„Înainte de glorie este umilinţă“

UN TÎNĂR se afla într–o închisoare egipteană în urma unei false acuzaţii. El suferise multe umilinţe şi se părea că nu mai exista nici o speranţă de a fi eliberat. Atunci a sosit ordinul de a se prezenta înaintea Faraonului. Paznicii l–au scos repede din închisoare. El s–a bărbierit, şi–a schimbat veşmintele şi apoi s–a prezentat în faţa monarhului.

Pe Iosif, căci aşa se numea tînărul, îl aştepta o surpriză. Cu ajutorul lui Iehova, el a interpretat corect două visuri ale Faraonului, iar acesta din urmă îi spuse: „Vezi, te pun peste toată ţara Egiptului“ (Geneza 41:41). Ce întîmplare incredibilă: din închisoare la palatul imperial, într–o singură zi! Ceea ce i s–a întîmplat lui Iosif ilustrează foarte bine ce a fost inspirat să scrie regele Solomon mai tîrziu: „Căci el a ieşit din însăşi casa de detenţie pentru a deveni rege.“ În mod adecvat, Solomon a scris de două ori: „Înainte glorie este umilinţă“. — Ecleziast 4:14; Proverbe 15:33; 18:12.

Dacă vreţi să trageţi foloase din acest adevăr biblic, întrebaţi–vă: Ce anume i–a dat lui Iosif puterea de a suporta umilinţele la care a fost supus? Cum a putut acest slujitor fidel al lui Iehova să suporte falsa acuzaţie pe baza căreia a fost dus la închisoare? Ce glorie îi aşteaptă pe aceia care, de–a lungul secolelor, au suferit cu fidelitate şi curaj persecuţii şi umilinţe? Şi, mai presus de toate, ce anume ne ajută să nu ne pierdem echilibrul cînd suferim umilinţe?

Cu siguranţă că Iosif a meditat deseori la cele două visuri profetice pe care le avusese mai înainte şi potrivit cărora fraţii săi şi chiar părinţii săi urmau ’să se închine‘ înaintea lui. De fapt, cînd au auzit relatarea primului vis, fraţii săi au întrebat „vei fi rege peste noi?“ — Geneza 37:8–10.

Roşi de invidie, fraţii lui Iosif erau gata–⁠gata să–l ucidă pe acesta! Dar, sub îndrumarea lui Iehova, băiatul — căci atunci avea doar 17 ani — a fost vîndut unor negustori care călătoreau, iar aceştia, la rîndul lor, l–au vîndut lui Potifar, şeful gărzii personale a Faraonului.

În cele din urmă, Iosif a devenit intendentul casei lui Potifar, iar soţia acestuia a încercat să–l seducă, deoarece era tînăr şi frumos. Dar Iosif a rămas loial lui Iehova şi a fugit de soţia stăpînului său. Minţind, această femeie vicleană l–a acuzat pe Iosif că a încercat s–o violeze. Potifar a crezut–o, astfel că băietul Iosif a ajuns la închisoare.

În orice caz, el i–a rămas leal lui Iehova, iar Iehova, după cum am văzut, a făcut ca Iosif să fie dus la Faraon, pentru a interpreta visele. Drept urmare, Faraonul i–a acordat lui Iosif importantul privilegiu de a administra rezervele alimentare ale Egiptului. Cînd o foamete a ajuns pînă în Canaan, iată că fraţii lui Iosif s–au închinat înaintea lui ca să procure alimente pentru familia lor.

Alţii care au trecut ’de la umilinţă la glorie‘

Un alt slujitor fidel al lui Iehova a cărui viaţă confirmă adevărul divin conform căruia „înainte de glorie este umilinţă“ a fost Moise. Crescut în luxul de la curtea Faraonului, Moise avea înaintea sa un viitor de invidiat. Însă evenimentele au luat o întorsătură nefavorabilă. Moise a acţionat cu credinţă în Iehova şi din interes plin de iubire faţă de poporul său, iar, ulterior, pentru a–şi salva viaţa, a trebuit să fugă de mînia Faraonului. El s–a dus de unul singur pînă în Madian. Timp de 40 de ani a manifestat umilinţă, ducînd o viaţă simplă de păstor în serviciul socrului său, Ietro. Cît de încurajat trebuie să se fi simţit Moise în timpul celor 40 de ani de modelare a personalităţii lui, cînd a reflectat la modul în care Iehova îl umilise şi s–a gîndit la ceea ce îi mai rezerva viitorul!

