Manifestarea supunerii sfinte — de ce şi de către cine?
„Iehova, cunosc, că nu a omuluĭ este calea sa, că nu este în puterea omuluĭ ce umblă de a-şĭ îndrepta paşiĭ seĭ.“ — IEREMIA 10:23, Sfânta Scriptură, 1911.
1. Ce forme de independenţă s-au bucurat de o largă apreciere?
PRINTRE cele mai celebre documente ale omenirii figurează Declaraţia de independenţă, prin care 13 colonii britanice din America de Nord şi-au declarat în secolul al XVIII-lea independenţa faţă de patria mamă, Anglia. Ele au dorit libertatea, iar independenţa faţă de un control străin şi libertatea merg mînă în mînă. Independenţa politică şi cea economică pot constitui un mare avantaj. În ultimul timp unele ţări din Europa Răsăriteană s-au îndreptat spre independenţa politică. Trebuie să recunoaştem însă că, în ţările respective, o astfel de independenţă a generat multe probleme serioase.
2, 3. a) Care formă de independenţă nu este de dorit? b) Cum a fost clarificat iniţial lucrul acesta?
2 Oricît de dorite ar fi diverse forme de independenţă, există o anumită independenţă care nu este de dorit. Care este aceasta? Independenţa faţă de Făuritorul omului, Iehova Dumnezeu. Aceasta nu este o binecuvîntare, ci un blestem. De ce? Deoarece omul nu a fost niciodată destinat să acţioneze în mod independent de Făuritorul său, aşa cum reiese foarte potrivit din cuvintele profetului Ieremia citate mai sus. Altfel spus, omul a fost destinat să manifeste supunere faţă de Făuritorul său. A manifesta supunere faţă de Creatorul nostru înseamnă a fi ascultători faţă de el.
3 Acest fapt a fost exprimat limpede şi în mod energic în faţa primei perechi umane prin porunca dată de Iehova, aşa cum se consemnează în Geneza 2:16, 17: „Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit“. Refuzul de a manifesta supunere faţă de Făuritorul său i-a adus lui Adam şi întregii sale descendenţe păcatul, suferinţa şi moartea. — Geneza 3:19; Romani 5:12.
4, 5. a) La ce rezultat a dus refuzul oamenilor de a manifesta supunere faţă de Dumnezeu? b) Cărei legi morale nu i se poate sustrage nimeni?
4 Refuzul oamenilor de a manifesta supunere faţă de Dumnezeu este un lucru neînţelept, precum şi greşit din punct de vedere moral. În lume, acest refuz a dus la răspîndirea pe scară largă a nelegiuirii, criminalităţii, violenţei şi imoralităţii sexuale cu recolta sa de boli transmisibile sexual. Mai mult decît atît, plaga actuală a delincvenţei juvenile nu este cauzată oare în mare măsură de refuzul tinerilor de a manifesta supunere faţă de Iehova, precum şi faţă de părinţii lor şi de legile ţării? Acest spirit de independenţă se observă în modul bizar şi neîngrijit în care se îmbracă mulţi oameni şi în limbajul ireverenţios pe care îl folosesc.
5 Dar nimeni nu se poate sustrage legii morale inexorabile a Creatorului: „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit». Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în carne, va secera din carne stricăciunea“. — Galateni 6:7, 8, nota de subsol.
6, 7. Care este cauza iniţială a refuzului oamenilor de a manifesta supunere, şi din ce exemple se observă lucrul acesta?
6 Care este cauza iniţială a acestui refuz de a manifesta supunere? Simplu spus, este egoismul şi mîndria. Acesta este motivul pentru care prima femeie, Eva, s-a lăsat înşelată de şarpe şi a mîncat din fructul interzis. Dacă ar fi fost modestă şi umilă, tentaţia de a fi ca Dumnezeu — de a decide singură ce este bine şi ce este rău — nu ar fi atras-o. Iar dacă ar fi fost neegoistă, nu ar fi dorit ceva ce fusese interzis în mod expres de către Făuritorul ei, Iehova Dumnezeu. —Geneza 2:16, 17.
