Tulburările mintale: cînd ele îl afectează pe un creştin

POTRIVIT unor specialişti, din cinci americani unul suferă de tulburări psihice. În ţările în curs de dezvoltare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că există probabil patruzeci de milioane de bolnavi mintali care sînt lăsaţi fără tratament; şi această suferinţă mintală şi–a croit drum pînă în insulele paradiziace ale Pacificului.

Aşadar, nu este nimic surprinzător în faptul că un anumit număr de creştini suferă de tulburări mintale sau afective, care pot varia de la simpla anxietate şi deprimare uşoară la boli serioase ca depresiunea nervoasă gravă, psihoza maniace–depresivă (şi alte maladii cu forma bipolară), fobiile şi schizofrenia. Unii au fost atinşi de aceste afecţiuni înainte de a deveni Martori ai lui Iehova, alţii au fost afectaţi de ele odată cu vîrsta.

Creştinii nu sînt scutiţi

O creştină devotată, care îl slujeşte pe Creator de peste douăzeci de ani, declară că este tulburată în permanenţă de nişte voci care se aud cu putere. „Mă gîndesc la cu totul altceva“, povesteşte ea, „şi deodată vocea îmi spune: «Omoară–te» (. . .) Aud aceste voci în permanenţă, pînă cînd nu mai pot.“ Cum este posibil ca o creştină fidelă să fie încercată în felul acesta? Nu citim la 2 Timotei 1:7 că „Dumnezeu nu ne–a dat un spirit de laşitate, ci un spirit de putere, de iubire şi de sănătate a minţii“?

Ba da, dar sănătatea mintală în general se referă mai puţin la bunăstarea psihică a creştinului şi mai mult la capacitatea lui de a exprima judecăţi bazîndu–se pe Biblie. Spre deosebire de contemporanii lor, care sînt „în întuneric în privinţa intelectului“, sau a căror ’minte este coruptă‘, creştinul şi–a ’reînnoit mintea‘ prin studierea Cuvîntului lui Dumnezeu (Efeseni 4:17, 18; 2 Timotei 3:8; Romani 12:2). Aceste condiţii care, cu siguranţă, contribuie în mod considerabil la echilibrul mintal şi psihic al unui creştin, nu îl scutesc totuşi pe acesta de eventuale tulburări psihice. Încă în timpurile biblice s–a întîmplat ca slujitori fideli ai lui Dumnezeu, aşa ca Epafrodit, să treacă prin momente de descurajare sau de nelinişte. — Filipeni 2:25, 26; Luca 2:48.

Apostolul Pavel ne aminteşte că „în Adam toţi mor“ (1 Corinteni 15:22). De fapt, mulţi dintre noi suferă de traume psihice uşor de observat, în timp ce alţii sînt atinşi de tulburări mintale sau afective.

Cauzele

De multe ori, se pare că tulburările psihice au o origine organică. Astfel, Biblia ne vorbeşte despre o persoană ai cărei ochi ’văd lucruri stranii‘. Aceste halucinaţii misterioase se datoresc faptului că persoana respectivă ’rămîne mult timp în tovărăşia vinului“ (Proverbe 23:29–33). Se ştie că alcoolul poate provoca asemenea halucinaţii. În mod asemănător, medicina recunoaşte că un dezechilibru chimic al creierului, anumiţi factori genetici şi probabil chiar şi modul de alimentaţie pot antrena o funcţionare deficitară a creierului, care are drept consecinţe tulburări mintale şi afective.a

Presiunile psihice, cum ar fi stresul, pot şi ele să declanşeze tulburări emoţionale. Astfel, „în timpurile critice“ pe care noi le trăim, eforturile pe care le depune un slujitor al lui Dumnezeu pentru a rămîne curat din punct de vedere moral şi pentru a cultiva o frumoasă personalitate creştină pot chiar şi numai ele să constituie o cauză de tensiune (2 Timotei 3:1–5). Nu este scris despre Lot că îşi ’chinuia dreptul său suflet‘ datorită răutăţii la care era expus zilnic în oraşul Sodoma? (2 Petru 2:8). În plus, unii creştini resimt şi astăzi consecinţele psihologice ale actelor de violenţă sexuală la care au fost supuşi, ca de exemplu un viol, ale acţiunilor imorale sau ale exceselor (cum ar fi de exemplu toxicomania) de care s–au făcut vinovaţi în trecut. Unii mai păstrează şi acum în sufletul lor îndurerat aceste urme ale trecutului.

