Vandalismul poate fi eradicat
„VANDALISMUL juvenil a fost considerat întotdeauna o manifestare a lipsei de respect şi a ostilităţii faţă de adulţi şi normele lor“, explică autorii Jane Norman şi Myron Harris. Deşi mulţi tineri cred că situaţia este iremediabilă, „unul din trei tineri consideră că vandalismul juvenil ar putea fi redus dacă părinţii ar avea mai multă grijă de copii şi dacă adolescenţii nu ar fi atât de plictisiţi“, au afirmat aceiaşi autori. Este adevărat că numărul actelor de vandalism ar putea scădea dacă tinerii ar avea o ocupaţie şi dacă părinţii i-ar supraveghea mai bine, dar reprezintă acestea în sine adevăratele cauze ale problemei?
Când sunt singuri, mulţi tineri nu creează probleme, totuşi în doi sau în grup s-ar putea ca ei să încerce să atragă atenţia făcând nebunii şi lucruri josnice. În această situaţie s-a aflat Nelson, care, sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, îşi exprima deseori mânia şi nemulţumirea prin acte de vandalism. José, incitat de predicile despre reforma agrară şi despre drepturile sindicale ţinute în Biserica Catolică, a considerat că trebuia să ia parte la greve şi a organizat în semn de protest acte de vandalism. Cu toate acestea, atât Nelson, cât şi José au găsit ceva mai bun decât manifestaţiile şi vandalismul.
Câteva cauze mai profunde ale vandalismului
Să examinăm mai îndeaproape motivul pentru care unii adolescenţi iau parte la acte de vandalism. Mulţi adolescenţi sunt dezorientaţi şi „spun că lumea este un haos, fiind plină de nebuni“. Cu toate acestea, contrar părerii unora, într-un comentariu se spune: „Adolescenţii sunt cu adevărat îngrijoraţi de direcţia în care se îndreaptă viaţa lor. Pe ei îi preocupă această problemă mai mult decât cred adulţii“. Implicându-se în vandalism, un tânăr îşi exprimă probabil, conştient sau nu, dezamăgirile profunde, problemele nesoluţionate sau necesităţile nesatisfăcute. În studiul menţionat la început se spunea că „nici unul dintre tinerii intervievaţi nu au încercat să apere sau să justifice vandalismul, nici măcar cei ce comiseseră acte de vandalism“.
Poate că tinerii aud rareori un cuvânt de apreciere sau de încurajare. Întrucât în prezent se pune un accent tot mai mare pe instruire, iar pentru multe locuri de muncă se cere un nivel ridicat de pregătire sau aptitudini tehnice, tânărul poate fi timorat. În plus, poate că părinţii, profesorii sau colegii sunt foarte critici şi pretenţioşi, punând accentul pe realizările unui tânăr şi nu pe ceea ce este el ca persoană. Mulţi tineri se răzvrătesc sau recurg la acte de vandalism numai pentru că sunt nemulţumiţi de ei înşişi. Nu s-ar îmbunătăţi mult această situaţie dacă părinţii le-ar oferi copiilor mai multă iubire şi atenţie?
Deşi se pare că anumite autorităţi au încetat să supravegheze graffiti şi alte tipuri de delicte, aţi observat probabil că, în general, cetăţenii îngrijoraţi aşteaptă în continuare ca profesorii şi celelalte cadre didactice să ţină sub control vandalismul. În The World Book Encyclopedia se spune cu privire la legile aplicate: „Vandalismul se pedepseşte cu amenzi sau cu închisoarea. Unele guverne au legi care îi trag la răspundere pe părinţi pentru actele de vandalism comise de copiii lor. Dar majoritatea actelor de vandalism nu sunt pedepsite. În aceste situaţii legea este greu de aplicat, iar majoritatea pagubelor individuale nu sunt suficient de mari pentru ca acţiunea legală să merite osteneala“. Potrivit unui raport, numai 3 la sută dintre delincvenţi sunt prinşi.
Veţi fi probabil de acord că o educaţie corespunzătoare dată copiilor poate fi cea mai bună metodă de a combate una dintre principalele cauze ale delincvenţei. Însă, când viaţa de familie se deteriorează, comunitatea are de suferit. Profesoara Ana Luisa Vieira de Mattos, de la Universitatea São Paulo (Brazilia), enumeră câteva dintre cauzele problemelor pe care le creează tinerii, şi anume, „o supraveghere părintească insuficientă, lipsa regulilor, lipsa comunicării, neglijenţa, indiferenţa sau apatia“.
Am văzut cu siguranţă împlinindu-se în zilele noastre cuvintele lui Isus: „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci“ (Matei 24:12). Şi cine ar putea nega adevărul cuvintelor consemnate în 2 Timotei 3:1–4? Apostolul Pavel a scris: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, insultători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, defăimători, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“. Adevărul este că simplul fapt de a trăi în mijlocul unor oameni cu asemenea trăsături contribuie la delincvenţă. Totuşi nu trebuie să renunţăm. Chiar dacă majoritatea comunităţilor nu au reuşit să înlăture vandalismul, există oameni care au reuşit să-şi schimbe modul de viaţă. Ei nu mai sunt nepoliticoşi şi indiferenţi faţă de cei din jur. În cazul lor, vandalismul a luat sfârşit.
