Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g90 22/2 pag. 31–32
  • Lumea în obiectiv

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea în obiectiv
  • Treziți-vă! – 1990
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Un trafic odios: traficul de organe
  • Nelocuibil
  • Comunicare mai bună
  • Păstori înlăturaţi
  • Exces de credinţă?
  • Sînge toxic
  • Vaticanul ştia oare?
  • Amintiri triste
  • Libertate religioasă?
  • Stiluri de viaţă nesănătoase: Cât de mare este preţul?
    Treziți-vă! – 1997
  • Sînt băuturile alcoolice ceva pentru tine?
    Încununează-ți cu succes tinerețea
  • Lumea în obiectiv
    Treziți-vă! – 1993
  • Lumea în obiectiv
    Treziți-vă! – 1996
Treziți-vă! – 1990
g90 22/2 pag. 31–32

Lumea în obiectiv

Un trafic odios: traficul de organe

O rezoluţie votată de către Parlamentul european, a scos la lumină faptele care s-au derulat la începutul anului 1988 la Santa Caterina Pinula (Guatemala). Este vorba despre descoperirea de către poliţie a unei aşa-zise „casa de engorde“ (literalmente „casă de îngrăşare“), unde nou-născuţi cumpăraţi numai cu circa 20 dolari, erau vînduţi la 75 000 dolari bucata, unor familii americane sau israeliene. Scopul acestor tranzacţii? Potrivit rezoluţiei, scopul era ca din aceşti bebeluşi să fie extrase unele organe destinate a fi transplantate copiilor cumpărătorilor. Documentul făcea aluzie de asemenea, la descoperirea, în 1987, a unei alte „case de îngrăşare“ în Honduras, ‘în apropierea căreia s-au găsit mai multe cadavre de copii, printre care şi de nou-născuţi, din care fuseseră extrase unul sau mai multe organe’. Într-un al treilea centru de acest gen situat la Ciudad de Guatemala, un fişier menţiona „vînzarea în străinătate a 170 de copii, (...) dintre care majoritatea fuseseră trimişi în SUA pentru extragere de organe“. Rezoluţia Parlamentului european a fost adresată unor diverse organizaţii şi guverne pentru a putea fi luate măsurile corespunzătoare împotriva celor răspunzători de acest trafic odios.

Nelocuibil

Potrivit cotidianului sovietic Pravda, la doi ani şi jumătate după cel mai grav accident nuclear din toată istoria omenirii, oraşul Cernobîl, locul unde a avut loc catastrofa, va fi şters de pe suprafaţa pămîntului. Motivele acestei decizii ţin de faptul că radiaţiile au făcut nelocuibil pentru mai multe zeci de ani acest oraş ukrainian, vechi de 800 de ani. Conform relatărilor, accidentul de la Cernobîl ale cărui radiaţii au afectat întreaga planetă, a făcut pe loc 31 de victime.

Comunicare mai bună

Primul cablu telefonic transatlantic din fibre optice a fost pus în funcţiune în decembrie 1988, după şase luni de la instalare, care se spune că a costat 362 milioane dolari. Pînă atunci, sateliţii şi cele trei cabluri de cupru existente nu permiteau transmiterea simultană a mai mult de 20 000 de apeluri. Cablul din fibre optice asigură transmisia a 40 000 apeluri. În timp ce un fir de cupru nu poate transmite decît 48 de apeluri, o singură fibră optică poate transmite, prin intermediul unor descărcări laser, mai mult de 8 000 de apeluri şi transmisiuni de date informatizate. Graţie acestei tehnici noi, apelurile internaţionale şi transmisiile de informaţii circulă de acum înainte mai rapid şi ca să zicem aşa fără distorsiuni.

Păstori înlăturaţi

În Statele Unite, potrivit cu Los Angeles Times, o anchetă realizată de către un organism al Bisericii baptiste din SUA dezvăluie că, în fiecare lună, în medie, 116 biserici din această confesiune „îşi concediază pastorii sau îi obligă, împotriva voinţei lor, să-şi abandoneze funcţia“. În 18 luni, peste 2 100 biserici s-ar fi separat astfel de pastorii lor. În al doilea rînd, printre motivele evocate cel mai des se află „imoralitatea — în special conduita sexuală imorală, furtul, proasta administrare a fondurilor bisericii şi diverse acte necinstite“. Printre celelalte motive mai figurează: „rezultatele slabe“, „atitudinea prea autoritară“, „lupta pentru putere“ şi „conflictele de personalitate“. Potrivit cotidianului citat, „40% dintre biserici au exclus unul sau mai mulţi pastori, iar aproximativ 25% dintre ei fuseseră deja destituiţi o dată din funcţiile lor.

