Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • sg st. 37 pag. 181–187
  • Echilibru şi aspect personal

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Echilibru şi aspect personal
  • Ghidul Școlii de minister teocratic
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • **********
  • Siguranţă de sine
    Să tragem foloase din cursurile Școlii de Minister Teocratic
  • Sfaturile edifică
    Ghidul Școlii de minister teocratic
  • Aspect îngrijit
    Să tragem foloase din cursurile Școlii de Minister Teocratic
  • Material informativ, prezentat cu claritate
    Ghidul Școlii de minister teocratic
Vedeți mai multe
Ghidul Școlii de minister teocratic
sg st. 37 pag. 181–187

Studiul 37

Echilibru şi aspect personal

1–9. Ce se înţelege prin echilibru şi siguranţă, şi arătaţi cum se pot dobîndi aceste calităţi?

1 Un vorbitor echilibrat este un vorbitor relaxat. El este calm şi liniştit, ştiind că este stăpîn pe situaţie. Pe de altă parte, lipsa de echilibru denotă o anumită lipsă de siguranţă. Aceste două lucruri merg mînă în mînă. Iată de ce la punctul „Siguranţă şi echilibru“ ele sînt trecute împreună pe fişa Sfaturi pentru vorbire.

2 În timp ce siguranţa şi echilibrul sînt de dorit din partea vorbitorului, ele nu trebuie confundate cu aroganţa, care se manifestă prin fanfaronadă cînd se află pe podium sau prin afişarea unei atitudini pline de importanţă de sine, aşezîndu-se pe scaun într-o manieră neglijentă sau sprijinindu-se degajat de uşă cînd se află în serviciul din casă în casă. Cînd supraveghetorul şcolii remarcă la tine vreun lucru care sugerează o atitudine de aroganţă, el te va sfătui, fără îndoială, în particular cu privire la acest punct, deoarece interesul lui este să te ajute să eviţi a crea o impresie care ar putea diminua eficacitea ministerului tău.

3 Însă dacă eşti un vorbitor începător vei avea probabil nevoie să-ţi învingi mai degrabă timiditatea pe podium. Starea de emoţie şi de nelinişte de care eşti cuprins te-ar putea face să crezi că vei face o prezentare lipsită de valoare. Nu trebuie să ai sentimentul acesta. Siguranţa şi echilibrul pot fi dobîndite prin eforturi sîrguincioase şi prin cunoaşterea motivului pentru care îţi lipsesc aceste calităţi.

4 Din ce motiv le lipseşte unor vorbitori siguranţa? În general din unul sau două motive. Mai întîi, din cauza lipsei de pregătire sau a cunoaşterii insuficiente a materialului. În al doilea rînd, din cauza unei atitudini negative cu privire la propriile lor calităţi de vorbitori.

5 Ce anume te va ajuta să dobîndeşti siguranţă? În principal, convingerea că vei fi în măsură să îţi atingi scopul şi certitudinea că ai situaţia în mînă şi o poţi stăpîni. Pe podium lucrul acesta pretinde o oarecare experienţă. Dar după ce ai prezentat un oarecare număr de cuvîntări, ai dreptul să speri că şi cu aceasta vei avea succes. Dar chiar dacă eşti relativ nou, cuvîntările tale anterioare te pot încuraja, astfel încît ar trebui să fii în curînd capabil să manifeşti această calitate într-o măsură rezonabilă.

6 Fie că eşti un vorbitor experimentat, fie că nu, o altă cerinţă vitală pentru a dobîndi siguranţă este buna cunoaştere a materialului şi convingerea că el este valoros. Aceasta înseamnă nu numai o atentă pregătire prealabilă a subiectului tău, ci şi o atentă pregătire în vederea expunerii propriu-zise a acestuia. Dacă înţelegi că ceea ce urmează să faci este spre propriul tău progres teocratic, precum şi pentru instruirea fraţilor din auditoriu, te vei ruga ca Iehova să-ţi binecuvînteze eforturile pe podium. Tu vei fi atît de absorbit de subiect, încît îţi vei uita persoana şi timiditatea. Tu te vei gîndi să placi lui Dumnezeu, şi nu oamenilor. — Gal. 1:10; Ex. 4:10–12; Ier. 1:8.