Apoi a venit gloria. Iehova l–a numit pe Moise purtătorul Său de cuvînt şi l–a însărcinat să–i scoată poporul din Egipt. Ce privilegii glorioase a avut Moise, printre care rolul important jucat de el în legătură cu cele zece plăgi şi cu conducerea poporului lui Israel prin Marea Roşie! Mai tîrziu, pe Muntele Sinai, Moise a primit de la Iehova Legea. Cînd el a coborît de pe munte, ceilalţi „nu se puteau uita ţintă la faţa lui Moise din cauza gloriei feţei sale“. — 2 Corinteni 3:7.

Un alt slujitor fidel a fost Iov, cel mai mare dintre toţi orientalii. El era „un om ireproşabil şi drept, care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău“ (Iov 1:2, 3, 8). Apoi, pe neaşteptate, şi–a pierdut cei zece copii şi toate miile de oi, cămile, vite şi măgăriţe pe care le avea.

Dar asta nu era totul. Corpul i s–a acoperit de furuncule maligne, dîndu–i un aspect dezgustător. Chiar şi soţia sa îşi bătea joc de el: „Îţi mai păstrezi încă ferm integritatea? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov 2:9). Iov a avut de înfruntat încercări aspre şi umilinţe, dar el era complet inconştient de confruntarea cerească între Iehova şi Satan, rebelul originar. Iar lunga sa conversaţie cu cei trei „prieteni“ ai săi nu l–a ajutat cîtuşi de puţin. Totuşi, Iov şi–a păstrat integritatea. Ba mai mult el a primit în mod umil sfaturile înţelepte ale lui Elihu, care era mult mai tînăr decît el. — Iov 32:4.

A fost Iov răsplătit? Da. Iehova l–a restabilit pe Iov, i–a dublat cirezile şi i–a dat şapte fii şi trei fiice — cele mai frumoase din ţară! Ce sfîrşit glorios pentru umilinţa lui Iov! Încă o dată s–au dovedit adevărate cuvintele: „Înainte de glorie este umilinţă“. — Iov 42:12–15.

Diferite feluri de glorie

Evident, există multe feluri de glorie: de la gloria părului unei femei pînă la gloria feţei lui Moise cînd acesta a coborît de pe Muntele Sinai (1 Corinteni 11:15; 2 Corinteni 3:7). Superbele apusuri de soare au o glorie, iar stelele au altă glorie. — 1 Corinteni 15:41.

Diferite forme ale cuvîntului „glorie“ sînt folosite în Biblie de sute de ori. Dacă analizăm aceste versete în contextul lor, reiese clar că izvorul oricărei glorie este Iehova. Slujitorii săi fideli şi capodoperele creaţiei sale nu fac decît să reflecte această glorie în multe feluri şi în diferite nuanţe.

Secolul nostru a fost martorul a numeroase suferinţe îndurate de aceia care au glorioasa speranţă a vieţii cereşti. În timpul primului război mondial membrii responsabili ai Societăţii Watch Tower din Brooklyn au fost condamnaţi, pe baza unor acuzaţii false, la 20 de ani închisoare. În aceeaşi perioadă persecuţia s–a declanşat în multe locuri. De exemplu, J.B. Siebenlist a fost ţinut la închisoare timp de trei zile, fără să fie judecat, şi nu i s–a dat de mîncare decît trei bucăţi mucegăite de turtă de mălai. El a fost luat de la închisoare de o gloată care l–a dezbrăcat, l–a uns cu smoală încinsă şi l–a biciuit cu un bici prevăzut cu un vîrf metalic asemănător acelora folosite de birjari. La un proces, procurorul acuzării a spus: „În iad cu Biblia voastră; ar trebui să fiţi în iad, cu spinarea ruptă; ar trebui să fiţi spînzuraţi.“

