Grijă faţă de victimele tragediei din Rwanda

RWANDA, situată în inima Africii, a fost numită „Elveţia Africii“. Vegetaţia luxuriantă văzută în timpul zborului pe deasupra ţării le-a creat oamenilor impresia unei grădini a Edenului. Nu este surprinzător faptul că obişnuiau să descrie Rwanda ca pe un paradis.

Odinioară, pentru fiecare copac doborât se plantau doi copaci. O zi pe an era dedicată reîmpăduririi. De-a lungul şoselelor erau plantaţi pomi fructiferi. În ţară se putea călători uşor şi fără restricţii. Şoselele principale care legau diferitele prefecturi de capitala Kigali erau asfaltate. Capitala se dezvolta într-un ritm rapid. Muncitorul de rând câştiga suficient pentru a-şi plăti cheltuielile la sfârşitul lunii.

Activitatea creştină a Martorilor lui Iehova era de asemenea prosperă în Rwanda. La începutul acestui an, peste 2 600 de Martori erau înrolaţi în activitatea de răspândire a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu în rândul populaţiei preponderent catolice a ţării, care numără aproape opt milioane de locuitori (Matei 24:14). În martie, Martorii au condus peste 10 000 de studii biblice la locuinţele oamenilor. Iar în Kigali şi în împrejurimile sale existau 15 congregaţii.

Un supraveghetor itinerant al Martorilor lui Iehova a notat: „În noiembrie 1992, slujeam în 18 congregaţii. Însă până în martie 1994, numărul acestora a ajuns la 27. Numărul pionierilor (miniştri cu timp integral), de asemenea, creştea în fiecare an“. În ziua de sâmbătă, 26 martie 1994, asistenţa la Comemorarea morţii lui Cristos a fost de 9 834 de persoane.

Apoi, pe neaşteptate, situaţia s-a schimbat în mod tragic în Rwanda.a

Sfârşit neaşteptat al ordinii existente

La 6 aprilie 1994, cam pe la orele 20.00, preşedinţii statelor Rwanda şi Burundi, ambii aparţinând populaţiei hutu, au fost ucişi în Kigali într-un accident de avion. În noaptea aceea, fluierele poliţiştilor s-au auzit pretutindeni în capitală, iar şoselele au fost blocate. Apoi, pe parcursul primelor ore ale dimineţii, soldaţi şi bărbaţi înarmaţi cu macete au început să ucidă persoanele care erau tutsi. Ntabana Eugène — supraveghetorul de oraş al Martorilor lui Iehova din Kigali — împreună cu soţia, fiul şi fiica sa s-au numărat printre primii care au fost masacraţi.

O familie de Martori ai lui Iehova din Europa studiase Biblia cu câţiva vecini care erau tutsi. Întrucât ucigaşii umblau din casă în casă ca scoşi din minţi, nouă dintre aceşti vecini s-au refugiat în locuinţa europenilor. În câteva minute, în locuinţă au pătruns vreo 40 de jefuitori care au distrus lucrurile întâlnite în cale şi au răsturnat mobilierul. Din păcate, vecinii, care erau tutsi, au fost ucişi. Celorlalţi însă, în pofida eforturilor lor de a-şi salva prietenii, li s-a permis să scape cu viaţă.

Măcelul a continuat timp de săptămâni. În cele din urmă s-a estimat că au fost ucişi 500 000 de rwandezi sau chiar mai mulţi. Mii de persoane, îndeosebi tutsi, au părăsit ţara pentru a-şi salva viaţa. Filiala Martorilor lui Iehova din Zair le-a făcut cunoscut fraţilor din Franţa faptul că au nevoie de ajutoare. „Noi am solicitat un container cu îmbrăcăminte purtată“, explică un frate de la filiala din Zair. „Fraţii din Franţa ne-au trimis cinci containere conţinând îmbrăcăminte şi încălţăminte în cea mai mare parte noi.“ În data de 11 iunie, au fost trimise aproximativ 65 de tone de îmbrăcăminte. Filiala din Kenya a trimis, de asemenea, îmbrăcăminte şi medicamente pentru refugiaţi, precum şi reviste Turnul de veghere în limbile locale.

În iulie, forţele preponderent tutsi, denumite Frontul Patriotic Rwandez, au învins forţele guvernamentale preponderent hutu. După aceea, sute de mii de persoane aparţinând populaţiei hutu au început să părăsească ţara. Ca urmare a faptului că peste două milioane de rwandezi şi-au căutat refugiul în taberele create în pripă în ţările vecine, a început haosul.

