Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w93 1/2 pag. 7–8
  • Ei şi-au schimbat modul de viaţă

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ei şi-au schimbat modul de viaţă
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Fundamentul schimbării
  • Alte persoane doresc să studieze Biblia
  • Adevărul biblic schimbă vieţi
  • Cum pot să mă las de droguri?
    Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice, volumul I
  • De ce trebuie să refuz drogurile?
    Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice
  • Aceştia se încred şi ei în Iehova
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1985
  • Cum mă pot proteja de agresorii sexuali?
    Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice, volumul I
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
w93 1/2 pag. 7–8

Proclamatorii Regatului relatează

Ei şi-au schimbat modul de viaţă

FĂRĂ ÎNDOIALĂ i-aţi văzut vorbindu-le altora pe străzi, făcînd vizite din casă în casă sau asistînd la întrunirile lor creştine de la Sălile Regatului. Vorbim despre tinerii Martori ai lui Iehova, cu ţinuta lor îngrijită. Poate aţi tras concluzia că ei sînt Martori deoarece aşa i-au învăţat părinţii lor, şi aşa este situaţia în cazul multora dintre ei. Totuşi, unii dintre aceşti tineri provin dintr-un mediu foarte diferit, iar modul lor de viaţă dinainte era complet deosebit de viaţa pe care o duc în prezent. De fapt, cei care sînt prezentaţi pe pagina care urmează obişnuiau să se asocieze cu grupuri pentru care delictele şi consumul de droguri erau activităţi zilnice. Ce anume i-a determinat să-şi schimbe complet viaţa? Să vizităm un oraş din Norvegia şi să facem cunoştinţă cu cîţiva tineri care au realizat astfel de schimbări.

Fundamentul schimbării

Cînd două Martore au întîlnit-o pe Annette în lucrarea din casă în casă, ea avea 19 ani. „Mi se spusese adesea să nu vorbesc niciodată cu Martorii lui Iehova, dar am fost curioasă şi i-am invitat în casă“, îşi aminteşte ea. Ea consuma droguri de la vîrsta de 11 ani şi era implicată în mai multe spargeri şi furturi de maşini.

Vestea bună a Regatului a mişcat-o. Ea s-a simţit încurajată îndeosebi de speranţa învierii, deoarece îşi pierduse mama la vîrsta de cinci ani. Astfel, ea a acceptat un studiu biblic gratuit şi a început să vină la întrunirile de la Sala Regatului. Ea i-a vorbit prietenului ei, precum şi altor tineri despre ceea ce învăţa. Care a fost reacţia? Ei nu au dorit să aibă de-a face cu închinarea adevărată şi au acuzat-o pe Annette că i-a fost spălat creierul. Totuşi, unii dintre cei care au fost foarte împotrivitori, mai tîrziu au început să studieze Biblia.

Să-l luăm ca exemplu pe Espen, un tînăr de 20 de ani. El a auzit despre vestea bună a Regatului de la prietenul Annettei şi a dorit imediat un studiu biblic. Însă, el urma să execute o condamnare la închisoare de patru luni, pentru că fusese implicat în trafic de droguri şi, la fel ca Annette, în mai multe spargeri. El era, de asemenea, fumător, şi consuma marijuana şi alte droguri. Ce a putut determina deci o persoană care fusese implicată în astfel de lucruri să dorească să înceapă un studiu biblic? Espen a început să-şi dea seama cît de gol şi de lipsit de scop era modul său de viaţă. El spune: „Am fost atras de promisiunile biblice referitoare la un viitor care oferă un scop în viaţă. Astfel, am început să studiez pentru a constata dacă mi se spusese adevărul“.

Alte persoane doresc să studieze Biblia

Tot cam atunci, un membru al aceluiaşi cerc de tineri a ajuns să audă vestea bună, începînd şi el să studieze şi să asiste la întruniri. Apoi, a fost iniţiat un studiu cu un altul dintre aceşti tineri, şi el începînd să asiste la întruniri. La scurt timp după aceea, încă un tînăr s-a alăturat prietenilor săi în studierea Bibliei, făcînd şi el progrese spirituale. Apoi încă un tînăr din acelaşi grup a fost impresionat de schimbările pozitive pe care le făcuseră prietenii săi şi, în scurt timp, a dorit să studieze Biblia.

Tot în această perioadă a început să studieze Biblia şi Gilbert, un tînăr instrumentist din acelaşi grup. Părinţii săi muriseră amîndoi de cancer, aşa că a fost mîngîiat de speranţa biblică a învierii (Ioan 5:28, 29). Şi el consuma marijuana şi ducea un mod de viaţă desfrînat, dar avea ambiţia să devină un star al muzicii rock. Însă, pe măsura ce timpul trecea, el a făcut frumoase progrese spirituale şi în curînd a decis să devină un Martor pentru Iehova. În sfîrşit, fratele mai mic al lui Espen a început să cerceteze Biblia şi să se asocieze cu Martorii.

Adevărul biblic schimbă vieţi

O mare schimbare a avut loc în aceşti tineri care obişnuiau să se îmbrace neglijent, să aibă părul nepieptănat şi să se implice în droguri, furturi şi alte delicte. Annette este o excelentă vestitoare a Regatului şi a slujit ca pionieră timp de aproape un an. Espen şi Gilbert au slujit ca pionieri auxiliari şi sînt, de asemenea, slujitori ministeriali. Amîndoi s-au căsătorit în cadrul congregaţiei creştine. Alţi patru membri ai fostului grup sînt şi ei proclamatori zeloşi ai Regatului!

Ce s-a întîmplat cu pedeapsa de patru luni pe care trebuia să o execute Espen? Datorită schimbărilor pe care le-a efectuat în viaţa sa, pedeapsa i-a fost comutată la 80 de ore de muncă obştească. Cu acordul poliţiei şi al altor autorităţi, el a prestat aceste ore lucrînd la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova din localitate. Poliţia a fost foarte mulţumită de acest aranjament.

Da, mulţi alţi tineri din întreaga lume au avut un trecut plin de delicte. Dar adevărul Cuvîntului lui Dumnezeu le-a dat răspunsuri la unele întrebări vitale, precum şi o speranţă sigură de viitor. Drept urmare, ei nu mai sînt delincvenţi sau consumatori de droguri şi nu mai umblă îmbrăcaţi neglijent. Dat fiind că şi-au schimbat modul de viaţă, ei sînt exact la fel ca tinerii menţionaţi mai sus — Martori ai lui Iehova activi, cu o ţinută îngrijită. Ei doresc să le facă cunoscute şi altora soluţiile durabile pe care le oferă Biblia la problemele cu care se confruntă atît de mulţi tineri astăzi. — Vezi 1 Corinteni 6:9–11.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Espen, Annette şi Gilbert

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează