Lumea în obiectiv
Infracţiunea costă
Potrivit cu The Washington Post, Statele Unite cheltuiesc sau pierd anual 163 de miliarde de dolari în urma infracţiunilor. Ziarul relatează că suma se ridică la aproximativ de patru ori suma cheltuită în 1965, chiar şi după adaptările la inflaţie. El adaugă că în preţul infracţiunilor sunt incluse: „Peste 31,8 miliarde de dolari la nivel statal şi federal pentru poliţie, 24,9 miliarde de dolari pentru programele de reeducare, 36,9 miliarde de dolari pentru pierderile din vânzarea cu amănuntul, 20 miliarde de dolari pentru asigurări în caz de fraudă şi 17,6 miliarde de dolari pentru pierderi de bunuri personale şi cheltuieli medicale. Alte 15 miliarde sunt cheltuite pentru măsuri de securitate personală, 9,3 miliarde de dolari pentru cheltuieli de judecată şi 7,2 miliarde de dolari pentru urmăririle penale şi apărările din oficiu“. De exemplu, în urma unei împuşcări obişnuite în Washington, D.C., declară ziarul Post, tratamentul acordat victimei costă, în medie, 7 000 de dolari în primele câteva ore după împuşcare. Dacă victima supravieţuieşte, costul este de circa 22 000 de dolari. Dacă guvernul continuă urmărirea până la condamnarea infractorului, se cheltuiesc anual 22 000 de dolari cu întemniţarea lui.
Sânge periculos în Filipine
În Filipine, serviciile de efectuare a transfuziilor sanguine sunt „nesigure, ineficiente şi inutile“, concluzionează un studiu efectuat recent de o echipă de medici filipinezi. În concluzia prezentată de ministrul sănătăţii, Juan Flavier, şi catalogată drept „foarte alarmantă“, studiul arăta că mai puţin de jumătate din băncile de sânge din ţară dispun de personal calificat pentru efectuarea testelor de depistare a contaminării cu SIDA, sifilis, hepatita B şi malarie. În plus, studiul a supus analizei 136 de probe de sânge luate din băncile de sânge şi a descoperit că 4% din sângele supus examinării era contaminat.
Copiii de pe o insulă fără televizoare
Sf. Elena, o insulă mică, situată la aproximativ o treime din distanţa dintre vestul Africii şi America de Sud, se mândreşte cu copii „dintre cei mai echilibraţi din lume“, susţine ziarul londonez The Times, citând un raport apărut în Support for Learning, o importantă publicaţie cu caracter educativ. Autorul raportului, dr. Tony Charlton, a constatat că numai 3,4% dintre copiii de pe insulă, cuprinşi între 9 şi 12 ani, au serioase tulburări de comportament. The Times remarcă faptul că acest procent este „cel mai scăzut dintre cele înregistrate vreodată în lume la orice categorie de vârstă“. Ce anume îi face pe copii să fie atât de echilibraţi? Un motiv ar fi faptul că educaţia acordată copiilor este de o înaltă calitate şi uşor accesibilă. Însă Charlton intenţionează să facă cercetări în legătură cu un alt factor posibil. Până nu demult, când s-a stabilit o linie de transmisie prin satelit, insula nu avusese niciodată acces la vreo emisiune TV. Se prognozează că în decursul celor trei ani care vor urma, dintre cei 1 500 de locuitori ai insulei, 1 300 vor avea televizor. Charlton va începe în curând un studiu asupra oricăror posibile schimbări care vor avea loc la copiii de pe insulă.
Fermieri isteţi, ciori şmechere
În Japonia, există o luptă permanentă între cei care strâng recoltele de pe câmp. Ciorile şi fermierii sunt mereu la cuţite, şiretele ciori sesizând imediat tacticile născocite de fermieri. De data aceasta însă, pentru a le prinde, dibacii fermieri de la Prefectura din Nagano exploatează cele mai josnice instincte ale păsărilor, declară Asahi Evening News. Ei au înălţat în apropiere de lanurile de grâne o uriaşă colivie de nouă metri pătraţi şi înaltă de trei metri, în care au pus ciori aduse din altă zonă. Enervate, lacomele ciori locale s-au năpustit asupra acestor invadatori ai teritoriului lor, atacând ciorile „străine“, dar fiind chiar ele cele prinse. S-a pus oare, în sfârşit, capăt problemei? Unul dintre fermieri declară: „În realitate, majoritatea ciorilor păcălite de colivie sunt cele care se rătăcesc pe acolo. Ciorile locale sunt atât de isteţe, încât nu ne fac decât să părem nişte fraieri, după care se îndepărtează în zbor“. Şi astfel . . . lupta continuă.
Dificultăţi neînsemnate de vorbire
La o conferinţă ţinută la Darmstadt (Germania), membrii Asociaţiei Interdisciplinare de Logopedie i-au avertizat pe părinţi să nu devină extrem de îngrijoraţi cu privire la dificultăţile neînsemnate de vorbire ale copilaşilor lor. „Patru din cinci copii care au între patru şi şase ani prezintă dificultăţi minore de vorbire care se aseamănă cu bâlbâiala, dar care, de obicei, dispar de la sine“, relatează ziarul Süddeutsche Zeitung. Cum trebuie să reacţioneze părinţii atunci când micuţul lor îşi împleticeşte limba la rostirea unor cuvinte? „Pentru a nu-i răpi copilului fluenţa naturală în vorbire, părinţii trebuie să nu facă presiuni asupra copilului pentru ca acesta să pronunţe corect, ci trebuie să-i dea timp suficient şi să-l facă să dobândească o tot mai mare încredere în sine“, susţine acelaşi ziar.