Rolul bătrînilor

Bătrînii, cărora le–a fost încredinţată turma, veghează să pască toate oile, inclusiv pe acelea care sînt confruntate cu probleme de natură psihică (1 Petru 5:2; Isaia 32:1, 2). Evident, ei nu sînt medici şi, aşa cum nici apostolul Pavel nu l–a vindecat pe Epafrodit de boala lui şi nici de deprimarea pe care i–a lăsat–o această boală, nici bătrînii nu pot înlătura suferinţele tovarăşilor lor creştini (Filipeni 2:25–29). Cu toate acestea, purtîndu–le realmente de grijă şi străduindu–se să se pună în locul lor, ei pot face mult pentru a–i ajuta şi încuraja. — 1 Petru 3:8.

Dar ce trebuie făcut cînd un creştin adoptă un comportament straniu sau se plînge de o dereglare psihică? În primul rînd, bătrînii trebuie să–l determine să vorbească; în felul acesta ei vor putea observa exact ceea ce–l preocupă pe acesta: poate că este lovit de o nenorocire, cum ar fi moartea unei persoane dragi, sau trece printr–o perioadă deosebit de grea, provocată de exemplu de pierderea serviciului, şi aceasta l–a dezechilibrat pe plan emoţional (Ecleziast 7:7). Poate că singurătatea l–a deprimat şi are nevoie ca cineva să–i spună „cuvinte consolatoare“ (1 Tesaloniceni 5:14). Sau poate că acest creştin este tulburat din cauza vreunui defect personal. Am putea atunci, dîndu–i în acelaşi timp sfaturile de care are nevoie, să–i amintim că Dumnezeu este plin de iubire şi îndurare. Cuvintele noastre îi vor putea atenua neliniştea (Psalm 103:3, 8–14). Prin simplul fapt că ne rugăm împreună cu creştinul care se află în suferinţă, putem să–i facem acestuia mult bine. — Iacob 5:14.

De asemenea, pentru a–i veni în ajutor unui creştin deprimat, bătrînii trebuie să facă uz de înţelepciune practică (Proverbe 2:7). De exemplu, s–a constatat că modul în care te alimentezi poate avea repercusiuni asupra psihicului unei persoane. Bătrînii vor putea, aşadar, să–l sfătuiască pe creştin să mănînce echilibrat şi să evite orice exces în alegerea regimului său alimentar. Sau probabil că ei au aflat că creştinul respectiv a muncit din greu la locul de muncă, şi vor trage de aici concluzia că respectivul are nevoie de puţină odihnă şi că trebuie să doarmă bine noaptea şi cu mai multă regularitate decît o face. — Ecleziast 4:6.

Cei care au „nevoie de medic“

Totuşi, cînd o boală gravă persistă, este bine să ne amintim cuvintele lui Isus: „Nu oamenii sănătoşi au nevoie de medic, ci aceia care sînt suferinzi“ (Matei 9:12). Multe dintre persoanele deprimate refuză să consulte un medic. De aceea, bătrînii şi părinţii unui creştin vor trebui poate să–l încurajeze să caute un sfat autorizat, ca de exemplu să–i ceară unui medic în care are încredere să–i facă un control amănunţit al sănătăţii. Potrivit opiniei profesorului Maurice J. Martin, „tulburările psihice ascund tot felul de maladii organice“. În plus, chiar şi atunci cînd este vorba despre o serioasă maladie psihică, există deseori tratamente eficiente.

Soţia unui bătrîn de congregaţie povesteşte că soţul ei, puternic afectat psihic, „începuse să se teamă de compania fraţilor şi nu mai voia să asiste la întruniri. (. . .) Nu avea în minte decît un singur gînd: să moară!“ El a primit însă îngrijirile medicale necesare, după care soţia sa a putut să spună: „Acum el nu mai este atît de deprimat ca înainte şi nu mai refuză să asiste la întruniri. Astăzi, el a fost cel care a ţinut cuvîntarea publică.“

Trebuie să recunoaştem însă că nu pentru toate cazurile de boală se găseşte o soluţie atît de rapidă. Ştiinţa se află abia la începutul înţelegerii misterelor maladiilor psihice. Aflarea unui diagnostic sigur şi a unui tratament eficace este uneori un proces îndelungat şi complicat, dar rezultatele sînt de multe ori pozitive.

