„Şi totuşi se mişcă!“

„BIBLIA ne învaţă cum să mergem la cer, nu cum merg cerurile“, a spus savantul şi inventatorul italian Galileo Galilei, care a trăit în secolul al XVI-lea. Convingeri ca aceasta l–au dus la conflict cu Biserica Romano–Catolică, care l–a ameninţat cu tortura şi închisoarea. Circa 350 de ani mai tîrziu, biserica şi–a revizuit atitudinea faţă de Galilei. Ceea ce s–a întîmplat în timpul lui Galilei a fost denumit o „confruntare între ştiinţa empirică şi dogmatismul orb“.

Azi, cercetătorii adevărului pot învăţa din experienţa lui Galilei. Dar de ce oare s–a petrecut această confruntare? Răspunsul îl vom afla dacă vom arunca o privire asupra concepţiilor ştiinţifice acceptate din timpul său.

Pe la jumătatea secolului al XVI–lea se credea că pămîntul este centrul universului. Se presupunea că planetele se mişcă pe traiectorii orbitale în cercuri perfecte. Deşi nu erau dovedite prin metode ştiinţifice, aceste idei au fost acceptate în credinţă ca fiind fapte bine stabilite. Într–adevăr, ştiinţa, cu ale ei „idei mistice“, nu putea fi separată de religie.

Într–o astfel de lume se născuse Galilei ca descendent al unei familii respectate din Pisa, în 1564. Tatăl său voia ca el să studieze medicina, dar pe băiatul curios îl fascina matematica. Mai tîrziu, ca profesor de ştiinţă, a descoperit unele principii ale inerţiei. Cînd i–au căzut în mînă desenele primelor telescoape olandeze, el a îmbunătăţit în mod considerabil proiectul lor şi şi–a construit propriul său instrument care era calitativ superior. Pe acesta el l–a îndreptat spre ceruri şi a publicat ce a descoperit în prima sa carte Sidereus Nuncius (Mesagerul stelar), prezentînd generaţiei sale patru luni ale lui Jupiter. În 1611 el a fost chemat la Roma, unde şi–a prezentat descoperirile la Collegio Romano (Colegiul Roman) al iezuiţilor. Aceştia l–au onorat declarînd o zi a lui Galilei.

Învăţături la care biserica s–a opus

De rău augur, înainte ca Galilei să părăsească Roma, un iezuit puternic, cardinalul Bellarmine, a stîrnit o anchetă asupra învăţăturilor lui Galilei. Galilei era convins că creaţia este guvernată de legi pe care oamenii le pot învăţa prin studiu. Biserica Catolică s–a opus acestei concepţii.

Chiar şi unii astronomi au obiectat la părerile lui Galilei. Ei credeau că era imposibil ca un telescop să mărească realitatea şi că invenţia respectivă era o înşelătorie. Un preot chiar a sugerat că stelele văzute fuseseră construite în lentile! Cînd Galilei a descoperit munţi pe lună, confirmînd faptul că corpurile cereşti nu sînt sfere perfecte, preotul Clavius s–a împotrivit spunînd că luna era învelită în cristal, astfel că, deşi se putea vedea prin telescop pînă la munţi, ea era, totuşi, o sferă perfectă! „Acesta“, i–a replicat Galilei, „este un frumos zbor al imaginaţiei.“

Interesul deosebit al lui Galilei de a citi din „Cartea Naturii“, aşa cum a numit el studiul creaţiei, l–a condus la munca astronomului polonez Nicolaus Copernicus. În 1543, Copernicus publicase o carte în care susţinea că pămîntul se învîrteşte în jurul soarelui. Galilei a confirmat aceasta. Totuşi, lucrul acesta l–a pus pe Galilei pe o poziţie contrară ordinii ştiinţifice, politice şi religioase din timpul său.

Deşi Biserica Catolică a folosit informaţiile astronomice ale lui Copernicus pentru stabilirea unor date, cum ar fi Paştele, ideile lui Copernicus nu au fost adoptate în mod oficial. Ierarhia bisericească susţinea teoria lui Aristotel potrivit căreia pămîntul este centrul universului. Totuşi, noile idei ale lui Galilei sfidau reputaţia şi puterea lor.

