Cum a fost îndepărtată pata păcatului?
DUPĂ ce Iehova Dumnezeu şi-a încheiat activitatea de creare, el şi-a trecut privirea peste tot ceea ce făcuse, declarîndu–şi lucrarea „foarte bună” (Gen. 1:31). Tot ceea ce făcuse el era perfect (Deut. 32:4). Cînd păcatul a venit să tulbure această ordine dreaptă, a fost ca începutul înmulţirii unei celule canceroase într-un corp sănătos.
De fapt, oamenii n-au fost singurii care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au păcătuit. Biblia vorbeşte şi despre „îngerii care au păcătuit” (II Pet. 2:4). O creatură spirituală pe nume Satan Diavolul a fost aceea care i-a condus pe Adam şi Eva pe calea greşită (Ioan 8:43, 44). Dar în ceea ce priveşte aceste creaturi spirituale, nu se mai poate face nimic. Ele erau perfecte şi au făcut o alegere conştientă. De aceea păcatul lor nu poate fi scuzat. Pata acţiunilor păcătoase va fi îndepărtată din univers prin nimicirea lor definitivă la timpul hotărît de Dumnezeu. — Mat. 25:41.
În mod asemănător, Adam şi Eva au ales păcatul. Deşi au fost creaţi ca oameni perfecţi, ei au procedat rău în mod intenţionat. Astfel, în mod voluntar ei au devenit sclavi ai păcatului, după cum Isus însuşi a explicat: „Oricine face păcat, este un sclav al păcatului” (Ioan 8:34). În cele din urmă, ei au fost şterşi din existenţă în momentul în care Dumnezeu i-a lăsat să moară, ca rezultat al imperfecţiunii cauzate de păcat. — Gen. 3:19; 5:5.
Dar în ceea ce ne priveşte, lucrurile stau altfel. Şi noi sîntem sclavii păcatului, dar nu în întregime, datorită unei alegeri. Noi sîntem păcătoşi deoarece aşa ne-am născut, ca şi cum am fi fost vînduţi ca sclavi chiar înainte de a ne naşte (Rom. 5:12; 7:14). Dar Iehova Dumnezeu, prin iubirea şi înţelepciunea sa, a luat măsuri ca noi să putem fi eliberaţi sin sclavia păcatului, dacă într-adevăr asta este şi voinţa noastră.
Cum a fost rezolvată problema
În manifestările sale faţă de naţiunea lui Israel, Iehova le-a arătat evreilor că el acceptă principiul răscumpărării. De exemplu: dacă un israelit devenea sărac şi era nevoit să se vîndă ca sclav unui străin, o rudă apropiată a sa îl putea cumpăra din nou, sau răscumpăra, dacă avea la îndemînă mijloacele necesare pentru aceasta (Lev. 25:47–49). Preţul era calculat cu exactitate, astfel încît răscumpărarea să fie corectă sub toate aspectele.
Iehova a mai stabilit principiul recompensării în ceea ce priveşte judecarea unui păcat. De exemplu: dacă cineva producea un rău fizic (corporal) unui semen israelit, persoana aceea trebuia să fie supusă aceluiaşi rău. Legea prevedea că trebuia să se dea „suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vînătaie pentru vînătaie”. — Ex. 21:23–25.
În mod asemănător a fost de acord cu răscumpărarea omenirii din sclavia păcatului, dar aceasta urma să aibă loc conform dreptăţii. Preţul plătit trebuia să fie corect, şi nu lipsit de importanţă, ca şi cum ceea ce era cumpărat din nou n-ar fi avut o valoare prea mare. Adam renunţase la o viaţă umană perfectă, fără păcat şi cu perspectiva unei existenţe veşnice. Această viaţă avea o valoare deosebită.
Nimic din ceea ce are omul nu echivalează cu această valoare. Chiar şi cei mai bogaţi oameni de pe pămînt trebuie să moară odată. Cu tot argintul şi aurul pe care-l au, ei nu pot să-şi prelungească nici măcar această viaţă imperfectă. Cum şi-ar putea asigura atunci viaţa eternă? Psalmistul inspirat a zis: „Nici unul dintre ei nu poate nici măcar să răscumpere un frate, nici să-i dea lui Dumnezeu o răscumpărare pentru el . . . şi totuşi să trăiască veşnic şi să nu vadă groapa” (Ps. 49:7–9). De aceea ajutorul trebuie să vină din afară, nu de la neamul omenesc.
