Un argument în favoarea laptelui matern

De la corespondentul nostru din Nigeria

IMAGINAŢI-VĂ un aliment pentru nou-născuţi care, pe lângă faptul că este delicios şi uşor de digerat, întruneşte toate calităţile nutritive de care nou-născuţii au nevoie pentru creştere. Un aliment considerat a fi un „medicament-minune“ care previne şi tratează boli. Un aliment care nu costă nimic şi care, gata preparat, este la dispoziţia fiecărei familii, oriunde ar trăi pe glob.

Imposibil, veţi spune? Şi totuşi, un astfel de produs există, deşi nu este o invenţie a tehnologilor. Este vorba de laptele matern.

De-a lungul istoriei omenirii, acest aliment extraordinar a jucat un rol esenţial în creşterea copiilor. De exemplu, Biblia ne relatează că atunci când fiica lui Faraon l-a găsit pe Moise, care pe atunci era doar un sugar, ea a trimis-o pe sora acestuia să cheme „o doică“ să aibă grijă de el (Exodul 2:5–9). Mai târziu, în societatea greacă şi în cea romană, era ceva firesc ca doici sănătoase să fie angajate pentru alăptarea copiilor din familiile bogate. În ultimele decenii însă, practica alăptării a pierdut vertiginos teren, în parte datorită reclamelor care îi făceau pe mulţi oameni să creadă că laptele matern este inferior preparatelor industriale pentru sugari. În prezent, situaţia tinde să se schimbe, şi aceasta pe măsură ce tot mai multe mame îşi dau seama că „laptele matern este cel mai bun“.

Alimentul cel mai bun

Au adus oare oamenii de ştiinţă vreo îmbunătăţire la metoda naturală concepută de Creator pentru hrănirea sugarilor? Nicidecum. UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) susţine: „Mâncarea şi băutura cea mai bună din câte există pentru sugari în primele patru până la şase luni de viaţă o constituie laptele matern“. Acest lapte conţine proteinele, factorii de creştere, grăsimile, carbohidraţii, enzimele, vitaminele şi oligoelementele de care are mare nevoie un sugar pentru a se dezvolta corespunzător pe parcursul primelor luni de viaţă.

Laptele matern nu numai că este cel mai bun aliment pentru nou-născuţi, dar este şi singurul aliment de care aceştia au nevoie. În mai 1992, cu ocazia Adunării Mondiale a Sănătăţii, s-a reafirmat faptul că „pe parcursul primelor patru până la şase luni de viaţă, în afară de laptele matern nici un alt aliment solid sau lichid, nici măcar apa, nu sunt necesare pentru satisfacerea necesităţilor nutritive normale ale copiilor“. Laptele matern conţine suficientă apă pentru a potoli setea sugarului chiar şi într-un climat cald şi uscat. Faptul de a i se da suplimentar sugarului apă sau băuturi dulci cu biberonul nu numai că nu este necesar, dar îl şi poate face pe acesta să renunţe total la supt şi să prefere să mănânce numai cu biberonul, cu care o poate face mai uşor. Bineînţeles, după câteva luni, treptat, alimentaţia sugarului se va diversifica.

Nici un substituent al laptelui matern nu oferă un amestec de elemente atât de bine dozat, care să permită creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a sugarului. În cartea Reproductive Health​—Global Issues se spune: „Încercarea de a găsi un înlocuitor pentru laptele matern a eşuat. Istoria literaturii care are ca subiect alimentaţia sugarului abundă de dovezi ale faptului că copiii care nu sunt alăptaţi sunt mult mai expuşi infecţiilor şi malnutriţiei decât copiii care sunt alăptaţi“.

Alăptarea salvează vieţi

Potrivit OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), anual, ar putea fi prevenită moartea unui milion de copii dacă în primele patru până la şase luni de viaţă aceştia ar fi hrăniţi de mamele lor numai la sân. Raportul The State of the World’s Children 1992 întocmit de UNICEF menţionează: „Probabilitatea ca un sugar dintr-o cumunitate săracă, hrănit cu biberonul, să moară datorită unor boli diareice este de aproximativ 15 ori mai mare, iar probabilitatea ca acesta să moară de pneumonie este de 4 ori mai mare decât în cazul unui copil hrănit numai la sân“.

Care este motivul? Unul dintre ele ar fi că laptele praf, pe lângă faptul că are o putere nutritivă inferioară laptelui matern, este deseori diluat cu apă infectată şi apoi servit în sticle şi cu biberoane nesterilizate. Astfel este posibilă cu uşurinţă contaminarea laptelui cu bacterii şi viruşi care pot provoca boli diareice şi infecţii respiratorii, principalele cauze ale mortalităţii infantile în ţările în curs de dezvoltare. Spre deosebire de acesta, laptele supt direct de la sân nu se contaminează uşor, nu trebuie preparat, nu se alterează şi nu poate fi diluat.

Un al doilea motiv pentru care putem spune că alăptarea salvează vieţi constă în faptul că laptele matern conţine anticorpi care apără sugarul de boli. Chiar şi atunci când survin boli diareice sau alte infecţii, în cazul unui copil alăptat ele sunt de obicei mai puţin grave şi mai uşor de tratat. Cercetătorii susţin, de asemenea, faptul că sugarii hrăniţi la sân sunt mai puţin expuşi bolilor dentare, cancerului, diabetului şi alergiilor. În plus, datorită faptului că pretinde efort, suptul favorizează o bună dezvoltare a oaselor şi a muşchilor faciali.