O îndrumare sigură pentru tineri
Ce i-a ajutat pe unii vandali, precum şi pe alţii, să-şi schimbe personalitatea? Deşi pentru unii profesori şi părinţi ar putea părea de necrezut, Biblia oferă o îndrumare excelentă şi actuală. Aplicând principiile ei, foşti vandali s-au simţit îndemnaţi să respecte următoarea lege clară, dată de Dumnezeu: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“ (Exodul 23:2). Mulţi au fost atraşi de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu privitor la anumite convingeri şi doctrine pe care înainte nu le-au înţeles, iar ceea ce au învăţat i-a schimbat în bine. Să luăm cazul lui José, un tânăr din São Paulo. În credinţa în care a fost crescut se foloseau imagini în închinare. Când a aflat că numele lui Dumnezeu este Iehova şi că El nu aprobă închinarea la imagini, José a făcut schimbări pentru a face ce este plăcut în ochii lui Dumnezeu. — Exodul 20:4, 5; Psalmul 83:18; 1 Ioan 5:21; Apocalipsa 4:11.
În loc să mai aibă deziluzii după deziluzii în bande violente şi în greve, Nelson a găsit o speranţă adevărată de viitor, care i-a adus o uşurare enormă. El spune: „În loc să fiu renegat de familia mea din cauza unei asocieri rele şi a dependenţei de droguri, acum sunt cel mai respectat din casă. Tata mă roagă să le dau sfaturi fraţilor mei mai mari. De când am început să studiez Biblia cu Martorii lui Iehova, sunt bucuros deoarece acum am un scop în viaţă“. Iar pentru un băiat de la oraş cum este Marco, obişnuit să trăiască într-un mediu violent, faptul de a şti că Regatul lui Dumnezeu va transforma pământul într-un paradis a fost o adevărată încurajare. — Apocalipsa 21:3, 4.
Să luăm şi cazul lui Valter, fost membru al unei bande, bătăuş şi vandal. Fiind orfan şi având o copilărie foarte nefericită, el a fost impresionat când a auzit că în mijlocul unui sistem rău şi corupt Dumnezeu are un popor. Membrii acestui popor se străduiesc cu sinceritate să aplice principiile biblice în viaţa lor, arătând compasiune, consideraţie şi amabilitate. Iată ce spune Valter: „În armonie cu promisiunea lui Isus, acum am o familie foarte mare, am «fraţi şi surori şi mame şi taţi». În ce priveşte viitorul, aştept cu nerăbdare timpul când oamenii vor trăi în fericire şi unitate sub guvernul drept al lui Dumnezeu“. — Marcu 10:29, 30; Psalmul 37:10, 11, 29.
Ceva mai bun decât manifestările de protest
Pe lângă faptul că manifestă consideraţie şi iubire faţă de semenii lor, aceşti foşti vandali au învăţat să ‘urască răul’ (Psalmul 97:10; Matei 7:12). Este valabil lucrul acesta şi în cazul dumneavoastră? Chiar dacă nu sunteţi decât o persoană care suferă din cauza efectelor răspândirii pe scară largă a vandalismului, studiind Cuvântul lui Dumnezeu veţi fi ajutată să înţelegeţi că Iehova este o persoană reală, un Tată ceresc iubitor, care doreşte să aibă grijă de dumneavoastră (1 Petru 5:6, 7). Dumnezeu vă poate ajuta să creşteţi din punct de vedere spiritual, în pofida slăbiciunilor personale sau a sărăciei. Lucrul acesta în sine este ceva extraordinar!
Iehova şi Fiul său, Isus Cristos, doresc cu adevărat ca tot felul de persoane să aibă ocazia de a învăţa adevărul biblic. Chiar în prezent Cuvântul lui Dumnezeu poate face mai mult decât să-i ajute pe vandali să renunţe la practicile lor. Acesta le poate da motivaţia necesară pentru a progresa în continuare în ce priveşte aplicarea principiilor divine. Ca urmare a acestui fapt, ei devin membrii unei fraternităţi internaţionale, cunoscute pentru curăţenie şi bună-cuviinţă, congregaţia mondială a Martorilor lui Iehova. În armonie cu Efeseni 4:24, aceşti creştini sinceri s-au „îmbrăcat în omul cel nou [cu noua personalitate, NW], creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului“. În curând lumea va fi plină de astfel de oameni, deoarece aceştia vor fi singurii care vor supravieţui şi vor trăi pentru totdeauna. — Compară cu Luca 23:43.
O lume nouă fără vandalism este posibilă
Credeţi că vandalismul poate fi eradicat cu adevărat? Dacă da, cum va avea loc această schimbare majoră? Regatul lui Dumnezeu va înlătura în curând acest sistem rău de lucruri. Locuitorii pământului vor fi traşi la răspundere pentru orice încălcare deliberată a legilor drepte ale lui Dumnezeu (compară cu Isaia 24:5, 6). În timp ce „cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii“, cei ce iubesc dreptatea vor fi salvaţi. „Domnul îi ajută şi-i salvează; îi scapă de cei răi şi-i mântuieşte, pentru că se încred în El.“ — Psalmul 37:38–40.
Într-adevăr, cauzele vandalismului vor fi complet înlăturate. La fel vor sta lucrurile şi cu criminalitatea, asuprirea, suferinţa şi răutatea. În loc de acestea, în lumea nouă va domni pacea, adevărata dreptate, liniştea şi securitatea. Isaia 32:18 arată ce va deveni realitate în sens literal: „Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case sigure şi în adăposturi liniştite“. Într-adevăr, un frumos paradis mondial va fi locuit de oameni care manifestă iubire şi consideraţie unii faţă de alţii.
Împreună cu alte milioane de oameni, foşti vandali se bucură deja de relaţii apropiate cu Iehova Dumnezeu. Ei nu mai iau parte la nici un act de vandalism. Îi veţi permite şi voi Cuvântului lui Dumnezeu să vă îndrume spre viaţă în lumea sa nouă? De ce nu l-aţi imita pe psalmistul din vechime care a consemnat declaraţia lui Iehova: „Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie să o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta“? — Psalmul 32:8.
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Grija şi iubirea părintească sunt o ocrotire pentru tineri