O mare în agonie
„ISTORIA omenirii nu cunoaşte ceva similar: sub ochii unei singure generaţii, o întreagă mare dispare de pe suprafaţa pămîntului.“
După ce a făcut această observaţie, R. V. Khabibullaen, un membru proeminent al comunităţii ştiinţifice din fosta Uniune Sovietică, a explicat: „Din nefericire, aceasta este soarta Mării Aral“.
Această imensă întindere de apă este situată în zonele deşertice ale Uzbekistanului şi Kazahstanului, foste republici asiatice ale Uniunii Sovietice. În 1960 ea acoperea circa 67.000 de kilometri pătraţi, ceea ce făcea din ea a patra dintre cele mai mari mări interioare din lume în ce priveşte suprafaţa, după Marea Caspică aflată în apropiere, Lacul Superior (America de Nord) şi Lacul Victoria (Africa).
Însă în ultimii 30 de ani, Marea Aral şi-a micşorat cu peste o treime suprafaţa şi cu circa două treimi volumul! Peste 28.000 de kilometri pătraţi din Marea Aral (aproape echivalentul Belgiei) au dispărut. Nivelul mării a coborît cu peste 12 metri, iar în unele locuri apa s-a retras cu 80 pînă la 100 de kilometri. Frumoasele ape albastre mişunînd de peşti au cedat locul unor întinderi de nisip aride şi neospitaliere, iar sate întregi de pescari, prospere altădată, zac acum abandonate la mulţi kilometri depărtare de ţărm.
Spre sfîrşitul anilor ’50, se pescuiau în Marea Aral circa 45.000 de tone de peşte care se comercializa. Douăzeci şi patru de specii de peşti de apă dulce abundau în aceste ape cu un grad scăzut de salinitate. Circa 10.000 de pescari ieşeau pe mare numai din portul Muinak, unde se realiza 3% din pescuitul anual al Uniunii Sovietice. Dar astăzi, această industrie înfloritoare care furniza altădată lucru pentru 60.000 de oameni, a dispărut; salinitatea crescîndă a apelor Mării Aral a ucis peştii.
Un spectacol fără precedent
Este surpinzător faptul că Muinak, a cărui populaţie a descrescut de la peste 30.000 la circa 20.000, se află acum la peste 30 de kilometri distanţă de Aralul aflat în retragere! Un american care a survolat regiunea şi-a spus impresiile: „Navele semănau cu nişte jucării culcate în nisip“. Ajuns pe pămînt, el a constatat că „zeci de traulere uriaşe, precum şi alte nave sînt aplecate într-o parte şi îngropate de jumătate, de parcă un uriaş val de flux le-ar fi azvîrlit la kilometri distanţă spre uscat“.
Cînd apele mării au început să se retragă, a fost săpat un canal, astfel încît navele din portul Muinak să poată avea acces la mare. Dar primarul oraşului a explicat: „În iarna lui 1974 apele s-au retras repede, iar spre primăvară, cînd navele se lansau, de obicei, la apă, ele se aflau pe uscat, şi era imposibil să le mişti“.
Ce a cauzat această tragedie?
De ce dispare marea
Din timpuri imemoriale, Marea Aral era alimentată de două rîuri mari, Amu-Daria şi Sîr-Daria. Aceste rîuri îşi adună apa din topirea gheţarilor de pe munţii din nord-estul Afghanistanului şi din Kirghizstan. Însă, pentru a transforma aridul bazin Aral într-o vastă regiune agricolă, apele au fost deviate spre canale de irigaţie, astfel încît de-abia dacă mai ajungea ceva în mare.
În 1960 a fost inaugurat aşa-numitul proiect al Mării Aral, şi curînd după aceea terenul irigat s-a extins pînă la circa 7 milioane de hectare, dublu faţă de cel al Californiei. Deşertul a început să înflorească . . . iar marea să dispară.
Au depăşit oare foloasele care au rezultat daunele cauzate mării?
Foloase cu consecinţe nefericite
Cultura principală o constituie bumbacul, aproape jumătate din teren fiind alocat lui. Înainte de dizolvarea Uniunii Sovietice, 95% din bumbacul utilizat în ţară provenea din acest teren irigat al bazinului Aral. În plus, exista un surplus al cărui export furniza valuta necesară. Regiunea producea totodată circa 40% din producţia de orez a Uniunii Sovietice.
Pe lîngă aceasta, bazinul Aral a devenit furnizorul principal de fructe şi legume proaspete, aşa cum este California pentru Statele Unite. Şi erau oferite locuri de muncă pentru populaţia care a crescut cu rapiditate la aproape 40 de milioane. Însă, puţine prognoze s-au făcut cu privire la modul în care avea să fie afectat mediul ambiant.
