Singurătatea — Sunteţi hotărâţi să luptaţi împotriva ei şi să o învingeţi?

VĂ SIMŢIŢI singur? Sunt momente în viaţă când este normal să vă simţiţi singur fie că sunteţi căsătorit sau celibatar, fie că sunteţi bărbat sau femeie, fie că sunteţi vârstnic sau tânăr. Înţelegeţi, de asemenea, faptul că a fi singur nu înseamnă neapărat a suferi de singurătate. Un savant retras, care se adânceşte în activitatea sa de cercetare, nu se simte singur. Un pictor solitar aflat în plină inspiraţie creatoare nu are cum să se simtă singur. Aceste persoane apreciază momentele de singurătate, iar singurătatea devine în astfel de cazuri prietenul lor cel mai bun.

Adevăratul sentiment de singurătate provine mai degrabă din interiorul nostru decât din exterior. Singurătatea se poate naşte în urma unui eveniment trist: un deces, un divorţ, pierderea locului de muncă, un necaz. Când ne luminăm universul interior putem să atenuăm această singurătate şi, cu timpul, chiar să o facem să dispară şi să depăşim cu bine pierderea suferită.

Sentimentele se nasc din gânduri. După ce aţi suportat o pierdere şi aţi permis sentimentelor produse de aceasta să-şi piardă din intensitate, este timpul să vă concentraţi asupra unor gânduri ziditoare care să vă permită să vă continuaţi viaţa în mod activ.

Învioraţi-vă. Stăpâniţi-vă. Există atâtea lucruri bune de făcut. Aşadar, exteriorizaţi-vă sentimentele. Telefonaţi cuiva. Scrieţi o scrisoare. Citiţi o carte. Invitaţi persoane la dvs. acasă. Întreţineţi un schimb de idei. Dacă vreţi să aveţi prieteni, trebuie să vă dovediţi prietenoşi. Faceţi-vă o examinare interioară pentru a vă putea deschide apoi faţă de alţii. Faceţi-le mici servicii. Împărtăşiţi-le câteva gânduri spirituale, mângâietoare. Veţi descoperi atunci cât de adevărate sunt cuvintele lui Isus: „Este mai ferice să dai decît să primeşti“. Şi vă veţi da seama şi de veridicitatea unui proverb care spune: „Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el“. — Faptele 20:35; Proverbele 11:25.

Stă în puterea dvs.

Este greu? Uşor de zis, dar greu de făcut? Toate lucrurile de valoare sunt mai uşor de zis decât de făcut. Tocmai din acest motiv simţiţi satisfacţie atunci când le faceţi. Trebuie să depuneţi un efort deosebit. Atunci când dăruiţi, dăruiţi o parte din dvs., iar satisfacţia şi bucuria interioară vor creşte. Stă în puterea dvs. să depuneţi eforturi pentru a înfrânge sentimentul de singurătate care încearcă să vă domine. Un ziarist de la revista Modern Maturity a afirmat următoarele: „Nu este nimeni vinovat că vă simţiţi singur, însă dumneavoastră puteţi face ceva în această privinţă. Vă puteţi îmbogăţi viaţa chiar cu o singură prietenie. Puteţi să iertaţi pe cineva care consideraţi că v-a jignit. Puteţi să scrieţi o scrisoare. Puteţi să daţi un telefon. Numai dumneavoastră puteţi să vă schimbaţi viaţa. Nu există nici o altă persoană care să o poată face pentru dumneavoastră“. Acesta a citat apoi dintr-o scrisoare pe care o primise şi care, după părerea sa, „pune punctul pe i: «Le spun oamenilor că stă în puterea lor faptul de a evita să se simtă singuri sau nemulţumiţi. Aşadar, treceţi la acţiune!»“

Nu sunteţi obligaţi să vă limitaţi cercul prietenilor care sunt în măsură să vă ajute numai la fiinţele omeneşti. Un medic veterinar a afirmat: „Problemele cele mai grave cu care se confruntă persoanele în vârstă nu sunt suferinţele de natură fizică, ci sentimentul de singurătate şi de abandonare. Prin faptul că oferă companie, animalele favorite (inclusiv câinii) dau un scop şi un sens vieţii într-un moment în care vârstnicii sunt, adesea, marginalizaţi de societate“. Revista Better Homes and Gardens afirma: „Animalele favorite sunt folositoare în tratarea persoanelor care suferă de tulburări afective; îi stimulează pe cei bolnavi, pe handicapaţi şi pe infirmi şi le redau vitalitate persoanelor vârstnice sau însingurate“. Referindu-se la cei care manifestă de puţin timp interes faţă de animalele de companie, o altă revistă afirma: „Aceşti pacienţi sufereau mai puţin de anxietate şi puteau să-şi exprime afecţiunea faţă de animalul lor preferat fără să se teamă că vor fi respinşi. Mai târziu s-au destăinuit oamenilor, începând să le vorbească despre felul în care îşi îngrijeau animalul favorit. Au început să aibă sentimentul responsabilităţii, al utilităţii şi acela că exista ceva ce depindea de ei“.