Au încercat să se ajute unul pe celălalt

Dintre cei şase fraţi care lucrau la Biroul de traducere al Martorilor lui Iehova din Kigali, doi, un frate şi o soră, erau tutsi — Ananie Mbanda şi Mukagisagara Denise. Eforturile depuse de fraţii hutu pentru a-i ocroti au fost încununate cu succes timp de câteva săptămâni. Spre sfârşitul lui mai 1994 însă, aceşti doi Martori tutsi au fost ucişi.

Riscându-şi şi chiar sacrificându-şi propriile vieţi, Martorii lui Iehova au căutat să-i protejeze pe colaboratorii lor creştini proveniţi din medii etnice diferite (Ioan 13:34, 35; 15:13). De exemplu, Mukabalisa Chantal este tutsi. Când membrii Frontului Patriotic Rwandez au căutat persoane hutu pe stadionul în care se afla, ea a intervenit în favoarea prietenilor săi hutu. Cu toate că rebelii se plictisiseră de eforturile ei, unul dintre ei a exclamat: „Voi, Martorii lui Iehova, aveţi cu adevărat o fraternitate puternică, de neînfrânt. Religia voastră este cea mai bună din câte există!“

Păstrându-se liberi de ura interetnică

Totuşi, nu se poate spune că Martorii lui Iehova sunt completamente imuni la ura interetnică, ură care există de sute de ani în această regiune a Africii. Un Martor din Franţa care a participat la activitatea de ajutorare a notat: „Chiar şi fraţii noştri creştini trebuie să se străduiască să depună eforturi uriaşe pentru a nu fi contaminaţi de ura care a dus la masacre peste putinţă de descris.

Am întâlnit fraţi ale căror familii au fost masacrate sub ochii lor. De exemplu, unei surori creştine, care se căsătorise doar cu două zile în urmă, i-a fost ucis soţul. Unii Martori au văzut cum au fost ucişi părinţii sau copiii lor. O soră, care este acum în Uganda, a văzut cum a fost măcelărită întreaga ei familie, inclusiv soţul ei. Acest fapt nu face altceva decât să sublinieze suferinţa, atât pe plan afectiv, cât şi pe plan fizic, care a afectat fiecare familie de Martori ai lui Iehova“.

În total, în cadrul violenţelor interetnice au fost ucişi aproape 400 de Martori. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a fost ucis de un colaborator Martor. Membrii Bisericilor Romano-Catolică şi Protestantă însă, care aparţineau populaţiilor tutsi şi hutu, au măcelărit mii de persoane. Aşa cum faptele au demonstrat, Martorii lui Iehova din lumea întreagă nu iau parte absolut deloc la războaie, revoluţii sau alte asemenea conflicte care aparţin acestei lumi. — Ioan 17:14, 16; 18:36; Apocalipsa 12:9.

Suferinţe cu neputinţă de descris

În vara aceasta, oameni de pretutindeni de pe glob au putut vedea imagini ale unei suferinţe aproape incredibile. Sute de mii de refugiaţi rwandezi au fost văzuţi revărsându-se în valuri în ţările învecinate şi trăind acolo în cele mai insalubre condiţii. Unul dintre Martorii lui Iehova veniţi din Franţa într-o misiune de ajutorare a descris situaţia constatată la 30 iulie de delegaţia sa, după cum urmează:

„Ne-am aflat în faţa unor incontestabile scene de groază. Pe distanţe de kilometri întregi, trupurile moarte erau aliniate pe şosea. Gropile comune erau umplute cu mii de cadavre. Mirosul greu pe care l-am simţit când am trecut prin mulţimea de oameni aflaţi în agitaţie era de nesuportat, iar copiii se jucau alături de corpurile neînsufleţite. Erau cadavre de părinţi ai căror copii erau încă vii şi se ţineau strâns pe spatele lor. Asemenea scene, revăzute iar şi iar, lasă urme adânci. Te simţi copleşit de un sentiment de totală neputinţă şi nu poţi rămâne indiferent în faţa proporţiilor groazei şi ale pustiirii“.

