Miracole şi apariţii — Semne de la Dumnezeu?

„MIRACOLELE se prezintă încă în zilele noastre (...) ca (...) un fel de scrisoare de recomandare, ca o garanţie a mesajului autentic al lui Dumnezeu, ca un sigiliu al atotputerniciei sale asupra unei misiuni sau a unui cuvînt care provine de la el“. Miracolele despre care vorbeşte aici Joseph Vandrisse, corespondent al cotidianului francez Le Figaro la Vatican, sînt bineînţeles cele pe care Biserica catolică le recunoaşte. Dar care sînt criteriile pe baza cărora Biserica determină dacă un miracol sau o apariţie este cu adevărat de origine divină?

Biserica ar trebui să fie propriul său judecător?

Potrivit autorităţilor catolice, apariţiile trebuie să satisfacă două condiţii. În primul rînd, ele trebuie să se armonizeze cu învăţăturile Bisericii. Sub acest aspect, apariţia de la Lourdes constituie un caz exemplar, căci „Fecioara“ se prezentase ca fiind „Imaculata Concepere“. Este interesant, că doar cu cîţiva ani mai înainte, papa Pius al IX-lea decretase că la conceperea sa, Maria fusese absolvită de păcatul originar. În 1933, viitorul papa Pius al XII-lea a declarat că, după opinia lui, cele două evenimente erau legate între ele. El a spus: „Imaculata Fecioară, Mama lui Dumnezeu binecuvîntată între toate femeile, a dorit să confirme cu propriile ei buze ceea ce fusese definit la Roma prin autoritatea infailibilă a Suveranului Pontif. Ea a făcut acest lucru puţin mai tîrziu, prin faimoasa apariţie de la Grota Massabielle/Lourdes“.

În al doilea rînd, se ţine cont de conduita celui care a văzut apariţia. Potrivit arhiepiscopului de Tours, „Biserica (...) a crezut în apariţiile /de la Lourdes/ datorită sfinţeniei lui Bernadette“. Autorităţile ecleziastice consideră că Bernadette şi Lucie, care au mărturisit că ar fi văzut-o pe Maria la Lourdes şi respectiv Fátima, au îndeplinit această condiţie, după acest eveniment ele au devenit călugăriţe.

Mesajele transmise erau conform învăţăturii catolice. Viaţa celor care au văzut apariţia corespundea modelului preconizat de Biserică. În aceste două cazuri, nu este deloc surprinzător faptul că apariţiile recunoscute de Biserica catolică confirmă în exclusivitate propriile sale tradiţii şi doctrine, chiar şi pe cele mai recente, cum ar fi Imaculata Concepere.

Dar se poate spune că miracolele şi apariţiile sînt efectiv semne din cer care dovedesc veracitatea învăţăturilor Bisericii? În cartea sa Dictionnaire pratique des connaissances religieuses (Dicţionar practic de cunoştinţe religioase), J. Bricout citează un alt catolic, P. Buysse, şi scrie: „Întrucît ‘miracolele de la Lourdes au o legătură evidentă cu unele convingeri proprii Bisericii catolice’ (Imaculata Concepere, definirea acestei dogme de către autoritatea papală, cultul Sfintei Împărtăşanii, cultul fecioarei Maria şi altele) se poate şi chiar trebuie recunoscut că ‘doctrinele Bisericii poartă pecetea aprobării lui Dumnezeu’.“

Totuşi, Biserica catolică nu poate pretinde în mod legitim această împuternicire divină. Arogîndu-şi dreptul de a decide dacă apariţiile (şi miracolele ce le însoţesc) vin sau nu de la Dumnezeu, ea se constituie drept propriul său judecător.

Multe alte religii pretind şi ele că beneficiază de miracole, şi prin aceasta, de sprijinul divin. Este Dumnezeu înapoia miracolelor care se produc în sînul mişcărilor carismatice (inclusiv cele necatolice) sau chiar în religiile ne-creştine? Greu de crezut, căci Biblia arată că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“. — 1 Corinteni 14:33.

