Cercetarea spaţială — Ce îi rezervă viitorul?

ODATĂ cu prăbuşirea imperiului comunist sovietic, competiţia spaţială a dispărut în cea mai mare parte. Unor savanţi le lipseşte acum motivaţia iniţială — să învingă pe cineva. În loc să concureze între ei, savanţii ruşi şi americani vorbesc de cooperare, de faptul de a-şi împărtăşi reciproc cunoştinţele şi capacităţile. Dar continuă să existe obiective de realizat şi întrebări care aşteaptă răspuns. O întrebare pe care o pun mulţi este: Ce foloase trage omenirea din toate aceste uriaşe eforturi şi cheltuieli în vederea sprijinirii explorării spaţiului extraterestru?

O publicaţie NASA spune că pe parcursul ultimilor trei decenii „au fost efectuate peste 300 de lansări [de nave fără echipaj] pentru programe care aveau ca obiectiv de la explorarea sistemului solar la îmbunătăţirea prognozelor meteo, a comunicaţiilor la scară mondială şi a studierii resurselor terestre“. Au justificat rezultatele obţinute imensa sumă de bani investită în aceste programe? NASA afirmă că ele au „recompensat pe deplin investiţia naţiunii în ce priveşte timpul, banii şi inteligenţa tehnică“. NASA justifică în continuare cheltuielile spunînd: „Circa 130.000 de americani au loc de muncă graţie programului spaţial care orientează cercetarea spre producerea unor materiale şi vopsele mai rezistente la foc, a unor radiouri şi televizoare mai mici şi mai durabile, a unor materiale plastice mai durabile, a unor adezive mai puternice, a unor sisteme electronice de supraveghere pentru pacienţii din spitale, a unei mai bune tehnologii în ce priveşte computerele şi alte domenii de cercetare“.

O altă realizare ce decurge din programul spaţial este o cartografiere mai exactă a suprafeţei terestre şi chiar a subsolului planetei. A doua misiune a navetei spaţiale a inclus un experiment „utilizînd un înregistrator optic relativ primitiv“. Ea „intenţiona a fi o simplă investigaţie geologică cu ajutorul unui radar pentru relevee cartografice“ (Prescription for Disaster, de J. J. Trento). Dar s-a obţinut un rezultat neaşteptat. „Cînd nava s-a reîntors, iar imaginile . . . au fost prelucrate, s-au descoperit drumuri şi străzi ce aparţineau unui oraş antic înmormîntat în nisipurile Saharei. A fost descoperită o civilizaţie pierdută.“ În plus, mai există o realizare care ne afectează pe toţi.

Cum va fi vremea?

Prognozele meteo zilnice, cu hărţi şi ajutoare vizuale, sînt considerate de majoritatea oamenilor care au televizor drept ceva de la sine înţeles. Însă, cît de mult ne influenţează ele proiectele de fiecare zi! De obicei, dacă urmează să fie furtună, sau să plouă, sau să ningă, veţi şti cu ore înainte lucrul acesta — graţie sateliţilor meteorologici de pe orbita terestră.

De 30 de ani, sateliţii meteorologici transmit informaţii privitoare la condiţiile atmosferice terestre. O publicaţie NASA declară: „Aceşti sateliţi nu numai că fac posibilă o înţelegere mai bună a mediului nostru, dar ei contribuie şi la protejarea noastră de pericolele acestuia“. Ea notează în continuare că în 1969 un uragan a lovit coasta dinspre golf a statului Mississippi cauzînd daune în valoare de 1,4 miliarde de dolari. „Însă, graţie prognozei făcute de satelitul meteorologic, numai 256 de oameni şi-au pierdut viaţa, şi majoritatea acestora ar fi putut fi salvaţi dacă ar fi acordat atenţie avertismentelor date din timp pentru evacuarea zonei.“ Desigur, aceste foloase ar putea fi aplicate altor părţi ale globului care suferă cu regularitate efectele tragice ale musonilor şi cicloanelor.

Specialiştii în domeniul spaţiului nu sînt interesaţi doar de foloasele secundare care rezultă pentru locuitorii pămîntului. Obiectivele lor merg mult mai departe. Aşadar, ce îi rezervă viitorul cercetării spaţiale?

O staţie interplanetară pentru anul 2000?

