William Whiston

WHISTON mai este cunoscut, îndeosebi de cei ce studiază Biblia, pentru traducerea în engleză a scrierilor lui Josephus Flavius, un istoric evreu din secolul I. Traducerea sa, intitulată The Works of Josephus, a aruncat lumină asupra istoriei evreilor şi a primilor creştini.

CONVINGERILE LUI WHISTON

Whiston şi-a îndreptat mintea iscoditoare spre multe domenii ale cunoaşterii, îndeosebi spre ştiinţă şi religie. El credea că relatarea biblică despre creaţie e adevărată şi că proiectul, rafinamentul şi ordinea evidente în natură indică în mod categoric spre un Arhitect de natură divină.

Mai mult, Whiston credea că bisericile creştinătăţii se divizaseră în atât de multe confesiuni deoarece clerul se îndepărtase de Biblie, preferând mai degrabă învăţăturile nebiblice şi tradiţiile elaborate de conciliile bisericeşti şi de aşa-zişii Părinţi ai Bisericii.

Whiston a înţeles că Biblia dezvăluie adevărul despre Dumnezeu şi, prin urmare, a respins învăţătura chinului veşnic într-un iad de foc. El a considerat-o absurdă şi crudă, ba chiar o insultă la adresa lui Dumnezeu. Însă ceea ce l-a pus în conflict cu autorităţile ecleziastice a fost faptul că a respins doctrina Treimii, care îl defineşte pe Dumnezeu drept trei persoane egale şi eterne (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). Totuşi, potrivit doctrinei, nu sunt trei dumnezei, ci doar unul.

„DINTR-UN RENUMIT ACADEMICIAN A DEVENIT UN PROSCRIS”

După ce a cercetat amănunţit subiectul, Whiston a ajuns la concluzia că primii creştini nu au predat învăţătura Treimii, aceasta fiind adoptată mai târziu, când filozofia păgână a pătruns în creştinism.a Prietenii lui l-au avertizat cu privire la pericolele la care se expunea publicându-şi cercetările, însă Whiston nu putea ţine ascuns ceea ce considera a fi o denaturare a adevăratei naturi a lui Isus, acesta fiind Fiul lui Dumnezeu şi, implicit, o fiinţă creată.

Oricine preda idei contrare doctrinei anglicane risca să fie dat afară din Universitatea Cambridge, deci Whiston îşi putea pierde postul. Cu toate acestea, el nu şi-a ţinut ascunse ideile, asemenea lui Newton, care, deşi considera falsă învăţătura Treimii, nu şi-a făcut publice convingerile. Whiston a scris: „Nu există raţiuni lumeşti . . . care să mă reducă la tăcere”.

În 1710, Whiston a fost dat afară de la Cambridge. Pentru că a refuzat să facă compromis, „dintr-un renumit academician [el] a devenit un proscris”. Toate acestea însă nu l-au intimidat. De fapt, deşi era acuzat de erezie, el a scris o serie de comentarii, reunite într-o lucrare intitulată Primitive Christianity Revived (Creştinismul primitiv reînsufleţit), prin „primitiv” referindu-se la creştinismul practicat de primii discipoli ai lui Isus. Ulterior, Whiston a fondat Societatea pentru Promovarea Creştinismului Primitiv, care se întrunea în locuinţa sa din Londra.

Chiar dacă şi-a pierdut postul de profesor la universitate şi a suferit pe plan financiar o vreme, Whiston a continuat să scrie şi să ţină prelegeri în unele cafenele din Londra. În 1737, ca o contribuţie la înţelegerea contextului istoric al creştinismului primitiv, a publicat traducerea sa a operelor lui Josephus, care continuă să fie tipărită şi în prezent.

Datorită poziţiei sale curajoase, dar nepopulare la vremea aceea, Whiston este considerat astăzi de mulţi „o figură excentrică”, precizează scriitorul James Force. Alţii însă îl admiră şi văd în el un biblist, un căutător sincer al adevărului religios şi un bărbat hotărât să trăiască potrivit convingerilor sale.