Deşi oameni de ştinţă din toată Europa au lucrat independent pentru a confirma sistemul copernician, ei se mulţumeau să–l discute numai în cercurile academice. În virtutea acestui fapt Biserica Catolică i–a lăsat în pace. Galilei nu scria în latină, ci în italiana vorbită de omul de rînd, popularizîndu–şi, astfel, descoperirile. Clerul a considerat că Galileo nu îi sfida numai pe ei, ci şi Cuvîntul lui Dumnezeu.

Nu un manual de ştiinţă

Bineînţeles, descoperirea realităţilor despre univers nu înseamnă de fapt o sfidare a Cuvîntului lui Dumnezeu. Cercetătorii acestui Cuvînt îşi dau seama că Biblia nu este un manual de ştiinţă, deşi ea este exactă cînd abordează probleme ştiinţifice. Ea a fost scrisă pentru dezvoltarea spirituală a credincioşilor, nu pentru a le preda fizica sau vreo altă ştiinţă a naturii (2 Timotei 3:16, 17). Galileo era de acord cu acest lucru. El a sugerat că există două tipuri de limbaj: termenii precişi ai ştiinţei şi cuvintele de fiecare zi ale scriitorilor inspiraţi. Iată ce a scris el: „Este necesar în Scripturi . . . să adaptezi aceste lucruri la înţelegerea oamenilor simpli, să spui multe lucruri care par diferite (în ce priveşte sensul cuvintelor) de adevărul absolut.“

Există exemple de acest fel în diferite texte biblice. Unul dintre ele este Iov 38:6, NW, unde Biblia vorbeşte despre pămînt ca avînd „piedestale“ şi o „piatră unghiulară“. Unii au folosit greşit acest lucru vrînd să demonstreze că pămîntul este fix. Aceste expresii nu semnifică o descriere ştiinţifică a pămîntului, ci, mai degrabă, compară într–un limbaj poetic crearea pămîntului cu ridicarea unei clădiri, al cărei Meşter Constructor este Iehova.

La 19 februarie 1616, teologilor catolici li s–au prezentat două propuneri: 1. „soarele este centrul universului“ şi 2. „pămîntul nu este centrul universului“. La 24 februarie ei au hotărît că aceste idei sînt nebuneşti şi eretice. Lui Galilei i s–a poruncit să nu susţină sau să predea asemenea teorii. O serie din cărţile sale şi ale altora au fost interzise pentru un timp.

Galilei a fost redus la tăcere. Nu numai că Biserica Catolică era împotriva lui, dar şi prietenii săi au fost neputincioşi în a–l ajuta. El s–a dedicat pur şi simplu cercetării. Dacă nu s–ar fi schimbat papa în 1623, poate că nu am mai fi auzit de el. Însă noul pontif, Urban al VIII–lea, era intelectual şi sprijinitor al lui Galilei. Galilei a aflat că papa nu ar obiecta la apariţia unei noi cărţi. În cadrul unei audienţe, papa chiar a propus o temă pe care cartea ar putea–o trata. Cu această aparentă încurajare Galilei s–a apucat de lucru.

Deşi cartea lui Galilei Dialog cu privire la cele două sisteme mondiale principale a fost publicată prima dată sub o autorizaţie catolică, în 1632, entuziasmul papal a pălit în scurt timp. La vîrsta de 70 de ani, Galilei a fost convocat să apară înaintea Inchiziţiei a doua oară. Acuzaţia de suspiciune de erezie cerea ca mai întîi să fie explicată autorizaţia bisericii de a publica noua carte, şi se afirma că Galilei a ascuns, cu scopul de a înşela, interdicţia anterioară asupra predării învăţăturii lui Copernicus. Întrucît Dialogul compara sistemele astronomice, inclusiv cel al lui Copernicus, se afirma că el violase interdicţia.

