Prima minciună — cum aveau să fie înlăturate efectele ei?

NU TOATĂ lumea l-a urmat pe Satan, nici n-a acceptat inovaţiile lui religioase. De exemplu, Avraam a continuat să se închine adevăratului Dumnezeu. El era convins că, în ultimă instanţă, viaţa depinde de ascultarea de Dumnezeu. De aceea Iehova l-a binecuvîntat şi i-a spus: „Prin intermediul seminţei tale se vor binecuvînta în mod sigur toate naţiunile pămîntului“ (Geneza 22:18). Ce altceva putea însemna aceasta decît că „sămînţa“ promisă cu mult timp înainte în Eden urma să apară dintre copiii lui Avraam? — Galateni 3:16.

Cu timpul Dumnezeu le-a dezvăluit oamenilor fideli şi alte amănunte despre „sămînţă.“ Ea trebuia să se nască în tribul lui Iuda, să fie un descendent al regelui David şi să se nască dintr-o fecioară în oraşul Betleem (Geneza 49:10; II Samuel 7:16; Isaia 7:14; Mica 5:2). Cînd timpul fixat a sosit, „sămînţa“ promisă s-a născut exact în locul hotărît şi exact în familia care a fost profeţită. „Sămînţa“ era Isus care ulterior a fost numit Cristos. — Luca 2:8–11.

În momentul naşterii lui Isus, lumea lui Satan se afla într-un profund întuneric religios. Sub dominaţia Romei, cel mai puternic imperiu pînă la data aceea, înfloriseră multe variante ale religiei babilonice. Numeroşi israeliţi — descendenţii fidelului Avraam — se abătuseră de la adevărata închinare. Conducătorii lor religioşi erau mîndri şi convinşi de propria lor dreptate. Unii căzuseră pradă învăţăturilor babilonice. După opinia istoricului Josephus, fariseii (o sectă religioasă proeminentă) credeau că „sufletele sînt nemuritoare“ şi „că sufletele celor răi sînt supuse pedepsei eterne.“

Isus a putut să-i readucă pe mulţi la închinarea curată. El i-a învăţat pe continuatorii săi să nu devină o parte a sistemului de lucruri al lui Satan nici pe plan religios, nici pe plan politic (Ioan 15:19). El a vindecat bolnavi, a înviat morţi şi a arătat mare compasiune faţă de cei umili. Aceştia l-au iubit pe Isus, dar mulţi dintre preoţi l-au urît deoarece el le-a demascat metodele opresive şi învăţăturile false. De aceea, în cele din urmă, ei l-au ucis.

Cu siguranţă că Satan a considerat moartea lui Isus ca un triumf al său; dar chiar dacă a fost un triumf, el a fost de scurtă durată, căci îndată după aceea Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi la viaţă spirituală. Prin moartea şi învierea lui Isus, Dumnezeu a permis să se facă un mare pas în direcţia înlăturării efectelor foarte dăunătoare ale minciunii lui Satan. Ca urmare, el le-a permis celor care doreau să urmeze calea adevărului să redobîndească viaţa pe care o pierduse Adam prin neascultarea sa. „După cum toţi mor în Adam,“ a spus apostolul Pavel, „tot aşa toţi vor fi readuşi la viaţă în Cristos.“ — I Corinteni 15:22–26.

CREŞTINISMUL ŞI APOSTAZIA

De acum înainte omul putea spera să fie eliberat din păcat şi moarte. Regatul lui Dumnezeu, avîndu-l în frunte pe Cristos cel înviat, urma să restabilească paradisul. Unii oameni aveau chiar privilegiul de a participa la exercitarea stăpînirii regale. Acest mesaj dinamizator, proclamat în primul secol al erei noastre, a mişcat inimile multor oameni. O adunare a continuatorilor lui Cristos — care ulterior au fost numiţi creştini — s-a format în Ierusalim, iar numărul membrilor ei a crescut cu repeziciune.

Înfuriat, Satan a atacat şi în curînd unii creştini din Ierusalim au murit pentru credinţa lor. Persecuţia i-a determinat pe mulţi dintre ei să părăsească oraşul, dar au dus cu ei „vestea bună.“ Aşa se face că mai întîi samaritenii, iar apoi şi păgînii, au devenit la rîndul lor creştini şi au fost botezaţi. În cîteva decenii mesajul s-a răspîndit în toată lumea cunoscută în acea vreme. Ce epocă bogată în evenimente! — Faptele 17:6; Coloseni 1:23.

În sfîrşit, în timpul împăratului Nero, vestit prin sadismul său, a fost dezlănţuită împotriva creştinismului întreaga forţă a împeriului Roman. Trupurile aprinse ale creştinilor serveau drept făclii la sărbătorile romane. În arene erau asmuţite asupra lor fiarele sălbatice. Cu toate acestea, creştinismul a continuat să se răspîndească. Dar Satan dispunea şi de alte tactici.