7 Aceasta înseamnă că tu trebuie să fii convins de adevărul a tot ceea ce urmează să spui. Să ai în vedere acest lucru în timpul pregătirii tale. După ce ai făcut tot posibilul pentru a pregăti o cuvîntare interesantă şi însufleţită, dacă tot mai ai impresia că expunerii tale îi lipseşte culoarea şi însufleţirea, adu-ţi aminte că un auditoriu atent îl ajută pe vorbitor să îşi însufleţească expunerea. Stimulează-ţi deci ascultătorii prin prezentarea ta, iar interesul pe care îl vor manifesta îţi va ajuta să vorbeşti cu multă siguranţă.

8 La fel cum un medic examinează simptomele unei boli, şi consilierul tău va fi atent la semnele care indică în mod evident o lipsă de calm. Şi exact la fel cum un bun medic se ocupă de cauza unei boli şi nu de simptome, tot la fel şi consilierul tău se va strădui să te ajute să găseşti cauzele reale ale lipsei tale de siguranţă şi echilibru. Însă faptul de a cunoaşte simptomele şi faptul de a învăţa să le controlezi îţi va ajuta într-adevăr să învingi cauzele ascunse ale acelor simptome. Care sînt ele?

9 În general vorbind, timiditatea şi tensiunea nervoasă se manifestă în două moduri: manifestări fizice şi manifestări vocale. Cînd apar aceste semne într-un grad oarecare, se spune că persoanei îi lipseşte echilibrul.

10, 11. Cum se poate manifesta prin ţinuta fizică o lipsă de siguranţă?

10 Echilibru manifestat prin ţinuta fizică. Prima dovadă de echilibru se manifestă deci prin ţinuta ta fizică. Există unele lucruri care trădează faptul că îţi lipseşte siguranţa. Examinează-ţi mai întîi mîinile: le ascunzi la spate, le ţii ţepene de-a lungul corpului sau le cramponezi de pupitru, le vîri în buzunare şi le scoţi în mod repetat, îţi închei şi deschei nasturii vestonului, îţi atingi în mod inconştient gîtul, obrazul, nasul sau ochelarii, faci gesturi sacadate; te joci cu ceasul, cu creionul, cu verigheta sau cu notiţele? Sau nesiguranţa ta se observă din faptul că te mişti încontinuu de pe un picior pe altul sau îţi legeni corpul într-o parte şi alta sau stai ţeapăn ca şi cum ai fi înghiţit o coadă de mătură, sau, dimpotrivă, stai cu genunchii încovoiaţi, îţi umezeşti fără încetare buzele, sau îţi înghiţi în mod repetat saliva sau respiri cu greutate?

11 Toate aceste manifestări de tensiune nervoasă pot fi controlate sau reduse la minimum prin eforturi conştiente. Dacă faci asemenea eforturi, vei avea mai multă siguranţă, iar ţinuta ta fizică va reflecta echilibru. Respiră natural şi uniform şi fă efortul de a te relaxa. Fă o pauză înainte de a începe să vorbeşti. Auditoriul tău va reacţiona în mod favorabil, fapt care, la rîndul său, va contribui la dobîndirea siguranţei de care ai nevoie. Concentrează-te asupra materialului fără să fii preocupat de ceea ce gîndeşte auditoriul despre tine.

12–14. Dacă vocea ta reflectă o lipsă de siguranţă, ce poţi face pentru a dobîndi echilibru?

12 Echilibru manifestat prin stăpînirea vocii. Printre manifestările vocale ale tensiunii nervoase se numără vocea anormal de ascuţită, vocea tremurătoare, nevoia de a-ţi drege în mod repetat glasul şi un ton neobişnuit de acut cauzat de lipsa de rezonanţă datorată tensiunii. Aceste probleme, precum şi ticurile, pot fi, de asemenea, eliminate prin eforturi susţinute.