Influenţa demonilor

Unele persoane afectate de tulburări psihice se tem că sînt obiectul atacurilor demonice, deoarece, după cum mărturisesc ele, li se întîmplă să audă „voci“. Desigur, se poate întîmpla ca persoana cu mintea sănătoasă să se comporte într–un mod anormal sub influenţa demonilor (Marcu 5:2–6, 15). Cu toate acestea, nimic nu dovedeşte că demonii ar avea vreo contribuţie în majoritatea cazurilor cînd o persoană se comportă ciudat, sau este afectată de muţenie, orbire sau epilepsie. Totuşi, în timpurile biblice, demonii cauzau uneori (sau cel puţin agravau) asemenea suferinţe (Matei 9:32, 33; 12:22; 17:15–18). Cu toate acestea, Biblia face o distincţie netă între aceia care sînt bolnavi şi cei ’posedaţi‘ (Marcu 1:32–34; Matei 4:24; Fapte 5:16). Este clar, aşadar, că majoritatea cazurilor de orbire sau de epilepsie întîlnite astăzi sînt de origine organică şi nu demonică. Fără nici o îndoială, acelaşi lucru îl putem spune şi despre majoritatea tulburărilor psihice.

În ciuda acestor lucruri, trebuie să ne amintim că Satan şi demonii lui ’fac război‘ cu slujitorii lui Dumnezeu şi îi hărţuiesc pe creştinii fideli (Apocalips 12:17; Efeseni 6:12). Demonii sînt fiinţe crude şi de aceea nu este de mirare că găsesc o plăcere răutăcioasă în a–i chinui pe unii dintre oameni afectaţi de tulburări psihice, sporindu–le astfel neliniştea.

Prin urmare, dacă bătrînii au motive întemeiate să creadă că unul dintre tovarăşii lor ar putea să se afle sub influenţa demonilor, n–ar strica să–l întrebe, de exemplu, dacă a primit în mod conştient vreun obiect suspect de la cineva care se dedă unor practici mai mult sau mai puţin demonice. Dacă respectivul se debarasează de acest obiect, s–ar putea ca sănătatea să i se amelioreze (Fapte 19:18–20). Deoarece creştinii trebuie ’să se opună Diavolului‘, bătrînii pot să–l sfătuiască pe cel bolnav să respingă „vocile“ stranii care ar putea avea o origine demonică (Iacob 4:7; Matei 4:10). Cînd cineva se simte atacat de demoni, trebuie să se roage cu ardoare, invocînd numele lui Iehova cu voce tare. — Efeseni 6:18; Proverbe 18:10.

Se pare însă că, de regulă, maladiile mintale nu au legătură cu demonii, — cazurile contrare constituind doar excepţii. Iată ce povesteşte o creştină: „Pînă cînd nu m–am adresat unui medic şi nu am descoperit că sufeream de un dezechilibru chimic, credeam că sînt posedată. M–am simţit uşurată cînd am aflat că boala era cauza acţiunilor mele, şi nu un demon care mă chinuia!“

Psihiatria şi medicamentele

Pentru tratarea afecţiunilor psihice se foloseşte astăzi o gamă largă de medicamente şi, de fapt, folosirea unora dintre ele, sub supraveghere medicală, le–a ajutat unora dintre creştinii grav afectaţi să ajungă să ducă din nou o viaţă normală. Cu toate acestea, se întîmplă ca unii membrii ai congregaţiei, cît se poate de bine intenţionaţi, să încerce să–l convingă pe unul dintre tovarăşii lor să nu urmeze tratamentul pe care i l–a prescris medicul. Ei se tem, probabil, că medicamentele respective dăunează organismului sau provoacă obişnuinţă. Adevărul este că orice tratament prezintă riscuri, dar cel ager la minte veghează asupra paşilor săi, ţinînd cont de consecinţele pe termen lung pe care le–ar putea antrena opţiunile sale. — Proverbe 14:15.

