Splendidele palate subterane ale Moscovei
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN RUSIA
NU ERA greu de ghicit unde se afla metroul. O mulţime nesfârşită de oameni se revărsa spre o intrare care ducea în pasajul subteran. Deasupra intrării se vedea litera M, strălucind în lumina roşie şi intensă a neonului. Uşile de acces s-au deschis larg înaintea mea. Ajuns înăuntru, mi s-a înfăţişat o scenă curioasă: oameni ce coborau şi dispăreau rapid, ca înghiţiţi de un abis. După un moment de ezitare, mi-am făcut curaj şi m-am alăturat lor.
Mă aflam pentru prima oară în viaţă într-un metrou. Şi nu în orice metrou, ci în cel din Moscova! Dar într-o epocă în care omul poate să călătorească în spaţiu, să descompună atomul şi chiar să efectueze complicate operaţii pe creier, ce poate fi atât de deosebit la un metrou?
Înainte de toate, mi se spusese că metroul din Moscova este, probabil, cel mai frumos din lume. Şi, aşa cum spune un proverb rus, „este mai bine să vezi un lucru o singură dată cu propriii tăi ochi, decât să auzi vorbindu-se despre el de o sută de ori“. Când, în iulie anul trecut, am participat la congresul internaţional al Martorilor lui Iehova ţinut la Moscova, eram dornic să călătoresc cu metroul.
Geneza metroului
În 1902, un savant şi inginer rus pe nume Bolinsky a sugerat construirea unui sistem de transport de suprafaţă care să meargă de-a lungul zidului Kremlinului şi să înconjure centrul oraşului. Dar consiliul municipal al Moscovei i-a respins planurile. Peste zece ani însă consiliul a început să ia în serios această idee, care avea să fie prima de acest gen în Rusia, dar izbucnirea, în 1914, a primului război mondial a stagnat orice dezvoltare ulterioară. Ideea a fost reluată abia în 1931, când Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a decretat construirea la Moscova a primei căi ferate subterane din ţară. Rusia a devenit astfel a unsprezecea ţară, iar Moscova al şaptesprezecelea oraş care întreprindea un proiect edilitar atât de uriaş.
La 15 mai 1935, ora 7 dimineaţa, după numai trei ani de la începerea lucrărilor, metroul moscovit şi-a deschis prima linie, cu un traseu de circa 11 kilometri. Patru trenuri deserveau 13 staţii, putând să transporte zilnic aproximativ 200 000 de călători. Moscoviţii şi turiştii străini erau uluiţi. Era ceva atât de nou, atât de insolit! Seara, oamenii stăteau la rând pentru a fi printre primii călători. Era ceva de văzut acolo! Şi mai este şi astăzi.
După 1935, sistemul a fost extins la nouă linii care cuprind un traseu de circa 200 de kilometri şi face legătura între 149 de staţii. Aproape toate celelalte mijloace de transport public din Moscova, inclusiv aeroportul şi transportul fluvial, sunt, într-un anumit fel, corelate cu metroul. De fapt, moscoviţii nu-şi pot imagina viaţa fără metrou. Şi acest lucru este de înţeles din moment ce metroul transportă în fiecare zi în medie nouă milioane de pasageri, adică aproape de două ori populaţia Finlandei. În comparaţie cu el, metrourile din Londra şi din New York, împreună, nu transportă decât jumătate din acest număr de călători.
O privire mai îndeaproape
Nu sunteţi curioşi să vedeţi ce se află la 20 de etaje sub pământ? O scară rulantă ne duce rapid jos. Şi aceasta este numai una dintre cele 500 de scări rulante ale întregului sistem care, dacă ar fi puse cap la cap, ar măsura peste 50 de kilometri. Şi ce senzaţie ai coborând într-o pantă de 30 de grade, cu o viteză de aproape un metru pe secundă — adică cu o viteză de aproape două ori mai mare decât viteza scărilor rulante din multe alte ţări!
Am intrat în staţia Mayakovskaya. Judecând după arhitectură, părea mai degrabă că ne aflăm într-un palat decât într-o staţie de metrou. Îmi era greu să îmi imaginez că ne aflam sub pământ. Rareori am văzut o lucrare arhitectonică atât de frumoasă la suprafaţa pământului, cu atât mai puţin în subteran! Nu este de mirare că o expoziţie internaţională de arhitectură, ţinută între anii 1937 şi 1939, a premiat cinci staţii ale metroului moscovit, printre care şi aceasta. Evident, nu toate cele 149 de staţii sunt la fel de somptuoase ca staţia Mayakovskaya; majoritatea staţiilor noi sunt mai modeste — totuşi impunătoare — fiecare însă unică în ce priveşte stilul şi forma.
Aproape fiecare staţie povesteşte câte ceva despre istoria Rusiei. Marmura, ceramica şi granitul au fost cărate din 20 de regiuni diferite ale Rusiei pentru decoraţiuni. Astfel, un pliant ilustrat remarcă: „Întreaga ţară şi-a adus contribuţia la construirea metroului din Moscova“. Pentru decorarea pardoselii, s-a folosit pe scară largă granitul, datorită rezistenţei sale la uzură. Acesta este un factor important având în vedere marea afluenţă de persoane care umplu zilnic staţiile.
În timp ce admirăm frumuseţea acestui palat subteran, observăm trenurile care trec în ambele sensuri, în mare viteză. La circa 90 de secunde după ce un tren pleacă din staţie, se văd deja apropiindu-se luminile următorului. Circulă trenurile întotdeauna atât de des? La orele de vârf, da. În restul timpului, ele circulă la un interval de trei până la cinci minute.