13 Nu te grăbi în timp ce te îndrepţi spre podium sau cînd îţi aranjezi notiţele pe pupitru, ci fii relaxat şi bucuros că poţi să împărtăşeşti lucrurile pe care le-ai pregătit. Dacă ştii că ai „trac“ atunci cînd începi să vorbeşti, trebuie să faci un efort special de a vorbi mai lent decît de obicei atunci cînd îţi prezinţi introducerea şi coboară vocea în mod conştient. Aceasta te va ajuta să îţi stăpîneşti emoţia. Vei constata că atît gesturile, cît şi pauzele te vor ajuta să te relaxezi.

14 Dar nu aştepta pînă vei ajunge pe podium ca să pui în practică toate aceste sfaturi. Învaţă să fii echilibrat şi să te controlezi în vorbirea ta de fiecare zi. Aceasta îţi va permite să exerciţi aceste calităţi atît pe podium, cît şi în ministerul de teren, unde ele sînt indispensabile. Prezentîndu-ţi cu calm expunerea, auditoriul se va simţi la largul său şi îşi va putea concentra atenţia asupra subiectului. Dacă faci cu regularitate comentarii la întruniri, aceasta te va ajuta să te obişnuieşti a vorbi în public.

**********

15. De ce este atît de important un aspect personal plăcut?

15 Un aspect personal plăcut te poate ajuta să te bucuri de mai mult echilibru, dar el este important şi din alte motive. Dacă nu îi dă atenţia adecvată, ministrul poate constata că înfăţişarea sa poate distrage atenţia auditorilor, abătîndu-le gîndul de la ceea ce spune el, făcînd astfel ca atenţia să se îndrepte asupra lui însuşi, lucru care, fireşte, el nu ar dori să se întîmple. Dacă cineva este extrem de neglijent cu privire la aspectul său personal, el chiar riscă să discrediteze organizaţia pe care o reprezintă şi mesajul pe care îl poartă. Acesta este un lucru care trebuie evitat. Aşadar, chiar dacă „Aspectul personal“ figurează pe ultimul loc în fişa Sfaturi pentru vorbire, el nu trebuie considerat ca fiind de mai mică importanţă.

16–21. Ce sfaturi se dau cu privire la îmbrăcămintea şi pieptănătura corespunzătoare?

16 Îmbrăcăminte şi pieptănătură corespunzătoare. Gusturile extreme în domeniul vestimentar trebuie evitate. Ministrul creştin nu va fi un sclav al ultimei mode lumeşti, destinate să atragă privirile. El va evita să se îmbrace în mod extravagant sau ţipător, astfel încît să atragă atenţia asupra hainelor. De asemenea, el va fi atent să evite şi cealaltă extremă, aceea de a se îmbrăca în mod neglijent. Faptul de a fi bine îmbrăcat nu pretinde neapărat un nou costum, ci faptul de a fi întotdeauna curat şi ordonat. Pantalonii trebuie bine călcaţi şi cravata bine aranjată. Acestea sînt lucruri pe care le poate face oricine.

17 Sfaturile cu privire la vestimentaţie, date creştinilor de către Pavel la 1 Timotei 2:9, sînt potrivite pentru femeile creştine de astăzi. Ca şi în cazul fraţilor, ele trebuie să evite a se îmbrăca în aşa fel încît să atragă atenţia asupra lor. La fel, nu este potrivit ca ele să adopte stilurile extremiste ale modei, prin care se dă dovadă de lipsă de modestie.

18 Bineînţeles, nu este de aşteptat ca toţi să se îmbrace la fel. Oamenii au gusturi diferite, fapt care este cu totul normal. Ceea ce este considerat drept o îmbrăcăminte potrivită într-o parte a lumii, poate fi considerat diferit în alte părţi. Dar este bine să se evite întotdeauna o manieră de a ne îmbrăca prin care se poate crea o impresie defavorabilă în mintea auditorilor şi trebuie să evităm poticnirea celor care vin la întrunirile noastre.