De foarte multe ori, cel care suferă de singurătate nu este suficient de ferm cu sine însuşi pentru a se ajuta să iasă din abisurile desperării. Dă dovadă de inerţie, de lipsă de voinţă pentru a face acest efort, dar dacă doreşte să înţeleagă adevărata cauză a singurătăţii sale, trebuie să-l facă. Dr. James Lynch a scris cu privire la rezervele manifestate de unele persoane în ce priveşte acceptarea sfaturilor: „Natura umană este alcătuită în aşa fel, încât, în general, refuzăm să auzim sau cel puţin să aplicăm în practică informaţiile care nu ne plac“. Se poate ca o persoană să dorească să scape de singurătate, dar, în acelaşi timp, să nu fie dispusă să facă efortul de voinţă necesar pentru a reuşi.

Comportaţi-vă aşa cum doriţi să vă simţiţi

Cel care doreşte să depăşească o depresie gravă trebuie să persevereze în manifestarea adevăratei bucurii şi a bunăvoinţei (compară cu Faptele 20:35). Aceasta pretinde să-şi învingă sentimentul de singurătate adânc înrădăcinat, făcând exact contrariul a ceea ce îl îndeamnă letargia lui ucigătoare. Prin urmare, manifestaţi-vă bucuria, începeţi să dansaţi, să cântaţi un cântec vesel. Faceţi orice lucru care reflectă fericire. Exageraţi, forţaţi nota, alungaţi posomoreala prin gânduri pline de bucurie. Ce fel de gânduri?

Gânduri asemenea celor descrise în Filipeni 4:8: „Încolo, fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gîndiţi“.

Este necesar să daţi un sens vieţii dvs. Când veţi simţi că viaţa dvs. are un sens, veţi găsi forţa necesară pentru a reacţiona şi a trăi în armonie cu acesta. Riscul de a cădea pradă unui sentiment de singurătate desnădăjduită va fi mai mic. Acest lucru este demonstrat în mod interesant de ceea ce a scris Viktor Frankl în cartea sa Man’s Search for Meaning, cu privire la deţinuţii din lagărele de concentrare hitleriste. Cei a căror viaţă nu avea un sens, s-au lăsat învinşi de singurătate şi şi-au pierdut dorinţa de a trăi. Pe de altă parte, „conştiinţa propriei valori este legată de lucruri mai înalte, mai spirituale şi nu poate fi anihilată de viaţa dintr-un lagăr de concentrare“. El a adăugat: „Într-un fel suferinţa încetează să mai fie suferinţă în momentul în care capătă un sens, ca de exemplu cel de sacrificiu. . . . Principala preocupare a omului nu este aceea de a simţi plăcere sau de a evita durerea, ci aceea de a da un sens vieţii sale. Iată de ce este el gata să sufere, bineînţeles, cu condiţia ca suferinţa sa să aibă un sens“.

Cea mai importantă relaţie de care aveţi nevoie

Pentru a avea o mentalitate cu adevărat spirituală trebuie să ne dedicăm fără rezerve lui Dumnezeu şi Cuvântului său, Biblia. Credinţa în Dumnezeu, împreună cu rugăciunea sinceră adresată lui pot da un sens vieţii noastre. Astfel, chiar dacă relaţiile cu alţi oameni se rup, nu rămânem singuri, condamnaţi la singurătate. Întocmai cum a spus Frankl, suferinţa care are un sens este suportabilă şi devine chiar o sursă de bucurie. Un observator al naturii umane a spus: „Un martir pe stâlpul de tortură poate simţi o fericire pe care un rege pe tronul său ar putea-o invidia“.