Pe la mijlocul lui iulie, când refugiaţii au început să se reverse în Zair în valuri de zeci de mii de persoane, Martorii din Zair au mers la graniţă şi au ţinut ridicate în mâini publicaţiile biblice, astfel încât să poată fi identificaţi de fraţii lor creştini şi de persoanele interesate. Refugiaţii din Rwanda care erau Martori au fost apoi adunaţi şi duşi la Sala Regatului din oraşul Goma, situat în apropiere, unde li s-au acordat îngrijiri. Martorii care aveau experienţă în practica medicală au lucrat din greu pentru a uşura suferinţele celor bolnavi, şi aceasta în pofida lipsei unor medicamente adecvate şi a unor spaţii corespunzătoare.

O reacţie promptă faţă de suferinţă

Vineri, 22 iulie, Martorii lui Iehova din Franţa au primit prin fax un apel de ajutor lansat din Africa. Acesta descria starea cumplită în care se aflau fraţii lor creştini care părăseau Rwanda. Într-un interval de cinci sau zece minute de la primirea acestui mesaj, fraţii au hotărât să încarce cu ajutoare un avion de marfă. Aceasta a dus la un week-end de pregătiri intense, cu totul neobişnuit având în vedere totala lor lipsă de experienţă în organizarea unor ajutoare de asemenea proporţii într-un interval de timp atât de scurt.

S-a înregistrat o reacţie extraordinară faţă de necesitatea strângerii unor fonduri de ajutorare. Numai contribuţiile oferite de Martorii din Belgia, Franţa şi Elveţia au însumat peste 1 600 000 de dolari. S-au achiziţionat ajutoare materiale, inclusiv alimente, medicamente şi echipamente strict necesare şi totul a fost ambalat în cutii etichetate la sediul Martorilor lui Iehova de la Louviers, Franţa, şi Bruxelles, Belgia. Martorii au lucrat zi şi noapte pentru a pregăti încărcătura care urma să fie transportată la Oostende, Belgia. Miercuri, 27 iulie, la aeroportul de acolo au fost încărcate la bordul unui avion cu reacţie peste 35 de tone. În ziua următoare a fost expediată o încărcătură mai mică, alcătuită în principal din ajutoare medicale. Sâmbătă, două zile mai târziu, o altă cursă aeriană a transportat mai multe ajutoare medicale pentru victime.

Martori din Franţa, între care şi un medic, au sosit la Goma înaintea încărcăturii mari. Până luni, 25 iulie, când a ajuns la Goma dr. Henri Tallet, muriseră de holeră aproape 20 de Martori şi în fiecare zi se înregistrau alte victime. Întrucât a fost necesar ca încărcătura să fie livrată via Bujumbura, Burundi, ceea ce însemna un ocol de aproximativ 250 de kilometri, aceasta nu a sosit la Goma decât vineri, 29 iulie, dimineaţa.

Lupta cu boala

Între timp, pe peticul de teren pe care era amplasată Sala Regatului din Goma erau strânşi laolaltă aproximativ 1 600 de Martori împreună cu prietenii lor. Pentru toate aceste persoane exista o singură toaletă, nu era nici un strop de apă şi erau foarte puţine alimente. Zecile de fraţi infectaţi cu holeră au fost înghesuiţi în Sala Regatului. Tributul pe care-l lua moartea creştea în mod îngrijorător.

Efectul holerei asupra unei persoane este deshidratarea completă. Ochii devin sticloşi şi se îndreaptă în sus. Dacă se începe suficient de devreme terapia de rehidratare, persoana se restabileşte în două zile. Prin urmare, s-au făcut imediat eforturi pentru a-i rehidrata pe fraţi cu puţinele medicamente disponibile.

În afară de aceasta, fraţii au încercat să-i izoleze pe bolnavi pentru a preveni contaminarea altora. Ei au căutat să-i transfere pe refugiaţi într-un loc situat departe de condiţiile aspre din Goma. S-a găsit un loc corespunzător aproape de lacul Kivu, departe de praful şi de mirosul greu de cadavru care plutea în aer.

Au fost săpate toalete şi au fost impuse reguli stricte de igienă. Acestea includeau spălarea mâinilor într-un vas cu apă şi dezinfectant după folosirea toaletei. A fost subliniată importanţa respectării acestor măsuri, iar oamenii au acceptat ceea ce li s-a cerut. Peste puţin timp, viteza de răspândire a bolii a fost micşorată.

