Iubire faţă de cei „înrudiţi în credinţă“
RELAŢIILE care există între adevăraţii creştini se aseamănă cu legăturile de familie. Într-adevăr, începând din secolul I, ei şi-au spus „frate“ şi „soră“ (Marcu 3:31–35; Filimon 1, 2). Acestea nu sunt doar nişte vorbe; ele exprimă sentimentele pe care le au închinătorii lui Dumnezeu unii faţă de alţii (compară cu 1 Ioan 4:7, 8). Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“. — Ioan 13:35.
Această iubire a fost evidentă în iulie 1997, când o secetă îndelungată din Chile a fost urmată de ploi torenţiale şi inundaţii. Dintr-o dată, mulţi au avut nevoie de hrană, îmbrăcăminte, precum şi de alte lucruri. Când au loc calamităţi naturale, Martorii lui Iehova se străduiesc să urmeze îndemnul lui Pavel adresat galatenilor: „Aşadar, cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei [care ne sunt înrudiţi în credinţă, NW]“. — Galateni 6:10.
De aceea, Martorii lui Iehova s-au organizat imediat pentru a da o mână de ajutor. S-au strâns, s-au sortat şi s-au împachetat alimente, îmbrăcăminte şi alte lucruri asemănătoare, care au fost trimise în zona calamitată. Copiii au donat chiar şi jucării! O soră a fost uluită când a văzut Sala Regatului plină cu ajutoare. „Am rămas înmărmurită, neştiind dacă să râd sau să plâng“, spune ea. „Erau exact lucrurile de care aveam noi nevoie.“
Apoi, pe neaşteptate, o parte din zona afectată de inundaţii a fost zguduită de un cutremur. Multe case s-au dărâmat. Pentru a face faţă necesităţilor, au fost formate mai multe comitete de ajutorare. Comitetele regionale de construcţii, care se ocupă de obicei cu construirea locurilor de întrunire ale Martorilor lui Iehova, li s-au alăturat, oferindu-şi sprijinul. Care au fost rezultatele? Celor ce şi-au pierdut locuinţa li s-au donat case modeste, proiectate şi construite de către fraţi. Deşi nu au avut un proiect complicat, aceste case au contrastat izbitor cu casele fără pardoseală, fără ferestre şi nezugrăvite, date pentru folosinţă temporară de comisiile laice de ajutorare.
Unii fraţi au venit de la mari distanţe pentru a da o mână de ajutor. În pofida faptului că era ţintuit într-un scaun cu rotile, preşedintele unui comitet regional de construcţii a vizitat zona două zile la rând pentru a constata care erau pagubele. Un frate orb a lucrat din greu, cărând grinzi la tâmplar, care le tăia la dimensiunea dorită. Un frate surd a strâns grinzile şi le-a trimis acolo unde era nevoie de ele.
Mulţi observatori au fost impresionaţi de ajutorul oferit de fraţi. Într-un oraş, maşina poliţiei era parcată lângă casa aflată în reparaţie a unei surori. Poliţiştii au fost curioşi. Unul dintre ei l-a întrebat pe un frate: „Cine sunt aceşti lucrători care par atât de fericiţi, şi cu cât sunt plătiţi?“ Fratele i-a explicat că toţi erau voluntari. Unul dintre ofiţeri i-a spus fratelui că, deşi dădea lunar zeciuială la biserica sa, pastorul nici măcar nu îl vizitase după cutremur! A doua zi sora a primit un telefon de la un alt ofiţer de poliţie. Şi el îi văzuse pe lucrători. El i-a spus că fusese atât de impresionat de entuziasmul lucrătorilor, încât era cât pe ce să li se alăture.
Într-adevăr, acţiunile de ajutorare din Chile au constituit un motiv de bucurie pentru voluntari, iar pentru observatori, o excelentă mărturie.