Apostolii lui Cristos au simţit bucuria care provine de la Iehova atunci când au fost persecutaţi de oameni; suferinţele pe care le-au îndurat au avut o mare semnificaţie pentru ei. „Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor. Ferice va fi de voi cînd, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi“ (Matei 5:10–12). O reacţie similară este descrisă în Faptele 5:40, 41: „Chemînd pe apostoli, i-au bătut, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul. Ei au plecat deci dinaintea sinedriului, bucurîndu-se că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui“.

Unde cultivaţi un trandafir, nu poate creşte un scaiete

Semănaţi în mintea voastră lucruri frumoase şi obiective sănătoase; nu lăsaţi loc pentru seminţele desperării şi ale singurătăţii deprimante (compară cu Coloseni 3:2; 4:2). Este greu? În anumite cazuri ar putea părea de-a dreptul imposibil. O poetă a făcut următoarea remarcă: „Unde cultivaţi un trandafir, . . . nu poate creşte un scaiete“, ceea ce presupune din nou un efort pozitiv şi folosirea voinţei în mod energic. Însă acest lucru se poate înfăptui şi sunt mulţi care îl înfăptuiesc.

Să analizăm cazul lui Laurel Nisbet. Această femeie a contractat poliomielită şi, la vârsta de 36 de ani, a fost pusă într-un plămân de oţel în care a rămas întinsă pe spate timp de 37 de ani. Fiind complet paralizată de la gât în jos, nu putea să-şi mişte decât capul. La început s-a lăsat cuprinsă de o tristeţe de nespus. Apoi, după aproape o zi de autocompătimire, ea a decis: ‘Ajunge!’ Avea doi copii de crescut şi un soţ de care să se îngrijească. A început să-şi reorganizeze viaţa; a învăţat să se îngrijească de casă, închisă fiind într-un plămân de oţel.

Laurel dormea foarte puţin. Cum îşi petrecea ea lungile ore ale nopţii? Lăsându-se pradă singurătăţii? Nu. Ea se ruga Tatălui ei ceresc. Se ruga pentru ea însăşi, pentru a primi forţă, se ruga pentru surorile şi fraţii ei creştini şi se ruga pentru ocazii în care să depună mărturie despre Regatul lui Dumnezeu. Inventa modalităţi de a predica şi mulţi au fost impresionaţi de mărturia depusă de ea în favoarea numelui lui Iehova. Ea nu le-a permis scaieţilor singurătăţii să crească; era prea ocupată de cultivarea trandafirilor.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Harold King, un misionar al Societăţii Watch Tower, care a fost condamnat la cinci ani de detenţie cu regim de izolare într-o închisoare din China. Întrunea toate condiţiile pentru a cădea pradă unei singurătăţi îndelungate. Însă el a respins această perspectivă negativă şi, printr-un efort de voinţă, şi-a orientat gândurile în altă direcţie. El a relatat mai târziu următoarele:

„Am organizat un program de activitate de «predicare». Dar cui să-i predici când eşti închis la izolare? M-am hotărât să pregătesc câteva predici biblice corespunzătoare bazându-mă pe lucrurile pe care mi le aminteam şi am început să le predic unor personaje imaginare. Apoi am început să ies în lucrarea de predicare, ca să spun aşa, ciocănind la o uşă imaginară, depunându-i mărturie unui locatar imaginar şi făcând câteva vizite dimineaţa. După un timp am întâlnit o imaginară doamnă Carter, care a manifestat un oarecare interes, iar după câteva vizite ulterioare am stabilit să studiem Biblia sistematic. În timpul acestui studiu am parcurs principalele teme ale cărţii «Let God Be True» («Dumnezeu să fie găsit adevărat») aşa cum mi le aminteam. Am făcut toate acestea cu glas tare, pentru ca aceste lucruri să mi se întipărească mai bine în minte“.

Miile de Martori ai lui Iehova închişi în lagărele de concentrare hitleriste şi-ar fi putut redobândi libertatea; era suficient numai să-şi renege credinţa. Foarte puţini au făcut-o. Mii dintre ei au murit fideli — unii executaţi, alţii din cauza bolii şi a malnutriţiei. Un deţinut Martor, pe nume Josef, avea doi fraţi în alte lagăre. Unul dintre ei a fost decapitat după ce a fost forţat să se lungească cu faţa în sus, astfel încât să vadă cum coboară lama care avea să-i taie capul. Josef a spus: „Când ceilalţi din lagăr au auzit despre aceasta, au venit şi m-au felicitat. Spiritul lor pozitiv m-a impresionat profund. Pentru noi, faptul de a rămâne loial însemna mai mult decât a supravieţui“.

