Siguranţă de sine

ESTE firesc ca un orator să aibă trac când urcă pe podium, mai cu seamă dacă nu ţine teme frecvent. Tot la fel, un vestitor se poate simţi oarecum încordat când sună la primele uşi în ministerul de teren. Când a fost numit profet, Ieremia a spus: „Iată, eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil“ (Ier. 1:5, 6). Iehova l-a ajutat pe Ieremia şi te va ajuta şi pe tine. Cu timpul vei reuşi să dobândeşti siguranţă de sine.

Un orator sigur de sine este echilibrat. Iar echilibrul său se reflectă în poziţia corpului. Ţinuta oratorului este naturală, adecvată momentului. Gesturile sale sunt sugestive. Vocea îi este expresivă şi controlată.

Chiar dacă nu te regăseşti în această descriere, poţi face îmbunătăţiri. Cum? Să vedem din ce cauză ar putea să fie un orator emoţionat şi să-i lipsească siguranţa de sine. Cauza poate fi de ordin fizic.

Când te confrunţi cu o situaţie nouă şi vrei ca lucrurile să iasă ca la carte, însă nu eşti sigur de reuşită, ai emoţii. Din acest motiv, creierul îi transmite organismului să producă mai multă adrenalină. Creşterea nivelului de adrenalină poate duce la accelerarea ritmului cardiac şi a respiraţiei, la transpiraţii abundente, ba chiar şi la un tremur al mâinilor şi al genunchilor, precum şi al vocii. Corpul se străduieşte să facă faţă situaţiei dându-ţi un plus de energie. Dificultatea constă acum în a-ţi folosi surplusul de energie pentru a gândi pozitiv şi pentru a ţine o expunere dinamică.

Cum să-ţi controlezi emoţiile. Este normal să ai emoţii. Pentru a-ţi păstra siguranţa de sine, trebuie să încerci să-ţi temperezi emoţiile şi să înfrunţi situaţia cu calm şi demnitate. Cum ai putea face acest lucru?

Pregăteşte-te temeinic. Pregăteşte-ţi cuvântarea pe îndelete. Asigură-te că ai înţeles bine subiectul. Dacă ai posibilitatea să alegi ideile pe care le vei expune, trebuie să ţii cont de ceea ce auditoriul cunoaşte deja cu privire la subiect şi de obiectivul pe care-l urmăreşti. Aceste criterii te vor ajuta să selectezi materialul cel mai valoros. Dacă, la început, o astfel de abordare a materialului ţi se pare dificilă, discută cu un orator experimentat. El te va ajuta să analizezi cu grijă materialul şi să ţii cont de auditoriu. Când vei fi sigur că dispui de un material util pentru auditoriu, iar ideile îţi vor fi clare, dorinţa de a le împărtăşi altora îţi va atenua starea de încordare.

Fii deosebit de atent la introducere. Trebuie să ştii dinainte cum îţi vei începe expunerea. Pe măsură ce-ţi vei dezbate subiectul, vei vedea că emoţiile dispar.

Aceste etape fundamentale trebuie urmate şi când te pregăteşti pentru ministerul de teren. Gândeşte-te atât la subiectul pe care intenţionezi să-l abordezi, cât şi la genul de persoane cărora li te vei adresa. Pregăteşte-ţi cu grijă introducerea. Profită de experienţa vestitorilor maturi.

Când trebuie să prezinţi o expunere înaintea unui grup, ai putea crede că vei fi mai stăpân pe tine dacă vei folosi un manuscris. În realitate, nu ai face decât să-ţi măreşti tracul. Unii oratori folosesc notiţe ample, alţii, notiţe scurte. Dar ceea ce te va ajuta să-ţi învingi emoţiile şi să te concentrezi mai bine asupra informaţiilor nu vor fi cuvintele de pe foaie, ci convingerea că materialul pe care l-ai pregătit pentru auditoriu este cu adevărat interesant.

Repetă expunerea cu voce tare. Repetiţia îţi va da încrederea că îţi poţi transpune ideile în cuvinte. Pe măsură ce vei exersa, ţi se vor întipări în minte diverse expresii, pe care ţi le vei putea aminti cu uşurinţă când vei ţine cuvântarea. Repetă ca şi cum ai fi pe podium. Încearcă să-ţi imaginezi auditoriul. Stai la masă sau în picioare exact aşa cum vei face în timpul expunerii.

Roagă-te lui Iehova să te ajute. Îţi va răspunde el la rugăciune? „Aceasta este încrederea pe care o avem cu privire la el: că, indiferent ce am cere potrivit voinţei sale, el ne ascultă“ (1 Ioan 5:14). Dacă doreşti să-i aduci onoare lui Dumnezeu şi să-i ajuţi pe oameni să tragă foloase din Cuvântul său, el îţi va răspunde cu siguranţă la rugăciune. Această certitudine te va ajuta să te achiţi de sarcina pe care ai primit-o. În plus, pe măsură ce vei cultiva roadele spiritului — iubire, bucurie, pace, blândeţe şi stăpânire de sine —, vei ajunge să dezvolţi atitudinea mentală necesară pentru a face faţă situaţiei în mod echilibrat. — Gal. 5:22, 23.

Dobândeşte experienţă. Cu cât vei participa mai mult la lucrarea de predicare, cu atât vei fi mai degajat. Cu cât vei face mai multe comentarii la întrunirile congregaţiei, cu atât îţi va fi mai uşor să vorbeşti înaintea altora. Şi, pe măsură ce vei ţine mai multe cuvântări în faţa congregaţiei, tracul dinaintea fiecărei cuvântări va fi tot mai mic. Ţi-ar plăcea să ai mai multe ocazii de a vorbi de pe podium? Dacă da, oferă-te să ţii o temă la şcoală când cei desemnaţi s-o facă nu pot.

După ce ai urmat sugestiile de mai sus, ar fi bine să observi care îţi sunt manifestările ce trădează lipsă de echilibru. Identificându-le şi învăţând să le stăpâneşti, vei reuşi să fii sigur de tine când vorbeşti. Aceste manifestări pot fi de natură fizică sau vocală.

Manifestări de natură fizică. Siguranţa de sine se va oglindi în poziţia corpului sau în modul în care îţi foloseşti mâinile. Să vorbim mai întâi despre mâini. Iată câteva semne ale lipsei de siguranţă: îţi ţii mâinile la spate, le ţii ţepene pe lângă corp ori încleştate pe pupitru; îţi tot bagi sau scoţi mâinile din buzunare, îţi tot închei ori deschei haina, îţi duci fără nici un rost mâna la bărbie, la nas sau la ochelari; te joci cu ceasul de la mână, cu un creion, cu un inel ori cu notiţele; faci gesturi bruşte sau incomplete.

Trădezi lipsă de siguranţă şi dacă îţi mişti încontinuu picioarele ori te legeni de pe-un picior pe altul, dacă ai o poziţie prea rigidă sau, dimpotrivă, prea relaxată, dacă îţi umezeşti frecvent buzele sau înghiţi întruna şi dacă ai o respiraţie întretăiată.

Cu efort, aceste manifestări de emotivitate pot fi controlate. Încearcă să le elimini pe rând. Identifică problema şi stabileşte ce ai putea face pentru a o preîntâmpina. Dacă te vei strădui, vei demonstra prin ţinută că eşti stăpân pe situaţie.

Manifestări vocale. Manifestările vocale de emotivitate ar putea să includă o voce piţigăiată sau tremurândă. Poate că îţi tot dregi glasul sau vorbeşti prea repede. Aceste probleme şi ticuri pot fi învinse prin eforturi conştiente de a-ţi controla vocea.

Dacă eşti încordat, respiră adânc de câteva ori înainte de a merge la pupitru. Străduieşte-te să-ţi relaxezi tot corpul. În loc să te gândeşti la cât eşti de emoţionat, concentrează-te asupra motivului pentru care vrei să-i transmiţi publicului informaţiile pe care le-ai pregătit. Înainte de a-ţi începe expunerea, uită-te puţin prin sală, găseşte o faţă prietenoasă şi zâmbeşte-i. Prezintă introducerea pe îndelete, după care angajează-te în cuvântarea propriu-zisă.

Fii realist. Nu te aştepta să ţi se risipească toate emoţiile. Există mulţi oratori cu experienţă care au şi acum emoţii înainte de a urca pe podium. Ei au învăţat în schimb să şi le controleze. Iată ce a spus unul dintre ei: „Şi acum am trac, doar că-l pot controla“.

Dacă te vei strădui să-ţi stăpâneşti emoţiile, auditoriul te va considera un orator stăpân pe sine. Chiar dacă vei mai avea trac, el nu va mai fi atât de vizibil.

Reţine că acel surplus de adrenalină care produce tracul contribuie şi la creşterea energiei. Foloseşte-o pentru a vorbi cu însufleţire.

Pentru a pune în practică toate aceste sugestii nu trebuie să aştepţi să urci la pupitru. Învaţă să manifeşti siguranţă de sine şi autocontrol în viaţa cotidiană. Încearcă, de asemenea, să te exprimi cu sentiment în fiecare zi. Aplicarea acestor sugestii te va ajuta foarte mult să devii sigur de tine când vei fi pe podium, dar mai ales în lucrarea de predicare.