7 La scurt timp după ce Adam şi Eva au păcătuit, mîndria şi egoismul l-au determinat pe Cain să-l ucidă pe fratele său, Abel. Tot egoismul este cel care i-a determinat pe anumiţi îngeri să acţioneze în mod independent, părăsindu-şi poziţia lor iniţială şi materializîndu-se cu scopul de a se bucura de plăceri senzuale. Mîndria şi egoismul l-au motivat pe Nimrod şi au caracterizat majoritatea conducătorilor lumii începînd din timpul lui. — Geneza 3:6, 7; 4:6–8; 1 Ioan 3:12; Iuda 6.
De ce îi datorăm supunere lui Iehova Dumnezeu
8–11. Care sînt cele patru motive puternice care ne determină să manifestăm supunere sfîntă?
8 De ce îi datorăm supunere Făuritorului nostru, Iehova Dumnezeu? Înainte de toate, deoarece el este Suveranul Universului. El deţine în mod legitim toată autoritatea. El este Judecătorul, Legislatorul şi Regele nostru (Isaia 33:22). Cît de bine s-a scris despre el: „Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“. — Evrei 4:13.
9 În plus, dat fiind că Făuritorul nostru este atotputernic, nimeni nu i se poate împotrivi cu succes; nimeni nu-şi poate ignora îndatorirea de a manifesta supunere faţă de El. Mai curînd sau mai tîrziu, cei care refuză vor fi distruşi, aşa cum a fost în cazul faraonului din vechime şi aşa cum va fi în cazul lui Satan Diavolul la timpul stabilit de Dumnezeu. — Psalmul 136:1, 11–15; Apocalipsa 11:17; 20:10, 14.
10 Supunerea este îndatorirea tuturor creaturilor inteligente, deoarece ele există cu scopul de a-i sluji Făuritorului lor. Apocalipsa 4:11 declară: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create“. El este Marele Olar şi el a făcut vase umane pentru a servi scopului său. — Isaia 29:16; 64:8.
11 Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Făuritorul nostru este atotînţelept, astfel că el ştie ce anume este cel mai bine pentru noi (Romani 11:33). Legile sale sînt ‘pentru binele nostru’ (Deuteronomul 10:12, 13). Mai presus de toate, „Dumnezeu este dragoste“, astfel că el ne doreşte numai binele. Cîte motive care obligă avem pentru a manifesta supunere faţă de Făuritorul nostru, Iehova Dumnezeu! — 1 Ioan 4:8.
Isus Cristos, Exemplul perfect de supunere sfîntă
12, 13. a) Cum a manifestat Isus Cristos supunere sfîntă? b) Care sînt cuvintele lui Isus din care reiese atitudinea sa supusă?
12 Fără nici o umbră de îndoială, Fiul unic-născut al lui Iehova, Isus Cristos, ne oferă exemplul perfect de supunere sfîntă. Apostolul Pavel scoate în evidenţă lucrul acesta în Filipeni 2:6–8: „[Isus], măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit [în continuare] şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce“. Cînd a fost pe pămînt, Isus a afirmat de repetate ori că nu a făcut nimic din propria sa iniţiativă; el nu a acţionat în mod independent, ci a manifestat în permanenţă supunere faţă de Tatăl său ceresc.
13 În Ioan 5:19, 30 citim: „Isus, deci, răspunzînd, le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcînd; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi (din propria mea iniţiativă, NW); judec după cum aud şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis»“. În mod similar, în noaptea trădării sale, el s-a rugat în mod repetat: „Nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu“. — Matei 26:39, 42, 44; vezi şi Ioan 7:28; 8:28, 42.
Exemple de supunere sfîntă din vechime
14. În ce moduri a demonstrat Noe supunere sfîntă?
14 Printre primele exemple de persoane care au manifestat supunere sfîntă se află Noe. El şi-a demonstrat supunerea în trei moduri. În primul rînd, fiind un om drept şi ireproşabil printre contemporanii săi şi umblînd cu adevăratul Dumnezeu (Geneza 6:9). În al doilea rînd, construind arca. „Aşa a făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu“ (Geneza 6:22). În al treilea rînd, făcînd să răsune avertismentul despre apropiatul potop, în calitate de „propovăduitor al dreptăţii“. — 2 Petru 2:5.
