Mîna — Organul cel mai îndemînatic şi cel mai distins

TREBUIA să se acţioneze repede. O tînără motociclistă accidentată zăcea în holul spitalului cu artera principală a piciorului drept tăiată. Era prezent un medic dar el nu dispunea de nici un instrument chirurgical pentru a opri hemoragia. Ce putea oare să facă?

„M-am servit de mînă ca de un cleşte strîngînd artera între degetul mare şi index cît puteam de tare“, relatează profesorul Napier în cartea sa Mîna (engl.). „În cele din urmă, mi s-a dat o bucată de sfoară care se găsea acolo; am legat strîns artera şi am făcut un nod. Sîngele a încetat să mai curgă. (...) Nici un instrument nu m-ar fi ajutat să fac faţă acestei urgenţe cu atîta rapiditate şi eficacitate ca mîna. Puţini pacienţi (...) sînt conştienţi de faptul că un deget plasat corect în timpul unei operaţii le-a salvat viaţa.“

Intervenţii de felul acesta ar fi imposibile fără articulaţia în formă de şa a degetului mare. (Vezi ilustraţia.) Structura sa deosebită îi permite să facă aproape tot atîtea mişcări cîte permite articulaţia emisferică de la umăr, dar cu deosebirea că cea de la degetul mare nu are nevoie de un suport muscular atît de mare. În consecinţă, degetul mare poate să îndeplinească funcţii complexe atunci cînd se opune extremităţii celorlalte degete.

Încearcă să apuci un mic obiect sau chiar să răsfoieşti această revistă fără să te foloseşti de degetul mare! Un medic sud-african a făcut această remarcă: „Mi se întîmplă adeseori să imobilizez cu atele degete mari fracturate. Cînd pacienţii revin să mă vadă, mulţi recunosc că n-ar fi crezut niciodată că degetul mare era atît de necesar“.

Graţie structurii sale, cu degetul mare aflat în opoziţie cu celelalte degete, mîna omului este un remarcabil instrument universal. Fără mînă ar fi imposibil să scrii o scrisoare, să faci o fotografie, să baţi un cui, să utilizezi telefonul sau să bagi aţă în ac. Graţie mîinii, un pianist poate executa o superbă bucată muzicală, un pictor poate picta un tablou splendid, şi un chirurg poate efectua o operaţie delicată. „Maimuţele care au degetul mare scurt şi celelalte degete lungi sînt dezavantajate atunci cînd este vorba să dea dovadă de o mare dexteritate a mîinii“, declară Noua Enciclopedie Britanică.

Mîna omului se mai deosebeşte de cea a maimuţei şi sub un alt aspect important. La om, aproximativ un sfert din suprafaţa motrice a scoarţei cerebrale corespunde muşchilor mîinilor. În cartea sa Manual de fiziologie medicală (engl.), profesorul Guyton arată că suprafaţa motrice a scoarţei cerebrale la om „este total diferită de cea a animalelor“, fapt care determină „o excepţională supleţe a utilizării mîinii, degetelor şi a degetului mare pentru a efectua lucrări manuale care pretind o mare dexteritate“.

În plus, neurochirurgii au mai descoperit o regiune a creierului uman numită „zona de abilitate manuală“. Abilitatea nu ar fi posibilă fără prezenţa receptorilor senzoriali. Aceste terminaţii nervoase minuscule se găsesc în foarte mare număr la mînă, în special în degetul mare. După părerea unui medic intervievat de revista Treziţi-vă!, „cineva al cărui simţ tactil din vîrful degetului mare a slăbit, chiar puţin, întîmpină dificultăţi pentru a pune la loc obiecte de talie mică cum ar fi şuruburile“. Braţele tale au un alt tip de receptori graţie cărora poţi să-ţi mişti mîna spre un punct precis chiar în întunericul cel mai dens. Astfel, cînd stai întins pe pat noaptea, nu rişti să te loveşti cu pumnul în faţă atunci cînd doreşti să-ţi scarpini nasul.

Simplul fapt de a întinde mîna pentru a lua un pahar este un lucru care uimeşte. Dacă forţa cu care îl prinzi este prea slabă rişti să scapi paharul. Dacă este prea puternică, rişti să spargi paharul şi să te tai. Cum se face că degetele tale exercită exact presiunea corectă? Nişte receptori ai mîinii sensibili la schimbările de presiune transmit semnale creierului tău care transmite înapoi instrucţiuni corespunzătoare muşchilor braţului tău întins şi mîinii tale.

Fără să fie necesar să supraveghezi operaţiile, paharul se apropie apăsîndu-ţi uşor buzele, în timp ce tu eşti, poate, ocupat să priveşti la televizor sau să discuţi cu nişte prieteni. „Faptul de a duce un pahar la gură fără ca să-l izbeşti de obraz dovedeşte marea precizie cu care braţul întins a ştiut să aprecieze greutatea paharului“, explică Dr. Miller în cartea sa Corpul în discuţie (engl.). „Mai mult, în pofida pierderii greutăţii în urma consumării lichidului, paharul rămîne la nivelul gurii, fapt care atestă marea precizie cu care este adaptată informaţia.“

Nu este de mirare că mîna omului îi uimeşte pe oamenii înclinaţi să mediteze. Astfel, celebrul savant Sir Isaac Newton a scris: „Chiar în absenţa oricărei alte dovezi, degetul mare singur mă convinge de existenţa lui Dumnezeu“. La rîndul său, profesorul Napier face această constatare: „Noi trimitem oameni pe lună, dar în pofida talentelor noastre în domeniul mecanicii şi electronicii, sîntem incapabili să fabricăm un deget arătător artificial care să fie dotat cu simţ tactil şi care să poată face semne“. Potrivit cu Noua Enciclopedie Britanică, mîna omului este probabil „organul biologic cel mai îndemînatic şi cel mai distins“ şi aceasta „îl deosebeşte pe om de toate primatele /mamiferele superioare/“.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 4]

Articulaţia în formă de şa a degetului mare este unică în comparaţie cu articulaţiile celorlalte degete.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Graţie structurii sale, cu degetul mare aflat în opoziţie în raport cu celelalte degete, mîna omului este un remarcabil instrument universal.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Graţie receptorilor senzoriali ai braţului şi ai mîinii, creierul poate să coordoneze acţiuni complexe.