În timpul celui de–al doilea război mondial unii slujitori fideli ai lui Iehova au suportat suferinţe de nespus în lagărele de concentrare naziste. Unul dintre ei a fost Martin Pötzinger, un Martor uns care a supravieţuit şi a devenit membru al Colegiului Central al Martorilor lui Iehova. El a calificat lagărul de la Dachau drept un „ospiciu de demoni“. În lagărul de Mauthausen, „Gestapoul a încercat toate metodele pentru a ne determina să ne renegăm credinţa în Iehova. Foamete, prieteni falşi, brutalităţi, pedeapsa cu statul în picioare zile în şir, într–un loc îngust, atîrnarea de încheieturi, cu mîinile răsucite la spate, pe un stîlp înalt de trei metri, biciuiri — toate acestea, precum şi altele, au fost încercate pe noi.“

Ce anume i–a susţinut pe aceşti creştini fideli

În condiţii atît de mizerabile şi de umilitoare, lucrul care i–a ajutat să persevereze a fost credinţa lor în rezultatul final, inclusiv gloriosul viitor care îi aşteaptă pe aceia care îşi păstrează integritatea. Pentru „turma mică“ a Martorilor unşi este vorba de o moştenire cerească (Luca 12:32). Un fel special de glorie pe pămînt le este rezervat celorlalţi oameni fideli. Unii dintre ei, ca Iosif şi Moise, sînt menţionaţi în capitolul 11 din Evrei. Citiţi versetele 32–40 şi meditaţi la umilinţele pe care le–au suferit unii dintre aceşti oameni fideli. În afară de aceştia, „o mare mulţime“ îi slujeşte actualmente lui Iehova pe pămînt (Apocalips 7:9, 15). Ce viitor îi aşteaptă pe ei?

Un viitor splendid. Guvernul ceresc condus de Isus Cristos va avea reprezentanţi pămînteşti care vor pune în practică instrucţiunile conţinute în sulurile menţionate în Apocalips 20:12. Aceştia vor avea privilegii glorioase, nu ca regi, ci ca „prinţi pe tot pămîntul“, şi, împreună cu ei, nenumăraţi alţi oameni umili şi fideli, dintre care mulţi înviaţi, vor dobîndi viaţă eternă pe un glorios pămînt paradiziac. — Psalm 45:16.

Azi, milioane de oameni şi–au dovedit umilinţa părăsind religia falsă şi angajîndu–se cu bucurie în lucrarea de predicare din casă în casă, lucrare pe care o efectuează Martorii lui Iehova. Mulţi dintre aceştia au înfruntat batjocuri din partea membrilor de familie şi a prietenilor, dar ei au aderat strîns la adevărata închinare. De asemenea, au acceptat cu umilinţă corectarea şi disciplinarea, pentru a–l sluji pe adevăratul Dumnezeu — Iehova. Speranţa lor este de a trăi în Paradisul restabilit, cînd „pămîntul se va umple de cunoştinţa despre gloria lui Iehova, aşa cum înseşi apele acoperă marea“. — Habacuc 2:14.

Acum trăim într–o perioadă de încercare pentru poporul lui Iehova. E ca şi cum am fi străini într–o ţară străină. Prăpastia care separă adevărata închinare de cea falsă se măreşte tot mai mult. Toţi suferim umilire sub o formă sau alta. Dar, aşa cum Isus a găsit mîngîiere şi putere în bucuria care îi era pusă înainte, la fel şi noi putem învinge încercările dacă ne vom aminti care va fi rezultatul final.

Biblia ne sfătuieşte: „Umiliţi–vă în ochii lui Iehova şi el vă va înălţa“ (Iacob 4:10). Ori de cîte ori trebuie să înfruntaţi o încercare grea, amintiţi–vă de aceste cuvinte: „Înainte de glorie este umilinţă.“ Amintiţi–vă şi că Iehova nu poate niciodată să dea greş!