. Din nefericire, acest lucru apare exact în momentul în care, din cauza anilor care încep să cântărească greu, bunicii au nevoie de şi mai multă afecţiune. Nu trebuie să fii singur ca să te simţi singur. Când nu se mai discută, când respectul şi afecţiunea sunt înlocuite de o îngăduinţă plină de superioritate sau de iritare, rezultatele sunt o totală înstrăinare şi o dezamăgire profundă în ce-i priveşte pe bunici. Ei se simt răniţi până în cele mai lăuntrice sentimente. Profesorul Giacomo Dacquino scrie: „Dragostea din cadrul familiei, care a fost asemănată recent cu un model de maşină vechi, depăşit, rămâne totuşi cel mai bun medicament din geriatrie. O expresie a feţei plină de înţelegere, un zâmbet amabil, un cuvânt de încurajare sau o dezmierdare, toate fac mai mult decât multe medicamente“. — Libertà di invecchiare (Libertatea de a îmbătrâni).

Exemplul vostru poate însemna mult

Tensiunile care apar ca urmare a destrămării relaţiilor din familie pot genera şi ele o serie de nesfârşite nemulţumiri între generaţii. Un membru al familiei ar putea crede că tot ceea ce face un alt membru nu este bine. Însă efectele negative sunt simţite de toţi. Copiii văd modul în care părinţii lor îi tratează pe bunici, precum şi reacţia bunicilor la acest comportament. Deşi, în general, cei în vârstă s-ar putea să sufere în tăcere, nepoţii aud, văd şi nu uită. Astfel, aceasta le influenţează modul în care ei se vor comporta în viitor. Când vor fi adulţi, probabil că îi vor trata pe părinţii lor aproape la fel cum i-au tratat aceştia pe bunici. Nu există nici o cale de a scăpa de aplicarea principiului biblic: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. — Galateni 6:7.

Dacă nepoţii îi văd pe părinţi purtându-se cu bunicii într-un mod care reflectă o atitudine de superioritate — râzând de ei, reducându-i la tăcere în mod grosolan sau chiar exploatându-i —, s-ar putea ca, la rândul lor, şi ei să se poarte la fel cu părinţii lor atunci când aceştia vor îmbătrâni. Nu este suficient să ţinem fotografia înrămată a bunicilor pe servantă — ei trebuie să fie respectaţi şi iubiţi ca persoane. La timpul cuvenit, s-ar putea ca nepoţii să acţioneze în acelaşi mod. Se spune că maltratarea bunicilor este un fenomen care se răspândeşte din ce în ce mai mult. În unele ţări europene au fost instalate linii telefonice, cu scopul de a interveni în favoarea celor în vârstă care sunt maltrataţi; aceste linii sunt asemănătoare cu cele care funcţionează deja pentru protecţia copiilor.

Egoismul, mândria şi lipsa iubirii alimentează şi agravează lipsa de înţelegere. Prin urmare, numărul celor care încearcă să scape de bunici ducându-i la azil este în creştere. Unii sunt dispuşi să cheltuiască o grămadă de bani pentru a scăpa de problema îngrijirii celor în vârstă, încredinţându-i fie unor centre specializate, dotate cu cea mai nouă aparatură, fie unor sate construite special pentru pensionari, ca cele din Florida sau California, S.U.A., unde există o mulţime de supermarket-uri şi de locuri de distracţii, însă nu există zâmbetul şi dezmierdarea celor dragi şi nici îmbrăţişarea nepoţilor. Mulţi caută un loc unde să-i „parcheze“ pe bunica şi pe bunicul, în special în timpul vacanţelor. În India, această situaţie poate fi uneori şi mai gravă, unii bunici fiind pur şi simplu abandonaţi şi lăsaţi să se descurce singuri.

Divorţul agravează problemele care apar în păstrarea unor relaţii familiale strânse. În Marea Britanie, din patru familii numai într-una ambii părinţi mai locuiesc încă sub acelaşi acoperiş. Numărul divorţurilor este în creştere pretutindeni. În Statele Unite, se înregistrează peste un milion de divorţuri în fiecare an. Astfel, bunicii se văd puşi, pe neaşteptate, faţă în faţă cu criza căsniciei copiilor lor şi cu schimbările drastice care au loc ca urmare în relaţiile cu nepoţii lor. La problemele jenante care apar în relaţiile cu un fost ginere sau cu o fostă noră se adaugă şi problema „apariţiei bruşte a unor nepoţi «dobândiţi»“, în cazul în care „noul partener al fiului sau al fiicei lor are copii dintr-o căsătorie anterioară“, după cum arată ziarul italian Corriere Salute.

„O rază de lumină în viaţa noastră“

Cu toate acestea, o relaţie plină de afecţiune şi căldură cu bunicii, indiferent că ei locuiesc cu ceilalţi membri ai familiei sau nu, le este de mare folos tuturor. „Este de ajuns să facem ceva pentru copiii şi pentru nepoţii noştri, spune Ryoko, o bunică din Fukui, Japonia, iar pentru noi să fie o rază de lumină în viaţa noastră.“ Pe baza rezultatelor unui studiu publicate de Corriere Salute, se spune că un grup de specialişti americani au declarat: „Atunci când bunicii şi nepoţii au şansa de a se bucura de o strânsă relaţie de afecţiune, trag mari foloase nu numai copiii, ci şi întreaga familie“.

Aşadar, ce se poate face pentru a învinge divergenţele personale, prăpastia dintre generaţii şi tendinţele înnăscute spre egoism care exercită o asemenea influenţă negativă asupra relaţiilor din cadrul familiei? În următorul articol se va analiza această problemă.

[Text generic pe pagina 6]

„Cel mai groaznic lucru atunci când îmbătrâneşti este să nu mai fii ascultat.“ — Albert Camus, scriitor francez.