Fascinantele noastre mîini
CU UN ŢIPĂT strident, tînărul lasă să-i cadă ciocanul din mînă şi îşi strînge puternic degetul mare de parcă aceasta i-ar îndepărta durerea. În loc să lovească cuiul, el şi-a dat încă o lovitură peste degetul mare.
În acel moment tîmplarul nostru simte probabil că ar fi fost mai bine fără acest deget. Dar policele, adesea „neîndemînatic“, este o parte a uneia dintre cele mai valoroase ustensile pe care o posedăm — mîna umană.
Deoarece sîntem atît de obişnuiţi cu mîinile noastre — dotate cu degete agile, articulaţii flexibile, terminaţii nervoase sensibile etc. — este uşor să le luăm drept ceva de la sine înţeles. Cu toate acestea este dificil să îndeplinim indiferent ce sarcină fără să utilizăm mîinile. „Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta“, a sfătuit înţeleptul rege Solomon (Eclesiastul 9:10). El a procedat bine alegînd mîna ca simbol al activităţilor umane, deoarece ea este într-adevăr un instrument de o precizie fără egal.
Concepute în mod fascinant
Degetele noastre pot zbura pe tastele unei maşini de scris cu o viteză de peste o sută de cuvinte pe minut. Ele pot dansa deasupra celor 88 de clape ale unui pian de concert transformînd o pagină cu note într-o muzică înălţătoare. Dar ce se poate spune despre police? Ei bine, încercaţi să faceţi următorul lucru: Deschideţi-vă complet palma şi ţineţi degetele întinse. Îndoiţi fiecare deget, începînd cu degetul mic. Observaţi cît este de greu să ţineţi celelalte degete nemişcate? Îndoiţi acum policele, mişcaţi-l în sus şi în jos, faceţi cu el o mişcare circulară. Puteţi face aceasta practic fără să mişcaţi celelalte degete. Această independenţă unică a policelui — făcută posibilă graţie flexibilei articulaţii în şa de la baza acestuia şi a propriului său set de muşchi — îi conferă capacităţi speciale.
Una dintre ele este aceea că policele, fiind în opoziţie, poate să atingă suprafaţa fiecăruia dintre celelalte degete sau să exercite o presiune asupra lor. Un detaliu nesemnificativ? Încercaţi să ridicaţi o monedă fără să utilizaţi policele, sau să deschideţi un borcan, sau să răsuciţi un mîner. Chiar şi prietenul nostru tîmplar are nevoie de aceste „neîndemînatice“ degete mari ca să poată ţine un cui sau să utilizeze ciocanul. De fapt, pentru a-i mutila pe soldaţii duşmani luaţi captivi, unele naţiuni antice au urmat cruda practică de a le tăia degetul mare. — Judecătorii 1:6, 7.
Avînd în vedere toate lucrările pe care le fac, degetele au surprinzător de puţini muşchi. La prima vedere, acest lucru ar părea un dezavantaj, deoarece mai mulţi muşchi înseamnă mai multă putere. Însă, muşchii tind să ia proporţii cînd sînt utilizaţi continuu. Ce s-ar întîmpla dacă degetele noastre ar fi înzestrate cu muşchi puternici? Dat fiind volumul de muncă pe care îl îndeplinesc degetele, mîinile noastre s-ar asemăna în curînd cu nişte lopeţi groase, făcînd dificilă sau imposibilă efectuarea unei lucrări delicate. Cît de recunoscători putem fi pentru faptul că, în mod înţelept, Creatorul nostru a plasat majoritatea muşchilor în antebraţe, punîndu-i în legătură cu degetele prin tendoane puternice!
O mănuşă ideală
Pielea care vă acoperă mîna este mai mult decît un simplu înveliş. Ciupiţi-vă pielea de pe dosul mîinii. Veţi vedea că este destinsă şi mobilă. Ea permite închiderea pumnului. Acum, ce se poate spune despre palmă? Pielea de aici este mult mai aderentă. Imaginaţi-vă cît ar fi de dificil să ţineţi ceva strîns dacă pielea s-ar mişca lejer dintr-o parte în alta. Pentru a intensifica încleştarea, palma este tapisată cu ţesuturi adipoase care sînt groase în special la baza degetelor şi a palmei — obişnuitele puncte de presiune cînd prindem sau împingem ceva.
Dacă vă uitaţi cu atenţie la palmă, veţi observa că pielea nu este perfect netedă. Pe lîngă liniile deosebit de accentuate din palmă, mîna este acoperită cu multe linii paralele minuscule şi cu papile dermice. Asemenea cutelor de pe talpa pantofilor dvs., aceste creste şi adîncituri ameliorează aderenţa şi strîngerea.
Pe vîrful crestelor se află porii cu minusculele glande sudoripare ce umezesc palma. Fără îndoială, aţi văzut un muncitor frecîndu-şi cu putere mîinile înainte de a se apuca de o muncă grea. Nu este vorba de o simplă manie. Frecarea generează căldură. Aceasta stimulează glandele sudoripare care, prin secreţiile lor, ameliorează aderenţa pielii permiţînd o mai bună apucare a obiectelor. Ce faceţi cînd vă este greu să întoarceţi paginile unei cărţi a cărei hîrtie este foarte fină? Probabil acelaşi lucru — vă frecaţi vîrfurile degetelor de police pentru a facilita răsfoirea paginilor.
