Veţi stinge un fitil care fumegă?
ISUS CRISTOS a declarat vestea bună a Regatului lui Dumnezeu la tot felul de oameni. Mulţi dintre ei erau oprimaţi şi descurajaţi. Însă Isus le-a adus un mesaj însufleţitor. El avea compasiune pentru oamenii suferinzi.
Evanghelistul Matei a scos în evidenţă compasiunea lui Isus, atrăgând atenţia asupra unei profeţii consemnate de Isaia. Citând cuvintele împlinite de Cristos, Matei a scris: „Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata“ (Matei 12:20; Isaia 42:3). Ce semnifică aceste cuvinte şi cum a împlinit Isus această profeţie?
O examinare a profeţiei
O trestie creşte, de obicei, într-un mediu umed, nefiind o plantă puternică şi rezistentă. O „trestie ruptă“ trebuie să fie cu adevărat slabă. Ca urmare, aceasta pare să îi reprezinte pe oamenii oprimaţi şi suferinzi, asemenea omului cu mâna uscată pe care Isus l-a vindecat într-o zi de Sabat (Matei 12:10–14). Dar ce se poate spune despre referirea profetică la un fitil de lampă?
O lampă de casă obişnuită din secolul I e.n. consta dintr-un vas mic de pământ ars asemănător unui ulcior cu mâner rotund. Lampa era umplută, de obicei, cu ulei de măsline. Prin atracţia capilară, un fitil de in absorbea uleiul pentru a alimenta flacăra. Bineînţeles, ‘un fitil care fumega’ trebuia să fie aproape consumat.
Isus le-a proclamat mesajul său mângâietor multor persoane care erau, în sens figurativ, ca o trestie ruptă, aplecată şi lovită. Aceşti oameni erau, totodată, ca un fitil de in care fumegă, deoarece ultima lor licărire de viaţă aproape că se stinsese. Ei erau, într-adevăr, oprimaţi şi descurajaţi. Isus însă nu a strivit o trestie figurativă ruptă, nici nu a stins un fitil simbolic care fumegă. Cuvintele lui iubitoare, tandre şi pline de compasiune nu i-au descurajat sau deprimat şi mai mult pe oamenii suferinzi. Din contră, remarcile lui şi modul său de a-i trata au avut un efect înviorător. — Matei 11:28–30.
Şi astăzi, mulţi au nevoie de compasiune şi de încurajare, deoarece se confruntă cu probleme deprimante. Nici chiar slujitorii lui Iehova nu sunt întotdeauna o forţă. Câteodată, unii se aseamănă cu fitilele fumegânde. Aşadar, creştinii ar trebui să fie încurajatori — să sufle în foc, ca să zicem aşa — , întărindu-se astfel unii pe alţii. — Luca 22:32; Faptele 11:23.
În calitate de creştini, noi dorim să fim ziditori, nu să încercăm să le slăbim, în mod deliberat, puterea celor care caută ajutor spiritual. De fapt, noi dorim să imităm exemplul lui Isus în ce priveşte întărirea altora (Evrei 12:1–3; 1 Petru 2:21). Faptul că am putea zdrobi în mod neintenţionat pe cineva care aşteaptă încurajare de la noi constituie un motiv puternic pentru a ne gândi cu seriozitate la modul în care îi tratăm pe alţii. În mod sigur, nu dorim să ‘stingem un fitil care fumegă’. Ce principii scripturale ne-ar putea ajuta în această privinţă?
Efectele criticii
Dacă un creştin ‘face un pas greşit, cei calificaţi spiritualiceşte ar trebui să încerce să redreseze o astfel de persoană în spiritul blândeţii’ (Galateni 6:1, NW). Ar fi însă potrivit să căutăm defecte la alţii şi să nu pierdem nici o ocazie pentru a le corecta? Sau ar fi drept să-i îndemnăm pe alţii să facă îmbunătăţiri, insinuând că în prezent nu depun suficiente eforturi şi provocându-le, probabil, sentimente de vinovăţie? Nu există nici o dovadă că Isus ar fi procedat în felul acesta. Chiar dacă intenţia noastră este aceea de a-i ajuta pe alţii să facă îmbunătăţiri, cei care sunt obiectul criticilor aspre se pot simţi mai degrabă slăbiţi decât întăriţi. Chiar şi criticile constructive pot fi foarte descurajatoare dacă nu se încadrează în nişte limite. Dacă cele mai sincere eforturi depuse de un creştin conştiincios ar întâmpina doar dezaprobare, el ar putea spune cu disperare: „La ce bun să mai încerc ceva?“ Într-adevăr, el ar putea renunţa definitiv.