Vineri, 29 iulie, când a sosit încărcătura mare de ajutoare, la Sala Regatului din Goma s-a creat un mic spital. Au fost instalate aproximativ 60 de paturi de campanie, precum şi o instalaţie pentru epurarea apei. În afară de aceasta, Martorilor aflaţi pe malurile lacului Kivu le-au fost aduse corturi. Într-un interval scurt de timp ei au ridicat 50 de corturi în rânduri frumos ordonate.

La un moment dat, aproape 150 de Martori şi prietenii lor erau grav bolnavi. În prima săptămână din august, la Goma muriseră peste 40 dintre ei. Însă ajutoarele medicale şi personalul pentru asistenţă a sosit la timp pentru a salva multe vieţi şi pentru a opri marea suferinţă.

Un popor recunoscător şi spiritual

Martorii refugiaţi au dovedit o recunoştinţă deosebită pentru tot ce s-a făcut pentru ei. Au fost impresionaţi de iubirea manifestată de fraţii lor creştini din alte ţări şi de dovada clară că aparţineau cu adevărat unei fraternităţi internaţionale.

Refugiaţii şi-au păstrat spiritualitatea în pofida greutăţilor. De fapt, un observator a notat că ei „par să fie mai preocupaţi de primirea hranei spirituale decât de ajutorul material, cu toate că trăiesc într-o sărăcie cumplită“. Ca răspuns la solicitarea lor, au fost expediate la diferitele tabere de refugiaţi 5 000 de exemplare ale auxiliarului pentru studiul Bibliei, Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământb, în limba rwandeză kinyarwanda.

Refugiaţii analizau în fiecare zi câte un text biblic şi organizau întruniri ale congregaţiei. S-au făcut şi aranjamente în vederea conducerii unor cursuri de şcolarizare pentru copii. Profesorii s-au folosit de aceste cursuri pentru a da instrucţiuni cu privire la regulile de igienă, subliniind faptul că supravieţuirea depindea de respectarea acestora.

Erau necesare îngrijiri continue

Sute de Martori refugiaţi au fost instalaţi în alte locuri în afară de Goma, ca de pildă în oraşul Rutshuru. Acestor fraţi li s-a acordat un ajutor similar. La 31 iulie, o delegaţie alcătuită din şapte Martori s-a deplasat cu avionul la sud de Goma, la Bukavu, unde se aflau aproximativ 450 de Martori refugiaţi, între aceştia fiind şi mulţi din Burundi. Aici izbucnise holera şi s-a oferit ajutor în încercarea de a se preveni decesul în rândurile fraţilor.

În ziua următoare, delegaţia a călătorit aproape 150 de kilometri pe şosea până la Uvira, Zair, unde se aflau aproximativ 1 600 de Martori răspândiţi în şapte localităţi situate de-a lungul drumului, localităţi atât din Rwanda, cât şi din Burundi. Au fost instruiţi referitor la modul în care se puteau apăra împotriva bolii. Un raport întocmit pe baza constatărilor delegaţiei afirma: „Ceea ce s-a făcut până acum este doar începutul, iar cele 4 700 de persoane care primesc în prezent ajutorul nostru vor avea în continuare nevoie de ajutor timp de mai multe luni“.

Potrivit unor rapoarte, în august, sute de Martori s-au întors în Rwanda. Însă, practic toate locuinţele şi toate bunurile le fuseseră jefuite. Aşadar, sarcina dificilă care există în prezent este aceea de a reconstrui locuinţe şi săli ale Regatului.

Slujitorii lui Dumnezeu continuă să se roage cu fervoare pentru cei din Rwanda, care au îndurat suferinţe atât de cumplite. Noi ştim că pe măsură ce se apropie sfârşitul acestui sistem de lucruri este posibil ca violenţa să crească. Cu toate acestea, Martorii lui Iehova din lumea întreagă vor continua să-şi păstreze neutralitatea creştină şi să manifeste o sinceră compasiune.

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 13]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

RWANDA

Kigali

UGANDA

ZAIR

Rutshuru

Goma

Lacul Kivu

Bukavu

Uvira

BURUNDI

Bujumbura

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Sus: Îngrijiri acordate bolnavilor la Sala Regatului din Goma. Stânga jos: Peste 35 de tone de ajutoare pregătite de Martori şi trimise cu un avion cu reacţie. Dedesubt: Lângă lacul Kivu, unde au fost mutaţi Martorii. Dreapta jos: Refugiaţi rwandezi la o Sală a Regatului din Zair.