CORUPŢIE ÎN INTERIOR

Apostolul Pavel i-a avertizat pe creştinii din Colose: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă ducă în sclavie prin filozofie goală şi înşelătoare“ (Coloseni 2:8, New International Version). El le spuse bătrînilor din Efes: Ştiu că după plecarea mea se vor introduce printre voi lupi tiranice care nu vor menaja turma şi chiar din mijlocul vostru se vor ridica bărbaţi şi vor vorbi lucruri deformate, ca să-i atragă pe discipoli pe urmele lor“ (Faptele 20:29,30). Temerile lui Pavel începuseră acum să se concretizeze. Elemente înşelătoare care s-au infiltrat în adunări s-au folosit de argumente abile şi amăgitoare pentru a submina treptat zelul multor creştini.

Cîteva secole mai tîrziu lumea se afla în faţa unui creştinism popular, complet corupt prin învăţături nebiblice. Prinsese deja rădăcini adînci învăţătura babilonică a nemuririi sufletului. Se aducea închinare unei trinităţi asemănătoare triadelor de zei adoraţi odinioară în Babilon. Se învăţa doctrina iadului de foc şi, mai tîrziu, cea a purgatoriului. Se înălţau rugaciuni către „mama lui Dumnezeu.“ În timpul împăratului roman Constantin această formă apostată a creştinismului — departe de a sta separată de lume — a devenit religia de stat a imperiului.

Isus profeţise că după moartea apostolilor va fi introdusă în lume sămînţa creştinismului fals şi că pînă la „seceriş“ creştinii falşi şi cei adevăraţi vor exista alături (Matei 13:24–30, 36–43). Profeţia încă este în curs. Pe măsură ce îi creştea puterea, creştinismul fals se întorcea cu violenţă împotriva celor care nu voiau să meargă în pas cu el. Unii oameni care mărturiseau a fi creştini erau arşi de vii pentru credinţa lor, dar de data aceasta spectatorii ale căror feţe erau luminate de trupurile în flăcări erau călugări şi preoţi.

Secole de-a rîndul lumina Bibliei n-a avut decît o slabă pîlpîire. Cuvîntul lui Dumnezeu era închis cu sfinţenie în racla limbii latine, o limbă aproape moartă, iar cei care voiau să traducă Scripturile in limbile vii vorbite erau persecutaţi fără milă. Şi totuşi, aşa cum arătase Isus, Biblia şi creştinismul adevărat au supravieţuit, existînd încă şi astăzi.

PARADISUL RESTABILIT

Acea minciună rostită cu mii de ani în urmă în grădina Edenului a fost într-adevăr o catastrofă pentru familia umană. Ea a dus la nespuse suferinţe. Din fericire însă, omenirea nu va mai avea de suportat multă vreme consecinţele ei.

„Sămînţa“ care urma să distrugă pe Satan şi planurile lui, a apărut în persoana lui Isus. După moartea sa, Isus a fost înviat la viaţă spirituală şi s-a ridicat la cer, „aşteptînd pînă cînd duşmanii săi vor fi puşi ca scăunel pentru picioarele sale“ (Evrei 10:13). Faptele demonstrează că această perioadă de aşteptare s-a terminat deja. Profeţiile şi cronologia Bibliei indică anul 1914 drept momentul în care Isus a „sosit în gloria sa“ pentru a domni ca Rege ceresc. — Vezi Matei 24 şi 25; Marcu 13; Luca 21.

Aceasta înseamnă că lui Satan, inventatorului minciunii, nu i-a mai rămas decît puţin timp (Apocalipsul 12:12). Convulsiile care zdruncină lumea de la 1914 încoace sînt dovada că el o stăpînit de o mare mînie şi că în curînd va fi nimicit pentru totdeauna împreună cu sistemele politice şi religioase asupritoare care s-au născut din minciuna lui. — Daniel 2:44; Apocalipsul 18:4–8.

Cîtă uşurare pentru omenire! Pacea, frumuseţea şi fericirea grădinii originare a lui Dumnezeu vor fi în cele din urmă restabilite, iar paradisul se va extinde pe întregul pămînt (Apocalipsul 21:3, 4). Ai vrea să vezi realizarea acestei promisiuni? Voinţa lui Dumnezeu este ca „tot felul de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“ (I Timotei 2:4). De ce nu ai profita de bunătatea pe care ţi-o arată Iehova Dumnezeu? Ocoleşte minciunile lui Satan şi caută adevărul conţinut în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia. Atunci vei fi martorul înlăturării totale şi definitive a consecinţelor tragice ale primei minciuni.