19 Cu privire la ţinuta corectă a fraţilor care ţin expuneri în cadrul şcolii sau la întrunirea de serviciu, se poate spune că ei trebuie să fie îmbrăcaţi în general în acelaşi fel în care se îmbracă un frate care ţine o cuvîntare publică. Dacă pe plan local se obişnuieşte ca vorbitorii publici să poarte costum cu vestă şi cravată, atunci aceasta este ţinuta potrivită şi cînd se ţin expuneri în cadrul Şcolii de minister teocratic, din momentul în care sînt desemnaţi ca vorbitori publici.

20 Trebuie să i se acorde atenţie şi modului de aranjare a părului. Părul nepieptănat dă o impresie neplăcută. În privinţa aceasta trebuie luate măsuri rezonabile de precauţie. Tot la fel fraţii care iau parte la programul întrunirilor congregaţiei trebuie să aibă grijă să fie bine bărbieriţi.

21 În ce priveşte sfaturile în acest domeniu al vestimentaţiei şi aranjării corespunzătoare a părului, este bine întotdeauna ca, atunci cînd este oportun, să fie adresate de pe podium laudele cuvenite. De fapt, atunci cînd cei care acordă atenţie cuvenită vestimentaţiei şi pieptănăturii lor sînt lăudaţi, alţii sînt încurajaţi să urmeze acest bun exemplu. Dacă însă vorbitorul lasă de dorit cu privire la vestimentaţie şi pieptănătură, ar fi mai bine ca supraveghetorul Şcolii să ofere sugestiile sale în particular, într-un mod amabil, şi să evite să facă lucrul acesta de pe podium.

22–28. Arătaţi cum poate fi influenţat aspectul personal al vorbitorului de ţinuta corpului său.

22 Ţinută corectă a corpului. Aspectul personal implică şi ţinuta corectă a corpului. Şi aici, nu toţi se încadrează în acelaşi tipar şi nu trebuie impuse fraţilor reguli rigide cu privire la aceasta. Extremele nu sînt însă de dorit, întrucît atenţia s-ar îndrepta spre individ şi s-ar abate de la mesaj. De aceea, trebuie să li se acorde atenţie, pentru ca extremele să fie corectate şi eliminate.

23 De exemplu, nu toţi îşi ţin picioarele în acelaşi fel şi, în general vorbind, nu prea are mare importanţă ce poziţie are cineva atîta timp cît stă în picioare. Dar dacă vorbitorul stă cu picioarele atît de îndepărtate încît le dă ascultătorilor impresia că este pe un cal, lucrul acesta poate distrage atenţia.

24 Tot la fel, dacă vorbitorul stă cu umerii căzuţi în loc să stea drept, poate trezi un sentiment de milă auditoriului, care ar putea crede că nu se simte bine, fapt care ar abate atenţia de la expunere. Atenţia ascultătorilor s-ar îndrepta asupra lui şi nu spre ceea ce vorbeşte.

25 Faptul de a sta sprijinit pe un singur picior, ţinîndu-l pe celălalt îndoit şi sprijinit în spate, dă dovadă de o evidentă lipsă de echilibru, şi la fel o poziţie cu mîinile înfipte adînc în buzunare. Asemenea poziţii trebuie evitate.

26 La fel, chiar dacă nu este greşit ca vorbitorul să-şi pună din cînd în cînd mîinile pe pupitru, el va evita totuşi să se sprijine de acesta, în acelaşi fel în care vestitorul care se află în ministerul de teren va evita să se sprijine de tocul uşii. Aceasta nu ar face o bună impresie.

27 Se cuvine să accentuăm însă din nou că oamenii sînt diferiţi. Nu toţi vor sta în picioare în acelaşi fel. În consecinţă, supraveghetorul Şcolii de minister teocratic nu se va ocupa decît de atitudinile extreme care abat atenţia de la mesaj.