Deşi faptul de a da sfaturi scripturale este important, acesta nu ar trebui să caracterizeze spiritul bătrânilor numiţi sau al altor membri din congregaţie. Întrunirile creştine nu se ţin în primul rând pentru a da şi a primi sfaturi. Mai degrabă, noi ne întrunim cu regularitate pentru a ne zidi şi încuraja reciproc, astfel încât toţi să ne putem bucura de asocierea celorlalţi şi de serviciul nostru sacru pentru Dumnezeu (Romani 1:11, 12; Evrei 10:24, 25). Ce bine este când reuşim să discernem diferenţa dintre un defect grav şi o imperfecţiune pe care este înţelept şi iubitor să o trecem cu vederea! — Eclesiastul 3:1, 7; Coloseni 3:13.
Oamenii reacţionează mai repede la încurajare decât la critică. De fapt, atunci când se simt criticaţi pe nedrept, este posibil să-şi însuşească şi mai mult comportamentul criticat. Însă, atunci când sunt felicitaţi pe merit, spiritul lor prinde aripi şi se simt îmboldiţi să facă îmbunătăţiri (Proverbele 12:18). Să fim, aşadar, încurajatori, asemenea lui Isus, şi niciodată să nu ‘stingem fitilul care fumegă’.
Ce se poate spune despre comparaţii?
Faptul de a auzi experienţele excelente ale altor creştini poate fi foarte stimulator. Isus însuşi s-a bucurat atunci când a auzit de succesul pe care l-au avut discipolii săi în predicarea mesajului Regatului (Luca 10:17–21). În mod asemănător, atunci când auzim despre succesul, exemplul bun sau integritatea colaboratorilor în credinţă, ne simţim încurajaţi şi suntem mai hotărâţi să urmăm calea noastră creştină.
Însă ce se poate spune dacă o afirmaţie a fost făcută în aşa fel, încât lasă să se înţeleagă că ‘tu nu eşti atât de bun ca aceşti creştini şi ar trebui să faci mai mult’? Există şanse ca ascultătorul să înceapă un program energic de îmbunătăţire? Probabil că el se va descuraja şi va abandona, mai ales dacă deseori se fac comparaţii sau insinuări. Această situaţie seamănă foarte mult cu aceea în care un părinte îl întreabă pe un copil: „De ce nu semeni mai mult cu fratele tău?“ O astfel de remarcă poate crea resentimente şi descurajare, fiind foarte puţin probabil că va duce la o conduită mai bună. Comparaţiile pot avea un efect similar asupra adulţilor, făcându-i chiar să nutrească oarecum resentimente faţă de cei cu care sunt comparaţi.
Nu putem aştepta ca toţi să aibă aceeaşi participare în serviciul lui Dumnezeu. Într-una din ilustrările lui Isus, un anumit stăpân le-a dat sclavilor săi unu, doi, respectiv cinci talanţi de argint. Aceştia i-au fost daţi „fiecăruia după puterea lui“. Cei doi sclavi care şi-au investit în mod înţelept talanţii într-o afacere şi i-au înmulţit au fost lăudaţi pentru că au fost credincioşi, chiar dacă munca lor a produs rezultate diferite. — Matei 25:14–30.
Apostolul Pavel a scris pe bună dreptate: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii [prin comparaţie cu altă persoană, NW]“ (Galateni 6:4). Deci, pentru a fi cu adevărat încurajatori faţă de alţii, ar trebui să ne străduim să evităm comparaţiile negative.
Unele modalităţi de a edifica
Ce putem face pentru a-i edifica pe cei descurajaţi şi pentru a nu ‘stinge un fitil care fumegă’? Ei bine, faptul de a încuraja nu înseamnă să urmezi un anumit şablon. Totuşi, este foarte probabil că, dacă aplicăm principiile biblice, cuvintele noastre îi vor edifica pe alţii. Care sunt câteva dintre aceste principii?
Fiţi umili. În Filipeni 2:3 (NW), Pavel ne-a îndemnat să ‘nu facem nimic din spirit de contradicţie sau din egotism’. Mai degrabă, ar trebui să vorbim şi să acţionăm cu umilinţă. ‘Cu umilinţă de spirit, ar trebui să-i considerăm pe alţii superiori nouă.’ Pavel nu a spus că ar trebui să avem o părere proastă despre noi. Însă trebuie să înţelegem că fiecare persoană ne este superioară într-o anumită privinţă. Cuvântul grecesc redat aici prin „superior“ sugerează că un om „îşi întoarce privirile de la propriile sale privilegii şi contemplă talentele altuia prin care acesta îi este superior“ (New Testament Word Studies, de Johann Albrecht Bengel, volumul 2, pagina 432). Dacă procedăm astfel şi îi considerăm pe alţii superiori, îi vom trata într-o manieră umilă.
Manifestaţi respect. Dacă vorbim în mod sincer, putem lăsa să se înţeleagă cu claritate că avem încredere în colaboratorii fideli, considerându-i nişte persoane care doresc să-i placă lui Dumnezeu. Să presupunem însă că ei au nevoie de ajutor spiritual. Atunci să le oferim ajutor cu demnitate şi respect. Pavel se exprimă în felul următor: „Să luaţi iniţiativa în a vă arăta onoare unii altora“. — Romani 12:10, NW.
Fiţi buni ascultători. Da, pentru a-i încuraja pe cei care se confruntă, poate, cu probleme descurajatoare, trebuie să fim buni ascultători, nu oratori. În loc să dăm sugestii rapide, superficiale, ar fi bine să dedicăm timpul necesar oferirii unei îndrumări scripturale care să satisfacă cu adevărat necesităţile reale. Dacă nu ştim ce să spunem, cercetarea Bibliei ne va ajuta să vorbim într-un mod consolator şi să-i întărim pe alţii.
Fiţi iubitori. Trebuie să simţim iubire faţă de cei pe care dorim să-i încurajăm. Când este îndreptată spre colaboratorii în serviciul lui Iehova, iubirea noastră trebuie să depăşească simplul fapt de a acţiona în interesul lor. Ea trebuie să cuprindă sentimentele lăuntrice. Dacă avem o astfel de iubire pentru toţi membrii poporului lui Iehova, cuvintele noastre vor fi o încurajare autentică pentru ei. Chiar dacă este necesar să oferim o sugestie în vederea unei îmbunătăţiri, este puţin probabil că ceea ce spunem va fi greşit înţeles sau va cauza probleme, dacă motivaţia noastră nu este, pur şi simplu, aceea de a ne declara punctul de vedere, ci de a oferi un ajutor iubitor. Aşa cum a spus, pe bună dreptate, Pavel, „iubirea edifică“. — 1 Corinteni 8:1, NW; Filipeni 2:4; 1 Petru 1:22.
Fiţi întotdeauna ziditori
În aceste critice ‘zile din urmă’, poporul lui Iehova se confruntă cu multe încercări (2 Timotei 3:1–5). Nu este de mirare că, uneori, ei ajung aproape la capătul puterilor. Ca slujitori ai lui Iehova, în mod sigur nu dorim să spunem sau să facem ceva care l-ar putea determina pe vreun colaborator în închinare să se simtă la fel ca fitilele fumegânde, care sunt gata să se stingă.
Cât este de important deci să ne încurajăm unii pe alţii! Să depunem orice efort necesar pentru a fi ziditori, fiind umili şi plini de respect faţă de colaboratorii în credinţă care sunt descurajaţi. Să-i ascultăm cu atenţie atunci când ni se destăinuie şi să căutăm întotdeauna să-i ajutăm, îndreptându-le atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Mai presus de toate, să manifestăm iubire, întrucât acest rod al spiritului sfânt al lui Iehova ne va ajuta să ne întărim reciproc. Niciodată să nu vorbim sau să acţionăm într-un mod care ar putea ‘stinge un fitil care fumegă’.