Trebuie să ştim însă că multe dintre medicamentele folosite în psihiatrie nu sînt nici halucinogene, nici tranchilizante, şi nu crează nici obişnuinţă. Rolul lor este numai acela de a restabili echilibrul chimic al creierului. Neurolepticile, de exemplu, ajută uneori la ţinerea sub control a simptomelor deseori bizare ale schizofreniei. Litiumul îi poate linişti pe cei deprimaţi şi atenuează crizele maniaco–depresive.

Este adevărat că anumite medicamente puternice, adevărate droguri, sînt folosite uneori pentru a calma un bolnav sau pentru a lupta împotriva tendinţelor sale de sinucidere. Aşadar, dacă un creştin urmează un asemenea tratament — nu din plăcere, ci pentru a putea duce o viaţă normală — el se află aproape în aceeaşi situaţie ca şi un diabetic obligat să–şi inoculeze cu regularitate insulină.

Să nu uităm că medicamentele folosite în psihiatrie au deseori acţiune de lungă durată şi pot genera efecte secundare supărătoare. De asemenea, medicul este obligat uneori să facă anumite încercări pînă cînd să găsească tratamentul şi doza care să prezinte cel mai mic risc de efecte secundare. Se întîmplă uneori ca bolnavul să se descurajeze; în acest caz, familia şi prietenii trebuie să–l susţină şi să–l încurajeze să dea dovadă de răbdare şi să urmeze de bunăvoie instrucţiunile personalului medical calificat cub a cărui îngrijire se află. Dar ce trebuie să facă bolnavul dacă are unele semne de întrebare cu privire la un anumit medicament, sau care ridică probleme sau pare a fi ineficace? El trebuie să vorbească despre aceste lucruri cu medicul său.b Dacă este necesar el poate să mai ceară şi sfatul unui alt medic.

Terapia prin conversaţii

În unele cazuri bolnavul poate fi supus unei serii de discuţii. Medicul său de familie, în care bolnavul are încredere şi îl cunoaşte bine, va fi probabil pentru cel afectat un interlocutor eficient. Apelarea la un psihiatru sau la un psiholog rămîne o problemă la latitudinea fiecăruia. Cu toate acestea, trebuie manifestată prudenţă. Aceşti practicieni folosesc metode aparte: unii, de exemplu, continuă să adere într–o măsură mai mare sau mai mică la psihoanaliza freudiană, cu toate că eficacitatea acesteia este pusă la îndoială de mulţi specialişti.

Dar şi mai îngrijorător este faptul că uneori aceşti practicieni, înarmaţi cu cele mai bune intenţii, dau sfaturi care sînt în totală contradicţie cu Biblia. Neînţelegînd principiile biblice şi mergînd pînă acolo încît să le considere o „prostie“, ei ajung chiar la concluzia că dificultăţile pacientului lor se datoresc dorinţei acestuia de a urma cu toată rigurozitatea codul moral al Bibliei. — 1 Corinteni 2:14.

Cu toate acestea, unii specialişti, printre care şi psihologi şi psihiatri, recomandă acele tratamente pe bază de conversaţie care nu au legătură directă cu psihoanaliza, ci îl ajută pe pacient să–şi înţeleagă maladia, îi arată necesitatea de a lua medicamente şi aplanează dificultăţile de natură practică. Creştinul poate fi ajutat prin acest gen de terapie, dar, înainte de–a o accepta, el trebuie să fie bine informat cu privire la următoarele probleme: În ce constă de fapt tratamentul? Ce fel de sfaturi îi vor fi date? Înţelege şi respectă medicul convingerile Martorilor lui Iehova?c În cazul în care consimţiţi să vă supuneţi unui asemenea tratament, ’încercaţi cuvintele‘ medicului, în loc de–a accepta fără discernămînt orice. — Iov 12:11, 12.

Tulburările mintale pot fi, aşadar, aproape întotdeauna, considerate ca probleme medicale şi nu spirituale. Înţelegînd lucrul acesta, familia, bătrînii şi membrii congregaţiei îl vor putea ajuta mult mai mult pe cel suferind. Uneori, creştinul deprimat are nevoie şi de un sprijin spiritual.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Ştiind să asculte şi să dea sfaturi pline de bunăvoinţă, bătrînii pot deseori să–i ajute pe aceia care suferă de tulburări psihice

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Uneori este recomandabil ca un bolnav psihic să consulte un medic