Care este deci baza corectă pentru a judeca lucrurile? Potrivit cărţii Les signes de crédibilité de la révélation chrétienne (Semnele credibilităţii revelaţiei creştine) criteriile care permit verificarea autenticităţii unui miracol sînt îndeosebi de ordin moral şi religios. Ce trebuie înţeles prin aceasta?

Fidele revelaţiei?

Potrivit multor autori catolici, „prima cerinţă este ca mesajul (...) transmis să fie fidel revelaţiei Evangheliei şi tradiţiei doctrinale a Bisericii“. Nici o revelaţie nouă nu poate modifica revelaţia iniţială“. Papa Ioan Paul al II-lea a explicat de asemenea că „mesajul primit la Fátima în 1917, conţine întregul adevăr al Evangheliei“. Aceste declaraţii scot în evidenţă faptul că mesajul emis cu ocazia acestor apariţii, trebuie să fie, înainte de toate, conform „revelaţiei“ conţinută în Sfintele Scripturi. Aşa se dovedesc a fi lucrurile în realitate?

Ce concluzie putem trage din viziunile unui infern de foc pe care le-au primit păstorii din Fátima? Scripturile arată cu claritate că, la moartea lor, păcătoşii nu suferă o astfel de pedeapsă. Isus însuşi a arătat că trebuie să ne temem de Cel care poate distruge sufletul şi trupul, ceea ce dovedeşte că sufletul este muritor. Alte texte biblice învaţă fără echivoc că în moarte nu există starea de conştienţă şi că speranţa de revenire la viaţă se bazează pe promisiunea biblică a învierii viitoare. — Matei 10:28; Ecleziast 9:5, 10; Ioan 5:28, 29.

Ce se poate spune în legătură cu „Imaculata Concepere“ despre care a vorbit Bernadette? Şi aici constatăm o evidentă contradicţie cu învăţătura Bibliei. Scripturile arată de fapt că Maria, asemenea tuturor urmaşilor lui Adam, a fost „concepută în păcat“ şi a moştenit moartea. (Psalm 51:5; Romani 3:23) Dacă Maria ar fi fost concepută în afara păcatului, de ce ar mai fi trebuit să aducă o jertfă pentru păcat, după naşterea lui Isus? (Levitic 12:6; Luca 2:22–24) Printre altele, nici un verset biblic nu sprijineşte doctrina catolică potrivit căreia Maria ar fi fost absolvită de păcatul originar datorită favorii divine. În consecinţă, de vreme ce cultul Mariei nu are nici un fundament biblic, este cît se poate de logic să contestăm originea divină a apariţiilor Mariei.

O altă sursă?

Exegeţii ştiu bine că semnele miraculoase nu provin toate de la Dumnezeu. După ce aminteşte miracolele pe care le-au săvîrşit vrăjitorii Egiptului înaintea Faraonului şi a lui Moise, Dictionnaire de la Bible (Dicţionar biblic) de F. Vigouroux, scrie că „în zilele din urmă, falşii profeţi şi Cristoşii falşi, toţi agenţii Diavolului, îşi vor înmulţi minunile astfel încît să-i amăgească chiar şi pe cei mai fideli discipoli ai lui Isus Cristos, dacă ar fi posibil.“ — Matei 24:24; Exod 7:8–13.

Dar ce se întîmplă dacă, aşa cum a fost cazul la Fátima, apariţia invită omenirea la căinţă şi le cere credincioşilor să se roage pentru convertirea păcătoşilor? O lucrare în favoarea apariţiilor, intitulată Fàtima—Merveille du XX^e siècle (Fátima — Minunea secolului al XX-lea) îl citează pe preotul aflat în funcţie la Fátima în timpul evenimentelor. Este interesant de remarcat că acesta îşi exprima îndoielile în ce priveşte originea divină a mesajelor, în pofida conţinutului lor. „Aceasta ar putea fi foarte bine o înşelătorie a demonilor“, spunea el. De fapt, Biblia arată că Satan „îşi ia tot mereu înfăţişarea de înger de lumină“, în timp ce „şi slujitorii săi îşi iau tot mereu înfăţişarea de slujitori ai dreptăţii.“ (2 Corinteni 11:14, 15) Faptul că mesajul are accent de adevăr nu stabileşte aşadar originea divină a unei apariţii.