Celălalt frate al său a fost întrebat în faţa plutonului de execuţie dacă doreşte să spună ceva. El a cerut permisiunea să rostească o rugăciune şi aceasta i-a fost acordată. Rugăciunea a fost rostită cu atâta patos şi bucurie izvorâtă din inimă, încât atunci când s-a dat ordinul de tragere nici un soldat din pluton nu l-a executat. Ordinul a fost repetat şi, de această dată, cineva a tras şi l-a nimerit. Furios, comandantul plutonului de execuţie şi-a scos pistolul şi a sfârşit chiar el execuţia.

Ceva ce-i poate da vieţii adevăratul sens

Numitorul comun al tuturor acestor experienţe este credinţa puternică în Dumnezeu. Când toate celelalte lucruri încercate dau greş, numai credinţa mai poate să învingă singurătatea şi să dea vieţii un sens care înainte lipsea. Multe persoane, care din punctul de vedere al lumii duc o viaţă plină de sens, trăiesc de fapt o viaţă fără sens. De ce? Pentru că în final mor, se reîntorc în ţărână şi sunt daţi uitării, fără să fi lăsat vreo undă pe marea umanităţii, fără să fi lăsat vreo urmă de pas pe nisipurile timpului. Este aşa cum spune Eclesiastul 9:5: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă pînă şi amintirea li se uită“. Orice sens atribuit unei vieţi duse independent de scopurile lui Iehova nu este altceva decât pură vanitate.

Priviţi cerul înstelat, percepeţi nemărginirea acestei bolte întunecate de deasupra noastră şi vă veţi simţi foarte neînsemnat. Veţi înţelege ce a simţit psalmistul David când a scris: „Cînd privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ Fiul lui David, Solomon, a respins lucrările omului, spunând că „totul este deşertăciune“, şi a conchis: „Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om“. — Psalmul 8:3, 4; Eclesiastul 12:8, 13.

În concluzie, cum poate o persoană care se simte singură (ca de altfel oricare alta) să dea un sens vieţii sale? Trăindu-şi viaţa în teamă de Dumnezeu şi ascultând de poruncile sale. Numai atunci va putea fi în armonie cu scopurile lui Dumnezeu, Creatorul imensului univers, şi să facă parte din acest etern aranjament divin.

Dacă Dumnezeu vă este alături, nu sunteţi niciodată singur

După ce a suportat o aspră persecuţie şi s-a simţit abandonată, o fidelă Martoră a lui Iehova din Africa a spus că şi dacă ar fi fost izolată de oameni, tot nu s-ar fi simţit singură. Ea a citat Psalmul 27:10: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar DOMNUL mă primeşte“. Isus a avut aceeaşi convingere. „Iată, vine ceasul şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine.“ — Ioan 16:32.

Lui Isus nu-i era teamă să fie singur. Adeseori, el căuta în mod intenţionat singurătatea. Când era singur nu suferea de singurătate. El îşi deschidea inima permiţându-i spiritului lui Dumnezeu să-l pătrundă şi se simţea mai aproape de Dumnezeu când se afla în mijlocul creaţiilor Sale. Uneori evita compania oamenilor pentru a rămâne numai în compania lui Dumnezeu. ‘Se apropia de Dumnezeu, şi Dumnezeu se apropia de el’ (Iacov 4:8). El a fost, fără îndoială, cel mai apropiat prieten al lui Dumnezeu.

Un prieten, ca acela descris în Scripturi este ceva de preţ (Proverbele 17:17; 18:24). Datorită credinţei sale absolute în Iehova Dumnezeu şi a ascultării ireproşabile de care a dat dovadă, Avraam „a fost numit «prietenul lui Dumnezeu»“ (Iacov 2:23). Isus le-a spus discipolilor săi: „Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpînul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“. — Ioan 15:14, 15.

Cu prieteni ca Iehova Dumnezeu şi Cristos Isus, cum ar putea cineva care are credinţă să nu iasă învingător în lupta împotriva singurătăţii?

[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]

Rugăciunea şi alte activităţi vă pot ajuta să nu vă simţiţi singuri.

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Experienţele lui Harold King şi a mii de alţi Martori ai lui Iehova din lagărele de concentrare dovedesc că credinţa în Dumnezeu poate să învingă singurătatea chiar şi în cele mai vitrege împrejurări.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografia: U.S. National Archives