Ceea ce mulţi specialişti în domeniul spaţiului consideră ca fiind indispensabil este o staţie interplanetară autentică şi funcţională. NASA estimează că pînă în anul 2000 va fi nevoie de 30 de miliarde de dolari pentru staţia interplanetară Freedom, actualmente în construcţie. Avînd în vedere că la proiectarea ei se lucrează deja de cîţiva ani, potrivit unei surse NASA s-au cheltuit deja 9 miliarde de dolari. Dar cum vor reuşi experţii să plaseze pe orbită staţia lor interplanetară? S-a calculat că naveta americană va trebui să execute cel puţin 17 zboruri pilotate pentru a o transporta pe Freedom pe orbită bucată cu bucată. Această operaţie ar fi extrem de costisitoare şi consumatoare de timp. Ce alternativă ar putea fi?

Unii au sugerat ca ruşii şi americanii să-şi unească forţele şi să utilizeze puternicele rachete ruseşti Energia pentru a o plasa pe Freedom pe orbită. Energia, descrisă de ziaristul Serge Schmemann în New York Times drept „un zgîrie-nori zburător cu 20 de etaje“, ar putea contribui la accelerarea proiectului staţiei interplanetare americane. Ruşii au nevoie de dolari americani, iar aceasta ar fi o ocazie bună pentru un capitalism inteligent. U.S.News & World Report declara: „Şase Energia fără echipaj ar putea plasa pe orbită întreaga staţie, la un preţ scăzut şi fără să rişte vieţi umane“.

Desigur, Statele Unite şi Federaţia Rusă nu sînt singurele naţiuni implicate în cercetarea spaţială. Printre celelalte iniţiative se află ESA, organizaţie spaţială europeană, care prin intermediul societăţii franceze Arianespace produce rachete nerecuperabile pentru lansări pe orbită ale sateliţilor comerciali. Japonia are şi ea în obiectiv spaţiul şi, potrivit unei informaţii recente publicate în Asiaweek, „pe la sfîrşitul acestui secol, Japonia intenţionează să devină prima naţiune asiatică în ce priveşte stabilirea unei prezenţe umane permanente în spaţiu“. Primul astronaut japonez oficial, Mamoru Mohri, este planificat pentru o misiune de şapte zile cu plecare de la Cape Canaveral, Florida, în 1992. Acelaşi raport spune că „misiunea este un important preludiu al planurilor Japoniei de a contribui la staţia interplanetară [americană] Freedom“. Acest proiect se va bucura şi de cooperarea savanţilor europeni şi canadieni.

Popularea planetelor

Mai există o ambiţie care, de asemenea, stimulează imaginaţia multora: dorinţa de a popula şi exploata alte planete. George Henry Elias scrie în cartea sa Breakout Into Space​—Mission for a Generation: „Întemeierea unei civilizaţii interplanetare este esenţială pentru supravieţuirea speciei noastre . . . Noi oamenii ocupăm acum o planetă întreagă, şi este timpul să ne mutăm într-un habitat mai mare. Un sistem solar gol ne aşteaptă“. Primul său obiectiv este planeta Marte.

O persoană care este convinsă că omul trebuie să meargă pe Marte este Michael Collins, fost astronaut care a pilotat Gemini 10 în 1966 şi, de asemenea, modulul de comandă al lui Apollo 11, care a debarcat oameni pe Lună. În cartea sa Mission to Mars, el spune: „Marte pare ospitalieră, accesibilă, chiar locuibilă“.

Bruce Murray, care este de mult timp director la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, este un susţinător fervent al aventurii comune a Statelor Unite şi Rusiei de a ajunge pe Marte. În calitate de co-fondator al Societăţii Planetaria, el a lansat recent campania „Spre Marte . . . împreună“. El spune: „Marte este planeta viitorului. Ea va constitui o zonă de activitate pentru membrii aventuroşi ai generaţiilor viitoare“.

Marshall Brement, fost ambasador american în Islanda, scrie: „Cele două ţări pot învăţa mult una de la cealaltă în acest domeniu [al spaţiului]. Programul spaţial sovietic cu echipaj este cel mai bun; cosmonauţii sovietici au bătut recordul în ce priveşte timpul petrecut pe orbită . . . Angajamentul comun al ambelor naţiuni de a stabili împreună o staţie pe Lună, de a circumnaviga Venus şi de a debarca pe Marte ar putea fi de mare valoare ştiinţifică“.