Tot la această concluzie ajunge şi Dictionnaire historique de la Bible (Dicţionar istoric al Bibliei) de Calmet, o lucrare catolică. Aici citim: „Miracolele şi minunile nu sînt întotdeauna un semn sigur, că cei care le efectuează sînt sfinţi sau că doctrinele lor sînt adevărate, şi nici nu constituie o mărturie sigură a faptului că vizionarii au primit o misiune.“

În ceea ce îl priveşte pe Isus, el a săvîrşit multe miracole atunci cînd era pe pămînt. Care era scopul său şi ce lumină aruncă miracolele sale asupra celor care se produc astăzi? Articolul următor va răspunde la aceste întrebări.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

9 decembrie 1531

Un indian din Mexic, numit Juan Diego, merge cu pas grăbit spre slujba religioasă din oraşul Mexico. Pe drum întîlneşte o doamnă care îi încredinţează un mesaj pentru episcopul din Mexico: acesta trebuie să construiască un sanctuar exact pe locul unde se afla ea. Informat, episcopul rămîne sceptic.

Cu ocazia unei apariţii următoare doamna se prezintă drept mama adevăratului Dumnezeu şi puţin mai tîrziu drept „sfînta Maria de Guadalupe“. Pentru a-i oferi un semn lui Juan Diego, ea îi spune să meargă să culeagă cîţiva trandafiri deşi nu era nici anotimpul, nici locul unde cresc aceste flori. Cu toate acestea, indianul găseşte cîteva, pe care le ascunde în pelerina sa. Cînd merge să le arate episcopului, apare pe pelerină imaginea „Fecioarei“ în mărime naturală.

Un tablou reprezentînd această scenă este astăzi expus în bazilica Guadalupe, în apropiere de Mexico.

[Legenda fotografiei]

Guadalupe

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

11 februarie 1858

Bernadette Soubirous, o tînără franţuzoaică de 14 ani din Lourdes (în Pirinei), a plecat împreună cu sora ei şi cu o prietenă să adune lemne. În timp ce se pregăteşte să traverseze un pîrîiaş, o „doamnă“ i se arată într-o grotă. Cu alte ocazii, aceeaşi „doamnă“ cere să fie construită o capelă în acel loc şi cheamă întreaga omenire la căinţă.

În decursul unei noi apariţii Bernadette o aude pe „doamnă“ vorbind în dialectul local: „Eu sînt Imaculata Concepere“. Singură în faţa autorităţilor civile şi chiar religioase, Bernadette Soubirous şi-a susţinut declaraţiile ca fiind adevărate. În cele din urmă, Biserica catolică a recunoscut în mod oficial apariţiile „Fecioarei“ şi ca urmare a fost construit un sanctuar la Lourdes.

[Legenda fotografiei]

Lourdes

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

13 mai 1917

Trei tineri păstori (un băiat şi două fete) îşi păzesc turmele la Fátima (în centrul Portugaliei) cînd dintr-o dată, sînt martorii primei apariţii a „Fecioarei“. Cu ocazia unei alte apariţii, o mulţime de oameni se înghesuie în locul acela, în speranţa de a primi un semn. Ei pretind că ar fi văzut în acea zi soarele dansînd pe cer şi apoi căzînd pe pămînt.

Copiii primesc în egală măsură nişte „secrete“. Într-o viziune a infernului, îi văd pe păcătoşi pradă unor suferinţe îngrozitoare, zbătîndu-se în flăcări monstruoase. „Fecioara“ pretinde de asemenea ca Rusia să fie consacrată „Inimii (sale) Imaculate“, dorinţă pe care i-o vor îndeplini apoi mai mulţi papi. Un ultim „secret“ este încă păstrat de către cele mai înalte autorităţi ale Bisericii catolice, care, deocamdată refuză să-l facă cunoscut în public.

[Legenda fotografiei]

Fátima