15, 16. a) Ce exemplu a dat Avraam în ce priveşte supunerea sfîntă? b) Cum a demonstrat Sara supunere?
15 Avraam a fost un alt exemplu remarcabil de supunere sfîntă. El a manifestat supunere ascultînd de porunca lui Dumnezeu: „Ieşi din ţara ta“ (Geneza 12:1). Aceasta a însemnat ca el să-şi părăsească condiţiile confortabile din Ur (care, după cum indică descoperirile arheologice, nu era nicidecum un oraş neînsemnat) pentru a pribegi ca nomad într-o ţară străină timp de o sută de ani. Avraam a manifestat supunere sfîntă îndeosebi atunci cînd a trecut acel mare test de a se dovedi gata să-l ofere pe fiul său Isaac. — Geneza 22:1–12.
16 Soţia lui Avraam, Sara, ne furnizează un alt exemplu excelent de supunere sfîntă. Faptul de a pribegi într-o ţară străină a atras după sine, desigur, multe inconveniente, dar nu citim nicăieri că ea s-ar fi plîns în acest sens. Ea a dat un exemplu excelent de manifestare a supunerii sfinte în două ocazii în care Avraam a prezentat-o drept sora lui înaintea unor domnitori păgîni. În ambele ocazii ea a cooperat cu el, chiar dacă, în urma acestui fapt, era aproape să devină o membră a haremurilor acestora. O atestare a supunerii ei sfinte este modul în care se adresa, în sinea ei, soţului ei Avraam, spunîndu-i „domnul meu“, fapt care dovedeşte că supunerea sfîntă era atitudinea autentică a inimii ei. — Geneza 12:11–20; 18:12; 20:2–18; 1 Petru 3:6.
17. De ce se poate spune că Isaac a demonstrat supunere sfîntă?
17 Să nu trecem cu vederea exemplul de supunere sfîntă furnizat de fiul lui Avraam, Isaac. Tradiţia iudaică arată că Isaac avea aproximativ 25 de ani cînd Iehova i-a poruncit tatălui său, Avraam, să-l ofere ca jertfă. Dacă Isaac ar fi vrut, ar fi putut cu uşurinţă să-i opună rezistenţă tatălui său, care era cu o sută de ani mai bătrîn decît el. Dar el nu a făcut-o. Cu toate că Isaac s-a mirat de faptul că nu exista un animal pentru jertfă, el s-a supus cu umilinţă cînd tatăl său l-a aşezat chiar pe el pe altar şi apoi i-a legat mîinile şi picioarele pentru a împiedica sau ţine sub control orice reacţie involuntară care ar fi putut să aibă loc dacă ar fi fost folosit cuţitul pentru înjunghiere. — Geneza 22:7–9.
18. Cum a manifestat Moise în mod exemplar supunere sfîntă?
18 Cu ani mai tîrziu, Moise a lăsat pentru noi un bun exemplu de supunere sfîntă. Acest lucru reiese cu certitudine din faptul că el a fost descris ca fiind „mai smerit decît orice om de pe faţa pămîntului“ (Numeri 12:3, nota de subsol). Faptul că a împlinit în mod supus poruncile lui Iehova timp de 40 de ani în deşert, chiar dacă a trebuit să supravegheze un popor rebel al cărui număr se ridica la două sau trei milioane, atestă şi mai mult supunerea sa sfîntă. Astfel, relatarea spune că „Moise a făcut întocmai aşa cum DOMNUL îi poruncise; aşa a făcut“. — Exodul 40:16.
19. Prin ce cuvinte şi-a arătat Iov supunerea sa faţă de Iehova?
19 Iov este un alt personaj remarcabil care ne furnizează un exemplu excelent de manifestare a supunerii sfinte. După ce Iehova i-a permis lui Satan să-l deposedeze pe Iov de toate averile sale, să-i ucidă copiii şi apoi să-l lovească cu „o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului“, soţia lui Iov i-a spus: „Tu rămîi neclintit în integritatea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ Cu toate acestea, Iov şi-a dovedit supunerea sfîntă spunîndu-i: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?“ (Iov 2:7–10). Aceeaşi atitudine reiese din cuvintele sale consemnate în Iov 13:15: „Iată, dacă mă va ucide, totuşi voi nădăjdui în El“. Cu toate că Iov era, în realitate, foarte interesat de propria sa justificare, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că, în final, Iehova i-a spus unuia dintre pretinşii săi consolatori: „Mînia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov“. Fără îndoială, Iov ne furnizează un exemplu excelent de supunere sfîntă. — Iov 42:7.