Prima dată cînd Dumnezeu şi-a arătat scopul de a oferi acest ajutor a fost imediat după ce Adam şi Eva au ales păcatul în locul ascultării. El a profeţit venirea „seminţei” care se va opune influenţei exercitate de creatura spirituală ticăloasă care a dus omenirea în stare de păcat (Gen. 3:15). Prin revelaţii succesive, el a identificat familia care va produce această sămînţă sau vlăstar. În cele din urmă, aceste revelaţii au arătat spre un cuplu de logodnici pe nume Iosif şi Maria, care trăiau în Palestina pe vremea Imperiului roman. — Gen. 22:15–18; 49:10; Luca 1:26–35.
Acest cuplu a aflat că Maria urma să nască un fiu care trebuia să joace un rol de căpetenie în înlăturarea petei păcatului din creaţia lui Dumnezeu. Îngerul lui Iehova l-a înştiinţat pe Iosif în vis: „Iosif, fiul lui David, nu-ţi fie teamă s-o iei la tine pe Maria, ca soţie, căci ceea ce s-a conceput în ea este prin spiritul sfînt. Ea va naşte un fiu, iar tu să-i pui numele Isus, căci el va salva poporul său de păcatele sale” (Mat. 1:20, 21). Iată, în sfîrşit, unul care putea să răscumpere chiar şi un frate.”
Isus s-a născut ca fiu al Mariei şi, de aceea, era cu adevărat un iudeu din familia lui David. Totuşi, după cum a fost arătat mai tîrziu prin revelaţie, el a avut în cer o existenţă anterioară celei umane. Viaţa sa a fost transferată, prin puterea miraculoasă a lui Iehova, în pîntecele Mariei, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se poată naşte ca om (Ioan 1:1–3, 14). Astfel Isus nu a moştenit starea de păcat care mutilase întreaga omenire pînă la el. Ca şi Adam, el a fost perfect. Dar, spre deosebire de Adam, el a rămas ascultător. De aceea, caz unic în istoria omenirii, Isus a fost omul care nu a păcătuit niciodată. Apostolul Petru a spus: „El n-a comis păcat şi nici nu s-a găsit în gura lui înşelăciune.” Pavel a explicat că Isus a fost „loial, fără răutate, nepătat, separat de păcătoşi.” — 1 Petr. 2:22; Evr. 7:26.
Astfel, Isus era posesorul unicului lucru care ca valoare echivala cu o viaţă umană perfectă: o altă viaţă umană perfectă. Cînd a murit, moartea sa nu a fost „plata pe care o plăteşte păcatul” (Rom. 6:23). Isus nu merita să moară. De aceea, la moartea sa el a jertfit echivalentul exact al vieţii perfecte pe care o pierduse Adam. — 1 Tim. 2:6.
Jertfa lui Isus a avut efectul exact contrar al păcatului lui Adam. Apostolul Pavel a spus: „Aşa după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor fi făcuţi vii în Cristos” (I Cor. 15:22). Isus a avut putere să-şi folosească viaţa sa umană perfectă ca preţ de cumpărare a omenirii din păcat. „S-a dat pe sine însuşi ca să ne poată elibera din prezentul sistem rău de lucruri, potrivit voinţei Dumnezeului şi Tatălui nostru.” — Gal. 1:4.
Eliberarea din păcat
Iată că acum există o cale de ieşire pentru omenire! Preţul de răscumpărare a fost plătit. Înseamnă aceasta că acum fiecare va fi în mod automat eliberat din sclavia păcatului şi readus la perfecţiune? Nu tocmai. Modul în care această îngrijire îşi efectul a fost explicat de însuşi Isus, care a spus: „Dumnezeu a iubit atît de mult lumea, încît şi-a dat pe unicul Fiu născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Da, toţi cei care exercită credinţă în Isus Cristos, prin care Dumnezeu a asigurat răscumpărarea, se vor bucura de viaţa eternă de care i-a privat neascultarea intenţionată a lui Adam.