28 Corectarea ţinutei corecte a corpului este, în mod categoric, o chestiune de pregătire. Dacă este necesar să faci îmbunătăţiri în această privinţă, tu trebuie să te gîndeşti din timp şi să ştii că atunci cînd te urci pe podium trebuie să adopţi o ţinută adecvată a corpului înainte de a începe să vorbeşti. Şi aceasta este ceva ce poate fi corectat prin adoptarea unei ţinute corecte în fiecare zi.

29–31. De ce trebuie să fie îngrijite accesoriile noastre?

29 Accesorii îngrijite. Cînd cineva conversează la uşa locatarului sau ţine o cuvîntare de pe podium şi îi cad din Biblie unele hîrtii, faptul acesta va distrage atenţia ascultătorilor. El creează o impresie nefavorabilă. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să avem niciodată nimic în Biblie, dar cînd încep să apară unele lucruri care distrag atenţia de la expunere, aceasta arată că trebuie acordată mai multă atenţie unui aspect exterior corespunzător. Este bine, de asemenea, să examinezi aspectul Bibliei tale. Datorită unei utilizări frecvente, poate că ea este murdară sau ruptă, arătînd neîngrijită. De aceea, ar fi bine să vezi dacă Biblia de care te serveşti pe podium sau în ministerul de teren nu i-ar putea şoca pe cei pe care doreşti să-i ajuţi.

30 Acelaşi lucru este valabil cu privire la geanta pentru literatură. Există multe modalităţi în care literatura poate fi aranjată în geanta pentru literatură. Însă atunci cînd, ajuns la o uşă, vrei să scoţi din geantă o publicaţie, şi ai sentimentul că trebuie să scotoceşti într-un maldăr de hîrtie ca să o găseşti sau cînd, scoţînd o revistă, cad alte lucruri pe jos la uşa locatarului, este necesar, în mod categoric, să faci anumite schimbări.

31 Atenţia auditoriului riscă, de asemenea, să fie distrasă de la mesaj dacă vorbitorul are buzunarele pline de stilouri, de creioane şi de alte obiecte. Nu există nici o regulă în acest domeniu, dar cînd aceste lucruri încep să distragă atenţia ascultătorilor, atunci este necesar să se facă unele schimbări.

32–34. În ce fel afectează expresia feţei aspectul nostru?

32 Expresie potrivită a feţei. Cînd te pregăteşti pentru o cuvîntare, este recomandabil să reflectezi la starea de spirit pe care trebuie să o adopţi, în funcţie de subiect. De exemplu, dacă vorbeşti despre moarte şi distrugere, ar fi nepotrivit să ai un zîmbet larg pe faţă. Tot la fel, atunci cînd vorbeşti despre stările fericite din lumea nouă, ar fi complet nepotrivit să le arunci priviri încruntate ascultătorilor.

33 Expresia feţei, în general, nu ridică probleme şi, desigur, unele persoane tind să aibă o expresie mai serioasă decît altele. Ceea ce trebuie însă evitat sînt extremele care abat atenţia de la expunere. Dacă expresia feţei ridică o îndoială în mintea ascultătorilor cu privire la sinceritatea vorbitorului, lucrul acesta va fi în mod categoric nedorit.

34 De aceea, este bine ca atunci cînd îţi pregăteşti expunerea să reflectezi la starea de spirit pe care trebuie să o adopţi. Dacă este vorba de un subiect serios, care tratează nimicirea celor răi, atunci ar trebui să îl expui pe un ton serios. Iar dacă eşti absorbit de subiect, avîndu-l viu în minte, expresia feţei tale va reflecta în mod natural, în majoritatea cazurilor, lucrul acesta. Dacă trebuie să tratezi un subiect cu un conţinut care le trezeşte bucurie ascultătorilor, atunci expune-l vorbind cu bucurie. Şi dacă te simţi la largul tău pe podium, expresia feţei tale va reflecta de obicei acea bucurie.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează