Este adevărat că „toţi au păcătuit”?

V-AŢI întrebat vreodată de ce, în ciuda tuturor eforturilor oamenilor sinceri, nu s-a reuşit pînă în prezent să se rezolve multe dintre problemele importante ale omenirii? Cum se face că, deşi omul are o viziune clară a ceea ce doreşte, — pace, prosperitate, fericire, sănătate — el pare să se îndepărteze tot mai mult de realizarea acestor deziderate?

O cauză importantă se află în acest cuvinte ale apostolului Pavel: „Toţi au păcătuit şi nu au atins gloria lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). Da, majoritatea eforturilor omenirii au fost zădărnicite din cauza stării de păcat în care se află ea.

Unii ar putea avea obiecţii cu privire la afirmaţia lui Pavel. Ei ar putea spune: „Cum poţi să crezi că sînt păcătos? Eu nu fac nici un rău aproapelui meu. Duc o viaţă liniştită şi nu-i dau nimănui dureri de cap. Ce păcate fac eu?” Dar adevărul este că păcatul implică şi altceva decît doar faptul de a-l leza pe aproapele sau de a-i da dureri de cap. Desigur că acestea sînt păcate şi este recomandabil să le evităm. Dar cuvîntul „păcat” are un sens mai larg. Pavel a făcut o asociere între „păcat” şi faptul de ,a nu atinge gloria lui Dumnezeu.’ De aceea „pacătul” are legătură cu relaţia pe care o avem cu Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu. Cuvintele traduse prin „păcat” în versiunile moderne ale Bibliei aveau în original semnificaţia de „a nu atinge ţinta” ascultării depline. Ascultarea faţă de ce? Faţă de voinţa lui Dumnezeu. Astfel un dicţionar biblic modern explică: „Păcat este atît o îndepărtare de la relaţia de loialitate faţă de Dumnezeu, precum şi neascultarea faţă de poruncile şi legea sa.” În acest caz numai Dumnezeu însuşi poate să ne spună cu certitudine ce consideră el a fi păcat şi aceasta el a făcut-o în Biblie.

Cîteva exemple de păcat

În primul rînd, multe lucruri care ajung să fie acceptate în lumea modernă sînt total greşite. Biblia spune: „Nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici cei ce comit adulter, nici bărbaţii întreţinuţi în vederea satisfacerii unor pofte contra naturii, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţi, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici extorcatorii nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:9, 10). Da, adulterul, curvia şi homosexualitatea sînt păcate. La fel şi hoţia.

Este adevărat că mulţi oameni evită imoralitatea şi hoţia şi bine fac. Dar mai există şi alte păcate. Atît vorbirea cît şi faptele noastre pot fi păcatoase. A minţi este un păcat. La fel şi vorbirea calomniatoare, mînioasă şi insultătoare (Col. 3:9; Ps. 101:5; Efes. 4:31). În plus, Pavel a zis: „Nu bombăniţi aşa cum au bombănit unii dintre ei şi au pierit din cauza nimicitorului” (I Cor. 10:10, The Bible in Living English). Iacob a condamnat lăudăroşenia, iar Pavel ne-a sfătuit să evităm discuţiile fără rost şi glumele deochiate (Iac. 4:16; Efes. 5:4). Poate cineva dintre noi să spună deschis că n-a păcătuit niciodată în cel puţin unul din modurile arătate mai sus? Este aproape imposibil. Iacob, fratele lui Isus, a zis: „Dacă cineva nu face nici o greşeală în cuvînt este un om perfect” (Iac. 3:2). Poate cineva dintre noi să afirme că este perfect? Nu.

Acelaşi discipol a mai arătat un mod în care putem păcătui. El a spus: „Dacă cineva ştie să facă ceea ce este corect şi totuşi nu face, i se consideră păcat” (Iac. 4:17). Cum se explică lucrul acesta? Ei bine, imaginaţi-vă un om care trece pe trotuar cînd, deodată, un copil o zbugheşte dintr-o grădină prin faţa lui şi de acolo mai departe, pe strada aglomerată. Ce spuneţi despre acest om dacă, în loc să salveze copilul ca să nu fie călcat de o maşină, se face că nu-l vede şi trece mai departe? Sigur că el nu face nimic rău. Dar faptul că nu reuşeşte să facă ceva pentru a salva copilul este considerat un păcat pentru ei. De fapt, de cîte ori noi toţi n-am reuşit să acţionăm într-un mod cu adevărat iubitor faţă de semenii noştri sau faţă de Dumnezeu? Ori de cîte ori nu reuşim, este păcat.

O atitudine greşită poate fi şi ea un păcat. Îngîmfarea şi aroganţa sînt condamnate de Biblie la fel ca şi laşitatea (Prov. 21:4; Apoc. 21:8). Chiar şi gîndurile rele sînt păcate. Ultima dintre cele zece Porunci spune: „Să nu rîvneşti casa vecinului tău. Să nu rîvneşti soţia semenului tău, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici taurul, nici măgarul lui, nici ceva care îi aparţine.” — Ex. 20:17.

Cum putem împiedica să se strecoare în mintea noastră dorinţe nedrepte?

Poate menţinîndu-ne preocupaţi cu gînduri sănătoase. Dar chiar dacă nu reuşim, trebuie măcar să le recunoaştem că sînt dorinţe nedrepte şi să luptăm împotriva lor (I Cor. 9:27). Aceste dorinţe nedrepte sînt privinte de Dumnezeu ca păcate. — Prov. 21:2.

În sfîrşit, religia falsă ne face şi ea să păcătuim. În afară de ritualuri dăunătoare, ca idolatria şi spiritismul, care sînt în mod categoric interzise de Biblie, simplă apartenenţă la o religie falsă este o faptă păcătoasă. După ce prezintă religia falsă ca pe un oraş mondial, pe nume Babilonul cel mare, ultima carte a Bibliei spune: „Ieşiţi dinăuntrul ei, poporul meu, dacă nu vreţi să vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi dacă nu vreţi să fiţi loviţi cu urgiile ei” (Apoc. 18:4). Ea prezentat în mod fals pe singurul Dumnezeu adevărat, a persecutat pe slujitorii loiali ai lui Dumnezeu şi s-a amestecat în politica lumii. Toţi cei care aparţin religiei false se fac părtaşi la aceste păcate prin faptul că ei sprijinesc organizaţiile care comit aceste păcate.

De ce sîntem păcătoşi?

Ne-am referit doar la cîteva din modurile în care putem cădea pradă păcatului. Biblia descrie însă şi multe altele. După ce le analizezi ajungi la concluzia că e imposibil să nu păcătuieşti într-un mod sau altul. Probabil că vei fi de acord cu regele Solomon care a spus: „Nu există nimeni care să nu păcătuiască” (I Regi 8:46). Dumnezeu însuşi a remarcat: „Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui” (Gen. 8:21). Da, multe lucruri ne fac să păcătuim, dar cel mai mult ne împinge la păcat slăbiciunea propriei noastre cărni.

Dar de ce oare? Pentru că am moştenit-o. Iniţial, primii noştri părinţi, Adam şi Eva, n-au avut această problemă. Ei erau perfecţi şi puteau lua hotărîri raţionale şi echilibrate cu privire la păcat. Dar ei au făcut o alegere greşită, au hotărît să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu şi de aceea au căzut de la perfecţiune la imperfecţiune. Datorită acestei căderi ei au lăsat tuturor copiilor lor drept moştenire un considerabil bagaj de înclinaţii nedrepte şi păcătoase. Apostolul Pavel a dat următoarea explicaţie: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a răspîndit asupra tuturor oamenilor deoarece toţi au păcătuit.” — Rom. 5:12.

De aceea, chiar dacă avem cea mai plauzibilă motivaţie posibilă, tot nu putem evita păcatul. De ce nu? Apostolul Pavel a mărturisit: „Binele pe care doresc să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu doresc să-l fac, iată ce practic eu!” (Rom. 7:19). Cu toţii avem aceeaşi problemă.

Rezultatul a fost dezastrous pentru omenire. Cele mai bune intenţii ale omului au fost uădărnicite datorită propriei lui decăderi. Egoismul şi avariţia duc la poluare, la sărăcie şi nedreptate. Suspiciunea şi neîncrederea cauzează incertitudine atît în relaţiile internaţionale cît şi în familie. Corupţia şi crima împiedică eforturile ţărilor de a progresa. Prin urmare, omul nu poate să facă mai nimic în faţa acestor probleme.

În plus, datorită stării inevitabile de păcat a omenirii, legea enunţată la Romani 6:23 atîrnă ca un nor înfricoşator deasupra capetelor noastre: „Plata pe care o plăteşte păcatul este moartea.” Noi nu putem face nimic prin puterea noastră pentru a evita primirea pedepsei cu moartea pentru păcatele noastre, deoarece nu putem face nimic pentru a evita păcatul în totalitate. Sîntem în mare parte sclavii propriei noastre imperfecţiuni.

Dar nu mai există nici o scăpare? Va fi oare omul veşnic împiedicat prin propria sa slăbiciune să-şi realizeze cele mai înalte idealuri şi aspiraţii? Nu. Deoarece există Unul care ne poate ajuta. Apostolul Pavel, după ce şi-a mărturisit incapacitatea de a evita păcătuirea, spune în continuare: „Nenorocit ce sînt! Cine mă va salva din corpul supus acestei morţi?” Şi iată ce răspunde: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru!” (Rom. 7:24, 25). Da, faptul că înţelegem cît de mult sîntem subjugaţi păcatului precum şi neputinţa noastră de a ne salva singuri ne face să apreciem marea iubire şi consideraţie a lui Dumnezeu care ne-a ajutat într-adevăr. Dar cum anume a făcut-o?