Galilei a răspuns că lucrarea sa îl critica pe Copernicus. Aceasta era o apărare slabă deoarece în carte se făcea o pledoarie foarte convingătoare la adresa lui Copernicus. Mai mult, cuvintele papei erau puse în gura personajului celui mai îngust la minte din carte, Simplicio, prin aceasta fiind jignit papa Urban al VIII–lea.

Galilei condamnat pentru erezie

Galilei a fost găsit vinovat. Deja bolnav şi fiind ameninţat cu tortura dacă nu–şi retracta ideile, el le–a retractat. În genunchi, el a jurat: „Reneg absolut . . . erorile şi ereziile menţionate . . . Nu voi mai vorbi niciodată . . . asemenea lucruri care m–ar putea face la fel de suspect.“ Fapt interesant, legenda spune că, ridicîndu–se în picioare, el a lovit pămîntul şi a murmurat: „Eppur si muove! [Şi totuşi se mişcă!]“

Sentinţa a fost închisoarea şi penitenţă pînă la moarte, care a survenit nouă ani mai tîrziu. Într–o scrisoare redactată în 1634, el a scris: „Conflictul nu a pornit de la vreo părere de–a mea, ci de la faptul că nu eram în graţiile iezuiţilor.“

În 1822 interdicţia impusă lucrărilor sale a fost ridicată. Dar abia în 1979 cazul a fost redeschis de papa Ioan Paul al II–lea care a recunoscut că Galilei fusese „supus la prea multă suferinţă . . . de către oamenii şi organizaţiile Bisericii“. În L’Osservatore Romano, ziarul Vaticanului, Mario D’Addio, un membru important al comisiei speciale desemnate de papa Ioan Paul al II–lea pentru a reanaliza condamnarea din 1633 a lui Galilei, a spus: „Aşa–zisa erezie a lui Galilei pare să nu fi avut nici un temei, nici din punct de vedere teologic, nici din punct de vedere al legilor ecleziastice.“ Potrivit părerii lui D’Addio, tribunalul inchizitorial a făcut abuz de autoritate — teoriile lui Galilei nu au violat nici un element al credinţei. Condamnarea lui Galilei pentru erezie a fost recunoscută de ziarul Vaticanului ca fiind neîntemeiată.

Ce învăţăm din experienţa lui Galilei? Creştinul trebuie să înţeleagă că Biblia nu este un manual de ştiinţă. Cînd pare să existe un conflict între Biblie şi ştiinţă, el nu trebuie să încerce să împace orice „discrepanţă“. La urma urmelor, credinţa creştină se bazează pe „cuvîntul despre Cristos“, nu pe autoritatea ştiinţei (Romani 10:17, NW). Pe lîngă aceasta, ştiinţa este într–o continuă schimbare. Mîine s–ar putea descoperi că o teorie care pare să contrazică Biblia şi care are popularitate azi este greşită şi respinsă.

Totuşi, cînd menţionează cazul lui Galilei pentru a demonstra suprimarea ştiinţei de către religie, oamenii de ştiinţă ar face bine dacă şi–ar aminti că descoperirea lui Galilei nu a fost acceptată de normele de cercetare din timpul său. Contrar gîndirii contemporane, Biblia nu era în discordanţă cu acel adevăr. Cuvîntul lui Dumnezeu nu are nevoie de nici o revizuire. Biserica Catolică a fost aceea care a cauzat problema printr–o interpretare greşită a Bibliei.

Văzînd armonia desăvîrşită şi legile naturale ale universului, fiecare ar trebui să se simtă îndemnat să manifeste o mai mare apreciere faţă de Creator, Iehova Dumnezeu. Galilei a întrebat: „Este Lucrarea mai puţin nobilă decît Cuvîntul?“ Apostolul răspunde: „Însuşirile invizibile [ale lui Dumnezeu], ba chiar şi puterea sa eternă şi divinitatea sa, se văd cu claritate de la crearea lumii, deoarece ele sînt percepute prin intermediul lucrurilor care au fost făcute.“ — Romani 1:20, NW.