Exces de credinţă?

În Carolina de Sud (SUA), doi texani care practicau vindecări prin credinţă, au fost daţi în judecată în urma unei şedinţe de vindecare de acest gen, numită „explozie de vindecare“. Ei sînt acuzaţi de către o femeie americană din Carolina de Nord care-i face răspunzători de accidentarea ei, în urma căreia a suferit fracturi multiple la coloana vertebrală. Potrivit publicaţiei Greenville News, în timpul procesului ea a „descris o şedinţă în cursul căreia un pastor îşi plimbă mîna pe deasupra pacientului care este atunci ‘ucis în spirit’ şi cade pe spate în braţele unui asistent“. În cazul ei, problema a constat în faptul că nu a existat nici un asistent care s-o prindă în braţe...

Sînge toxic

Un judecător de la Curtea supremă din Brooklyn (New York) a declarat că sîngele contaminat cu SIDA este un produs toxic. În urma acestei decizii fără precedent, o doctoriţă de 30 de ani speră să obţină cei 175 milioane dolari despăgubiri pe care-i pretinde pentru faptul că a contactat SIDA de la o seringă ce fusese lăsată la îndemînă. Avocatul ei a declarat reporterilor ziarului New York Times că doctoriţa fiind prea bolnavă pentru a mai lucra, speră ca „judecata să fie rapidă“.

● Iată ce se poate citi într-un raport publicat de Asociaţia băncilor de sînge americane referitor la sîngele contaminat cu SIDA: „Ce crudă ironie! Acest dar preţios destinat salvării vieţii ar putea să se dovedească o unealtă a morţii“.

Vaticanul ştia oare?

Cotidianul italian Corriere della Sera a lansat recent întrebarea dacă Vaticanul avea cunoştinţă despre Holocaustul nazist şi în timp ce acesta lua amploare? Articolul menţiona numeroşi martori oculari autorizaţi care informaseră direct Vaticanul în legătură cu genocidul în rîndurile evreilor şi a altor persoane. De exemplu, un preot ce fusese într-un tren sanitar „i-a spus papei cu ochii în lacrimi: ‘Masacrul evreilor şi al handicapaţilor continuă. Bieţii evrei nu au nici măcar cartele pentru a putea cumpăra alimente, şi mor de foame’“. Printre persoanele citate ce informaseră Vaticanul în legătură cu Holocaustul figurează delegatul apostolic de la Berlin, arhiepiscopii de Münster şi Viena, ambasadorul papei pe lîngă comandamentul german şi ambasadorul Reich-ului la Sfîntul Scaun. Concluzia articolului: „Vaticanul ştia“.

Amintiri triste

În Japonia, sindicatul cadrelor didactice a intrat în controversă cu Ministerul educaţiei naţionale. Potrivit ziarului Economist acest sindicat „nu este de acord cu faptul că ministerul pune tot mai mare accent în cadrul şcolii pe naţionalism“ şi reaminteşte că „drapelul şi imnul fac parte din tristele amintiri ale anilor ’30“. Pentru Martorii lui Iehova japonezi care au fost întemniţaţi în acea perioadă din cauza neutralităţii lor creştine, naţionalismul evocă într-adevăr dureroase amintiri.

Libertate religioasă?

Într-un interviu acordat ziarului Toronto Star, directorul Institutului de ateism ştiinţific din Moscova a declarat că pe viitor poporul sovietic are să beneficieze de mai multă libertate religioasă. Cu toate că Bibliile nu vor fi tipărite pe plan local, a explicat el, după adoptarea de către preşedintele Gorbaciov a unei politici de glasnost (deschidere), în ţară au fost importate circa o sută de mii de Biblii. Potrivit relatărilor agenţiei Tass, organul oficial al guvernului, Comisia sovietică pentru drepturile omului a recomandat amnistierea deţinuţilor religioşi.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează