Biserica Catolică în Africa
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA
BISERICA Catolică are zeci de milioane de adepţi în Africa, iar problemele ei de acolo sunt semnificative. La începutul acestui an, peste 300 de capi ai Bisericii s-au întrunit la Vatican, Roma, pentru a discuta câteva dintre aceste probleme în cadrul unui sinod special de o lună.
Deschizând sesiunile, papa a spus, după cum raporta L’Osservatore Romano: „Astăzi are loc pentru prima dată un Sinod al Bisericii Africane care vizează întreg continentul. . . . Astăzi, în bazilica San Pietro este prezentă toată Africa. Episcopul Romei salută Africa cu profundă afecţiune“.
Lupte tribale
După cum ştiu mulţi, problemele Bisericii Catolice sunt deosebit de mari în ţările africane Burundi şi Rwanda, care sunt predominant catolice. Conflictele tribale de acolo au devenit subiectul ştirilor internaţionale din această primăvară, când sute de mii de oameni au fost masacraţi de vecinii lor. Un martor ocular relata: „Am văzut femei cu copii mici în spate ucigând. Am văzut copii ucigând alţi copii“.
National Catholic Reporter vorbea despre tulburarea din rândurile conducerii catolice. El menţiona că papa „a simţit o «durere imensă» la primirea recentelor rapoarte despre luptele din micuţa naţiune africană [Burundi], a cărei populaţie este predominant catolică“.
Masacrele din Rwanda au constituit o lovitură şi mai puternică pentru conducerea catolică. „Papa deplânge genocidul dintr-o naţiune 70% catolică“, anunţa un titlu din acelaşi ziar. Articolul făcea menţiunea: „Luptele din această naţiune africană sunt «un adevărat genocid de care sunt răspunzători, din nefericire, chiar şi catolicii», a spus papa“.
Întrucât în Rwanda se comiteau atrocităţi în timp ce memorabilul sinod catolic îşi ţinea şedinţele la Roma, este logic faptul că atenţia episcopilor a fost concentrată asupra situaţiei din Rwanda. National Catholic Reporter observa: „Conflictul rwandez dezvăluie ceva alarmant: în Africa, credinţa creştină nu şi-a înfipt rădăcinile suficient de adânc pentru a învinge tribalismul“.
Sesizând îngrijorarea episcopilor reuniţi, National Catholic Reporter a continuat să spună: „Această temă [a tribalismului] a fost tratată de Albert Kanene Obiefuna, episcop de Awka (Nigeria) care s-a adresat sinodului“. În cuvântarea sa, Obiefuna a explicat: „Africanul tipic îşi trăieşte atât viaţa de familie, cât şi viaţa creştină în contextul intereselor sale tribale“.
Apoi, având în minte fără îndoială Rwanda, Obiefuna şi-a continuat cuvântarea către sinod: „Această mentalitate este atât de răspândită, încât printre africani se spune că, atunci când se ajunge la un moment critic, nu predomină conceptul creştin potrivit căruia Biserica este o familie, ci mai degrabă proverbul că «sângele apă nu se face». Şi, aici, prin apă s-ar putea înţelege şi apele botezului, prin care o persoană este născută în familia Bisericii. Relaţiile de sânge sunt mai importante chiar şi pentru africanul care a devenit creştin“.
Astfel, episcopul recunoştea că, în Africa, credinţa catolică nu a reuşit să creeze o fraternitate creştină în care credincioşii se iubesc cu adevărat unul pe altul, aşa cum a învăţat Isus Cristos că trebuie să fie (Ioan 13:35). Dimpotrivă, „relaţiile de sânge sunt mai importante“ pentru catolicii africani. Aceasta a dus la plasarea urii tribale înaintea oricăror altor considerente. Aşa cum a recunoscut papa, catolicii din Africa trebuie să poarte răspunderea pentru unele dintre cele mai oribile atrocităţi din istoria recentă.
Supravieţuirea pare a fi în pericol
Episcopii africani prezenţi la sinod şi-au exprimat temerile în legătură cu supravieţuirea catolicismului în Africa. „Dacă dorim ca Biserica să continue să existe în ţara mea — spunea Bonifatius Haushiku, un episcop namibian — trebuie să acordăm o atenţie deosebit de serioasă problemei asimilării.“
Exprimând sentimente similare, agenţia de presă catolică Adista din Italia spunea: „A vorbi despre «asimilarea» Evangheliei în Africa înseamnă a vorbi chiar despre destinul Bisericii Catolice pe continent, despre posibilitatea ei de a supravieţui sau nu“.
Dar ce înţeleg în mod exact episcopii prin „asimilare“?
Biserica şi „asimilarea“
John M. Waliggo explica faptul că „termenul folosit de mult timp pentru a descrie aceeaşi realitate este adaptarea“. Mai simplu spus, „asimilarea“ înseamnă înglobarea tradiţiilor şi a conceptelor religiilor tribale în ceremoniile şi în închinarea catolică, dând un nume nou şi o nouă semnificaţie unor vechi ritualuri, obiecte, gesturi şi locuri.
Asimilarea le permite africanilor să fie catolici cu o reputaţie bună şi totodată să-şi continue practicile, ceremoniile şi convingerile din religiile lor tribale. Ar trebui să existe vreo obiecţie la aceasta? Ziarul italian La Repubblica, de exemplu, punea întrebarea: „Există oare vreun dubiu în privinţa faptului că, în Europa, Crăciunul îşi are rădăcinile în sărbătoarea Solis Invicti, care cădea pe 25 decembrie?“
Într-adevăr, aşa cum a menţionat Josef Cardinal Tomko, prelatul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, „Biserica misionară s-a obişnuit cu asimilarea cu mult înainte ca termenul să intre în uz“. Celebrarea Crăciunului ilustrează bine această chestiune, după cum nota La Repubblica. La origine, ea a fost o sărbătoare păgână. „Data de 25 decembrie nu corespunde naşterii lui Cristos — recunoaşte New Catholic Encyclopedia —, ci sărbătorii romane a soarelui, Natalis Solis Invicti, ţinută la solstiţiu.“
Crăciunul este doar unul dintre multele obiceiuri ale Bisericii care-şi au rădăcinile în păgânism. Alte învăţături de acest gen sunt Trinitatea, nemurirea sufletului şi chinul veşnic al sufletelor umane după moarte. Cardinalul John Henry Newman din secolul al XIX-lea scria: „Conducătorii Bisericii din perioada de început erau pregătiţi, când se ivea ocazia, să adopte, să imite sau să sancţioneze ritualurile şi obiceiurile existente ale plebei“. Enumerând multe practici şi sărbători ale Bisericii, el spunea că erau „toate de origine păgână şi sfinţite prin adoptarea lor în cadrul Bisericii“.
Când catolicii intră în teritorii necreştine, cum ar fi unele părţi ale Africii, ei constată adesea că oamenii au deja practici şi convingeri religioase similare cu cele ale Bisericii. Acest lucru se datorează faptului că, pe parcursul secolelor anterioare, Biserica a adoptat practici şi învăţături de la popoarele necreştine şi le-a introdus în catolicism. Astfel de practici şi învăţături, afirma cardinalul Newman, au fost „sfinţite prin adoptarea lor în cadrul Bisericii“.
Astfel, când papa Ioan Paul al II-lea a vizitat anul trecut unele popoare necreştine din Africa, el a fost citat în L’Osservatore Romano ca spunând: „În Cotonou [Benin, Africa] am întâlnit adepţi ai practicilor woodoo şi, din modul în care vorbeau, era evident că, într-un fel, în mentalitatea lor, în ritualurile, simbolurile şi tendinţele lor exista deja, într-o măsură, ceea ce doreşte să le ofere Biserica. Ei aşteaptă doar momentul ca să vină cineva şi să le dea ajutor pentru a face schimbarea şi pentru a trăi prin botez ceea ce, în unele privinţe, au trăit şi au experimentat deja înainte de botez“.
Ce ar trebui să faceţi?
Eşecul Bisericii în ce priveşte faptul de a le preda popoarelor din Africa creştinismul adevărat şi nealterat a avut consecinţe dezastruoase. Tribalismul a persistat, după cum a persistat naţionalismul în alte părţi, fapt care a dus la masacrarea catolicilor între ei. Ce dezonoare la adresa lui Cristos! Biblia spune că astfel de masacre nelegiuite îi identifică pe oameni drept „copiii Diavolului“, iar Isus spune despre aceştia: „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege“. — 1 Ioan 3:10–12; Matei 7:23.
Ce trebuie să facă, prin urmare, catolicii sinceri? Biblia îi îndeamnă pe creştini să fie vigilenţi la orice practică sau învăţătură care ar putea compromite închinarea lor în ochii lui Dumnezeu, făcând-o necurată. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“, spune Biblia. Pentru a vă bucura de favoarea lui Dumnezeu, trebuie să vă ‘despărţiţi de ei şi să nu atingeţi nimic necurat’ în ochii lui Dumnezeu. — 2 Corinteni 6:14–17.
[Text generic pe pagina 21]
‘Războiul din Rwanda este un adevărat genocid de care sunt răspunzători chiar şi catolicii’, a spus papa.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]
Fotografia: Jerden Bouman/Sipa Press