Nici nu ne aşezaserăm bine pe scaunele confortabile că am şi simţit cum trenul a accelerat rapid pentru a atinge viteza maximă. El se avântă într-un tunel cu un diametru de numai 6 metri, cu o viteză care se apropie uneori de 100 de kilometri pe oră. De aceea, întreaga lungime a metroului s-ar putea parcurge în circa şase ore! Moscoviţii preferă metroul nu numai pentru că este cel mai rapid mijloc de transport, ci şi datorită faptului că este economic şi comod. În iulie anul trecut, în perioada congresului internaţional al Martorilor lui Iehova, o călătorie cu metroul, indiferent de distanţă, costa 10 ruble, adică circa 16 lei.
Intervalurile dintre trenuri sunt atât de scurte încât te întrebi cum de pot circula cu o viteză atât de mare? Răspunsul este simplu. Pentru evitarea accidentelor a fost pus la punct un sistem de controlare automată a vitezei. Acest sistem garantează că distanţa dintre trenuri nu este niciodată mai mică decât distanţa necesară opririi trenului la viteza respectivă. Cu alte cuvinte, dacă un tren care circulă cu 90 de kilometri pe oră se apropie de trenul din faţă prea mult, astfel încât nu ar mai avea distanţa necesară pentru a frâna, frânele lui vor intra automat în funcţiune. În plus, mecanicul trenului din faţă este avertizat prin intermediul unui semnal de alarmă. Evident, acest sistem face ca siguranţa traficului să fie mult mai mare. Oare din această cauză par călătorii moscoviţi atât de calmi şi de relaxaţi? Majoritatea lor stau pe scaun şi citesc liniştiţi, evident încrezători că vor ajunge teferi şi nevătămaţi la destinaţie.
Iluminarea şi ventilaţia
În fiecare zi, dis-de-dimineaţă, în timp ce mii de motoare electrice încep să zbârnâie şi sute de mii de lumini se aprind, milioane de oameni încep să pătrundă în aglomeratele palate subterane, unde circa 3 200 de vagoane de metrou vor continua, alternativ, să-şi deschidă şi să-şi închidă uşile pe parcursul întregii zile. Toate acestea sunt posibile datorită cantităţii uriaşe de energie electrică pe care o consumă metroul.
Această activitate generează o mare cantitate de căldură care, în parte, este absorbită de pământul din jur. Dar ce se întâmplă cu surplusul de căldură care ar putea cauza supraîncălzirea tunelelor şi a staţiilor? Ei bine, aşa cum se cuvine unor palate, fiecare staţie este prevăzută cu un sistem de ventilaţie care împrospătează complet aerul din sfert în sfert de oră. Aerul este întotdeauna proaspăt indiferent de cât de aglomerat este metroul. De fapt, sistemul de ventilaţie al metroului moscovit este considerat de mulţi drept cel mai bun din lume.
În timpul iernii însă, această căldură devine utilă. Cu excepţia clădirilor şi a intrărilor aflate la suprafaţă, nu este necesar nici un sistem de încălzire. Trenurile, mulţimile de oameni şi chiar şi pământul care a stocat căldura pe parcursul primăverii şi al verii degajă din belşug suficientă căldură pentru a menţine o ambianţă plăcută în palatele subterane.
Elogii din toate părţile
Aşa cum era de aşteptat, pliantul cu imagini ale metroului nu conteneşte cu laudele: „Metroul din Moscova este considerat pe drept cuvânt unul dintre cele mai frumoase din lume, iar somptuoasele sale staţii, cu complicatele lor reţele de şine, instalaţii electrice, conducte şi cabluri reprezintă o combinaţie cu adevărat fascinantă de talent artistic şi ingeniozitate inginerească. Ele nu sunt simple staţii, ci, mai degrabă, capodopere arhitectonice fascinante şi de o neasemuită eleganţă, decorate cu mult gust cu marmură, granit, oţel şi plăci ceramice, scoase în evidenţă printr-un sistem de iluminare cu un design inedit, prin sculpturi, mozaicuri, muluri, lambriuri, vitralii şi gofraje. Proiectul şi decorurile sunt opera celor mai buni arhitecţi şi artişti din ţară“, inclusiv sculptori.
Acum, după ce am vizitat Moscova şi am văzut cu ochii mei metroul, consider aceste laude întemeiate. Mulţi dintre ceilalţi delegaţi prezenţi la congres au rămas şi ei încântaţi. Un german mi-a spus: „Mi se părea că am intrat într-o sală de concerte cu foarte frumoase candelabre. Am fost vrăjit“. Un vizitator din Statele Unite a fost impresionat de punctualitatea metroului, de curăţenia şi de eficienţa lui. Iar un delegat venit din îndepărtata Siberie a rămas surprins de dimensiunile uriaşe ale acestor structuri subterane.
Dacă veţi merge vreodată la Moscova, să nu neglijaţi să vizitaţi aceste splendide palate subterane. Nu uitaţi: „Este mai bine să vezi un lucru o singură dată cu propriii tăi ochi, decât să auzi vorbindu-se despre el de o sută de ori“.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]
Sovfoto/Eastfoto
[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]
Câteva dintre frumoasele staţii ale metroului moscovit
[Provenienţa fotografiilor]
Provenienţa fotografiilor (pornind din stânga, sus, în sensul acelor de ceasornic): Laski/Sipa Press; Sovfoto/Eastfoto; Sovfoto/Eastfoto; Laski/Sipa Press; Laski/Sipa Press; Sovfoto/Eastfoto