Cei care acceptă cu adevărat jertfa lui Isus trag foloase de pe urma ei încă din prezent. Bineînţeles, ei sînt tot imperfecţi. Timpul hotărît de Dumnezeu pentru readucerea omenirii la perfecţiunea umană literală n-a sosit încă. Dar dacă, datorită imperfecţiunii, ei comit totuşi păcate, aceasta nu lezează iremediabil relaţia lor cu Tatăl lor ceresc. Apostolul Ioan a scris: „Vă scriu aceste lucruri ca să nu mai păcătuiţi. Şi totuşi, dacă cineva păcătuieşte din nou, avem la Tatăl un ajutor, pe Isus Cristos, unul care este drept” (I Ioan 2:1, 2). Da! Dacă datorită imperfecţiunii cădem în păcat, ne putem ruga lui Dumnezeu în virtutea jertfei lui Isus, fiind convinşi că Iehova ne va ierta. — I Ioan 1:7–9.
Dar înseamnă aceasta că păcatul n-are nici o importanţă? Putem noi, datorită acestei îngrijiri pline de iubire, să comitem orice păcat am dori şi să fim totuşi siguri că vom fi iertaţi datorită jertfei lui Isus? Nu. Nici pe departe. Căci dacă vrem să profităm de această îngrijire, trebuie să demonstrăm aceeaşi atitudine faţă de păcat pe care a avut-o şi Isus. El „iubeşte dreptatea şi urăşte fărădelegea” şi la fel trebuie să facem şi noi (Evr. 1:9). Asemenea lui Pavel, trebuie să „ne lovim trupurile cu pumnii şi să ni le facem sclave” pentru a învinge orice tendinţă spre păcat (I Cor. 9:27). Aceasta implică faptul de-a înţelege clar semnificaţia păcatului, precum şi de a lupta împotriva lui. Dumnezeu ne va ajuta în privinţa aceasta, ceea ce poate duce la o schimbare adevărată a personalităţii noastre. — Rom. 12:2.
Însă dacă nu luptăm împotriva înclinaţiilor păcătoase, s-ar putea să ni se potrivească următoarele cuvinte ale apostolului Pavel: „Căci dacă practicaţi păcatul cu încăpăţînare, după ce aţi primit o cunoştinţă exactă a adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar un fel de aşteptare înfricoşată a judecăţii.” — Evr. 10:26, 27.
În sfîrşit, cei care demonstrează că, în ciuda cărnii lor imperfecte, doresc din inimă să scape din sclavia păcatului, au o perspectivă şi mai luminoasă. Li se promite prilejul de a trăi într-o ordine nouă în care păcatul va aparţine trecutului. El va fi eliminat în întregime din mijlocul creaţiei lui Dumnezeu. În timpul acela, „nu se va mai face nici un rău şi nu se va mai pricinui nici o nenorocire pe tot muntele meu cel sfînt; deoarece pămîntul va fi, cu siguranţă, plin de cunoştinţă despre Iehova, întocmai ca apele care umplu marea” (Is. 11:9). Psalmistul inspirat ne promite că „cel rău [sau cel care păcătuieşte cu voia] nu va mai fi,” ci, dimpotrivă, „cei smeriţi vor stăpîni pămîntul şi se vor desfăta într-adevăr de pace din belşug.” — Ps. 37:10, 11.
Toate consecinţele rele ale păcatului — boala, moartea şi înstrăinarea de Dumnezeu — vor fi lucruri ale trecutului (Apoc. 21:3, 4). În schimb, scopul lui Dumnezeu cu privire la acest pămînt va fi pe deplin realizat. — Mat. 6:9, 10.
Da, graţie jertfei de răscumpărare a lui Isus, oamenii plini de credinţă au minunatul prilej de a se elibera din sclavia păcatului. De aceea, încurajarea psalmistului este foarte oportună: „Îndepărtaţi-vă de la rău şi faceţi ce este bine şi astfel să trăiţi veşnic. Căci Iehova e iubitor de dreptate şi el nu-i va părăsi pe cei ce-i sînt fideli. Ei vor fi cu siguranţă ocrotiţi pe timp indefinit.” — Ps. 37:27, 28.