Societatea Planetaria, care îl include printre fondatorii săi pe astronomul Carl Sagan de la Cornell University, a publicat „Declaraţia lui Marte“, care afirma: „Marte este doar la un pas, planeta cea mai apropiată pe care exploratorii umani ar putea debarca fără probleme . . . Marte este un depozit de informaţii ştiinţifice — importante în studierea planetei înseşi, dar şi pentru lumina pe care o poate face cu privire la originea vieţii şi la protejarea mediului Terrei“. Savanţii sînt intrigaţi de misterul originii vieţii. Răspunsul simplu al Bibliei nu-i satisface: „Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, deoarece tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale au existat ele şi au fost create“. — Apocalipsa 4:11, NW; Romani 3:3, 4.

Probleme de înfruntat

Totuşi, Murray, împreună cu alţi savanţi, recunoaşte că zborurile interplanetare pe astfel de distanţe lungi ridică unele probleme. De exemplu, astro/cosmonauţii ar avea nevoie de aproximativ un an de zbor interplanetar pentru a ajunge la Marte. Aşadar, o călătorie tur-retur ar pretinde cel puţin doi ani, fără să includem timpul petrecut pe Marte. Efectele imponderabilităţii nu sînt complet cunoscute. O publicaţie NASA spune: „Printre acestea sînt pierderea unor minerale din oase, atrofierea muşchilor din cauza lipsei de exerciţiu şi simptomul de «rău în cosmos», o formă de tulburare care apare numai în călătoriile spaţiale“.

Pînă în prezent, nici o fiinţă umană nu a fost supusă imponderabilităţii o perioadă atît de lungă. Totuşi, cosmonauţii ruşi s-au apropiat de aceasta. La 25 martie 1992, după zece luni de călătorie în spaţiu pe staţia rusă MIR, Sergei Krikalev, în vîrstă de 33 de ani, s-a reîntors pe pămînt. Era puţin ameţit la ieşirea din cabină, dar a demonstrat că omul poate supravieţui unor perioade lungi de imponderabilitate. Dar imponderabilitatea nu este singura problemă pe care o au de înfruntat astro/cosmonauţii, după cum au constatat ruşii.

Cînd un grup de oameni este plasat într-un spaţiu închis pentru o anumită perioadă de timp, vor surveni în final probleme psihologice şi de personalitate. Cartea Outbound, editată de Time-Life, din seria Voyage Through the Universe, declară: „Gradul de iritabilitate tinde să crească cu fiecare săptămînă de misiune. În timpul misiunilor [sovietice] Saliut, cosmonauţii, după cum a remarcat personalul de control terestru, deveneau tot mai iritabili în faţa unor întrebări pe care le considerau stupide . . . În timpul misiunii prelungite din 1977 a lui Greciko şi Romanenko, personalul de control terestru a organizat şi un «grup de susţinere psihologică» pentru supravegherea sănătăţii mintale a cosmonauţilor“. Greciko a spus: „Rivalitatea în interiorul unui echipaj este unul dintre lucrurile cele mai periculoase, în special dacă fiecare începe să încerce să demonstreze că el este cel mai bun“. El a adăugat că în spaţiul extraterestru, „nu există degajare psihologică. Acolo este mult mai periculos“.

Aşadar, orice călătorie interplanetară de lungă durată este destinată să fie o delicată acţiune de echilibru, care trebuie să ţină cont de toţi factorii ştiinţifici, tehnici şi psihologici implicaţi. Faptul de a ne suporta unii pe alţii nu este un lucru uşor aici pe pămînt; cu cît mai dificil este lucrul acesta în spaţiul strîmt al unei astronave. — Compară cu Coloseni 3:12–14.

Va ajunge vreodată omul pe alte planete?

Faimoasa serie de filme americane Star Trek a stimulat apetitul a milioane de oameni pentru călătoria în spaţiu. Care sînt perspectivele de viitor în ce priveşte explorarea altor planete prin intermediul unor misiuni cu echipaj uman? Există două puncte de vedere ce trebuie luate în considerare — cel uman şi cel divin. La urma urmelor, Biblia spune că Iehova a „făcut cerurile şi pămîntul! Cerurile sînt cerurile [lui Iehova, NW], dar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor“. — Psalmul 115:15, 16; Geneza 1:1.