Crestele şi microcutele arcuate de la vîrfurile degetelor mai au o funcţie — ele formează inimitabilele dvs. amprente. Oricît de incredibil ar părea, acest spaţiu mic de pe vîrful degetului conţine un proiect care nu se repetă la cele peste 50 de miliarde de degete care mai există. Chiar dacă gemenii se aseamănă ca două picături de apă, ei se disting prin amprentele digitale. Este interesant că deja în secolul al III-lea e.n., oamenii de afaceri chinezi îşi identificau clienţii pe baza amprentelor, care erau la fel de demne de încredere ca o semnătură. De fapt, nici chiar rănile de la deget nu vă vor modifica amprentele. Ele se vor forma din nou neschimbate dacă rana nu este prea adîncă.
Mii de terminaţii nervoase
Deşi mîinile noastre nu pot vedea, auzi sau mirosi, ele constituie totuşi un mijloc principal prin care percepem lumea înconjurătoare. Ce faceţi, de exemplu, cînd vă aflaţi într-o cameră complet întunecată? Întindeţi mîinile, cu degetele răsfirate, şi bîjbîiţi prin cameră. Da, mîinile noastre nu sînt numai instrumente de precizie, ci şi delicate organe de simţ. Ele ne furnizează un flux continuu de informaţii — soba este fierbinte, prosopul este umed, rochia de casă este catifelată, blana pisicii este moale etc. Cel de-al cincilea simţ, simţul pipăitului, începe cu mîinile.
Vîrfurile degetelor noastre sînt atît de sensibile deoarece au o înaltă concentraţie de receptori senzoriali — 1.400 pe centimetru pătrat. Dacă vă atingeţi faţa cu două ace cu gămălie avînd între ele o distanţă de 6 milimetri le veţi simţi ca o singură înţepătură. Dar atingeţi aceleaşi ace de vîrful unui deget, iar terminaţiile nervoase, foarte dense, vă vor spune imediat că au simţit două înţepături. Acest lucru face posibil ca o persoană oarbă să citească în Braille. Cine spune că mîinile nu pot vedea?
Singura parte a mîinii fără terminaţii nervoase o constituie unghiile. Dar aceasta nu înseamnă că ele sînt fără nici o valoare. Dimpotrivă, unghiile oferă sprijin şi protecţie vîrfurilor degetelor, care sînt sensibile, dar delicate. Ele sînt, de asemenea, binevenite cînd trebuie să decojiţi o portocală, să răzuiţi o mică pată sau să ridicaţi o perlă minusculă. V-aţi întrebat vreodată cît de repede cresc unghiile? Acest lucru depinde de diverşi factori. Ele cresc mai repede vara decît iarna. Cresc cel mai repede la degetul mare şi cel mai încet la degetul mic. Cresc mai repede la mîna pe care o folosiţi cel mai mult. Şi s-a estimat că viteza medie de creştere este de circa 0,1 milimetri pe zi.
Un mijloc de comunicare
Mîinile noastre pot vorbi multe lucruri. O caldă strîngere de mînă, o mîngîiere tandră, un pumn strîns, un deget ameninţător — toate acestea spun ceva despre noi. De fapt, majoritatea am găsi că este dificil să vorbim fără să ne împodobim cuvintele cu anumite gesturi de accentuare sau de descriere. Pentru cei cu deficienţe de auz, această capacitate expresivă devine indispensabilă. Acolo unde cuvintele nu sînt eficiente, mîna poate să le suplinească cu ajutorul limbajului prin semne. Indienii americani, hawaiienii şi boşimanii din Africa au propria şi delicata lor formă de limbaj prin semne.
Pe lîngă faptul că vorbesc despre noi, mîinile noastre ne mai spun ceva. „În măsura în care sînt utilizate pentru a comunica nu numai cuvinte, ci şi emoţii şi idei, mîinile omului sînt unice“, scrie John Napier în cartea sa Hands. Chiar dacă „mîinile“ multor animale par, în principiu, asemănătoare cu ale noastre, structura şi capacităţile unice ale mîinii umane nu pot fi explicate recurgînd la evoluţia oarbă. Dimpotrivă, proiectul lor ingenios demonstrează clar înţelepciunea Făuritorului lor, Făuritorul şi Creatorul tuturor lucrurilor, Iehova Dumnezeu. — Apocalipsa 4:11.
Aşadar, cînd tînărul nostru tîmplar, cu ciocanul în mînă, îşi strînge din nou cuiul între police şi arătător, el poate avea un respect reînnoit faţă de preţioasele sale mîini. Într-adevăr, sîntem bine dotaţi pentru a face tot ce găseşte mîna noastră să facă.
[Legenda fotografiei de la pagina 20]
Printre cele peste 50 de miliarde de degete care există nu se găsesc două care să aibă aceleaşi amprente