Avantaje pentru mame

Alăptatul nu este avantajos numai pentru sugar; de pe urma lui trage foloase şi mama. În primul rând, când nou-născutul suge este stimulată secreţia oxitocinei, un hormon care, pe lângă faptul că determină producerea şi curgerea laptelui, provoacă şi contracţiile uterine. Dacă uterul se contractă imediat după naştere, este mai puţin probabil ca hemoragia să fie de durată. Alăptarea întârzie reînceperea ovulaţiei şi a ciclului menstrual, fapt care amână o posibilă sarcină. Iar intervale mai lungi între sarcini înseamnă mame mai sănătoase şi copii mai sănătoşi.

Un alt mare avantaj de care se bucură mamele îl constituie faptul că alăptarea reduce riscul apariţiei cancerului ovarian sau al cancerului la sân. Unii experţi susţin că pentru o femeie care alăptează riscul apariţiei cancerului la sân este de două ori mai mic.

Pe lista avantajelor pe care le prezintă alăptarea nu trebuie să uităm legătura care se creează între mamă şi copil. Prin faptul că, pe lângă hrană, între mamă şi copil se stabileşte şi un contact verbal şi fiecare simte atingerea pielii şi căldura corpului celuilalt, alăptarea contribuie la sudarea preţioasei legături care se formează între mamă şi bebeluşul ei şi poate influenţa dezvoltarea psihică şi afectivă a copilului.

Decizia de a alăpta

Aproape toate mamele pot, din punct de vedere fizic, să aibă suficient lapte pentru copiii lor, dacă sunt întrunite anumite cerinţe. Alăptarea trebuie să înceapă cât mai curând posibil, în decursul primei ore de la naştere. (Prima secreţie a glandelor mamare, un lichid gălbui numit colostru, este bun pentru nou-născuţi şi îi protejează împotriva infecţiilor.) Apoi, nou-născuţii trebuie hrăniţi ori de câte ori le este foame, inclusiv noaptea, nu după un program prestabilit. Ţinerea într-o poziţie corectă a sugarului la sân este, de asemenea, importantă. Puteţi cere sfaturi suplimentare în probleme de acest gen de la o persoană cu experienţă, care dă dovadă de înţelegere.

Evident, dacă o mamă decide să-şi alăpteze sau nu bebeluşul nu depinde numai de faptul că, din punct de vedere fizic, o poate face. The State of the World’s Children 1992 menţionează: „Mamele au nevoie de ajutorul spitalelor dacă vor să le ofere micuţilor lor cel mai bun început posibil; dacă însă acestea vor să-şi alăpteze în continuare bebeluşii, ele vor avea nevoie de sprijinul patronilor, al sindicatelor, al comunităţii şi . . . al soţilor lor“.

[Chenarul de la pagina 13]

Alăptarea în ţările în curs de dezvoltare

1. Laptele matern este singurul aliment ideal şi singura băutură ideală din câte există pentru un sugar în primele patru până la şase luni de viaţă.

2. Nou-născuţii trebuie să fie alăptaţi după naştere cât mai repede posibil. În principiu, fiecare mamă îşi poate alăpta bebeluşul.

3. Pentru ca mama să aibă suficient lapte, copilul trebuie să sugă cât mai des.

4. Alăptatul artificial poate provoca boli grave şi chiar moartea.

5. Mamele îşi pot alăpta copiii mai mult de un an, şi, dacă este posibil, chiar mai mult.

Sursa: Facts for Life, publicată de UNICEF în colaborare cu OMS şi UNESCO.

[Chenarul de la pagina 14]

Alăptarea şi SIDA

La finele lunii aprilie 1992, OMS şi UNICEF au organizat un grup internaţional de experţi care să analizeze ce legătură există între SIDA şi alăptat. Motivul acestei reuniuni a fost explicat de dr. Michael Merson, directorul Programului Mondial SIDA al OMS, care afirma: „Alăptatul este un element vital pentru supravieţuirea copiilor. Probabilitatea ca un copil să moară de SIDA din cauza alăptării trebuie comparată cu probabilitatea ca acesta să moară din alte cauze, dacă nu este alăptat“.

Potrivit OMS, circa o treime din copiii născuţi de mame infectate cu virusul HIV sunt şi ei infectaţi. De vreme ce în majoritatea cazurilor boala se transmite de la mamă la copil în decursul lunilor de graviditate sau în timpul naşterii, există dovada că ea se poate transmite şi prin alăptat. Însă, OMS susţine că „marea majoritate a sugarilor nu sunt infectaţi cu HIV de la mamele lor prin alăptare“.

O echipă de experţi a ajuns la concluzia: „Acolo unde bolile infecţioase şi malnutriţia sunt principalele cauze ale morţii copiilor şi unde rata mortalităţii infantile este în creştere, în mod curent femeile însărcinate, inclusiv cele infectate cu HIV, sunt sfătuite să alăpteze. Aceasta pentru că riscul ca sugarul lor să se infecteze cu HIV prin intermediul laptelui matern este mai mic decât riscul ca acel sugar să moară din altă cauză, dacă nu este alăptat“.

„Pe de altă parte, în cazurile în care principala cauză a morţii infantile nu o constituie bolile infecţioase, iar rata mortalităţii infantile este scăzută, . . . sfatul curent oferit femeilor gravide, despre care se ştie că sunt infectate cu HIV, trebuie să fie acela de a-şi hrăni copiii printr-o altă modalitate decât alăptatul.“