20. În ce moduri a demonstrat David supunere sfîntă?
20 Un singur exemplu pe care-l mai menţionăm din Scripturile ebraice este cel al lui David. Cînd Regele Saul l-a hăituit ca pe un animal, David a avut două ocazii de a pune capăt necazurilor sale prin omorîrea lui Saul. Totuşi, supunerea sfîntă a lui David l-a reţinut de la această faptă. Cuvintele sale sînt consemnate în 1 Samuel 24:6: „Să mă ferească DOMNUL să fac împotriva domnului meu, care este unsul DOMNULUI, o asemenea faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul DOMNULUI“ (vezi şi 1 Samuel 26:9–11). Tot astfel, el şi-a manifestat supunerea sfîntă acceptînd mustrarea atunci cînd a făcut greşeli sau a păcătuit. — 2 Samuel 12:13; 24:17; 1 Cronici 15:13.
Exemplul de supunere al lui Pavel
21–23. Care sînt diversele ocazii în care apostolul Pavel a dovedit supunere sfîntă?
21 În Scripturile greceşti creştine, avem un exemplu remarcabil de supunere sfîntă în persoana apostolului Pavel. El l-a imitat în această privinţă pe Stăpînul său, Isus Cristos, aşa cum a făcut şi în alte aspecte ale ministerului său apostolic (1 Corinteni 11:1). Cu toate că Iehova Dumnezeu s-a folosit cu mai multă forţă de el decît de oricare dintre ceilalţi apostoli, Pavel nu a acţionat niciodată în mod independent. Luca ne spune că atunci cînd s-a ivit întrebarea dacă era necesar ca păgînii convertiţi să fie circumcişi, „fraţii [din Antiohia] au hotărît ca Pavel şi Barnaba şi cîţiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli şi la bătrîni, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri“. — Faptele 15:2.
22 În ce priveşte activitatea misionară a lui Pavel, ni se spune în Galateni 2:9: „Recunoscînd harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mîna dreaptă de părtăşie ca să mergem la neamuri, iar ei la cei circumcişi“. În loc să acţioneze în mod independent, Pavel a căutat îndrumare.
23 În mod similar, ultima dată cînd a fost în Ierusalim, Pavel a acceptat sfatul dat de bătrîni de a merge la templu şi a îndeplini cerinţele Legii, aşa încît toţi să poată vedea că el nu era un apostat în ce priveşte Legea lui Moise. Întrucît urmarea acestei proceduri părea să aibă un sfîrşit dezastruos atunci cînd o gloată de oameni a fost aţîţată împotriva lui, a fost oare o greşeală din partea lui Pavel că a manifestat supunere faţă de acei bătrîni? Nicidecum, deoarece Faptele 23:11 arată: „În noaptea următoare, Domnul a stat lîngă el şi i-a zis: «Îndrăzneşte, căci după cum ai mărturisit despre Mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma»“.
24. Ce alte aspecte ale supunerii vor fi analizate în articolul care urmează?
24 Într-adevăr, Scripturile ne oferă motive puternice pentru a manifesta supunere, precum şi exemple impresionante de persoane care au manifestat o astfel de supunere. În articolul care urmează vom examina diversele domenii în care putem manifesta supunere faţă de Iehova Dumnezeu, ajutoarele pentru a avea această atitudine şi recompensele care rezultă din aceasta.
Cum aţi răspunde?
◻ Care formă de independenţă nu este de dorit?
◻ Care este cauza iniţială a refuzului de a manifesta supunere?
◻ De ce îi datorăm supunere lui Iehova?
◻ Ce exemple excelente de supunere sfîntă ne oferă Scripturile?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Nimrod, primul conducător de după potop care s-a ridicat împotriva supunerii sfinte
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Noe, un exemplu ireproşabil de supunere sfîntă. — Geneza 6:14, 22