Am văzut deja că mulţi savanţi sînt optimişti cu privire la capacitatea omului de a ajunge pe Marte şi de a se stabili acolo. Curiozitatea umană şi setea de cunoaştere vor continua fără îndoială să impulsioneze bărbaţi şi femei să extindă frontierele descoperirii. Potrivit unui comunicat NASA, unul dintre obiectivele lui Hubble Space Telescope este cel de a „cerceta alte lumi, alte galaxii şi adevărata origine a Universului însuşi“. NASA mai declară: „Perspectiva activităţilor spaţiale în secolul al XXI-lea este stimulatoare şi provocatoare. Putem vedea prin imaginaţie realizări importante, cum ar fi complexe industriale funcţionînd pe orbită, baze lunare şi expediţii pe Marte cu echipaj uman. Acum că frontiera spaţială a fost trecută, nu există cale de întoarcere“.

Ce se poate spune despre punctul de vedere biblic? Într-adevăr, Dumnezeu i-a spus omului să se ‘înmulţească şi să umple pămîntul’ (Geneza 1:28). Totodată, el l-a dotat cu inteligenţă şi cu o dorinţă nesăţioasă de a cunoaşte mai mult cu privire la mediul în care se află, inclusiv biosfera, stratosfera şi ceea ce este dincolo de ea. Aceasta include micul nostru sistem solar şi stelele de dincolo de el. Astfel, regele David a fost inspirat să scrie cu circa trei mii de ani în urmă: „Cînd privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ — Psalmul 8:3, 4.

Telescopul Hubble a transmis recent o imagine a Galaxiei gigant M87. Ea a fost descrisă ca o pată de lumină formată din două mii de miliarde de stele! Vă puteţi imagina această cifră? La ce distanţă se află M87? La cincizeci şi două de milioane de ani lumină de Pămînt — „relativ aproape pe scara distanţelor intergalactice!“ Ca să fim sinceri, omul şi Pămîntul sînt infimi comparativ cu inimaginabila întindere a Universului! Ce face şi ce va face Iehova în tot acest spaţiu nesfîrşit depăşeşte înţelegerea noastră actuală. Indiferent de ambiţiile omului privitoare la spaţiul extraterestru, Dumnezeu trebuie întîi să intervină pentru rezolvarea unei probleme care s-a ridicat pe planeta noastră. — Apocalipsa 16:14–16.

O problemă de rezolvat

Problema este de a alege între guvernarea lui Dumnezeu şi guvernarea lui Satan. Acesta este motivul pentru care Martorii lui Iehova proclamă în lumea întreagă că Dumnezeu trebuie să acţioneze în curînd pentru curăţarea pămîntului de răutate, corupţie, criminalitate, violenţă şi război. — Marcu 13:10; 2 Corinteni 4:4.

Astronauţii care au observat Pămîntul din spaţiu de la sute de kilometri distanţă, au fost uluiţi de frumuseţea acestui giuvaer planetar. Privit de sus, Pămîntul nu apare divizat şi fragmentat de graniţe politice. El este pur şi simplu o locuinţă minunată pentru toată familia umană. Însă, aici lumea este plină de lăcomie, invidie, minciună, exploatare, nedreptate, teroare, frică, criminalitate şi violenţă. Ce se poate face pentru ca omenirea să se trezească la realitate?

Biblia arată că Iehova Dumnezeu, Făuritorul şi Proprietarul Pămîntului, va acţiona în curînd împotriva chiriaşilor răzvrătiţi şi neguvernabili ai acestei planete. Numai cei cu adevărat blînzi vor fi lăsaţi să moştenească Pămîntul. Numai atunci vom ajunge să ştim ce alte scopuri are Dumnezeu cu privire la familia umană ascultătoare. — Psalmul 37:11, 29; Apocalipsa 11:18; 16:14–16.

[Chenarul de la pagina 14]

Salvarea unui satelit

NASA a avut o frumoasă realizare în luna mai a acestui an cînd trei astronauţi ai navetei spaţiale Endeavor au ieşit în spaţiu pentru a manipula un capricios satelit de telecomuncaţii cu o greutate de 4.080 de kilograme. Ei l-au adus la cala navei unde a fost ataşat de un nou buster. Satelitul a fost apoi lansat pe o orbită superioară înainte de a fi adus în poziţie de lucru la 35.900 de kilometri deasupra Pămîntului.

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

1. Imagine artistică a staţiei interplanetare „Freedom“ aflată în stare de proiect;

2. Imponderabilitatea este o problemă cu care se confruntă călătorii interplanetari;

3. Pămîntul văzut de pe Lună;

4. Venus;

5. Marte

[Provenienţa fotografiilor]

Foto 1–4, NASA; 5 NASA/JPL