De exemplu, canalele de irigaţii nu au fost cimentate. Ca urmare, cea mai mare parte a apei se infiltra în solul nisipos înainte de a ajunge la culturi. În plus, se foloseau cantităţi imense de pesticide, precum şi defoliante puternice pentru facilitarea recoltării bumbacului.
Aşadar, daunele asupra mediului ambiant erau enorme, departe de a se limita doar la ruinarea industriei peştelui. De exemplu, în fiecare an, zeci de milioane de tone de nisip şi sare de pe cei 28.000 de kilometri pătraţi de teren altădată acoperit de apele mării sînt luate de furtuni suficient de puternice pentru a fi observate din spaţiu.
Căderile rezultate din aceste furtuni — sub formă de pulbere sau ploaie — conţin nivele toxice de sare, pesticide şi alţi compuşi chimici. Anumite regiuni ale bazinului Aral primesc anual circa o tonă din acest amestec de sare şi nisip pe hectar. A fost detectată pulbere din Aral chiar şi pe ţărmul arctic al Rusiei.
O altă perspectivă neliniştitoare este efectul pe care îl are micşorarea Mării Aral asupra climei. Influenţa blîndă a mării asupra climei s-a diminuat, astfel că verile sînt mai calde, iar iernile mai reci. Primăvara, frigul ţine pînă mai tîrziu, iar toamna el începe mai devreme, scurtînd sezonul agricol.
Mai mult, deteriorarea Mării Aral a cauzat o distrugere în masă a vieţii animale. Cu cîţiva ani în urmă, în vecinătatea Mării Aral trăiau peste 170 de specii de animale; acum numărul este sub 40. La începutul anilor ’60 se obţineau peste 600.000 de blănuri de bizami, acum nu se obţine practic nici una. Conţinutul crescînd de săruri minerale al mării a ucis animalele de deşert care au băut din ea.
O regiune în agonie, o populaţie bolnavă
Concentraţia de săruri este pe punctul de a otrăvi solul. Cînd se face irigarea solului deşertic, o mare parte din apă se evaporă sub soarele arzător, sporind concentraţia de săruri în sol. În plus, cînd cantităţi uriaşe din apa de irigaţie se infiltrează în sol, ele ridică treptat nivelul pînzei freatice. Iar cînd apa contaminată ajunge la rădăcina plantelor, ele sînt atacate de toxicitatea apei. Aceasta este ceea ce se întîmplă în bazinul Aral. „Flagelul care a condus la declinul primelor civilizaţii mesopotamiene atacă din nou“, a explicat un jurnalist.
Oamenii ajung şi ei să fie otrăviţi. Pesticidele şi erbicidele se infiltrează şi contaminează puţurile. Astfel, mulţi oameni consumă apă care conţine substanţe chimice periculoase, iar consecinţele sînt tragice. „Revistele medicale locale, notează revista World Watch, nu vorbesc decît de malformaţii congenitale, de creşteri ale afecţiunilor ficatului şi rinichilor, de gastrite cronice, de mortalitate infantilă crescîndă şi de o creştere spectaculară a numărului de cancere.“
Dr. Leonid Elpiner, specialist în problemele sanitare din zona Mării Aral, definea ceea ce se întîmpla în regiunea respectivă drept „SIDA cauzată de pesticide“. El a declarat: „Obiectivul principal, credem, nu mai este cel de a salva Marea Aral. Este de a salva populaţia“.
Un corespondent al revistei National Geographic, William S. Ellis, unul dintre primii vizitatori americani ai regiunii, a scris: „Ceea ce se petrece la Marea Aral este o catastrofă ecologică — echivalînd, după părerea multora, cel puţin cu catastrofa nucleară de la Cernobîl din 1986“. Chiar „de zece ori mai rea“, s-a exprimat un participant la o reuniune ţinută la Muinak.
Într-adevăr, ceea ce s-a întîmplat la Marea Aral este o catastrofă. Dar o catastrofă nepremeditată. Administratorii au avut intenţii bune. Ei au încercat să facă deşertul să înflorească pentru a hrăni populaţia. Dar realizarea planului lor a cauzat suferinţe teribile, care au depăşit cu mult foloasele.
Reflectînd la tragedia Mării Aral, un jurnalist a subliniat faptul că omul are responsabilitatea de a lăsa generaţiilor viitoare un pămînt „bine întreţinut şi demn de respect“. Din nefericire, aici se întîmplă contrariul, după cum o dovedesc schimbările dramatice care au început în bazinul Aral cu peste 30 de ani în urmă.
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Apele Mării Aral s-au retras cu circa 95 de kilometri lăsînd navele împotmolite în nisip
[Provenienţa fotografiei]
David Turnley/Black Star
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Irigaţiile au transformat bazinul Aral într-o regiune fertilă . . . dar cu ce preţ!
[Provenienţa fotografiei]
David Turnley/Black Star